Caimacul nobletii

2009-01-21T08:32:00.000-08:00

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

2008-06-11T00:54:00.002-07:00

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I

Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

2008-06-11T00:54:00.001-07:00

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I

Street delivery -Cum te privesc

2008-06-05T14:20:00.000-07:00

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

CUM TE PRIVESC

2008-06-03T12:09:00.000-07:00

Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

"Si daca ai sa te spanzuri, crezi ca eu pierd ceva?"

2008-06-03T05:30:00.000-07:00

Am stat eu si m-am gandit ceva timp care a fost prima piesa de teatru pe care am vazut-o. Si nu mi-am mai amintit, din pacate. Probabil ca “O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale. Dar cum toti stiti despre ce este vorba in ea, am ales-o pe “Take, Ianke si Cadar” de Victor Ion Popa, comedie considerata cel mai bun spectacol din dramaturgia romaneasca la Premiile Nationale Anuale in domeniul teatrului acordate de Ministerul Culturii si Cultelor in anul 2001.

Cateva despre..
Regia: Grigore Gonta
Decoruri: Mihai Madescu
Costume: Luana Dragoescu
Durata specatacolului: 2 ore

Iar distributia..
Ianke: Radu Beligan
Take: Marin Moraru
Cadir: Gheorghe Dinica
Ilie: Valentin Uritescu
Safta: Silvia Nastase
Ana: Monica Davidescu
Ionel: Mihai Calin

Pravaliile celor 3 negustori, ca-n basmele insirate pe fir de margarite, dau, in orice punere clasica in scenă, catre o piata in care se pupa patriotic toti cei ce s-ar putea intreba, facand pe dracu-n patru, de ce-or fi venit la teatru.

Nu o sa dau in vileag subiectul piesei in totalitate, insa va spun si eu cateva cuvinte, incepand cu titlul pe care l-am ales, replica apartinand unuia dintre personaje, Ianke, dupa cum se observa, de o simplitate dezarmanta.

Take, Ianke si Cadar sunt negustori de nationalitati diferite, roman, evreu si turc, locuind in provincialul Barlad. Take si Ianke sunt vaduvi si au un baiat, respectiv o fata, in timp ce Cadar nu are mostenitori. Cadar regreta ca nu a avut norocul de a avea copii, pricina fiind o mica pasiune inabusita in tinerete. Ana si Ionel, cei doi tineri, vor sa se casatoreasca si batranii negustori intra in panica, prejudecatile seculare facandu-i, pentru un moment, sa-si piarda ratiunea si sa-si strice buna prietenie de pana atunci. Cadar va fi primul care va lua apararea tinerilor, punand la cale casatoria lor si impacandu-i pe opozanti. Bineinteles, piesa are un deznodamant fericit.

Vizionare placuta celor care doresc sa mearga la spectacol! :)

The Phantom Of The Opera

2008-06-03T00:08:00.000-07:00

The Phantom Of The Opera ("Fantoma de la Opera") este un musical care se desfasoara la sfarsitul secolului XIXsi infatiseaza viata unei coriste orfane de la Opera, si influenta care o are asupra ei Fantoma de la Opera.
Vocea lui o cheama, sustinandu-i talentul extraordinar din ungherele intunecoase ale Operei, unde corista inocenta Christine Daae (EMMY ROSSUM) si-a gasit un camin. Numai profesoara de balet, Madame Giry (MIRANDA RICHARDSON), stie ca misteriosul 'Inger al Muzicii' despre care vorbeste Christina este, de fapt, Fantoma (GERARD BUTLER), un geniu muzical desfigurat, care bantuie prin catacombele cladirii, ingrozind grupul de artisti care traiesc si lucreaza aici.

Cand diva temperamentala La Carlotta (MINNIE DRIVER) paraseste compania in mijlocul repetitiei generale pentru cea mai recenta productie a sa, noii directori entuziasti ai Operei (SIMON CALLOW si CIARAN HINDS) nu au de ales, ci trebuie sa o aduca pe Christine in lumina reflectoarelor.

Interpretarea ei fermecatoare din seara premierei captiveaza atat publicul, cat si Fantoma, care isi propune sa o transforme pe protejata sa in urmatoarea mare vedeta a Operei. El nu este insa unicul om puternic din viata tinerei soprane, caci in curand Christine descopera ca este curtata de o persoana bogata si influenta, un spectator fidel al Operei, Vicontele Raoul de Chagny (PATRICK WILSON).
Desi este vrajita de charismaticul ei mentor, Christine este in mod clar atrasa de fermecatorul Raoul, starnind astfel mania Fantomei si stabilind premisele unui crescendo dramatic in care pasiuni inflacarate, gelozii cumplite si o iubire obsesiva ameninta sa ii aduca pe indragostiti intr-un punct de unde sa nu mai existe cale de intoarcere.
Filmul a avut o incasare de 3,2 miliarde de dolari si este unul din cele mai scumpe filme idependente facute vreodata. Mie cel mai mult mi-a placut interpretarea lui Gerard Butler (unul din actorii mei favoriti) a Fantomei, de asemenea costumele si mastile. Va recomand filmul, mai ales daca sunteti fani ai muzicalurilor.

2008-06-02T12:05:00.000-07:00

INIMA NEINFRICATA

Adevarat iti spun ca dintre toate lucrurile, libertatea este cea mai de pret. Nicicand sa nu te resemnezi, fiule, viata a ti-o irosi in sclavie” – invatatura atribuita unchiului lui William Wallace, din opera istorica Scotichronicon, 1454.

Mel Gibson,talentatul actor dar si regizor,aduce in discutie o problema fundamentala, care a preocupat dintotdeauna oamenii:''Ce este libertatea si cat de departe suntem dispusi sa mergem pentru a o obtine''.De-a lungul istoriei ,dorinta de libertate si de identitate nationala au facut ca multe popoare sa poarte batalii sangeroase pe nenumarate fronturi. Cand un lider s-a ridicat dintre cei multi, cand trairile sufletesti ale sale au devenit neincapatoare unui trup uman, libertatea a fost strigata cu atata putere din piepturile tuturor, incat pana si cei insensibili au ramas inmarmuriti. Legenda lui William Wallace, tanarul scotian ce a condus un popor spre libertate, este transpusa pe ecran de catre Mel Gibson, regizor si actor in acest proiect grandios, ce a fost rasplatit cu nu mai putin de 5 premii Oscar, printre care si distinctia de "Cel mai bun film" al anului 1995. Filmul incepe si se termina prin transcenderea in moarte a doi barbati adevarati, doi lideri ce au luptat toata viata pentru un ideal de neclintit: libertatea. William asista ca si copil la stingerea din viata a tatalui sau, moment marcant pentru el, ce avea sa-l bantuie pe tot parcursul vietii si inca de pe atunci, o stransa legatura intre el si Murron se infiripa, iar floarea primita in dar de la aceasta va reprezenta simbolul iubirii lor.Dupa ani, intors din lungul pelerinaj in care fusese luat de catre unchiul sau, William se reintegreaza in grupul de oameni pe care ii lasase in urma cand era doar un copil. Isi regaseste vechii prieteni, vechea iubire, insa gaseste o societate lipsita de drepturi, supusa unui rege al Angliei si unor nobili ce inca isi cereau dreptul de "prima notte". Povestea de dragoste ce se infiripa intre el si Murron (Catherine McCormack), idila si casatoria pe ascuns a celor doi, fac ca tragedia mortii tinerei sa fie profund resimtita. Ochii inlacrimati ce privesc in zare, asteptand ca "tanarul print" sa vina sa-i salveze, amplifica la extrem acest sentiment.Asa isi incepe Mel Gibson povestea, intr-o nota de iubire, prietenie si intelegere, ce este brusc spulberata de starea de fapt a intregii natiuni in mijlocul careia s-a intors. Pe parcursul intregului film, regizorul foloseste in repetate randuri tehnica de "slow motion" (filmare cu incetinitorul) pentru a spori trairile induse de o anumita intamplare: prima rabufnire a unui suflet in fata nedreptatilor si a rapirii libertatii de a iubi, tradarea celui pe care il considera un aliat si prieten, precum si ultimele clipe, cand viata se contopeste cu moartea, iluziile devin realitate, iar cuvantul "Libertate" este sinonim cu iubirea. Unul dintre cele mai importante elemente ale filmului il constituie realizarea scenelor de lupta. Wallace, inarmat cu vitejie, curaj si fiind un orator desavarsit (calitati deprinse in pelerinajul alaturi de unchiul sau), devine in scurt timp liderul oamenilor de rand, cel care-i va conduce in lupta impotriva armatelor regelui Edward I (Patrick McGoohan). Prins la mijloc intre nobilii scotieni si oamenii din popor, Wallace va lupta si ii va reprezenta pe cei din urma, alaturi de care va sta pe campul de lupta.

Grandoarea confruntarilor este transpusa cu maiestrie pe pelicula de catre regizor, iar interpretarea acestuia este una desavarsita, carisma, inclestarea si determinarea nefiindu-i straine actorului Mel Gibson ca si procedee de exprimare in cadrul unui rol. Dinamismul cu care se poarta bataliile ce urmeaza in cadrul firului epic si realizarea desavarsita a acestora il fac pe spectator sa ramana tintuit pana la incheierea lor. Nu lipsesc detalii strategice ce contribuie la cresterea veridicitatii luptelor. Pana si reprezentanti ai protectiei animalelor au trebuit sa se convinga la fata locului, pe platourile de filmare, ca scenele in care zeci de cai par a-si pierde viata, sunt doar artificii regizorale extrem de reusite.Braveheart poate fi considerat un film brutal, sangeros, insa violenta nu este una inutila. Ea vine sa prezinte realitatea asa cum a fost ea perceputa de catre regizor. Gibson este un perfectionist din fire. Chiar daca filmul sau poate fi unul controversat, sau limitat unor categorii de varsta din cauza scenelor explicte, el nu se va indeparta niciodata de la viziunea pe care o are asupra evenimentelor, incercand intotdeauna sa exprime in imagini adevarul istoric in cea mai pura forma a sa. Indiferent ca este vorba de scenele de pe campul de lupta, sau de torturile la care este supus Wallace in ultimele sale clipe, Gibson nu face rabat de la duritate. Totul pentru ca finalul, cel care inchie o grandioasa epopee, sa sublinieze cu atat mai mult laitmotivul intregului film: "LIBERTATEA"

Awake

2008-06-02T11:25:00.000-07:00

Cu siguranta majoritatea dintre voi a auzit de controversatul film 'Awake'.Un thriller regizat de Joby Harold, ce dezbate un fenomen inspaimantator cunoscut in termeni medicali sub numele de "constienta anestezica”. Prin profunzimea mesajului transmis, prins jocul de scena al actorilor si prin plauzibilitatea actiunii, acest film reuseste sa frapeze audienta, avand un impact deosebit asupra acesteia.

Actiunea situeaza in prim plan un tanar pe numele sau Clayton Beresford, interpretat de actorul Hayden Christensen, tanar care aparent pare implinit pe toate planurile: are o logodnica superba pe nume Samantha Lockwood, interpretata de Jessica Alba, o mama care il adora, Lilith, interpretata de Lena Olin, o afacere prospera si toti banii pe care si i-ar dori un tanar.

Cu toate acestea viata sa este departe de a fi perfecta din cauza necesitatii unui transplant de inima. Avand o grupa de sange foarte rara, un donator compatibil este greu de gasit. In momentul in care transplatul devine posibil, Clay se confrunta cu o situatie devastatoare. Descopera ca este imun la substantele anestezice, iar acestea nefacandu-si efectul il pun pe acesta in situatie de a experimenta constienta anestezica. Tragismul situatiei este generat de faptul ca personajul simte tot , dar ii este imposibil sa vorbeasca sau sa se miste.

Filmarile au fost realizate in Fordham University si in Bellevue Hospital. Filmul se inspira din episodul “Breakdown” al serialului de televiziune “ Alfred Hitchcock presents”a carui actiune aduce in plan central povestea unui om care este diagnosticat gresit ca fiind mort, el nereactionand la niciuna dintre examinarile medicale. Omul este salvat de la ingropare atunci cand reuseste sa lacrimeze, fapt ce demonstra ca este de fapt paralizat.

Datoria jocului de scena foarte bun al actorilor si al suspanusului ce caracterizeaza intreaga actiune, filmul a fost foarte bine vazut de catre critici, dar contestat se pare de catre medici.Un grup de medici din Ontario Medical Association a declara ca filmul distorsioneaza mult realitatea, in special prin prezentarea unor tehnici inadecvate de anestezie. Totodata ei afirma ca aceasta situatie de constienta anestezica apare intr-un caz din 700.

In orice caz filmul a reusit sa ma impresioneze si il consider ca fiind unul foarte bun. Insa nu l-as recomanda celor care urmeaza a fi supusi unor interventii chirurgicale...

THE NOTEBOOK

2008-06-02T10:59:00.000-07:00

Ideea pe care se bazeaza "The Notebook" este cea ca in spatele unei minunate iubiri sta o extraordinara poveste de dragoste ("Behind every great love is a great story"). Filmul debuteaza avand in prim plan doi batrani, aflati intr-un azil. El, tipul de om in varsta pe care orice copil si l-ar dori ca bunic ii citeste ei, femeie puternica rapusa insa de o boala incurabila, dementa, dintr-un jurnal. Pe filele caietului respectiv sta scrisa o extraordinara poveste de dragoste. Pe intreg parcursul filmului se vor intercala filele din prezent cu cele din trecut. Allie si Noah se cunosc la un festival, unde el face un gest necugetat pentru ca splendida domnisoara sa accepte o intalnire. In cele din urma cedeaza, dar cand vine momentul ca ea sa-si onoreze promisiunea, da inapoi. Pana la urma, cu ajutorul prietenilor lui, Noah se apropie de ea, ii descopera o parte din filosofia lui de viata si ajung sa se indragosteasca nebuneste unul de celalalt. Insa, din cauza diferentelor de statut social, parintii lui Allie intervin si o despart de iubirea vietii ei. Fata pleaca la colegiu, iar el, timp de 1 an, ii scrie in fiecare zi. Si aici, desigur, trebuia sa intervina un tert pesonaj, pentru ca actiunea sa se complice. Apare in scena, din nou, mama fetei care are grija ca nici o scrisoare sa nu ajunga la ea. Noah se decide sa isi vada de viata lui si se inroleaza in aramata. Allie, la randul ei ajunge ca asisenta voluntara pe campul de lupta, unde cunoaste un soldat cu care mai tarziu avea sa se logodeasca. Nu va povestesc mai mult de atat pentru ca vreau sa vedeti filmul. De-aici incolo firele naratiunii in imagini incep sa se impleteasca in cea mai romantica tesatura cu putinta. Intre cei doi actori exista o chimie foarte puternica, lucru pe care, tu ca spectator, este imposibil sa nu il remarci.Mai pe la jumatate fimului aflam ca cei doi din trecut sunt chiar batranii de care va povesteam la inceput. Noah incearca din rasputeri sa o faca sa isi aduca aminte, macar pentru 5 minute, cine este el de fapt, citindu-i povestea. (Si intr-adevar, exercitiul dadea roade de cele mai multe ori, insa dupa cateva minute de luciditate, batrana revenea la boala ei, iar lui durerea ii provoca atacuri de cord.) Filmul are un final demn de intreaga actiune. Cei doi batrani mor in somn, imbratisati, in patul lui Allie, dar nu inainte ca ea, pentru o ultima oara, sa revina la realitate. Filmul merita vazut, chiar si de cei care cred ca dragostea dureaza numai trei ani.

Finding Neverland

2008-06-02T10:20:00.000-07:00

Filmul Finding Neverland prezinta povestea lui J.M.Barrie si cum a ajuns acesta sa scrie renumita lui piesa, "Peter Pan".

Imaginatia fara limite a celui care l-a creat pe Peter Pan, puterea stilului sau sunt cele care dau o nota aparte acestei povestiri emotionante, inspirate din viata autorului scotian. In Finding Neverland, regizorul Marc Forster (Monster's Ball) si o distributie impresionanta din care fac parte Johnny Depp, Kate Winslet, Dustin Hoffman si Julie Christie abordeaza dintr-un punct de vedere cu totul nou romanul “Peter Pan”, un clasic al literaturii pentru copii, care este la fel de apreciat de adultii de pretutindeni.

Finding Neverland imbina fantezia si realitatea de zi cu zi, privind cu aceeasi detasare dificultatile si durerile vietii de adult, dar si farmecul aparte si inocenta copilareasca a baiatului care ramane vesnic tanar.

Totul a inceput atunci cand dramaturgul scotian de succes J.M. Barrie (DEPP) a asistat la premiera piesei sale, primita cu retineri de inalta societate britanica. Un adevarat geniu literar al perioadei sale, dar plictisit de aceleasi teme invechite, Barrie se afla in cautarea inspiratiei. Pe neasteptate, gaseste un subiect nemaipomenit in timp ce se plimba impreuna cu Porthos, cainele sau, prin Gradinile Kensington din Londra. Acolo, Barrie intalneste familia Llewelyn Davies: patru baietei orfani si mama acestora, o frumoasa vaduva (Winslet).

In ciuda dispretului neinduplecatei bunici a baietilor - Emma du Maurier (CHRISTIE) - si a resentimentelor propriei sale sotii (RADHA MITCHELL), Barrie se imprieteneste cu familia, intrecandu-se cu baietii in farse, deghizari, jocuri si tot felul de rautati, nascocind lumi imaginare pline de castele, regi, cowboy si indieni, pirati si naufragiati. Transforma simple dealuri in ascunzisuri ale unor vase de razboi, lupa cu sabii magice si zboara in regatul zanelor, iar baietii Llewelyn Davies fac cunostinta cu “Baiatul pierdut din taramul de nicaieri”.

Din emotiile si aventurile acestor copii va aparea cea mai cunoscuta capodopera a lui Barrie, “Peter Pan”. La inceput, compania sa de teatru il privecte cu scepticism. In timp ce loialul sau producator Charles Frohman (HOFFMAN) se teme ca va pierde totul din cauza acestui proiect nebunesc, Barrie incepe repetitiile socandu-i pe actori cu pretentii bizare, cerandu-le sa zboare peste scena, sa vorbeasca cu zane alcatuite din lumina sau sa poarte costume de crocodil.

Dar atunci cand Barrie este in sfarsit gata sa-l prezinte publicului pe Peter Pan, o tragica intorsatura a destinului il va face pe scriitor si pe cei care-l indragesc sa realizeze importanta credintei.

Ideea filmului (dupa parerea mea) este ca niciodata nu trebuie sa incetezi sa visezi si niciodata sa nu pierzi toata inocenta pe care o aveai in copilarie. Un day-dreamer se poate regasi destul de mult in acest film.

Gone With the Wind

2008-06-02T10:19:00.000-07:00

Actiunea acestui film clasic spune povestea iubirii intre Scarlett O’Hara si Rhett Butler in timpul unuia dintre cele mai importante momente din istoria Americii, Razboiului Civil. Este povestea unei femei egoiste care nu vrea sa-si recunoasca sentimentele fata de barbatul pe care-l iubeste. Acest orgoliu se intoarce in final impotriva ei si il pierde pe cel pe care l-a iubit intotdeauna.

Scenariul este bazat pe dramatismul unei lumi care piere definitiv din istorie, Lumea Sudului. În agonia aceastei lumi care piere, avem personaje cu firi puternice şi lacome totodată, pasionaţi de a câştiga, ca Scarlett O'Hara şi Butler, care nu se dau înapoi de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

Însă, total opusă acestor egoişti lacomi, dornici de înavuţire prin orice metodă, apare frumuseţea morală a Melaniei, fiinţa plină de bunătate, delicată şi de o eleganţă morală deosebită, ocrotindu-i pe toţi, fără deosebire, dar cel mai mult pe Ashley, soţul ei, pe care-l iubeşte necondiţionat. Ashley, acel om slab de înger, care nu ştie ce să facă, care nu-i poate spune "nu" pasionatei Scarlett O'Hara, şi pe care firava Melanie se vede nevoită să-l ia sub aripa sa, ocrotind-l.

Şi totuşi, în această lume nebună care piere, se remarcă totuşi Scarlett. Scarlett O'Hara, o femeie diabolică, plină de defecte, uneori grav imorală, datorită caracterului său irlandez, însă totuşi cea mai umană.

Ea supravieţuieşte, nu se lasă zdrobită de această lume, fiindcă ea a reuşit să o iubească pe cea care i-a făcut cel mai mare rău, şi anume pe Melanie care i-a luat bărbatul visurilor ei, pe nevolnicul Ashley.

Este povestea vietii unei femei in timpul unei din cele mai tumultoase perioade ale istoriei Americii. De la tineretea, inocenta ei pe o plantatie feudalistica la strazile neprietenoase ale Atlantei, de la prima ei iubire la cei trei soti, de la luxul maxim la foametea si saracia absoluta, de la inocenta ei la intelegerea vietii.

In opinia mea, "Gone With the Wind" este un film de exceptie, este “filmul care a schimbat pentru totdeauna istoria cinematografica a Hollywood-ului”, asa cum a fost supranumit de catre criticii de specialitate, cum de altfel este si cartea dupa care a fost ecranizat. Personajele principale sunt absolut extraordinare, au un joc de scena incredibil.
Deoarece mi-a placut atat de mult cartea si filmul, am cautat si am descoperit ca mai exista 2 carti, numite "Scarlett", scrise de Alexandra Ripley, care sunt o continuare a romanelor scrise de Margaret Mitchell. Pot chiar spune ca daca s-ar face un film si dupa aceste 2 volume, ar fi mult mai de succes decat originalul. Veti putea afla ca Scarlett nu l-a pierdut definitiv pe Rhett, ca impacarea lor este doar o chestiune de timp... dar cat timp?

My fair lady

2008-06-01T13:10:00.000-07:00

In general, musicalurile nu imi plac foarte mult, dar „My fair lady” m-a surprins prin coloana sonara amuzanta si nemuritoare, interpretarea intensa si de neuitat a actorilor, opulenta costumelor, locatiile si decorurile somptuoase. Reusita personajului principal feminin, Eliza Doolittle, de a avansa atat de radical in societate este o inspiratie pentru noi toti, iar mesajul ca putem gasi oameni minunati chair si pe strazi este unul excelent.

Filmul se inspira din mitologia greaca conform careia Pygmalion, regele Ciprului, a gasit femeilor atat de multe defecte incat a decis sa traieasca necasatorit. Dar, dupa ce si-a pus toate eforurile in a sculpta o statuie care reprezenta o frumoasa femeie pe care a numit Galatea, el a ajuns sa privesca creatia sa ca fiind perfecta si s-a in dragostit de ea. In 1913, dramaturgul irlandez George Bernard Shaw a adaptat mitul pentru a se potrivi Angliei zilelor sale. Piesa sa prezinta pe Eliza Doolittle, o tanara care isi castiga existenta vanzand flori pe strada. Accentul stricat si pronuntia defectuoasa a fetei atrage atentia unui trecator - profesorul de fonetica Henry Higgins, un lingvist cunoscut. Increzator in metodele sale, Higgins se lauda ca poate sa faca, la nivelul vocabularului, ca Eliza sa para ducesa. Intaratata, Eliza merge la casa profesorului, dorind sa invete, si ajunge subiectul unui pariu intre Higgins si prietenul sau Pickering. In sase luni fata trebuie sa apara la Balul Ambasadei asa ca, imediat, este supusa la epuizante exercitii fonetice zilnice. In acest timp, Eliza este cautata de tatal ei, om simplu si fara capatai care reuseste, prin farmecul sau amoral, sa scoata bani de la Higgins contra educatiei fiicei sale.Ca rasplata pentru reusita neasteptata asupra catorva fraze elementare, Eliza este prezentata aristocratiei la cursele de cai unde face impresie prin eleganta dar si prin relatari nelalocul lor. In urma balului, la care prezenta Elizei starneste admiratie si curiozitate, pariul este castigat dar Higgins isi da seama de importanta pe care a capatat-o aceasta fata in viata lui.

In ciuda faptului ca piesa de teatru „My fair lady” a fost primita foarte bine de critici si, eventual, a devenit una dintre cele mai de succes din istoria muzicii internationale de teatru, atunci cand Warner Bros a platit suma record de 5,5 milioane de dolari pentru drepturile de ecranizare, nu a fost sigur ca filmul va avea succesul predestinat. De fapt, productia a fost plina de controverse din momentul in care a fost anuntat ca soprana engleza Julie Andrews, care a facut-o pe Eliza Doolittle celebra pe scenele de teatru din New York si Londra, a fost refuzata in favoarea mai popularei actritei Audrey Hepburn. Warner Bros a asigurat lui Hepburn un salariu de 1 de milion de dolari pentru rolul interpretat in “My fair lady”, ea fiind cea de-a doua actrita din istoria Hollywood care a primit o suma de sapte cifre pentru un singur film. Desi Audrey Hepburn mai cantase in filme anteriaore ca „Funny Face”(1957) si „Breakfast at Tiffany’s”(1961) si a avut intentia de a face acelasi lucru in „My fair lady”, a devenit clar in timpul filmarilor ca acest lucru nu va fi posibil, cantecele lui Lerner si Loewe fiind dincolo de sfera de volum si putere a vocii lui Hepburn. Soprana Marni Nixon a fost cea care a pre-inregistrat cantecele, dintre care unele fusesera deja filmate.

Dupa unele ezitari din partea producatorilor, Rex Harrison a fost rugat sa interpreteze rolul pricipal masculin si in film, iar succesul, atat in versiunea pe scena cat si in cea pe ecran a irascibilului profesor de fonetica Henry Higgins, a facut din acest rol cel mai cunoscut din lunga cariera a lui Harrison. Pentru a-i permite lui Harrison sa interpreteze cantecele sale pe viu in timpul filmarilor, Departamentul de sunet Warner Bros, sub conducerea lui George Groves, a folosit un microfon wireless amplasat in gulerele lui Harrison, marcand prima data in istoria filmului cand un microfon wireless a fost folosit pentru a inregistra sunetul in timpul filmarilor. Atat Departamentul de sunet, cat si Harrison au castigat Premiile Academiei pentru eforturile lor.

De fapt, in istoria filmului musical, doar „Gigi” (1958) a castigat mai multe Oscaruri decat „My fair lady”. Dintre cele douasprezece Premiile ale Academiei pentru care filmul a fost nominalizat in 1964, „My fair lady”a castigat opt statuete: cel mai bun film, cea mai buna realizare cinematografica, cea mai buna scenografie, cele mai bune costume (Cecil Beaton), cel mai bun sunet, cea mai buna muzica, coloana sonara adaptata sau refacuta, cel mai bun actor (Rex Harrison) si cel mai bun regizor (George Cukor).

Desi prin anii `50-`60, locatiile de filmare devenisera un lucru normal pentru filmele cu buget mare de la Hollywood, productia 20e-Century Fox „Cleopatra”, filmata in Roma cu un an inainte, l-a convins Jack Warner sa pastreze productia filmului „My fair lady” la Hollywood. Ca rezultat, nici un cadru din film nu a fost filmat in Londra. Cu toate acestea, angajamentul de a face „My fair lady”un musical de calitate superioara l-a facut pe Thrifty Warner sa cheltuieasca 17 milioane de dolari pe producţie, dintre care 1 milion pe locatii, care sunt unele dintre cele mai detaliate si extravagante ce se pot vedea pe pelicula. Ramanand in interior a prezentat probleme pentru anumite scene. Pentru a filma cursa de cai, de exemplu, Gene Allen a construit replica unui grandstand pe o scena, a umplut-o cu actori costumati complet si a angajat jokei care sa alerge caii de rasă la viteza mare de la o usa a scenei la cealalta.

Cecil Beaton a petrecut mai mult de un an studiind perioada respectiva inainte sa faca designul costumelor fenomenale, mai ales cele pentru seventa Ascot, care i-au adus un bine-meritat Premiul Oscar. Nerecunoscuta, deşi, de asemenea, demn de lauda, a fost coregrafia asistentului David Hall in secvente ca cea de la Ascot sau Covent Garden.

Mi-a placut, de asemenea, faptul ca desi in mitul grecesc Pygmalion se indragosteste de creatia sa si aceasta il respinge, in „My fair lady” sfarsitul este mult mai ambiguu, lasand, de fapt, destinul celor doua personaje la imaginatia audientei. „My fair lady” este un musical de mare clasa, de vazut si de revazut.

The Prestige

2008-06-01T07:33:00.001-07:00

Regizat de Christopher Nolan, filmul prezinta un subiect destul de rar abordat: adevarata magie. Aceste film este insa greu de etichetat, deoarece este la limita intre suspans, drama, mister si fantastic. Subiectul ales de Nolan este unul original, prezentat intr-o maniera exceptionala: doi tineri magicieni ai epocii victoriene transforma prietenia dintre ei intr-o rivalitate puternica ce va deveni o batalie a trucurilor si o sete neincetata de a-si descoperi secretele unul altuia, o lupta permanenta pentru a fi mereu deasupra celuilalt.

Acesti doi oameni pun fata in fata indrazneala si dorinta, arta spectacolului si stiinta, ambitia si prietenia, cu rezultate periculoase, mortale si amagitoare.Rivalitatea lor este adusa la viata de doi dintre cei mai completi actori de cinema: Hugh Jackman, castigator al premiului Tony, si Christian Bale, remarcat pentru performanta sa actoriceasca din filme precum Masinistul sau Batman - Inceputuri.Lor li se alatura o echipa actoriceasca aproape perfecta, compusa din Michael Caine, castigator a doua premii Oscar, Scarlett Johansson, nominalizata la Globul de Aur, Rebecca Hall, nou venita in echipa, Piper Perabo, care a jucat in Coyote Ugly, starul filmelor fantastice Andy Serkis si David Bowie, in rolul genialului Nikola Tesla.

Actiunea incepe cu cadre intr-o rapida schimbare, in centrul Londrei, intr-un timp cand magicienii erau idoli sau celebritati si cand doi tineri magicieni incearca sa-si gaseasca calea lor catre glorie. Sclipitorul, sofisticatul Robert Angier (HUGH JACKMAN) este un excelent comediant, in timp ce mai tanarul Alfred Borden (CHRISTIAN BALE) este un geniu creativ care are secretul unor numere magice ingenioase. Ei isi incep cariera ca prieteni si parteneri, dar cand trucurile lor importante devin si ucigatoare, ei devin dusmani pe viata - fiecare intetioneaza sa-l depaseasca si sa-l termine pe celalalt, sa demonstreze ca el este magicianul suprem. Truc dupa truc, spectacol dupa spectacol, competitia dintre ei creste pana cand nu mai cunoaste limite, iar cei doi incep sa recurga la orice, chiar la fantastica noua putere a electricitatii si geniul stiintific al lui Nikola Tesla - in timp ce viata celor din jurul lor atarna in balanta.

Prima oara cand l-am vazut am ramas impresionat. Acest film trebuie insa vazut de cel putin 2 ori pentru a intelege pe deplin povestea, pentru a concepe ce presupune lupta pentru a fii cel mai bun in domeniul tau, lasand la o parte orice altceva.

Nefiind un film foarte cunoscut, banuiesc ca nu multi din voi l-au vazut, asa ca, daca doriti, il puteti downloada de aici : http://www.filebox.ro/download.php?key=61bab70583bd8591d66d5fa4fe3cd832&lang=ro. Enjoy :)

Death Note

2008-06-01T07:17:00.000-07:00

Acţiunea gravitează în jurul unui carnet misterios cunoscut ca "Death Note" - Carnetul morţii, un carnet aparent obişnuit, dar care are puterea de a omorî pe oricine al cărui nume este scris în acesta. El intră, dintr-o întîmplare, în posesia unui tînăr, din Japonia, deziluzionat şi săturat de corupţie şi crime, Yagami Light, care decide că îi este menit să salveze lumea de elementele sale negative cu ajutorul puterii carnetului.Carnetul are câteva zeci de reguli, descoperite pe parcurs de Light prin teste mai mult sau mai puţin complicate.În curînd, numărul inexplicabil de morţi ale criminalilor atrage atenţia interpolului şi a unuia dintre cei mai buni detectivi -cunoscut doar ca "L".Light realizează că L devine cel mai periculos inamic al lui şi astfel începe un joc psihologic de-a şoarelecele şi pisica între cei doi.

Asta ar fi pe scurt descrierea animeului Death Note, dar de fapt el reprezinta mult mai mult. Dupa umila mea parere este unul dintre cele mai cunoscute ( si mai reusite ) animeuri la ora de fata. Jocul pshihologic dintre cei doi inamici ( L&Light) te captiveaza si parca nu te lasa sa renunti la anime pana nu vezi si ultimul episod. Inca din primul episod poti observa cat de buna este grafica, cat de bine alese sunt vocile si parca simti nelinistea din suflet cand te gandesti la ce rezerva viitorul. Animeul combina cu succes suspansul si rasturnarea de situatii care te vor lasa intr-adevar uimit. Nu este lung, neavand din pacate decat 37 de episoade, dar pe tot parcursul lor nu poti sa nu admiri logica personajelor si usurinta cu care ies din aproape orice situatie, oricat de imposibila ar parea. ( Exceptie face episodul 25, cei care au vazut animeul inteleg la ce ma refer. ) De asemenea un plus il considera faptul ca personajul principal nu este " the good guy", dar nici nu-l poti cataloga ca fiind cel rau. Death Note te obliga parca sa fii de partea unuia sau al ceilultalt, fara sa negi totusi ca amandoi au dreptatea lor. Pe de o parte este Yagami Light care doreste sa creeze o lume mai buna cu ajutorul misteriosului sau Death Note, iar pe de alta parte este L ( iar mai apoi Mello si Near ) care vrea sa aplice adevarata justitie cu orice pret, si chiar risca punandu-si viata in joc.

Death Note nu ar fi existat fara munca celui care a venit cu ideea Tsugumi Ohba si a celui care a ilustrat aceasta poveste Takeshi Obata; si bineinteles aceasta manga nu ar fi ajuns anime fara Tetsurō Araki si Madhouse. De asemenea trebuiesc amintiti cei de la trupa Nightmare care au venit cu primele melodii de inceput si sfarsit ( The World si Alumina ), Yoshihisa Hirano si Hideki Taniuchi care au compus melodiile personajelor si Maximum the Hormone care au creat ultimul ending si ultimul opening ( desi eu personal cred ca Alumin si The World sunt de o mie de ori mai reusite. )

Pentru cei care au vazut Death Note recomand sa se uite si la cele doua filme: Death Note si Death Note: The Last Name! Imaginile prezinta de sus in jos pe Light, L si ultima pe amandoi.

~OWARI~

4 luni, 3 saptamani si 2 zile

2008-05-31T12:27:00.000-07:00

Am văzut şi eu mult lăudatul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", filmul lui Cristian Mungiu, şi chiar am găsit că mi-a plăcut, cel mai mult cum a fost implementat suspansul acela - mă aşteptam ca din moment în moment să îi ridice Politia, să vină o cameristă peste fete, să iasă totul la iveală. Şi actorii joacă foarte bine: mi-a plăcut în special recepţionista de la primul hotel, care nu găsea rezervarea - îşi juca aşa bine rolul de angajată sictirită încât mă gândesc dacă nu cumva a lucrat în serviciile publice, sau dacă nu o avem noi în sânge, în primul rând ca oameni, si apoi ca romani ;))

Pentru cine nu ştie, filmul este despre punerea la cale a unui avort, acţiunea petrecându-se înainte de ‘89 (mare sursă de inspiraţie pentru scenografi acei ani!).
Totuşi nu am putut să nu remarc multele greşeli care tot apar (nu doar în ăsta, în general în filmele româneşti).

In primul rand, nu ţin camera cum trebuie: scene care ar trebui să stea fixe, sunt tremurate (îi tremura mâna celui care filmează - poate se întâmplă şi în alte filme, străine de exemplu, cu un buget mai mare, dar când observi tu ca spectator acest lucru nu-i a bună), la fel şi când se mişcă cu cadrul, nu o face cursiv.

In al doilea rand, nu există coloană sonoră: nu ştiam ce mă deranja, dar şi când m-a izbit revelaţiunea - multe scene au un zgomot de fond foarte annoying, neprelucrat. Deşi ajută la suspans, recunosc, nu ar fi stricat nişte melodii drăguţe.

Ba chiar mai mult, la o fază când Găbiţă stătea în pat şi Otilia stătea în faţa patului, iar camera de filmat o surprindea pe cea din urmă dinspre pat, în televizor se reflectau şi alte mişcări în afară de persoana ce stătea în pat.

Cea mai sfredelitoare fază (nu îmi găsesc cuvintele la ora asta) a fost când Otilia vine la baie să se spele, de abia atunci am înţeles ce s-a întamplat şi m-a întristat, la fel de mult pe cât m-a uluit. Cu toate acele mici minusuri, l-aş mai vedea o dată.

Kill Bill

2008-05-31T09:30:00.000-07:00

Al patrulea film al lui Quentin Tarantino este epopeea unei femei în cãutarea dreptãtii, prezentatã în douã pãrti. În Kill Bill – Vol. 1 personajul principal, interpretat de DAVID CARRADINE, este un personaj nemaivãzut de sinistru care dominã povestea si care a organizat un grup de elitã numit Deadly Viper Assassination Squad (sau DiVAS) – Plutonul de Executie al Viperelor. Toate viperele au un nume de cod inspirat de serpi veninosi si cel mai mortal dintre ei este Mamba Neagrã (UMA THURMAN), care este si fosta iubitã a lui Bill. La început în Vol. 1, un ranger texan (MICHAEL PARKS) investigheazã o scenã macabrã: un întreg alai de nuntã mãcelãrit în timpul unui repetitii de costume, într-o capelã provincialã. Femeia însãrcinatã în rochia plinã de sânge este Mamba Neagrã, cunoscutã mai bine ca Mireasa. Bill si Viperele au crezut ca Mireasa este moartã, dar din nefericire pentru ei, ea era doar în comã. Asasina Viperelor, California Mountain Snake, cunoscuta ca Elle Driver (DARYL HANNAH), se strecoarã în camera de spital a Miresei, deghizata în asistentã, agitând o seringã – doar pentru a fi rechemata în ultimul moment posibil de Bill însusi. Patru ani mai târziu, Mireasa se trezeste brusc, realizand ce i s-a întâmplat si pleacã intr-o misiune cu un tel îngrozitor de bine fixat: sa-i omoare unul cate unul pe asasini, lasandu-l ultimul pe Bill.

Dupa despartirea de fostele colege O-Ren Ishii (LUCY LIU) si Vernita Green (VIVICA A. FOX) in KILL BILL VOL. 1, Mireasa (UMA THURMAN) isi reia aventura pentru dreptate in a doua parte, KILL BILL VOL. 2. Invingandu-le pe cele doua, Mireasa mai are doi dusmani de urmarit pe „Lista Mortii”- Budd (MICHAEL MADSEN) si Elle Driver (DARYL HANNAH) - inainte de a se indrepta spre scopul final... de a-l ucide pe Bill (DAVID CARRADINE).Pentru a ajunge la acesta ea reuseste imposibilul, scapand dintr-un sicriu batut in cuie si ingropat la cativa metri sub pamant.In cele din urma are loc intalnirea dintre Mireasa si Bill, finalul filmului fiind unul socant: Mamba loveste anumite puncte in zona inimii lui Bill(lovituri care in 5 minute provoaca moartea) acestia isi iau la revedere cu lacrimi in ochi, amandoi stiind ca Bill va muri in cateva minute.Impresionant este calmul cu care acesta isi infrange sfarsitul.

Descrierea productiei Kill Bill Vol. 2 ca „un film de dragoste” poate fi putin exagerata. Dar uneori poate parea asa, in comparatie cu actiunea luptei spadasine asiatice complete din Vol. 1. Ambele filmele sunt linistite, dupa cum spune Carradine, „povesti de dragoste kung fu samurai spagetti western”. Dar, asa cum actorul a remarcat intr-un interviu recent publicat: ”Cel de-al doilea are mai mult din actiunea cu care suntem obisnuiti la Quentin; idei excentrice pentru personaje, surprizele, actiunile amuzante.”

Memoriile unei gheise

2008-05-31T05:49:00.001-07:00

Memoriile unei gheise

Scurta descriere
Povestea unei fete care, la frageda varsta de noua ani, a fost vanduta spre a deveni o "geisha" de catre tatal ei, pentru ca acesta nu ar mai fi putut sa o creasca dupa moartea mamei. Nereusind sa fuga impreuna cu sora sa, realizeaza ca singura ei sansa de supravietuire este sa devina o buna curtezana ("geisha").Filmul urmareste atat sacrificiile ei pentru a putea sa isi atinga scopul cat si eforturile de a supravietui intr-o lume de dupa razboi in care nimic nu mai este ca inainte.

Primul cuvant care imi vine in minte ca sa descriu Memoriile unei gheise este: o bijuterie. Apoi le-as da titlul de document al unor timpuri apuse, apoi cel de capodopera a comparatiei.

Luandu-le pe rand, filmul e o bijuterie pentru ca mi-a placut mult de tot, asemeni cartii. Subiectul in sine este unul extrem de captivant, gratie lumii pe care am gasit-o aici, necunoscuta mie, trista, plina de interdictii si cu zambete false, pictate pe feţele unor femei menite sa fie opere de arta ambulante. Femei care nu pot trai cu sufletul, ci traiesc cu si prin trupul lor, intr-o permanenta competitie unele cu altele si intr-o continua cautare a unui amant care sa isi permita intretinerea lor la cele mai ridicate standarde.Astfel, micuta Chiyo este vanduta la varsta de 9 ani unei okiya, unde urma sa fie invatata tainele gheiselor, cu scopul de a deveni o importanta sursa de venituri pentru stapana casei. In okiya in care nimereste, locuieste si una dintre cele mai cautate gheise din Gion, Hatsumomo, un adevarat diavol cu cel mai frumos chip pe care fetita il vazuse vreodata. Aceasta ii face viata cat de grea poate, pentru ca intrevede potentialul pe care micuta il are si pericolul in care s-ar pune daca Chiyo ar deveni gheisa a okiyei. La varsta de 14 ani este remarcata de cea mai buna gheisa a Gionului, Mameha si ii devine sora mai mica si astfel norocul i se schimba.Aici intervine calitatea de document a filmului pentru ca toate ritualurile pe care le infaptuieste o gheisa sunt prezentate cu lux de amanunte, astfel incat totul sa fie atat de clar pentru spectatori cat de clar si cunoscut le e japonezilor. De la felul in care trebuie sa ingenuncheze si pana la cum sa ridice ceainicul pentru a turna in ceasca, Mameha, protectoarea micutei Chyio (devenita Sayuri odata cu intrarea in ucenicie) ii explica cu lux de amanunte efectele pe care orice gest al unei gheise il are asupra unui barbat: chinurile la care se supuneau gheisele pentru a fi solicitate de cat mai multi barbati, coafura, machiajul, imbracarea si modelele chimonourilor.Cand e doar o copila, Sayuri intalneste un barbat a carui imagine o va insoti toata viata. Tot ce face, face cu gandul la el, imaginandu-si ca pe el il are in fata ochilor atunci cand nu indrazneste sa si-i ridice si cand de fapt inaintea ei sta un barbat cu un chip greu de privit.I se intampla multe de-a lungul vietii, avand in vedere ca actiunea se intinde pe durata a mai multor zeci de ani. Pana la final cunoastem si situatia prezenta a uneia dintre cele mai faimoase gheise din Japonia.Memoriile unei gheise este mai mult povestea unui suflet decat al unui trup, oricat de contradictoriu pare acest lucru fata de ce am spus mai sus ca inseamna o gheisa. Acum spun asta pentru ca ceea ce Arthur Golden ne infatiseaza sunt sentimentele, trairile, gandurile, emotiile, dorintele, sperantele, durerile si tristetea lui Sayuri, mai mult decat activitatile pe care le face pe parcursul cartii, infatisate cu multa iscusinta in film. Este un roman despre interiorul fiintei ei, mai mult decat despre lumea inconjuratoare.

O sa ma opresc aici, desi ar fi prea multe de spus despre povestea frumoasei gheise. Va mai las si pe voi sa descoperiti.

"Revizorul" - piesa de Nikolai Gogol

2008-05-28T13:12:00.000-07:00

Adaptare de Horatiu Malalele
Cu: Stefan Banica Jr, George Mihaita, Virginia Mirea, Ion Chelaru, Gheorghe Danila, s.a.

Am asistat la premiera acetei piese, la Teatrul de Comedie (prin sept-oct 2006, daca nu ma insel). Recomandarile erau stralucite, asa ca bineinteles am plecat cu mari asteptari.
Lasand la o parte debandada totala din sala si mai ales ignorand-o pe doamna din fata mea care radea intr-un mod pur si simplu odios (si adesea fara sens), am incercat sa ma concentrez asupra actiunii de pe scena.
Este vorba despre un mic functionar venit de la Sankt Petersburg (Stefan Banica Jr.), intr-un orasel de provincie. El este confundat cu revizorul, cel ce era trimisul "de sus" pentru a inspecta mersul lucrurilor in localitate. Toata lumea incearca sa se poarte exemplar cu noul-venit, fiindu-i oferite toate cele de trebuinta. Cel ce se asigura intr-un mod aparte de bunastarea asa-zisului revizor era primarul (George Mihaita), corupt pana in maduva oaselor. La final pseudo-revizorul este mituit in speranta ca nu va raporta superiorilor sai haosul din oras. Convins ca urmeaza sa fie descoperit, Ivan (functionarul) reuseste sa plece si sa scape, fara ca nimeni sa isi dea seama ca a pretins a fi altcineva. Nu dupa mult timp, isi face aparitia adevaratul revizor, venit si el sa isi ceara mita.
Ideea piesei nu a fost supusa unor schimbari majore, ceea ce mi-a lasat un gust amar a fost umorul, care dupa parerea mea trebuia sa fie unul fin si pus in scena prin replici inteligente. Dar aici a intervenit amprenta tipic romaneasca cu replici seci, fara pic de substrat, cu glume de mana a 7-a, luate de pe la TV.
La baza piesa este o satira cu subiect politic, care ar trebui sa ramana valabila si pentru zilele noastre (desi a fost publicata initial in anul 1836). Asa a si vrut sa fie, de altfel, dar partea cu satira a fost slab pusa in valoare atat de regie, cat si de interpretarea personajelor principale. Mai are sens sa mentionez faptul ca au fost introduse o gramada de expresii nu tocmai ortodocse fara sa aiba nimic de-a face cu originalul? Banuiesc ca nu...
Ca sa inchei, trebuie sa marturisesc ca Gogol a facut o treaba nemaipomenita cu scrierea acestei piese si, sincer, cred ca ar fi fost oripilat sa asiste la recentele puneri in scena. Astept, poate, poate, peste ani voi trai sa vad si alta adaptare, ceva mai fidela spiritului in care a fost scrisa.

Cristina C.

"East of Eden"(1955)-Recenzie

2008-05-28T00:08:00.000-07:00

"La rasarit de Eden"
Recenzie realizata de Costin Badici, XE

Am scris despre acest film deoarece cartea dupa care este facuta m-a marcat foarte mult. Filmul " East of Eden " presupune o transpunere partiala a cuvintelor din cartea cu acelasi titlu in imagini si sunete. Este un film despre iubire si ura, implinire si regret, bani si saracie, frumusete si hidosenie.

Regizor: Elia Kazan
Scenaristi: Paul Osborn, John Steinback
Genul: Drama
Durata: 115 minute
Distributie(actorii principali si secundari in ordinea aparitiei):

Julie Harris--> Abra
James Dean-Caleb Trask
Raymond Massey-Adam Trask

Burl Ives – Sam, şeriful

Richard Davalos-Aaron Trask

Jo Van Fleet- Kate

Albert Dekker-Will Hamilton

Data lansării: 10 aprilie 1955, S.U.A.

Consideraţii generale:

Filmul reprezintă o adaptare dupa binecunoscutul roman al lui John Steinbeck "La rasarit de Eden", reprezentând primul dintre cele trei filme lăsate ca moştenire de James Dean.
Povestea biblică a lui Cain şi Abel se repetă la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.

Dean, 24 de ani, interpreteaza rolul lui Cal, un tanar din Salinas Valley care concureaza cu fratele sau, Aron (Richard Davalos) pentru dragostea tatalui lor (Raymond Massey). Dean a castigat una dintre cele patru nominalizari la Oscar. Printre performantele cele mai reusite ale acestui film se numara si Oscarul castigat de Jo Van Fleet pentru cea mai buna actrita in rol secundar.

Sinopsis& Comentarii

Cal , un tânăr singuratic din valea Salinas concurează cu fratele său Aron pentru dragostea tatălui lor, Adam Trask, moştenitorul unei averi imense. Acesta se decide să îşi investească banii în trasportarea verdeţurilor cu gheaţă către NY, pentru a se păstra proaspete. Afacerea acestuia eşuează şi dorind sa câştige dragostea tatălui , Cal colaborează cu Will Hamilton în o afacere cu boabe de fasole pentru a recupera banii acestuia. Tânărul aflase recent că mama lui şi a lui Aron, Kate, era madama celui mai prosper bordel din Salinas şi împrumută bani de la aceasta pentru a porni afacerea cu boabele de fasole. Afacerea are succes , iar de ziua tatălui său acesta îi oferă banii. Respins de tatăl său şi dorind răzbunare, Cal îl duce pe Aron la mama sa: “Aron is everything that is good , mother” Acesta îngrozit de ce vedea, se înrolează în armată, iar tatăl său face un atac de cord. Abra , fosta sa prietena se îndrăgosteşte de Cal, iar Adam îl eliberează sufleteşte pe fiul său.

James Dean reuşeşte să aducă la viaţă cu succes personajul principal din paginile cărtii “La răsărit de Eden”. E un tînăr singuratic şi fiind lipsit de dragoste, devine răutăcios şi răzbunător. În schimb fratele său, interpretat de R. Davalos, este iubit de toţi, incluzând-o şi pe Abra, prietena sa. Antiteza dintre protagoniştii filmului este sugestiv asociată cu povestea biblică a lui Cain şi Abel.

Titlul semnifică ţara Nod, de la răsărit de Eden, unde Cain a fost pedepsit să se ascundă mereu de Dumnezeu după ce l-a omorît pe Abel.

Concluzii

În acest film, Elia Kazan reuşeşte să pună în valorea toate evenimentele importante din cartea cu acelaşi nume, dând naştere la o ecranizare de succes. Decorurile dinaintea primului război mondial, contrastele dintre personaje, sentimentele puternice ale acestora, backgroundul sonor variat conlucrează pentru a crea un film autentic.

Este un film pe care vi-l recomand mai mult pentru ideile sale decât pentru ecranizare. În orice caz, dacă filmul nu v-a surprins, vă sfătuiesc să citiţi şi cartea care vă va rămâne în minte toată viaţa.

Trailer
Daca sunteti interesati, puteti vizualiza un trailer al filmului aici: [Trailer film]

2008-05-27T09:49:00.000-07:00

Atonement (Remuscarea)2007
Regizor: Joe Wright

Scenaristi: Christopher HamptonIan McEwan

Genul: Razboi / Dragoste / Drama Durata: 130 minute

L-am ales pe acesta pentru ca, pe langa faptul ca a fost unul dintre cele mai premiate filme ale anului 2007, el infatiseaza o poveste frumoasa despre greseli aparent nesemnificative pe care le faci in copilarie dar care pot afecta in mod decisiv destinul celor din jurul tau.

Merita sa il vezi pentru culorile primei parti, pentru muzica si pentru ritmul masinii de scris care insoteste secvente bune din film, pentru frumusetea actorilor din rolurile principale, pentru finalul in care Vanessa Redgrave e geniala (intr-un rol de cateva minute pe care il joaca minunat).

"Atonement" este un film britanic regizat de Joe Wright, adaptare a romanului omonim scris de Ian McEwan. Ii are in rolurile principale pe Keira Knightley si pe James McAvoy si este produs de Working Title Films, fiind distribuit de Universal. Filmul incepe in Anglia anului 1935, in cea mai calduroasa zi a anului. In umbra din ce in ce mai aproape a Celui De-al Doilea Razboi Mondial, Briony Talis si familia ei duc o viata instarita si privilegiata in enormul lor conac in stil victorian. Dupa ce familia se aduna la sfarsit de saptamana, combinatia dintre caldura sufocanta si multele emotii reprimate iesite la suprafata creaza un sentiment de amenintare si pericol. Briony, o scriitoare promitatoare, e o fata cu imaginatia bogata. Printr-o serie de neintelegeri catastrfice ea il acuza pe Robbie Turner, fiul administratorului si iubitul surorii sale Cecilia, de o crima pe care nu a comis-o. Acuzatia distruge dragostea dintre Robbie si Cecilia si schimba dramatic cursul vietii lor.Filmul a fost ales sa deschida Festivalul de Film de la Venetia.
Din punctul meu de vedere, punctul forte al acestiui film îl reprezintă scenariul, bine închegat şi pus la punct, care, împreună cu modul de prezentare nelinear, contribuie la implicarea spectatorului în poveste. Scenariul e susţinut şi de cei doi îndrăgostiţi din rolurile principale, însă, la final, profunzimea şi şarmul poveştii sunt cele ce te lasă pe gânduri.De vazut.

A Beautiful Mind

2008-05-27T05:48:00.000-07:00

Un film care m-a impresionat prin valorile umane evidentiate de personajul principal, John Nash, cel care infrunta indiferenta si rautatea celor din jur, muncind cu perseverenta si ambitie si pastrandu-si credinta si vointa in ciuda dificultatilor cauzate de boala de care sufera.

Este 1947 si John Forbes Nash Jr. ( Russell Crowe) ajunge la Princeton pentru a studia matematica. Misteriosul geniu din West Virginia nu are nici traditie in familie la Universitatea Princeton nici o avere care sa-i permita patrunderea in Ivy League – cea mai prestigioasa fratie a studentilor. Acomodarea nu va fi usoara nici pentru Nash nici pentru Princeton. Viata sociala si mondena nu inseamna nimic pentru el, dupa cum nici frecventarea cursurilor. Este obsedat de un singur lucru: sa gaseasca o idee originala. Acesta crede el, este singurul lucru care conteaza. Facultatea de Matematica de la Princeton promoveaza o competitie brutala si unii dintre colegii lui Nash s-ar bucura sa-l vada ratand. Ei il tolereaza si din cand in cand il incita. El este impreuna cu ei cand reactia lor la vederea unei blonde ii atrage atentia. Rivalitatea dintre ei practic ii aprinde vapaia descoperirii. Rezultatul este o teorie a jocului – o matematica a competitiei- care contrazice doctrina lui Adam Smith, parintele economiei moderne. O suta cinzeci de ani de gandire acceptata si invatata este abrupt demontata si data la o parte si viata lui Nash se schimba pentru totdeauna. Nash primeste post de cercetator si catedra la MIT, dar nu este multumit. Stiinta a avut un rol imens in triumful Americii in cel de-al doilea razboi mondial si acum, cand incepe razboiul rece, Nash vrea sa joace un rol. Dorinta sa este indeplinita cand fantomaticul William Parcher ( Ed Harris) il recruteaza pt o misiune secreta de spargere a codurilor inamicului. Nash se arunca intr-un efort urias in timp ce continua munca sa la MIT. Aici destinul sau il intersecteaza pe cel al Aliciei Larde ( Jennifer Connelly) o studenta la fizica care ii preda lui Nash un curs despre ceea ce el nu aluat niciodata in serios : DRAGOSTEA. Nash si Alicia se casatoresc dar el nu-i incredinteaza secretul colaborarii cu Parcher. Este ascuns, obsedat si in final pierdut intr-o lume a deziluziilor. Diagnosticul este schizofrenie. Devastata de implicatiile starii sotului sau, Alicia lupta costienta ca iubeste un geniu. Dintr-un cuplu stralucitor si fericit se transforma intr-unul de groaza. Dar ea nu uita angajamentul facut atunci cand s-au casatorit si il determina si pe el sa lupte. Nash va invinge nu numai o boala incurabila dar si degenerativa. Cu foarte multa lupta, credinta si vointa, el continua sa munceasca si in 1994 ia Premiul Nobel. De-a lungul vietii dobandeste pe langa o minte sclipitoare si o inima la fel.

Alex si Morris

2008-05-27T05:39:00.000-07:00

Alex si Morris-spectacol de teatru la Nottara.Trei actori...care fac cat o intreaga trupa!Alex-Stefan Iordache, Morris-Mitica Popescu, sora medicala-Dana Dembinski-Medeleanu. Cred ca nici nu mai are sens sa mai spun ceva despre aceasta piesa, numele actorilor o recomanda.
Piesa pare a fi o comedie, de fapt, asta crezi 90% din timpul in care te afli in sala de teatru. Razi, te amuzi la autoironiile personajelor, te bucuri odata cu ele insa...Sfarsitul este exact cel pe care incerci sa il refuzi: unul dintre cei doi prieteni, Alex, moare subit. Iar comedia devine drama.
Poate ca finalul este oarecum de asteptat, avand in vedere faptul ca actiunea se petrece intr-un spital geriatric. Alex este ursuz si morocanos, egocentric si se considera "in putere" la cei 76 de ani ai sai. Morris este naiv, tolerant si pastreaza o aura de inocenta copilareasca chiar daca a trecut de mult de 70 de primaveri. Totusi, cei doi ajung sa se imprieteneasca, cu toata incapatanarea orgolioasa a lui Alex in a refuza orice legatura sufleteasca ce s-ar putea stabili cu o alta fiinta omeneasca. Sub masca de indiferenta, ironie acida, malitiozitate se ascunde o fire total diferita de ceea ce i se prezinta spectatorului.
Actiunea este dirijata din "culise" de sora medicala, care devine factor de unitate intre cei doi, chiar daca ei nu realizeaza acest lucru.
Despre jocul actoricesc...nici nu cred ca mai e necesar sa mai vorbesc. Stefan Iordache si Mitica Popescu sunt monumentali, te impresioneaza pana la lacrimi (fara nicio urma de sarcasm). Este o piesa la care nu simti cand trece timpul, caci trece pe langa tine! Si o recomand oricui doreste sa iasa din casa si, in acelasi timp, vrea sa isi largeasca orizonturile culturale. Exceptional!

The Pianist

2008-05-26T23:30:00.000-07:00

"The Pianist" este unul din cele mai emotionante filme pe care le-am vazut si pot sa spun ca se afla in topul preferintelor mele.

Bazat pe memoriile pianostului Wladyslaw Szpilman,filmul prezinta povestea adevarata a unui pianist care, datorita originii sale evreiesti ,este fortat ca pe timpul ocupatiei naziste a Poloniei sa duca o viata de fugar, pentru a scapa de deportare.

Szpilman este un barbat respectat si admirat datorita calitatilor sale si performantelor spectaculoase ca pianist.El locuia impreuna cu familia sa intr-un apartament din centrul orasului Warsaw.

Treptat, nazistii reusesc sa se infiltreze in Warsaw, iar evreii sunt separati de vecini, inchisi intr-un ghetou si exterminati incetul cu incetul.Povestea este relatata din viziunea lui Szpilam si se fac remarcate sentimentele de confuzie, teama, dezgust si ,de asemenea, suferinta cauzata de tortura.

In partea a doua a filmului, eroul este singur, reusind sa evite trenurile ce duceau catre lagarele mortii.Efortul sau de a supravietui este sustinut de muzica de pian imaginara , care il inspira pe sa isi continue lupta pentru viata.

In una din scene, protagonistul trebuie sa isi exprime talentul in prezenta unui soldat german, care patrula intr-un ghetou apropae dezertat din Warsaw. Acesta, impresionat de maiestria pianistului, il ajuta, nedezvaluind locul unde acesta isis gasise ascunzatoare.

Consider ca cele 3 premii Oscar sunt din plin meritate, deoarece acest film a reusit sa imi imprime o impresie puternica . De aceea, il recomand tuturor ca fiind o capodopera a cinematografiei, un film memorabil!

2008-05-26T22:50:00.000-07:00

Fruits Basket (フルーツバスケット Furūtsu Basuketto)

Fruits Basket este o serie manga creata de Natsuki Takaya, publicata in revista Hana to Yume din 1999 pana in 2007. Numele vine de la jocul "Fruit basket" in care toti copii stau pe scaune in cerc, liderul da fiecarui participant cate un nume de fruct si cand acel fruct este strigat copilul trebuie sa se ridice si sa-si gaseasca alt loc (parca ne jucam si noi asa ceva la gradinita dar nu mai stiu cum se numea). Personajul principal, Honda Tohru ajunge sa asocieze acest joc cu gasirea si stabilirea in noua ei familie.
Este a doua cea mai bine vanduta manga pentru fete din Japonia (18 milioane de copii) si isi merita din plin acest titlu.
Povestea pe scurt: Tohru a ramas orfana dupa ce mama ei a murit intr-un accident de masina (tatal murise cand ea nu avea decat 4 ani din cauza unei pneumonii). La inceput ea locuieste cu bunicul din partea tatalui, dar cand acesta trebuie sa isi remodeleze casa (pentru a o primi pe fiica sa si familia acesteia) Tohru se hotaraste sa-si castige singura existenta dar fara sa le spuna prietenelor ei sau bunicului (pentru a nu-i ingrijora). Motivul ei este ca la un moment dat tot va trebui sa fie independenta. Desi traieste intr-un cort la doar 15 ani Tohru ramane optimista :)
Intr-o zi ea gaseste in apropiere casa colegului ei de clasa Yuki Souma si a varului acestuia Shigure Souma. Ei o admira pentru curajul si puterea ei interioara. Fiindu-le mila de ea (dar si de ei, deoarece traiau in conditii destul de mizere fara o prezenta feminina :)) ii ofera o camera in schimbul gatitului si curateniei. Dupa ce o alunecare de teren ii ingroapa cortul (inclusiv hainele si poza mamei ei) ea trebuie sa accepte oferta.
Nu dupa mult timp Tohru descopera secretul familiei Souma: 12 dintre membrii familiei sunt posedati de spiritele animalelor din zodiacul chinezesc plus spiritul pisicii, care potrivit legendei fusese lasata afara din zodiac din cauza soarecelui. Ei se transforma in animale cand sunt supusi unui stres fizic sau emotional mare sau cand sunt imbratisati de o persoana de sex opus. Capul familiei Souma o lasa sa-si pastreze memoria (in loc sa i-o stearga prin hipnoza asa cum li se intamplase altor persoane) si in curand Tohru va incepe sa-i placa pe toti, apoi chiar sa-i iubeasca si se hotaraste sa rupa blestemul zodiacului. =^.^=

M-am decis sa scriu despre Fruits Basket deoarece este unul dintre serialele (si chiar dintre filmele) care m-a impresionat cel mai mult. Cred ca personalitatea mea s-a schimbat (in bine) datorita acestui anime si in special a personajului principal Tohru Honda.
Povestea poate parea la inceput relativ copilaroasa dar de fapt are cate ceva pentru fiecare: actiune, drama, dragoste. La suprafata este o comedie, insa substratul are multe parti emotionante si unele intunecate; de exemplu parintii copiilor juunishi (care fac parte din zodiac) ori sunt neglijenti ori isi alunga copii inca de la nastere fiindca ii considera monstri.
Toate personajele sunt foarte bine conturate si ne sunt prezentate in situatii obisnuite sau mai putin obisnuite. Inca un lucru demn de admirat mi se pare faptul ca autoarea se leaga de multe aspecte ale vietii de care alte productii televizate nu au curajul sa se atinga: moartea, boala si activitatile de zi cu zi cum ar fi scoala, temele etc. din perspectiva unor adolescenti (cat de cat) normali.
Fiecare ar avea ceva de invatat din aceasta poveste. Eu am invatat despre optimism, incredere in oameni, prietenie, altruism si bunatatea care apare in diferite forme la diferiti oameni.

LA VITA E BELLA

2008-05-26T22:06:00.001-07:00

Prima data cand am avzut acest film aveam 11 ani si de atunci mi s-a intiparit in minte.
Italia anilor '40. Guido este indragostit cu disperare de Dora, logodnica unui functionar fascist. El o rapeste chiar in ziua nuntii si cei doi se casatoresc. Dupa cinci ani, in numele epurarii etnice, Guido este inchis impreuna cu sotia si baiatul intr-un lagar de exterminare. Pentru a nu-si inspaimanta copilul si sperand sa-l poata salva din acest infern, Guido imagineaza un joc absurd, al carui premiu e... un tanc.
Personajele sunt reale, cu trasaturi puternice, povestea este una incredibil de emotionanta iar actorii isi intra f bien in rol(dupa parerea mea).
Filmul demonstreaza inca o data cat de puternica este dragostea unui parinte pentru copilul sau, iubirea dintre doi soti (Guido si Dora) si legatura dintre oamenii de acelasi fel(evreii).
''La vita e bella" este un film de o finete rara. In mijlocul infernului viata vibreaza cu o forta fantastica, suferinta si fericirea isi confunda geanitele. Recomand cu caldura acest film tuturor celor care doresc sa vada o poveste emotionanta desprinsa din viata.

ULTIMA SAPTAMINA PENTRU RECENZII

2008-05-26T13:51:00.000-07:00

Dragi elevi,

Deoarece cred ca s-a strecurat o confuzie cu privire la termenul si conditiile conform carora veti primi a doua nota pentru a putea incheia cu bine acest an scolar si experienta noastra de vreo doi ani cheltuiti pe eforturile de a intelege arta, revin cu citeva mentiuni. Daca sezonul de primire de articole s-a incheiat definitiv, cel de PRIMIRE RECENZII mai dureaza doar O SAPTAMINA, incepind cu astazi 26 mai 2008. Daca este depasit termenul, se primeste nota cuvenita. Doar saptamina viitoare se mai pun note, urmatoarea fiind rezervata mediilor si situatiilor limita.

Ilustratie cu dispozitivul lui Marey de fotografiat, fusil photographique, dupa 1882.

Genurile spectacolului teatral: BALETUL -lectie

2008-05-26T12:39:00.000-07:00

Baletul: gen teatral care implica o proportie specifica intre dans, pantomima si muzica.

[compozitie coregrafica; sinteza a mijloacelor expresive ale corpului uman -miscare, gesturi, pozitii/posturi, mimica, atitudine-, organizate intr-un dans scenic stilizat, a carui dinamica si al carui ritm sint sugerate de muzica]

Originile cele mai indepartate ale baletului se regasesc in dansurile ritualice si ceremoniale antice, insa abia prin Renastere incepe sa se cristalizeze ca gen propriu. Atunci baletul se prezenta ca un dans improvizat sub forma de pantomima insotita de muzica, pe un subiect dat, de regula mitologic.
In acea epoca apare si prima incercare de stabilire a principiilor coregrafice prin eforturile lui Domenico de Ferrara.

Prima compozitie coregrafica aproape de genul baletului a fost Le Ballet comique de la reine din 1582, in timpul lui Ludovic al XIII-lea, cu o tema inspirata din Odiseea: fabula Circe, pe o coregrafie de Balthazar Beaujoyeux, bazata pe un stil geometric.

Primul pas spre formula moderna a baletului a fost realizat de J.G. Noverre (autor al Lettres sur la danse, 1760), prin eliberarea de cintec si cuvinte si prin urmarirea cu precadere a expresivitatii de sine statatoare a dansului.

Istoria baletului cuprinde cel putin trei etape importante:
-epoca preliminariilor, a experimentelor
-epoca clasica, a baletului alb, corespunzatoare secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea si romantismului muzical.
-epoca moderna, care include perioada expresionista si Baletele Ruse.

In epoca clasica se stabileste o terminologie, costumul "standard" si normele specifice baletului. Datorita participarii criticilor si coregrafilor francezi, terminologia se va pastra in limba franceza -attitude, grande elevation, assembles, sissonne, arabesque, danseur,-euse etoile, s.a.

Costumul de balet:
balerina: corset strins fara mineci sau cu mineci scurte pentru a alungi silueta, fusta scurta in forma de corola de crin rasturnata, care impreuna cu corsetul se numeste tutu, ciorapi lungi colanti si poante cu panglici, intarite in virf.
balerinul: maiou strimt si alb, pantaloni colanti si pantofi demi-poante, peste care se pun accesoriile specifice fiecarui rol.

Concomitent cu le ballet blanc se dezvolta baletul de caracter incpirat de dansurile populare ale diferitelor tari.

[Maria Taglioni a introdus tehnica poantelor]
[in secolul al XVIII-lea exista intre dansatori o egalitate a rolurilor expresive, care insa va fi depasita in secolul al XIX-lea cind apar poantele si odata cu ele noi tehnici coregrafice; dansatoarele ii vor intrece pe barbati in elevation cu ajutorul poantelor]

[balerinul va deveni din ce in ce mai discreditat in romantism, deoarece dansatoarele cistiga mai multa admiratie, diminuind rolul dansatorului la cel de sustinator. Un exemplu este spectacolul Silfida cu un pas des quatre pentru dansatoarele Taglioni, Elssler, Grisi si Grahn la Londra in 1845]

[secolul al XIX-lea se va remarca prim numele marilor balerine Carlotta Grisi, Maria Taglioni, Fanny Elssler, Lucile Grahn, Fanny Cerrito]

[traditiei scolilor franceza si italiana de balet i se va alatura la sfirsitul secolului al XIX-lea, scoala rusa care i-a lansat pe coregrafii Marius Petipa (academist, autor al coregrafiilor pentru Lacul Lebedelor si Frumoasa din Padurea adormita, de P.I. Ceaikovski), Lev Ivanov (coregraf pentru Spargatorul de nuci, de P.I.Ceaikovski), Alexander Gorski, dansatorii Vaslav Nijinski, T. Carsavina, Ana Pavlova, Olga Spesvitseva, Rudolf Nureiev, s.a.]

Baletul modern:
-expresionismul in care se produc mari autodidacti si improvizatori ca Loie Fuller, Isadora Duncan, si mai recent Martha Graham.
-Baletele Ruse conduse de Serghei Diaghilev, avind un dublu caracter riguros si experimental. In fenomenul Baletelor Ruse vor fi implicati muzicieni ca Igor Stravinski (Petruska, Pasarea de foc, Le Sacre du Prientemps), Maurice Ravel, Arnold Schonberg, Manuel de Falla (Nopti in Gradinile Spaniei, Tricornul), Claude Debussy, pictori ca Leon Bakst, Pablo Picasso, Georges Braques, Henri Matisse, coregrafi precum Leonid Massine, Serge Lifar, Georges Balanchine, Mihail Fokine s.a.

In baletul contemporan s-au remarcat coregrafi ca: Maurice Bejart (autor al unor coregrafii cum sint: Simfonia a IX-a de Beethoven sau Messa pentru timpul prezent) sau Roland Petit.

Compozitori de balete (muzica pentru balet):
Lully, Rameau, Gluck, secolul al XVIII-lea, Beethoven autor al baletului Prometeu, Leo Delibes (a compus Sylvia, Coppelia acesta din urma dupa o poveste de E.T.A. Hoffmann), P.I.Ceaikovski (Lacul Lebedelor, Spargatorul de nuci, Frumoasa din Padurea adormita), Igor Stravinski, Bela Bartok, Asafiev, Aram Haciaturian, Serghei Prokofiev (Romeo si Julieta) , Minkus (Don Quijote), Mihail Jora, Z. Vancea, Paul Constantinescu, A. Mendelshon, H. Jerea, s.a.

Iluzionistul

2008-05-26T11:41:00.000-07:00

Desi nu se incadreaza in categoria spectacolelor clasice, am ales sa fac recenzia filmului ‘Iluzionistul” pentru ca pe mine una m-a impresionat deosebit de mult. Intriga m-a tinut cu sufletul la gura si pana la final nu mi-am dat seama de adevaratele intentii ale personajelor principale.

Filmul a fost scris si regizat de Neil Burger si are la baza scurta naratiune “Eisenheim, iluzionistul.” de Steven Millhauser, câstigator al premiului Pulitzer.

In continuare un scurt rezumat:

Viena, anul 1900. Pe scenele din oraşul austriac apare un carismatic şi misterios iluzionist, Eisenheim (interpretat de Edward Norton), dovada vie că magia, în care nimeni nu mai credea, mai există încă...
El reuşeşte într-un timp foarte scurt să cucerească simpatia publicului. Spectacolele sale inedite care il duc pe culmile celebrităţii depăşesc orice limită atinsă pînă atunci în domeniul iluzionismului. Succesul său nu este compatibil însă cu scăderea continuă a popularităţii lui Leopold, prinţul moştenitor (Rufus Sewell). Pentru acesta, tânărul iluzionist nu reprezintă doar o ameninţare de ordin social, ci şi una de ordin personal, doarece este dragostea din copilărie a frumoasei sale logodnice, Sophie von Teschen(Jessica Biel). Orbit de teama de a pierde toate privilegiile, Leopold face apel la omul său de încredere, inspectorul Uhl(Paul Giamtti) şi îi cere să il urmărească pe Eisenheim pentru a dovedi că nu este nimic mai mult decât un impostor notoriu. Furia prinţului capătă o amploare greu de imaginat iar Eisenheim se vede constrâns să recurgă la trucul vieţii lui, unul foarte riscant, dar singurul menit să le garanteze fericirea lui şi femeii pe care o iubeşte din copilărie.

Pentru a reda cât mai fidel atmosfera din Viena sfârşitului de secol al XIX-lea, cineaştii au decis că Praga este oraşul care aminteşte în prezent cel mai bine de Viena din trecut. Majoritatea scenelor au fost filmate aici, în oraşul în care multe străzi sunt inca pavate cu piatră şi luminate cu lămpi de gaz. Atât oraşul în sine, cât şi împrejurimile lui au fost exploatate la maximum pentru da spectatorilor senzaţia întoarcerii în timp. Regizorul Neil Burger a dorit ca "Iluzionistul" să fie mai degrabă un film atemporal, suspendat în istorie, şi nu unul vechi.
Printre locurile cu totul şi cu totul speciale pe care spectatorii le pot vedea în "Iluzionistul" se află şi casa arhiducelui Franz Ferdinand, personalitate cunoscută pentru pasiunea sa pentru vânătoare. Casa nu reprezintă altceva decît dovada vie a pasiunii sale: la tot pasul pot fi întâlnite trofee şi animale moarte. În ciuda faptului că este un loc opulent şi bizar, regizorul afirmă că nu putea să existe altul mai potrivit pentru a trece drept casa de vânătoare a lui Leopold, un personaj crud şi temperamental.

Initial in rolul lui Sophie,ar fi trebiut sa joace Liv Tyler, dar aceasta a renunţat cu puţin timp înainte ca filmările să înceapă. Experienţa a fost una memorabilă pentru Jessica Biel, nu doar pentru că a avut un rol extrem de solicitant, care i-a scos în evidenţă talentul, ci şi pentru că s-a bucurat de o atenţie specială din partea echipei de filmare. Ea mărturiseşte că toate rochiile ei erau splendide şi o făceau să se simtă ca o prinţesă

Misterul planează asupra întregei pelicule, într-un crescendo ce lasa spectatorii cu răsuflarea tăiată. Întrebarea ce se naşte în sufletul lor,este dacă nu cumva Eisenheim are într-adevăr puteri supranaturale. Marea provocare a producătorilor acestui film a constituit-o tocmai încercarea de a transmite publicului această stare. Aşa cum afirmă şi Neil Burger, rolul unui magician este acela de a nu lăsa oamenii să uite de supremul mister al existenţei.

Filmul "Iluzionistul" are cele necesare pentru a impresiona pe toată lumea. Cei cărora le plac poveştile de dragoste vor aştepta deznodămîntul cu sufletul la gură. Cei care preferă acţiunea vor avea ocazia să experimenteze evenimente ieşite din tipare. Iar cei fascinaţi de puterea magiei vor asista la o paradă impresionantă de trucuri ce le vor întări convingerile conform cărora ea există cu adevărat.

Vampire Knight

2008-05-20T10:15:00.000-07:00

Fiind vorba despre o recenzie la orice opera, opereta, piesa de teatru sau film, am optat pentru a scrie despre noul anime ‘Vampire Knight’. Nou, deoarece primul episod a aparut pe data de 7 aprilie 2008 in Japonia si in prezent a ajuns la episodul 6, deci este abia „in desfasurare” - de asemenea, nici manga nu este inca terminata, insa se bucura deja de succes.
Am aflat de acest anime atunci cand Alina mi-a trimis linkul de la trailer si, ceva mai tarziu, am urmarit primele doua episoade; am continuat sa-l urmaresc fiindca povestea mi s-a parut fascinanta: Prima amintire a lui Yuuki este legata de o noapte de iarna, cand a fost atacata de un vampir si salvata de un altul, Kaname Kuran. Zece ani mai tarziu, Yuuki Cross, fata adoptiva a decanului Academiei Cross, este gardiana a scolii impreuna cu Zero Kiryuu, un prieten pe care-l stie din copilarie, a carui familie a fost ucisa de vampiri. Cei doi au rolul de a pastra ascunsa adevarata identitate a celor din Night Class (vampiri studenti a caror lider este Kaname Kuran) fata de cei din Day Class (oameni); de mentionat este si faptul ca autoarea schimba putin traditia vampirilor: nu-i afecteaza lumina soarelui, sunt mai multe tipuri de vampiri etc.
Acum, trebuie sa-i mentionez pe cei care au facut posibil ‘Vampire Knight’: Matsuri Hino a scris manga, Kiyoko Sayama se ocupa de anime-ul a carui producatori sunt Studio Deen si Nihon Ad Systems. Doua melodii sunt folosite pentru anime, anume melodia de opening – foarte frumoasa, „Futatsu no Kodou to Akai Tsumi” interpretata de ON/OFF, si cea de ending, “Still Doll” cantata de Wakeshima Kanon.
Personajele sunt desenate intr-un mod idealist, asa cum se intampla in majoritatea anime-urilor; totusi, grafica mi se pare mai buna in comparatie cu a altora, cum ar fi ‘Yu Yu Hakusho’ sau ‘Trigun’ de exemplu, doua anime-uri realizate prin anii ’90. Ce-i drept, poate nu timpul marcheaza diferentele dintre tehnicile de desenare, deoarece ar putea fi vorba si de stiluri diferite.
Apropo, o mica paranteza: am auzit cum ca japonezii deseneaza ochi mari personajelor datorita complexului lor de a avea ochii mici. Am incheiat paranteza :)
In concluzie, consider ‘Vampire Knight’ ca fiind un anime reusit, intriga pare interesanta si abia astept sa continue. Va recomand sa-l vedeti!

P.S. In poza de mai sus apar, de la stanga la dreapta: Zero, Yuuki si Kaname.

Postare articole: SEZON ÎNCHIS!

2008-05-19T14:06:00.000-07:00

Dragi elevi,

Au trecut deja zece zile de la data limită stabilită pentru publicarea articolelor voastre pentru blogul clasei. După cum am convenit, nimeni nu mai poate posta articole noi care să conteze pentru prima din cele -cel puţin, două note, însă putem în continuare menţine un dialog pe tema artei şi a influenţei sale asupra altor domenii de cunoaştere, a vieţii sau cercetărilor de orice fel. Îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva prin lipsa comentariilor scrise, imposibil de oferit într-un timp atît de puţin ca al meu. Ramîn încă dator; promit că măcar temei kitsch-ului, propusă, dar aproape ignorată, voi răspunde cu o replică pe masură. Promit iarăşi să organizez premierea celor mai bune intervenţii imediat ce îmi voi fi degajat puţintel programul, sufocat de datorii. Şi iarăşi, făgăduiesc să postez pe fiecare din blog-uri cîte un film scurt, în vederea obţinerii comentariilor voastre, ca alternativă posibilă la tema recenziilor, iată deja atacată. Voi adăuga, cum e firesc, şi un clasament al blog-urilor, împreună cu cîteva aprecieri critice. Pînă atunci, mă voi rezuma să afirm că proiectul nostru şi-a atins scopul doar parţial şi cu succese moderate, în pofida cîtorva articole si propuneri deosebite. Am observat în general superficialitate, lipsă de responsabilitate intelectuală, neîncredere, lipsă de loialitate si punctualitate, deopotrivă cu lipsa respectului de sine. Desigur, lucrurile se schimbă şi nu se opresc aici şi nu pot să nu mă arăt extrem de voios faţă de suficient de numeroasele cazuri, pînă la urmă, cînd toate acestea au fost altminteri. Există printre voi oameni serioşi, sinceri, curajoşi si plini de haz, cu multe şanse. Sper că ne-a fost de folos tuturor, măcar ca experienţă de comunicare, dacă nu chiar intelectuală. Cu drag,

prof. Bogdan Teodorescu

"The Fountain" (Fantana)

2008-05-19T10:54:00.000-07:00

Distributie: Hugh Jackman, Rachel Weisz
Imagine: Matthew Libatique
Montaj: Jay Rabinowitz
Regie: Darren Aronofsky

Nu pot spune ca sunt o mare cinefila, insa au fost cateva filme care m-au impresionat in mod placut, motiv pentru care nu mi-a fost usor sa aleg un film anume spre a-l comenta. Totusi, dupa indelungate reflectari asupra filmelor vizionate (in numar nu foarte mare, de altfel, insa de calitate - cred eu) m-am oprit asupra filmului regizat de Darren Aronofsky (tin sa mentionez ca tipul este un geniu; urmariti, daca aveti ocazia, "Pi" - filmul de debut si, de asemenea, celebra ecranizare dupa cartea lui Hubert Selby Jr. "Recviem pentru un vis"). Mi-a placut foarte mult si coloana sonora semnata de Clint Mansell, cu care Aronofsky a colaborat si pentru celelalte doua filme mentionate anterior.

De ce spun ca Darren Aronofsky este un geniu? Pentru ca are o viziune unica, profunda, pentru ca iese din tiparul regizorilor americani si pentru ca refuza sa se afiseze ca si regizor independent care ruleaza subiectele aflate la moda.

La baza acestui film stau discutiile lui Aronofsky cu fostul sau coleg de camera, acum doctor in neurostiinta. Acesta din urma a petrecut opt ani in laborator studiind creierul macacilor dar brusc s-a oprit din cercetare si a devenit scriitor. Discutiile lor nu s-au referit doar la neurostiinta ci si la calatoriile in spatiu si civilizatia Maya, subiecte intim legate de filmul "The Fountain". Conversatiile au avut loc in 1999 si proiectul filmului a prins contur in 2002.
Dupa mai multe schimbari in cadrul distributiei, in 2006 ia nastere forma finala a filmului.

"The Fountain" este o odisee despre stradaniile unui barbat pentru a salva femeia pe care o iubeste pe parcursul a o mie de ani. Filmul urmareste trei istorii in mod alternativ. care converg catre un adevar unic, pe parcursul resemnarii personajelor (in fond, una si aceeasi persoana) in fata vietii, mortii, iubirii si renasterii.

Povestea incepe in secolul XVI in Spania, unde „conquistador”-ul Tomas Creo (interpretat de Hugh Jackman) incepe cautarea Pomului Vietii, legendarul pom din Biblie care se crede ca confera viata eterna oricarui om care bea din seva lui. In prezent, Tommy Creo, medic genial si om de stiinta, incearca cu disperare sa gaseasca solutia impotriva cancerului de care sufera draga lui sotie, Isabel (Rachel Weisz). In secolul XXVI, calatorind prin spatiu in pozitie de lotus si inconjurat de o sfera protectoare, Tom incepe sa desluseasca misterele vietii care l-au macinat mai bine de o mie de ani.

Desi filmul are unele influente crestine (un minus, dupa parerea mea - reduce din profunzimea creata de celelalte elemente), in esenta ideea filmului este mult mai simpla: totul se reduce la zbaterile unui om pentru a intelege si accepta pierderea fiintei iubite.

Regizorul, facand uz de o imaginatie uimitoare, creaza un film in care pune mult suflet, lucru vizibil in rezultatul hipnotic. Efectele speciale sunt de neuitat, creand imagini vizuale spectaculoase. Pentru cei care iubesc frumosul, misterul si fantasticul, pentru indragostiti si pentru cei care nu gusta comercialitatea hollywood-iana, "The Fountain" este un film care nu trebuie pierdut.

As vrea sa fac o mica paranteza si sa notez un lucru care mie mi s-a parut interesant. "The Fountain" se afla in stransa legatura cu subiectul romanului "Adam si Eva", de Liviu Rebreanu. Personajele din ambele opere incearca sa se reuneasca cu jumatatea, dar piedicile sunt mult prea mari de fiecare data. "Numai impreuna se poate atinge nemurirea" (idee regasita chiar in titlul unei melodii de pe coloana sonora - "Together we will live forever").

„Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioane de barbati doreste pe o singura femeie din milioane de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila e insusi rostul omului. Pentru a inlesni cautarea aceasta se fac, se refac si desfac toate legile si conventiile morale si sociale, tot ceea ce se numeste emfatic progresul omenirii” – Liviu Rebreanu

Asadar, va recomand calduros acest film cu adevarat bun, un film care mie mi-a mers "la casa sufletului". :)

"VADUVA VESELA" DE LEHAR, IN VIZITA LA OPERA DIN BUCURESTI

2008-05-18T21:54:00.000-07:00

Am ales sa scriu despre aceasta opereta deoarece la aproape un secol de la premiera sa vieneză (1905) "Văduva veselă" continuă să fie una dintre operetele cele mai iubite de public, cu multe "şlagăre muzicale şi momente dansate antrenante.
Opera Nationala din Bucuresti a invitat publicul la a doua premiera a acestei stagiuni - "Vaduva vesela" de Lehar - marcand totodata si o noutate absoluta, pentru ca in cei peste 80 de ani de existenta ai teatrului liric, celebra opereta nu a mai fost vreodata inclusa in repertoriul curent. Desi, prin traditie, iubitorii genului se indreapta catre Teatrul de Opereta pentru a asculta frumoasele pagini ale acestei partituri, ONB a riscat "concurenta", pentru ca, asa cum declara tenorul Ludovic Spiess inca de la instalarea in functia de director, daca Viena a montat (de asemenea pentru prima oara) acest titlu, ar trebui sa figureze si pe afisul Operei noastre. (Numai ca acolo, productia regizata de Andrei Serban nu a rezistat decat doua stagiuni.)

Muzica voioasa, dans si romantism, ingrediente care au transformat aceasta opereta intr-o favorita a publicului, inca de la premiera. In veselul Paris, o petrecere de aniversare pentru conducatorului statului imaginar Marsovia este in plina desfasurare. Bogata Sonia este inconjurata de pretendenti, spre disperarea Baronului Popoff, diplomat al tarii Masovia, care se teme ca aceasta va ruina tara daca se va casatori cu un strain. Popoff reuseste sa il convinga pe Printul Danilo, ministrul de finante, sa o ceara in casatorie pe Sonia, desi aceasta il mai refuzase o data, in trecut. Dar acum Sonia este cea care il copleseste cu atentia sa pe Print, chiar daca acesta pare indiferent, pana cand Sonia anunta ca s-a logodit cu un francez. Disperat, ii marturiseste Soniei ca o iubeste, descoperind ca totul nu a fost decat o minciuna si ca iubita sa ii impartaseste sentimentele.

Desi aplauzele au fost rezervate de-a lungul spectacolului, la final au devenit generoase (in special dupa celebrul "french can-can" datorat lui. Offenbach), astfel incat premiera poate fi considerata o adevarata reusita.

Cu voia dumneavoastra...

2008-05-11T23:21:00.000-07:00

Iaca sar si eu cu o idee mai mult sau mai putin....mai putin buna. Daca inca nu aveti nici o idee despre ce spectacol sa postati un articol, faceti si voi o recenzie la Feng Shui, cat se poate de obiectiva bineinteles. :P

2008-05-09T10:56:00.001-07:00

Recenzie - "Top Dogs"

Eu am ales sa scriu despre o piesa de teatru pe care am vazut-o in urma cu vreo trei ani, chiar patru. Este una dintre cele doua piese de teatru care mi-au placut si la care nu m-am plictisit nici macar o secunda( aceasta si "Take, Ianke si Cadir").
Piesa se numeste "Top Dogs" ("Someri De Lux") si a fost un succes international, fiind jucata pe scene din China pana in America De Sud. A fost scris de un elvetian Urs Widmer, regia Theodora Herghelegiu, scenografia Andu Dumitrescu, coregrafia Silvia Calin, actori Ozana Oancea, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Mihai Dinvale, Ionel Mihailescu, Serban Ionescu, Claudiu Bleont, Alexandru Bindea. Din cate stiu, in Bucuresti nu s-a jucat decat in teatrul ARCA, pod La Scena. In orice caz, in aceasta piesa este vorba de ceea ce se intampla atunci cand cand aceia care, de regula, ii trimit pe altii in somaj, raman ei insisi fara locul lor de munca atat de bine platit. Momentam nu mai ruleaza, cel putin in Bucuresti, dar atunci cand se va intoarce ma voi duce cu siguranta sa revad piesa. Ce mi-a placut mie cel mai mult la aceasta: faptul ca nu ai simtit atmosfera de teatru; sala este una foarte mica, de fapt un pod amenajat, in care incap maxim 60 de persoane, sunt folosite injuraturi, iar in timpul pauzelor dintre scene erau puse melodii de la Parazitii, corespunzatoare situatiilor in care se aflau acei oameni.
O recomand tuturor, actorii sunt dintre cei mai buni si sper ca in cazul in care nu ati vazut-o, o veti face, pentru ca merita:D.

Arta elenistica

2008-05-09T08:25:00.000-07:00

In lumea elenistica dominau contrastele:populatia din Egipt si Asia traia in opulenta, pe cand in Grecia continentala si mai cu seama in Atena saracia devenise normalitate.Orgoliul atenian,sustinut in epoca anterioara de stralucirea Acropolei, a disparut pentru totdeauna.

Odata cu intemeierea imperiului al lui Alexandru Macedon, arta greaca isi schimba caracterul: din monumentala si grava devine liberala, grandioasa si foarte expresiva. In noua ordine politica si economica impusa de Macedon, Egiptul si Asia Mica iau locul clasicei Atene, aceste zone geografice devenind si centrele noii arte; aici traiau cei mai bogati eleni, care iubeau somptuozitatea, abundenta si luxul excesiv.Gustul lor se impune ,rezultand un stil ce vine sa inlocuiasca echilibrul calm al artei grecesti clasice.

Apare pt prima data in istorie comertul cu arta; pt colectiile particulare aristocratii erau dispusi sa cheltuiasca enorm. Are loc o mare schimbare a mentalitatii,deoarece in epoca precedenta arta era necesara pt a da stralucire doar cetatilor, templelor si politicienilor. Sculpturile se afla acum la mare pret si se dezvolta rapid un negot infloritor, care se bucura de o infrasrtuctura viabila in tot imperiul:o retea ce leaga artisti, intermediari si amatori de arta. Gratie acestei inovatii, statutul artistului se schimba, care raspund cererii mari de arta din imperiu, calatoresc mult ,ceea ce le ofera ocazia de a stabili noi contacte si de a prelua comenzi.Artistul devine pretuit si elogiat pt originalitate si indrazneala. Fiind foarte apreciate operele de arta, se ia hotararea sa se infiinteze primul muzeu din lume, creat la Alexandria;acesta adapostea opere ale celor mai reprezentative opere din imperiu.

Unul dintre subiectele artistice preferate in aceste timpuri este femeia, predilectie oglindita printr-o bogata serie de Afrodite. Daca in epoca lui Pericle cenzura nu tolera reprezentarile nude pt femei, in elenism gusturile si pudorile ateniene dispar si se doreste ca reprezentarile Afroditei ,zeita frumusetii si iubirii, sa exprime senzualitate si voluptate.

In aceasta atmosfera apare "Venus din Milo", statuia unui sculptor elen ramas anonim. Descoperita de arheologii francezi, declarata patrimoniu al Frantei in urma negocierilor diplomatice cu Imperiul Otoman, statuia ce o infatiseaza pe Afrodita a fost considerata opera lui Fidias si instalata la Muzeul Luvru, in anul 1820.

Trupul masculin atrage si el atentia sculptorilor; istoria retine numele unuia dintre cei mai celebri artisti elenisti, remarcabil in acest domeniu: Praxiteles. Se cunosc si unele din sculpturile sale , dar numa una este originala: grupul reprezentand pe Dionisos, ce se afla la Muzeul National din Olimpia.Realizata in anul 343i.Hr., din marmura, sculptura are o inaltime de 210 cm. "Diamantul de la Olimpa" este 95% intact, inclusiv soclul fiind cel original.Ingropata timp de sute de ani sub ruinele templului , statuia a fost descoperita in 1877;din scrierile anticilor aflam ca in 343 I.Hr. statuia era colorata si aurita.Specialistii o considera opera cea mai importanta a LUi Prexiteles, gratie complexei expresivitati de pe chipul lui Hermes. Sculptorul si-a propus redarea a 3 expresii diferite pe chipul aceluiasi personaj: privot din stanga, chipul sau exprima durere, privit din dreapta, pare ca zambeste, iar daca este privit frontal, este calm. Este reprezentat momentul cand mesagerul zeilor primeste sarcina de a-l ingriji pe copilul Dionysus.

Apetitul pt expresivitate al amatorilor elenisti a dus la crearea unui alt celebru grup statuar de o natura diferita: "Laocoon".Numele artistulu ramane o enigma,insa se cunosc doar 2 detalii despre acesta: ca era din Rhodos, fiind probabil un elev dina telierul lui Lisip, sculptorul lui Alexandru cel Mare.Acest grup exprima patetic durerea fizica prin modul in care muschii tprsului si ai bratelor se incordeaza in lupta cu serpii , prin suferinta de pe chipurile preotului din Troia si ale copiilor sai.Surprinderea acestei miscari frenetice constituie spiritul epocii elenistice care admira astfel de opere violente ce tintesc impresionarea privitorului.

Maiestria artistilor acestei epoci in a reprzenta sentimente intr-un stil elegant raman neintrecuta in istoria artei.

Arta elenistica a influentat profund istoria artei moderne, caci operele create si descoperite in sec al XIX-lea au fost si sunt considerate modele academice pentru studiile artistice.

Ma numesc Hell

2008-05-08T11:43:00.000-07:00

Primul lucru care iti trece prin cap cand vezi un afis ce face reclama unei piese de teatru
intitulata "Hell" este probabil « o pieasa cu tema religioasa ».Defapt, gandirea nu e prea deplasata caci simbolic vorbind , piesa prezinta iadul, iadul intalnit de patru tineri proveniti din familii bogate ce isi irosesc existenta consumand droguri si ducand o viata de noapte intensa.
Personajul principal este Hell, pe numele ei adevarat Elle, si face parte din generatia care traieste pentru a consuma, copil de bani gata preocupati doar de shopping, cu relatii de o noapte si iubiri trecatoare. Impreuna cu cele doua prietene ale ei, colinda cluburile, se drogheaza, agata barbati , barfesc, sunt preocupate de haine, masini si manichiura; imaginea perfecta a lumii cu fite si bani.
Insa lucrurile se schimba cand Hell pare sa isi fi descoperit marea dragoste, brusc totul capata un sens , traieste o fericire pe care drogurile nu i-au oferit-o niciodata.Putin va dura insa aceatsa euforie, caci teama de a merge mai departe ii impinge pe cei doi indragostiti inapoi spre viciile lor de odinioara.Cand intr-un final vor intelege ca drogurile nu le mai ofera aceea fericire autentica pe care au simtit-o impreuna s-ar putea sa fie mult prea tarziu...
Hell nu este un spectacol menit sa te distreze, ci sa te impresioneze.Pasajele de dans intercalate, muzica, proiectiile impreuna cu reprezentatiile actorilor Cristi Iacob, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu si multi altii ofera un spectacol ce te tine in priza timp de o ora jumate. La sfarsit, cand parasesti Laptaria, nu poti decat se te gandesti la aceea zicala: nu trebuie sa cauti prea mult iadul si raiul; le vei gasi chiar aici pe Pamant.

Arta digitala

2008-05-08T09:25:00.000-07:00

Traim in secolul vitezei, un secol dominat de inovatii tehnologice in care totul este computerizat si digital. In aceste conditii, unele valori clasice incep sa se piarda si pe masura ce incercam sa ne simplificam viata, tot amplificam metodele prin care facem asta. Din fericire, acest lucru are si parti bune, deoarece iau amploare noi forme de manifestare. Printre domeniile in care computerul devine tot mai important se afla si arta.

O noua forma de arta, care schimba echilibrul si perfectiunea celei clasice, se dezvolta rapid. Este vorba despre arta digitala, a carei realizare este posibila cu ajutorul computerului. Poate fi generata integral de sistem sau partial, cum ar fi scanarea unor fotografii, prelucrate apoi cu ajutorul unui soft special. Textele digitale sau inregistrarile audio si video nu sunt incluse in conceptul de arta digitala, insa pot face parte dintr-un proiect amplu, dupa o prelucrare ulteriora a acestora.

Cea mai cunoscuta ramura a artei digitale este cea vizuala. Filmele din zilele noastre chiar 'abuzeaza' de acest tip de arta, prin realizarea graficii generate pe computer si prin intermediul efectelor speciale care tind sa fie inlocuite de cele prelucrate cu ajutorul unor programe speciale. Un exemplu in acest sens este celebra pelicula "Stapanul inelelor", pentru care mai mult de 30% din scene au fost realizate artificial, dupa ce fusesera initial filmate in studio. Grafica efectuata pe computer poate fi de doua feluri: 2D si 3D. Grafica tridimensionala este produsul editarii din forme geometrice, din poligoane sau curbe, a unor imagini complexe care incearca sa redea intr-un mod cat mai realist - tridimensional - forme, obiecte sau scene. Realizarea imaginilor 3D se face exclusiv cu ajutorul unor programe specializate, de tipul Cinema 4D, 3D Max sau Maya.

Dar arta digitala este inovatoare si prin apropierea de procesul clasic: pune la dispozitie pensule in versiuni electronice, filtre, lupe, nenumarate surse de informatie si multe alte tehnici, separat sau combinate. Artistii digitali - pictori, ilustratori, designeri, graficieni sau modelatori 3D reusesc sa creeaze imagini imposibil de realizat prin metode traditionale.

Arta digitala ia amploare tot mai mult, pretutindeni. Aceasta cuprinde opere de interes, acceptate de mari muzee ca mijloace legitime de creatie si expunere: multe dintre ele colectioneaza arta digitala si detin deja colectii importante, de exemplu in Berlin exista DAM( Digital Art Museum) unde artisti din toata lumea isi expun lucrarile.

Arta de a fi Geisha

2008-05-07T21:27:00.000-07:00

De fapt este un pleonasm sa spunem "arta de a fi geisha" sau "arta geishelor" deoarece gei inseamna arta iar sha persoana asadar geisha = artist.

Daca mergeti in Kyoto nu veti auzi termenul de geisha. Termenul mai corect ar fi geiko (ko=persoana, copil). Geisha a originat din Tokyo si a ajuns astfel cunoscut in intreaga lume.

Mai demult, geiko se pregateau pentru carierele lor de la o varsta frageda, dar astazi aceasta pregatire nu incepe mai devreme de 15 ani. Fetele pot deveni ucenice, numite maiko (mai=dans) dupe ce au terminat scoala obligatorie. Cele care trec prin aceasta etapa pregatitoare pentru cel putin 3 ani devin foarte respectate ca profesioniste.

Si ucenicele si profesionistele dedica 24 de ore din 24, 7 zile din 7 artei lor. Ucenicele locuiesc in case numite yakata sau okiya impreuna cu o femeie care conduce intreaga casa. I se spune okaa-san (mama). Dupa traditie o persoana care se decide sa invete o arta traditionala este adoptata de familia profesorului cu care are o relatie parinteasca. Aceasta se aplica si studentilor care invata ceremonia ceaiului. O okiya va imprumuta o varietate de kimono-uri ucenicei si va plati studiile ei. In schimb, maiko va da inapoi casei un procent din castigurile ei pentru a-si plati "datoria". Studiile zilnice constau in dans traditional, cantat, ceremonia ceaiului, ikebana, caligrafie, cantat la diverse instrumente (in special koto si shamisen).

Ca peste tot in Japonia, umilinta si respectul pentru cei mai in varsta si mai experimentat pot fi observate si in relatia maiko-geiko. Ucenicele le spun colegelor lor mai in varsta onee-san (sora mai mare). Impreuna ele merg la petreceri si invata sa danseze si sa toarne sake invitatilor. Deasemenea clientii le pot privi pe maiko dansand pe muzica cantata profesionist de geiko. Geiko sunt de multe ori active chiar si la o varsta foarte inaintata. Cele mai batrane au peste 90 de ani.

Nu numai muzica si dansul contribuie la atmosfera relaxata ci si cateva jocuri. Unul destul de popular este "jocul tigrului" similar cu jocul nostru "piatra, foarfece, hartie". Un paravan mare de hartie este asezat intre un client si o geiko si ei trebuie sa imite in acelasi timp un vanator, o batrana sau un tigru. Nu se pot vedea unul pe altul dar ceilalti invitati se amuza vazand-o pe batranica cum il bate pe vanator sau este mancata de tigru. Toata aceasta distractie este acompaniata de turnarea a si mai mult sake in cupele care nu trebuie sa se usuce.

Chiar daca maiko si geiko trebuie sa gaseasca intotdeauna moduri noi in care sa-i faca pe invitati fericiti, clientii (spre nemultumirea europenilor si a americanilor) nu se vor putea astepta niciodata la "alte tipuri de servicii" (ca sa ma exprim frumos :P). De obicei se pot gasi oameni importanti printre invitati si ceea ce este cel mai important pentru ei este atmosfera intima de confidentialitate. Intr-o camera in care se serveste ceai ("tearoom") ei pot vorbi despre orice, fara sa se ingrijoreze ca cineva din afara camerei va afla vreodata.

Am considerat ca aceste femei atat de muncitoare, gratioase si inteligente merita sa apara intr-un blog despre arta (deoarece aceasta este viata lor) in speranta ca vor fi mai bine intelese si apreciate (desi probabil ca nimeni nu va intelege cu adevarat vreodata intreaga lor istorie si societate). Imi pare rau ca am postat atat de tarziu :( Chiar mi-ar fi placut sa vad cateva commenturi si sa pot sa va raspund daca aveti intrebari.

~Owari~

Ce tip de arta va atrage?

2008-05-07T14:22:00.000-07:00

Acest post are scopul inceperii unei scurte dezbateri despre forma de arta care va atrage cel mai mult. Incredibil, dar multa lume cand aude cuvantul "arta" se gandeste automat la pictura. Sa fie acest fapt generat de popularitatea acestui mod de transpunere vizuala, sau pur si simplu o generalizare grosolana generata de lipsa de interes? Nu vreau sa intelegeti, Doamne fereste, ca as fi impotriva picturii, dar sincera sa fiu am auzit putina lume numind sculptura, spre exemplu, tipul de arta cel mai apreciat. Asadar, in cazul in care aveti o anumita preferinta, va rog sa ne-o impartasiti in scurtul timp ramas pana domnul profesor va zice "Stop bloggin'!". Sper ca aceasta dezbatere va fi cat se poate de subiectiva :)

O istorie a desenului animat

2008-05-07T02:14:00.000-07:00

• Istoria desenului animat a cunoscut trei faze

Inventarea desenului animat atribuită nord-americanului Stuart James Blackton consitituie o primă etapă din această zbuciumată istorie. În 1906, americanul a realizat istoricul film Humorous Phases of a Funny Face, unde se poate vedea cum o mână desenează cu un cărbune, şi pe ecran prind contur diferite forme.
Cea de-a două etapă, cea clasică este marcată de „Fantasmagorie“ a lui Cohl, regizorul francez fiind considerat pionier al animaţiei mondiale, prin realizarea primelor filme de păpuşi şi a primului personaj de desen animat, Fantoche (Le Cauchemar de Fantoche/Coşmarul lui Fantoche). Apogeul este atins însă de Walt Disney. El debutează în 1923, fiind cunoscut, înainte de toate, ca un „creator de personaje, expresie de o aleasă virtuozitate şi desăvârşire a antropomorfismului său“. În aceeaşi perioadă îşi fac debutul fraţii Max şi Dave Fleischer creatori ai clovnului Koko, ai lui Popeye marinarul sau ai provocatoarei Betty Boop. Nu trebuie uitaţi nici Joseph Barbera – William Hanna, părinţii popularilor Tom şi Jerry, a ursului Yogi şi a familiei Flintstone.

Cea de-a treia perioadă este marcată de folosirea computerelor în industria cinematografică. În 1995, John Lasseter, creează primul film de animaţie computerizat, în combinaţie cu tehnica tradiţională a animaţiei, „Toy Story I“, distins cu Premiul Oscar.
Din seria de succese „computerizate“ se disting şi simpaticii monştrii din Monsters & Co., peştişorul Nemo sau Shrek.
Personal, pot spune ca cea de-a doua perioada mi-a placut cel mai mult, deoarece este perioada care se suprapune copilariei mele, cu desene ca: "Tom si Jerry", "Scooby-Doo" si "Looney Tunes".

Tom si Jerry

Tom si Jerry reprezinta mult mai mult decat un desen animat de succces, fiind o adevarat legenda pentru multe generatii de copii, care le-au urmarit aventurile de sute de ori, chiar daca au existat voci care i-au acuzat pe simpaticii eroi de violenta. Chiar si asa, un copil care nu a vazut nici macar un episod din longeviva - si aparent fara de sfarsit - serie a aventurilor motanului Tom si soricelului Jerry a pierdut enorm.
Creatie a genialilor William Hanna si Joseph Barbera (cunoscuti ca Hanna-Barbera, responsabili intre altele pentru succesul inregistrat de celebrul serial Familia Flinstone), Tom si Jerry au fost poate cea mai de succes serie de desene animate, cu nenumarate premii si milioane de fani.

Personajele:

Tom este o pisica cu o blana gri cu reflexe albastrui (sau invers, in functie de episod) care traieste o viata linistita si comoda in casa, fiind sacaita mereu de Jerry, un soricel cafeniu care de regula sta in aceeasi locuinta, ascuns in gaura sa, frumos mobilata cu un pat dintr-o cutie mare de chibrituri si alte piese de mobilier de. Tom este foarte impulsiv si se enerveaza repede, in timp ce Jerry este mult mai inteligent si mai oportunist. Desi plin de energie si hotarat sa termine cu acest soricel insuportabil, Tom nu se poate pune cu Jerry, care il infrange mereu.

La finalul fiecarui episod Jerry este de obicei marele invingator, in timp ce Tom incearca sa isi revina dupa o noua infrangere. Foarte rar Tom castiga, dar uneori ambii pierd, cel mai adesea fiind dati afara din casa sau pierzandu-si iubitele.

In episoadele de Craciun Tom ajunge sa il salveze pe Jerry de la moarte sau chiar sa faca schimb de cadouri. Ambele personaje par sa aiba tendinte destul de sadice, facandu-le placere sa se chinuiasca reciproc in numeroase ocazii. Cu toate acestea Tom pare sa dea dovada de mai multa compasiune, intrand in panica atunci cand crede ca Jerry este grav ranit sau mort, iar Jerry nu ezita sa foloseasca asta in avantajul sau.

KABUKI LA SIBIU

2008-05-06T23:40:00.001-07:00

Kabuki la Sibiu Compania Heisei Nakamuraza, unul dintre cele mai cunoscute nume in teatrul kabuki, va deschide Festivalul International de Teatru de la Sibiu de anul acesta cu piesa “Natsu Matsuri Naniwa no Kagami” (Reflectare a festivalului din Osaka), scrisa in anul 1745. Compania Heisei Nakamura va sustine in cadrul aceluiasi Festival in total 4 reprezentatii in zilele de 29, 30, 31 mai si 1 iunie, dupa urmatorul program: 29, 30, 31 mai: ora 22.001 iunie: ora 19.00 Toate spectacolele vor avea loc la Hala Libra-Balanta din Sibiu, iar durata unui spectacol va fi de 2h. Compania Heisei Nakamuraza numara aproximativ 88 de membri si va fi condusala Sibiu de domnul Jun’ichi Sakumoto .Compania a sustinut recent spectacole de kabuki la New York si Berlin. Este prima reprezentatie in intregime a unei piese de kabuki in Romania, in interpretarea exceptionala a unor actori de prestigiu ai acestui gen de teatru traditional japonez. Pretul unui bilet este de 20 lei. Detalii puteti gasi si pe site-ul oficial al Festivalului International deTeatru Sibiu 2008: http://www.sibfest.ro/

Francisco de Goya si "monstrii"sai

2008-05-06T12:20:00.000-07:00

"Ratiunea adormita produce cu siguranta monstrii. Dar si ratiunea infometata produce tot monstrii." (Francisco de Goya)

"Pentru a putea să-şi dezvolte geniul, a trebuit să rişte ca arta lui să înceteze să mai placă" (André Malraux)

"În mormântul lui Goya se odihneşte vechea artă spaniolă, universul pierdut pentru totdeauna al toreadorilor, majos şi manolas, universul călugăriţelor, contrabandiştilor, bandiţilor şi vrăjitoarelor, întregul folclor bogat al peninsulei" (Théophile Gautier)

"Tot ceea ce îi datorează arta modernă a rămas în deplină opoziţie cu pictura academică şi neoclasicistă a epocii" (Pierre Gassier)

Francisco de Goya: Bătrânele sau Timpul (Hasta la Muerte), 1808-1810 - Musée de Beaux-Arts, Lille

Inceputuri

Francisco de Goya s-a născut la 30 martie 1746 la Fuendetodos, un mic sat în Aragon, în nordul Spaniei. Curând familia se va stabili la Zaragoza - capitala provinciei Aragon. Goya urmează şcoala la iezuiţi, după care intră ca ucenic în atelierul pictorului José Luzán Martinez, la care îşi va exersa arta desenului copiind gravuri. În 1763, încearcă să se înscrie în Academia Regală San Fernando din Madrid, dar este respins. Îşi continuă formaţia artistică sub îndrumarea lui Francisco Bayeu pentru ca, în 1773, să se căsătorească cu Josefa, sora mai mică a maestrului său. Goya va mai încerca încă o dată să fie primit în Academia San Fernando în anul 1766, dar va fi din nou respins (în 1795 va fi numit director al acestei instituţii !).

Perioada de creatie

Din 1774, Goya face parte din echipa de pictori care, la Madrid - sub conducerea lui Francisco Bayeu - pregăteau proiectele de goblenuri destinate palatelor regale de la Madrid şi Escorial. În scurtă vreme, începe însă să picteze după propriile sale idei. Astfel, în anul 1781 pictează altarul bisericii San Francesco el Grande din Madrid. După ce în 1783 pictează portretul contelui Floridablanca, acesta îl introduce în sferele cele mai înalte şi îl prezintă tânărului frate al regelui, Don Luis, care îi solicită pictorului executarea portretului familiei sale. Începând din anul 1785, Goya va fi preferatul principelui Osuna, care îi comandă mai multe lucrări, devenind, alături de rege, cel mai mare mecenat al artistului. Recunoaşterea oficială va veni în anul 1786, când devine pictor al Curţii Regale, cu o rentă de 15.000 reali pe an. În 1788, noul rege al Spaniei, Carol al IV-lea, îl menţine pe Goya în funcţia dobândită.

În anul 1792, artistul se îmbolnăveşte de o maladie care ne este necunoscută. După convalescenţa petrecută în Andaluzia, se întoarce la Madrid, dar este şi rămâne surd. Boala a influenţat starea fizică şi psihică a pictorului, care se reflectă în arta lui: aceasta câştigă în forţă interioară şi devine expresivă, răpitoare. Abia acum se naşte adevăratul geniu al lui Goya.

În anul 1795, Goya o cunoaşte pe Ducesa de Alba. Frumoasa doamnă, care rămăsese văduvă, îl invită la reşedinţa ei din Andaluzia, la Sanlácar, situată în apropiere de Cadix. Ducesa se dovedeşte totuşi inconstantă în sentimente, şi idila nu durează mult. Creaţiile lui Goya din această perioadă dovedesc un ascuţit spirit critic până la maliţiozitate, cu penelul său îşi va bate joc de toată lumea, chiar şi de persoanele regale. O dovadă în acest sens fiind de pildă celebrul tablou Portret al familiei lui Carol al IV-lea, realizat în anii 1800-1801. Artistul priveşte monarhia spaniolă cu un ochi lucid. Scriitorul Ernest Hemingway exclamă la vederea tabloului: "Pe fiecare din aceste chipuri Goya a imprimat dispreţul pe care îl nutreşte pentru ei. Trebuie să fi geniu pentru a-l putea convinge de contrariu pe rege, prea prost de altfel pentru a observa că pictorul curţii îl condamnă în ochii întregii lumi". Într-adevăr artistul expune pregnant vanitatea şi mediocritatea persoanelor portretizate.

Francesco de Goya: Familia lui Carol al IV-lea, 1800-1801 - Museo del Prado, Madrid
În afara tablourilor executate la comandă, pictorul realizează şi gravuri pe cicluri tematice. În "Los Caprichos" ("Capriciile", 1797-1799) - într-un număr de optzeci de gravuri - artistul prezintă fantasme care prind viaţă când raţiunea adoarme şi voinţa omului este guvernată de prostie, mârşăvie, durere sau dorinţe neînfrânate. În anii 1810-1815 urmează un al doile ciclu, "Los desastres de la guerra" ("Ororile războiului"), în perioada războiului cu Franţa napoleoniană şi a înăbuşirii sângeroase a revoltei populaţiei din Madrid. Represiunea răsculaţilor va face obiectul a două tablouri celebre: 2 mai 1808 - Masacrul de la Madrid, (1814) şi 3 mai 1808 - Împuşcarea revoltaţilor madrileni, (1814).

La Maja Desnuda, 1799-1800 - Museo del Prado, Madrid

La Maja Vestida, 1800-1803 - Museo del Prado, Madrid

Omul de geniu Francisco de Goya

La sfârşitul anului 1807, armatele franceze ocupă Spania, împăratul Napoleon aşează pe tronul Spaniei pe fratele său Joseph. La fel ca mulţi contemporani din toată Europa, Goya a crezut la început că domnia lui Napoleon va duce la răspândirea ideilor revoluţionare şi la democratizarea Spaniei. Aceste speranţe sunt şterse de războiul care va dura până în anul 1814, până în momentul retragerii trupelor franceze. După întoarcerea la tron a regelui Ferdinand al VII-lea, artistul trebuie să demonstreze că în timpul guvernării franceze a rămas fidel coroanei spaniole. Ultima lucrare care i-a fost comandată de rege- un tablou destinat catedralei din Sevilla - va fi executată în anul 1817.
Pe 20 iunie 1819 moare soţia pictorului, Josefa. Un an mai târziu, se va muta lângă Madrid, unde îşi cumpără o casă, pe care o va denumi cu umor negru "Quinta del Sordo" ("Casa Surdului"), însoţit de Leocadia Weiss, devenită tovarăşă de viaţă după moartea Josefei. Artistul trăieşte izolat de lume, stilul său devene grav, satira din tabloul Bătrânele (sau Hasta la Muerte, 1808-1810) capătă trăsături macabre într-un ciclu (1821-1823) de paisprezece scene înfiorătoare: "Doi bătrâni mâncând supă", "Saturn devorându-şi copiii" etc., care produc o impresie extraodinar de deprimantă, adeseori de-a dreptul insuportabilă. În creaţia lui, drumurile artei şi ale frumuseţii s-au separat, temele pictate necesitau alte categorii estetice, incluzând şi "urâtul". Privirea artistului transformă oroarea realităţii în opere pline de dramatism şi cruzime.

"Din ce cauză voi muri ?", gravură din ciclul Los Caprichos, 1797-1799

Un desen

2008-05-06T10:20:00.000-07:00

“Ce este desenul? Ce inseamna sa desenezi?

Pentru mine, desenul este un mod de a gandi. Desenele au un caracter nemijlocit. Intr-o sesiune buna, desenul poate fi ca o aventura materiala accidentata dintr-o zi violenta care se manifesta prin lumina si ploaie. O zi fara desen este o zi pierduta.”

Antony Gormley, mai 2002

Datand din perioada 1981-1983, aceasta secventa comprima desene realizata la scara mare pe pereti. Ele se caracterizeaza printr_un contur din carbune lichid; un pigment negru, de consistenta cremoasa a fost amestecat cu ulei de in si aplicat viguros suprafetei cu o pensula din par de porc. Desenele implica un angajament fizic, peretele comportandu-se ca o suprafata problematica, opunand rezistenta. Desenele acestea sunt printre primele de care artistul a fost pe deplin multumit. “Pana la acest punct,” afirma acesta, “desenul a fost o maniera de a monitoriza oamenii si locurile, desi mi_am dorit intotdeauna ca ele sa fie mai mult de atat. Acesta este decorul a ceea ce ar putea fi arta, dar nu este pentru mine; originea lucrurilor, nu o reactie catre lume si continutul ei.”

Aceste desene pe perete, in principal in creion cu urme de carbune si de pastel, au fost realizate in Peckham, cand artistul avea grija de fiul

cel mic, Ivo. Acesta obisnuia sa mazgaleasca pe pagina alaturi de tatal sau. Gormley, dupa ce facea desenul principal, ii alegea un nume alcatuit dintr-un singur cuvant pe care il plasa in josul imaginii, iar pe langa acestea adauga cuvinte din dictionar, incercand sa il dea o definitie. “Mi-a placut aspectul ludic al desenelor – Ivo palavragind si mazgalind. Desenul parea o conversatie inregistrata, fara logica,

doar joaca.”

Realizate in perioada 1985-1988, la aceste desene artistul a folosit ulei, carbune si un pigment negru pe foi aspre, impaturite, de tipul Somerset Weave, pe care le-a descoperit in 1984. O parte din formele intalnite aici anticipeaza idei ale unor sculpturi urmatoare. Negrul contribuie la realizarea unei atmosfere melancolice.

In aceste desene domina caldura, in comparatie cu cele de mai devreme, alaturi de tonuri de culoarea mierii realizate cu ulei de in. Uleiul, lasat sa picure pe pagina sau intins pe o suprafata mai mare, creeaza forme simple la care sunt adaugate apoi imagini. Deseori, uleiul trece prin suportul desenului, oferindu-i acestuia un aspect vascos la atingere si o aroma placuta.

Folosirea propriilor lichide corporale ca mod de a desena s-a extins pe un numar de ani, de la mijlocul anilor ’80 pana la inceputul anilor’90. Pentru Gormley, sangele si sperma sunt materiale ale vietii si, de aceea, oferirea lor implica sacrificii. Marginea foii este vazuta ca un loc in care se iau nastere atat forma, cat si sensul. Primul desen din aceasta serie (1988) implica un jet de sange spontan din capilarele degetului mijlociu al mainii stangi pentru a crea o urma abstracta. In altele, balti sau picaturi de sange si/sau sperma erau lasate sa cada peste o hartie umeda realizand un efect cosmic, exploziv.

Desenele din aceasta serie au fost facute din pamant rosu adus din Lot, Franta, amestecat cu ulei din piele de iepure si apa. Pigmentul negru este inca prezent. Aspectul acestor desene reda ideea lui Gormley, “desenul este un loc unde ceva a avut loc din punct de vedere geologic”. Lucrarile devin astfel detinatoarele gandurilor si reflectiilor atat a preocuparilor actuale, cat si trecute.

Deoarece calatorea foarte mult, Gormley s-a rezumat la hartia Somerset Weave impaturita in 16 pentru o portabilitate mai mare. Pigmentul negru si cazeina nu au fost dizolvate in apa pentru a crea un aspect decolorat, asemanator acuarelelor. Hartia imbibata in apa permite o fluiditate mai mare, oferind si iluzionism. Stilul variaza intre abstract si romantic, in ceea ce priveste grafica, in principal alb si negru, si “posibilitatile aproape nelimitate” ale profunzimii. Notiunea de a explora desenul este privita din aceeasi perspectiva ca si profunzimea, nu este posibila in viata sau in sculptura – spatiul cosmic, apele foarte adanci”. Cercetarea in profunzime permite imaginatiei sa ajunga la scari microscopice sau macroscopice.

“Cateodata, negrul poate semnifica intuneric, un cer de noapte, un ocean intunecat. El este incercarea de a materializa ceea ce nu este material, idealul si, astfel, eu incerc sa substantializez ideea unei absente, unei lipse... Cred ca lucrul cu care constant ma joc este: intunericul din corpul nostru si intunericul din prapastie pot fi evocate si unite prin aceasta substanta.”

Gormley a experimentat si cu un substituent a cafelei de cicoare, fara carbune sau pigmenti aditionali, de aceasta data.

In timp ce imaginile din aceste desene ilustreaza preocupari actuale ale artistului, materialele folosite ilustreaza extinderea experimenteleor si interesor sale, materiale cum ar fi o felie de pepene – care este asezata in intregime pe foaia de lucru, uleiul – care este absorbit sau carbunele – care se intrepatrunde printre particulele hartiei. “Centre” sau “Heat” au fost realizate cu ajutorul unui sos Lousiana din ardei rosu pastrat intr-o sticla. Sticla era agitata iar sosul tasnea din ea, realizand o anumita traiectorie inainte de a ajunge vopsea. “Pentru mine, desenul nu inseamna sa fac imagini; el consta in testarea de idei si materiale [...] Ceea ce fac aceste desene este sa codifice, sa imi izoleze gandurile prin spatiul desenului”.

“Prin simplul fapt de e desena o linie pe o foaie de hartie realizezi o impartire care deosebeste ceea ce este deasupra de ceea ce este dedesubt si care poate fi citita ca un orizont sau ca o sectiune de traversare - una implica perspectiva si cealalta un mod de analiza. Ambele sunt abstractii ce permit spatiului sa fie privit intr_o maniera subiectiva.”

In 1997, Gormley a creat o serie de 43 de colaje, asamblate din vederi, fotografii sau imagini din ziare. Pe langa carbune, pigmenti si creion, el a folosit ulei de soia, ulei de masline, lac, liquin sau Tippex. Temele includ peisaje, principiul feminin, ecologia, paleontologia, astrologia, zborul, creierul, “a doua piele” etc.

Colorantul de anilina amestecat cu apa a devenit preferatul lui Gormley la inceputul mileniului. Aceasta are o componenta chimica, miros intepator, culoare rosie si este caustica. Lucrarile sale par ca se lupta cu incarnarea si descorpoarea.

“Intotdeauna caut o cale de a ma afla in spatele lucrurilor. Cum poti conveni existenta unui lucru, nu numai cum evolueaza interiorul sau, dar si relatia atat cu cele din jurul sau, cat si cu cele de care nu este constient?”

Seria “The Trajectory Field” din 2001 arata un alt mod prin care artistul a experimentat prin imersiunea unor pietricele mici, rotunde in vopsea acrilica, rostogolindu-le apoi peste foaia de hartie, prin spatele sau pe deasupra siluetelor negre.

“Desenul este analitic, dar este totodata expresiv in propriul fel; are datoria de a depune marturie, nu doar prin simplul fapt de a reprezenta ceva, dar si prin modul in care desparte lucrurile si le reasambleaza, realizand noi legaturi. Este in intregime experimental.”

“Ce este desenul pentru mine? Este un fel de magie, un fel de necesitate. Desenul este un mod de a repara lumea, nu cum exista in afara, ci cum exista in mine. Deci, desenele sunt diagrame mentale. Poti condensa lucruri intr_un spatiu infinit. Desenul nu este ca o oglinda sau ca o fereastra, ca o lentila prin care poti privi in orice directie, in spate, catre retina mintii, sau in fata, catre spatiu. Probabil nu te poti uita atat de mult la un desen precum poti prin el.”

Bibliografie: Anthony Gormley “Drawing”

Lacul lebedelor

2008-05-06T05:50:00.000-07:00

Cu toate ca nu am vizionat acest spectacol in ultimele saptamani, mi s-a parut (si inca sunt de parere) ca baletul este o arta desavarsita care iti confera o stare unica. Gratia balerinilor si expresivitatea acestora te determina sa iti doresti sa fi avut si tu talentul lor de a pluti pe valurile muzicii.

Am divagat cam mult, asa ca voi incepe sa fac o scurta recenzie a povestii care sta in spatele acestui spectacol de balet...

Prolog
Undeva, intr-o lume de basm, printesa Odette culege flori peo pajiste. Rothbart, geniul rau, o zareste si o transforma în lebada.

Actul I.
La petrecerea de majorat a printului Siegfried, Regina il anunta ca a sosit vremea insuratorii, dar acesta este hotarat sa se casatoreasca numai din dragoste. Serbarea este animata de glumele si giumbuslucurile Bufonului. Dupa plecarea oaspetilor, Siegfried admira un stol de lebede la marginea lacului. Cere Bufonului arbaleta si, intr-un imbold inexplicabil, alearga dupa ele.

Actul II.
In miez de noapte, lebedele isi recapata infatisarea umana si danseaza. Fermecat de frumusetea Odettei, care se afla printre ele, Siegfried se indragosteste imediat si, promitandu-i credinta, o invita la castel pentru a o prezenta drept logodnica. Juramântul sau curat le-ar putea salva pe toate celelalte lebede.

Actul III.
Cu gândul la printesa-lebada, Siegfried aproape nici nu baga in seama fetele ce ii sunt prezentate la curte si care vin din toate colturile lumii si nu se poate hotari pe care sa o aleaga. Deodata, intra in sala o tanara care seamana leit cu Odette, dar imbracata in negru, ca si cel care
o insoteste. Siegfried o prezinta pe Odile drept aleasa sa. In departare se zareste umbra disperata a Odettei. Rothbart isi arunca deghizarea si iese cu fiica sa, Odile, crezand ca l-a facut pe Siegfried sa-si incalce juramântul.

Actul IV.
Fetele-lebede au revenit la marginea lacului, unde Odette isi plange soarta. Siegfried încearca sa le explice ca a fost inselat, dar în zadar. Doar Odette nu-i intoarce spatele si, in ciuda furtunii declansate de Rothbart, ramane langa el. In lupta inegala dintre cei doi, Siegfried este
aproape învins, dar dragostea Odettei biruie asupra Raului, iar Rothbart este inghitit de flacarile iadului.

Epilog.
Vraja s-a risipit, lebedele si-au reluat chipul omenesc, iar soarele încununeaza iubirea celor doi.

Daca nu ar fi fost un sfarsit fericit, probabil ca inca as fi fost dezamagita de faptul ca una dintre "lebede" s-a impiedicat in drumul sau gratios spre lac. Am admirat insa capacitatea acesteia de a se ridica si a-si continua gratiosul dans.

Zambet de Mona Lisa

2008-05-06T05:38:00.001-07:00

Misteriosul portret al Giocondei, pictat de Leonardo da Vinci în secolul al 16-lea, o reprezintă pe Lisa Gherardini, soţia unui neguţător florentin înstărit, Francesco del Giocondo, potrivit unui manuscris descoperit în biblioteca universităţii germane din Heidelberg. Directorul bibliotecii, Veit Probst, a spus că enigma a fost rezolvată după descoperirea în arhivele bibliotecii a unor note pe marginile unei cărţi foarte vechi ce aparţinuse odată unui prieten al lui Da Vinci. În octombrie 1503, funcţionarul florentin Agostino Vespucci a scris pe marginile unei pagini nişte note în care menţiona că prietenul lui lucra la trei picturi, între care un portret al Lisei del Giocondo. Notele au fost mâzgălite în grabă de Vespucci pe unul dintre tomurile cu scrisori semnate de Cicero, în dreptul unor referinţe la celebrul pictor Apeles al Greciei Antice, cu care de altfel îl şi compara pe Da Vinci.

Faptul că pictura în cauză a fost întotdeauna cunoscută ca „Gioconda“ pare a susţine teoria experţilor de la Heidelberg. Potrivit directorului bibliotecii, notele au fost descoperite de expertul Armin Schlechter şi „permit datarea cu exactitate a tabloului, confirmând ipoteza că este vorba de celebra pictură a maestrului italian“. Generaţii întregi de istorici şi conspiraţionişti au emis nenumărate teorii pe marginea identităţii Mona Lisei. Au fost citate Isabela de Aragon, Caterina Sforza sau Isabela d’Este. Alţii au vorbit de un autoportret, despre un portet al mamei pictorului sau chiar al iubitului acestuia, Gian Giacomo de Caprotti, căruia îi spunea „il Salai“. Unii cercetători au susţinut că Mona Lisa nu este decât anagramarea apelativului „mon Salai“. Cât despre Lisa Maria Gherardini, aceasta s-a născut la 15 iunie 1479 la Florenţa, devenind cea de-a treia soţie a negustorului de mătase Francesco del Giocondo, cu 14 ani mai mare. Cel mai renumit tablou din lume Pictura nu ar fi ajuns niciodată în mâinile celui care a şi comandat-o. Din motive misterioase, Da Vinci a adus tabloul la Paris în 1516, unde l-a vândut regelui Francisc I. Portretul, cu dimensiuni de 77 pe 53 de centimetri, a fost expus la Amboise, Fontainebleau şi Versailles, fiind mutat apoi la Muzeul Louvre din Paris, unde se află şi astăzi. Tabloul a fost pictat între 1503 şi 1506 şi este expus în muzeul francez cu explicaţia corectă „Portetul Lisei Gheradini, soţia lui Francesco del Giocondo“.

Ipotezele privind misteriosul zambet al Mona Lisei au luat amploare, antrenand atat oameni simpli cat si poeti, pictori, oameni de stiinta.Iata ca la descifrarea acestei enigme a participat si un roman ( sa ne mandrim si noi ),iar povestea incepe in felul urmator....

Nicu Sebe este un roman care a facut Liceul de informatica in Brasov, apoi si-a continuat studiile la Politehnica din Bucuresti.A devenit asistent universitar, apoi a inceput sa trimita CV-uri la diferite universitati din strainatate si astfel a ajuns in Olanda, la Universitatea din Amsterdam, unde le preda elevilor ceea ce a visat dintotdeauna: cercetare in domeniul interactiunii dintre om si computer.Impreuna cu alti colegi a dezvoltat un program de computer care permite detectarea sentimentelor umane dupa expresia fetei.

Acest program bazat pe un algoritm care tine seama de principalele trasaturi ale chipului uman, fiind capabil sa recunoasca sentimentele umane pe baza fotografiilor a determinat urmatoarea concluzie: celebrul si enigmaticul zambet al Mona Lisei tradeaza un procent de 83 la suta fericire, 9 la suta dispret, 6 la suta frica si 2 la suta manie.

Astept si ideile( ipotezele) voastre cu privire la zambetul atat de misterios sau poate simplele constatari asupra acestui tablou.

Origami

2008-05-06T05:38:00.000-07:00

Crearea diferitelor modele din hartie se numeste Origami. A aparut in Japonia in urma cu peste 1000 de ani. In traducere "Ori" inseamna a plia, iar "Kami" hartie. Confectionarea diferitelor modele de hartie colorata era nu doar o ocupatie distractiva, ci si o actiune cu functie de ritual, legata de cultul religios al zeitei compasiunii-Kannon. Figurinele din hartie infrumusetau monumentul zeitei pentru a o imbuna si a ii cere ocrotirea. Cu timpul Origami si-a pierdut simnificatia religioasa si a devenit un mijloc de infrumusetare a locuintelor si sarbatorilor nationale. Aceasta arta, ce atrage oameni de toate varstele a depasit de mult hotarul bastinii si a devenit pe larg raspandita in multe tari ale lumi. Ca dovada exista nenumarate centre si societati Origami pe intregul glob pamantesc. Lumea artelor traditionale japoneze a reprezentat intotdeauna pentru occidentali o fascinatie, iar discipline precum Ikebana- arta aranjarii florilor, Chanoyu- ceremonia ceaiului, Origami si multe altele au simbolizat elemente ale frumusetii si perfectiunii japoneze.
In prezent, Origami tinde sa se diferentieze in cateva directii independente:

Origami- element al culturii japoneze
Origami-element estetic, arta
Origami-joc, distractie pentru copii
Origami- un mod de autoexprimare, un dialect international
Origami- obiect al arhitecturii, designului si ingineriei
Origami- metoda de influenta terapeutica

Un spectacol reinviat

2008-05-05T13:27:00.000-07:00

Cine nu si-a dorit in copilarie , macar pentru o secunda, sa fie in lumina reflectoarelor executand acrobatii impresionante, imblanzind lei sau starnind rasetele a zeci de spectatori prin diferite pozne?Desi nu doar o data am parasit acel loc fermecat cu zambetul pe buze asteptand cu nerabdare urmatorul spectacol, timpul si-a spus cuvantul si treptat multi am uitat magia si misterul...Cu siguranta ati inteles pana acum despre ce este vorba,iar daca nu, este de ajuns sa va ganditi la mirosul dulce al vatei de zahar, costumele multicolore si uimirea din ochii fiecarui copil prezent in cortul inconfundabil al circului.
Insa pe cat de uimiti se arata cei mici in fata giumbuslucurilor, pe atat de dezinteresati priveasc adultii care ii insotesc.Odata ce mintea preia controlul, incercand sa gaseasca explicatii pentru disparitia obiectelor din cutia magica , sabiile inghitite fara nici o durere sau focul ce explodeaza din gurile executantilor, farmecul intregului spectacol se pierde treptat.Multe circuri au pierit astfel in incercarea lor de a pacali gandirea umana si de a impresiona o lume ce se agata din rasputeri de realitate.Un circ cu siguranta a reusit.Nu doar a adus publicul matur inapoi pe bancile ce inconjoara arena dar a impresionat prin spectacole unice si poate pret de o clipa a reinviat uimirea infantila in ochii oamenilor.Acesta este Cirque du Soleil.
Totul a inceput in 1980 cand Guy Laliberte si Daniel Gauthier au pus bazele a ceea ce avea sa devina poate cel mai complex spectacol de circ din lume, fara animale sau cortina ci prin muzica live proprie si imbinarea a diferitelor stiluri preluate din circuri din intreaga lume. De la cei 73 de angajati ce sustineau un spectacol in 1984, Cirque de Soleil a ajuns la impresionantul numar de 3 500 de oameni din peste 40 de tari ce prezinta 15 spectacole cu teme diferite in turnee prin toata lumea.
Alegria,Saltimbanco si Quidam sunt doar cateva dintre spectacolele ce prezinta teme variate ( abuzul puterii si lupta pentru libertate, mitologia greaca, varietatea culturala,etc.) intr-un mod gratios,impunator si spectaculos.Ele transmit mesajul lor printr-un limbaj al trupului, prin dans, muzica si acrobatii,prin costume si jocuri de lumini.
Iata in ce consta frumusetea si arta circului pe care Cirque du Solei a adaptat-o zilelor noastre.A dovedit ca acest gen de arta nu este destinat doar copiilor, ci mai poate inca
surprinde si pe cei ancorati in viata lor cotidiana in asa masura incat uita placerea pe care aceste spectacole le-o pot aduce, si de ce nu putina magie...

Iar pentru cei care nu sunt inca convinsi, le recomand sa acceseze siteul http://www.cirquedusoleil.com/ sau sa urmareasca filmuletele :http://www.youtube.com/watch?v=oKGBkc77sDw http://www.youtube.com/watch?v=y8YjtozRX1o
http://www.youtube.com/watch?v=hgLdrDFuaHg&feature=related

Igudesman & Joo

2008-05-05T12:44:00.000-07:00

A LITTLE NIGHTMARE MUSIC
De la reprezentatia din 2004 in una din cele mai mari sali ale lumii: Musikverein din Viena, Igudesman si Joo au incantat publicul de peste tot la festivale nationale, teatru si concerte. Aleksey Igudesman si Richard Hyung-ki Joo lucreaza impreuna de cand s-au cunoscut, la varsta de 12 ani, in cadrul scolii Yehudi Menuhin. Inspirati de Menuhin, visul lor era sa prezinte muzica clasica unui public mai larg. Prin imbinarea comicului cu muzica, au facut un show extraordinar care nu poate fi categorizat, apropiindu-se de visul lor.

Aleksei Igudesman
Compozitor international si comediant, a lucrat cu Bobby McFerrin, Billy Joel, Hans Zimmer si violonistul Rachlin Julian. Nascut in St. Petersburg, a terminat Conservatorul la Viena. Dragostea sa pentru comedie si muzica l-a determinat sa infiinteze compania Music & Comedy. Lucrarile sale sunt cantate peste tot in lume de numeroase orchestre, cum ar fi San Remo Symphony Orchestra. Igudesman canta la o vioara Santo Serafin 1717, care i-a fost imprumutata de Erste Bank.

Richard Hyung-Ki Joo
Laudat de Yehudi Menuhin pentru talentul sau, pianistul si compozitorul Richard Joo a captivat un public larg. Nascut in Anglia, a studiat la Yehudi Menuhin, si apoi la Manhattan School of Music de unde si-a luat toate diplomele. El a mai cantat alaturi de Lidia Baich, Nobuko Imai si Radovan Vlatkovich.

Sper sa ajunga si prin Romania. :D

Baiadera

2008-05-04T11:03:00.000-07:00

Actul I.

Tabloul 1. Războinicul Solor pleacă la vânătoare în pădurea sacră. Marele Brahman o cheamă pe baiadera Nikia să-şi prezinte dansurile rituale. Vrăjit de frumuseţea ei, îi destăinuie dragostea sa, dar este respins. După festivitate, Solor se întâlneşte în ascuns cu Nikia şi îşi jură credinţă. Sunt urmăriţi însă fără ştirea lor de către Brahman.

Tabloul 2. La palat, Rajahul plănuieşte să o căsătorească pe fiica sa Gamzatti cu Solor. Războinicul încearcă să refuze onoarea, dar Rajahul stabileşte căsătoria peste trei zile. Gamzatti aude cum Marele Brahman îi destăinuie Rajahului cele văzute, din dorinţa de a rupe jurămintele de dragoste dintre Solor şi baiaderă. Infuriat, Rajahul îl dă afară pe Brahman şi pleacă îngândurat.
Gamzatti o cheamă pe Nikia la palat şi îi cere să renunţe la Solor. Aceasta refuză, aruncându-i la picioare bijuteriile oferite. Confruntarea devine tot mai aprigă. Chemat de către slujnică, Rajahul intră chiar în momentul când Nikia o ameninţă pe Gamzatti cu un pumnal, interpunându-se între cele două rivale. Soarta baiaderei este pecetluită...

Tabloul 3. Cu ocazia căsătoriei lui Gamzatti cu Solor, are loc o procesiune în faţa templului. Cand apare Nikia, slujnica îi oferă un coş cu flori, iar dansul ei vorbeşte clar despre dragostea sa pentru Solor. Din coş iese un şarpe veninos care o muşcă. Brahmanul îi propune un antidot, dar Nikia refuză, preferând moartea, spre bucuria Rajahului şi a lui Gamzatti.

Actul II.

In camera sa de la palat, Solor fumează opiu, încercând să-şi găsească liniştea. Prin fum îi apar umbrele Nikiei şi ale celorlalte baiadere, care coboară de pe ziduri. După ce aburii visului se risipesc, Solor încearcă să le prindă din nou apucând capătul eşarfei aruncate de Nikia. Trage de acesta, dar palatul se prăbuşeşte peste el, ducându-l în lumea umbrelor...

DONALD DUCK

2008-05-04T10:38:00.000-07:00

DONALD DUCK

Toata lumea il cunoaste pe simpaticul ratoi Donald ca fiind un personaj cu o personalitate puternica,amuzant si care macane mereu nemultumit.
Prima data acesta a aparut in filmul Gainusa cea inteleapta (in 9 iunie 1934) , o animatie de scurt metraj produsa de Walt Disney. Donald, impreuna cu Mickey Mouse (care a aparut pentru prima oara in 1928) , urma sa devina unul dintre cele mai iubite personaje ale lui Disney. Popularitatea lui Donald a dus la aparitia altor personaje din familia Duck, dintre care ii amintesc pe Daisy Duck, unchiul Scrooge, si nepotii Huey, Dewey si Louey.
Unul din lucrurile nestiute de multi este faptul ca benzile desenate cu Donald Duck au fost interzise in Finlanda pentru ca personajul nu purta pantaloni.

CHIP n DALE

Chip si Dale sunt doua personaje Disney foarte populare in anii 40-50, dar din pacate aproape uitate in timp, chiar daca in la sfarsitul anilor 80 au beneficiat de o spectaculoasa revenire, din pacate de scurta durata.
Cele doua sunt veverite dintr-o specie aparte, veverite cu falci, in engleza "chipmonks", dar prea putini si-au dat seama de aceasta particularitate, asa ca Chip si Dale au ramas cunoscute in istoria filmului de animatie ca cele doua veverite haioase care fac totul pentru a-si aduna alunele si nu ezita sa necajeasca alte personaje celebre. Cele doua veverite si-au capatat numele dupa Thomas Chippendale, un faimos creator de mobilier, iar ideea a prins foarte repede.
Cuplul a aparut pentru prima oara in desenul animal "Soldatul Pluto" din 1943, in care il necajeau pe cainele Pluto, desi la inceput nu aveau nici nume, nici trasaturi care sa le diferentieze. Abia in desenul animat "Chip si Dale" din 1947, unde victima le cadea de aceasta data Donald Duck, veveritele capatau personalitate si identitati distincite. Chip este cea mai inteligenta, cu nas negru, iar Dale este cea cu nas rosu si dinti stirbi, ceva mai stupida. Au mai aparut in mai multe desene animate, de regula enervandu-l si terorizandu-l pe Donald Duck, pana spre jumatatea anilor 50, cand erau deja o prezenta constanta si in revistele de benzi desenate editate de Disney.
Cele doua veverite au aparut in 23 de episoade diverse marca Disney. Principala lor preocupare este sa isi adune alunele si ghindele necesare, dar cand cineva incearca sa le opreasca, atunci Chip si Dale dezlantuie haosul pana reusesc sa il invinga pe opozant.
Abia in 1989 au avut si prima lor serie de animatie, numita "Chip 'n Dale Rescue Rangers", in care erau doi detectivi, ajutati de doi soricei si o musca pe nume Zipper.

Sper sa va placa articolul si filmuletul. Va astept cu commenturi:D

Legământul cu lumina

2008-05-04T10:22:00.000-07:00

Mihai Moiceanu s-a născut în 1958. La 16 ani descoperă că imaginile se pot întrupa în fotografie şi devine astfel un pasionat al acestei arte. Astfel în paralel cu studiile tehnice de la Universitatea Transilvania din Braşov urmează cursurile Şcolii Populare de Artă, secţia Artă Cinematografică.

În 1986 renunţă la cariera de inginer devenind fotograf profesionist specializându-se în fotografia tehnică industrială, fără a neglija modalităţile artistice de exprimare.

În 1988 devine membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

Apropierea munţilor şi pasiunea pentru sporturile specifice îi determină viziunea artistică atât de legată de oamenii acestor locuri. Fotografia, precum şi producţiile video ulterioare, sunt centrate pe lumina transfigurată de verticalitate, proprie peisajului montan. Îmbinarea cu dinamismul sporturilor alpine face ca optimismul inerent persoanei sale să găsească acel optim de expresie unde amănuntul dezvăluie forţă, bucurie, chiar acolo unde sub o aparentă linişte peisajul te-ar îndemna la contemplare.

Din 1993 este director de producţie la un post local de televiziune din Braşov, unde realizează producţie publicitară. În 1996 devine producător al emisiunii „Oxigen” – o emisiune săptămânală despre natură şi sporturi extreme. Tot în acest an primeşte titlul de Artist al Federatiei Internaţionale de Artă Fotografică - AFIAP. Anul 1999 este anul marii cotituri. Revine la fotografie ca profesionist independent şi devine Excelenţă al FIAP – EFIAP.

Mihai Moiceanu este o prezenţă sclipitoare în galeria marilor fotografi profesionişti din România prin modalitatea de expresie, prin subiectele abordate, dar mai ales prin marea sa generozitate de a lega oameni şi locuri de lumină.

Palmares:

Peste 350 de acceptari in saloane internationale de fotografie

28 de premii internationale

Peste 500 acceptari in saloane nationale

42 de premii nationale

Excelenta FIAP cu rang de argint.

Expozitii personale
2003 – Tg. Mures - Muntele si Satul romanesc

2004 – Bucuresti – Muntele si Satul romanesc

2004 – Brasov - Muntele si Satul romanesc

2005 – Sibiu - Muntele si Satul romanesc

2005 – Bucuresti – Patagonia - capatul pamantului

2005 – Craiova - Patagonia - capatul pamantului

2005 – Brasov - Patagonia - capatul pamantului

2005 – Oradea – Colectie FIAP

2006 – Berlin – Un exercitiu de privire

2006 – Nurnberg – Un exercitiu de privire

2007 – Barcelona - Un exercitiu de privire

2007 – Brasov – Fotografii ALPIne

2007 – Craiova - Fotografii ALPIne
Expozitii de grup
2007 – Toulouse - Semintele cerului
Publicatii:

Consiliul Europei, catalogul ”Pamantul in anul 2000”

FIAP catalogul “Earth 2000”

CHIP Special Foto&Video

Insight

Tarom

Banii Nostri

Photomagazine

Descopera

Cotidianul

Fotografii

●Din albumul “Alpi 2005”

●Din albumul “Flori de primavara”

●Din albumul “Paste in Maramures”

●Din albumul “Lumini si fumuri”

Leonardo da Vinci

2008-05-03T09:45:00.000-07:00

Cand aud cuvantul "arta", gandurile imi zboara imediat la Leonardo da Vinci. Pictor, arhitect, inginer, sculptor, muzician si om de stiinta, el a fost unul dintre marii maestrii ai Renasterii. Leonardo di ser Piero da Vinci s-a nascut pe data de 15 aprilie 1452 in micul oras Vinci, de langa Florenta, in Tuscania. In 1466 devine ucenicul lui Andrea del Verrocchio, cel mai bun pictor al acelor timpuri, iar in 1478 e recunoscut ca artist independent.

Picturi

Prima sa pictura a fost Adoratia Magilor ( Adoration of the Magi), inceputa in 1481 si neterminata. In prim plan se poate observa Fecioara Maria si Pruncul, cu magii ingenunchind in fata lor, iar in planul din spate apar in semicerc numeroase figuri, printre care un posibil autoportret al lui Leonardo (in dreapta).

O alta importanta lucrare de-a sa a fost Fecioara dintre stânci ( Virgin on the rocks), care a starnit numeroase controverse in cartea lui Dan Brown. In prima pictura, expusa la Louvre, este prezentata Fceioara Maria alaturi de Iisus, in fata lor stand Uriel si Ioan Botezatorul. In mod straniu insa, in locul obisnuitului scenariu in care Iisus il binecuvinteaza pe Ioan, in pictura lui da Vinci lucrurile pareau ca se petrec invers. De asemenea, si gesturile Mariei si ale lui Uriel sunt comentate de simbolisti. Degetele Mariei par a inhata un cap invizibil iar Uriel, la randul lui, il reteaza cu degetul. Probabil datorita acestora, lui Leonardo i s-a cerut sa mai picteze inca un tablou, care este expus la Galeria Nationala din Londra. Eu prefer prima versiune deoarece o consider mai originala.

Una dintre lucrarile preferate ale lui da Vinci a fost Mona Lisa. Pictata in 1503, nu masoara decat aproximativ 50 cm pe 80. Este pictata pe un suport din lemn de plop, iar atmosfera incetosata, aparent ireala a tabloului a fost atribuita tehnicii sfumato folosite de Leonardo, in care formele par a se dizolva unele in altele. Este privita drept cea mai faimoasa pictura din istoria artei, putine lucrari fiind supuse cercetarii si speculatiilor la fel de mult ca ea. Zambetul enigmatic a fost baza unor interpretari care de care mai misterioase ale diversilor istorici de arta, insa parerea mea este ca nu ascunde nimic, ci doar i s-a cerut sa zambeasca atunci cand i-a fost facut portretul.

Voi incheia cu Cina cea de Taina ( The Last Supper ) pictata intre 1495-1498 si poate fi gasita la Santa Maria delle Grazie din Milan. Ea infatiseaza cei 12 apostoli alaturi de Iisus in momentul in care acesta le zice "Unul dintre voi ma va trada". Personajele reactioneaza diferit la auzul acestora si sunt atat de precis si complet construite, incat ar putea fi desprinse pentru a figura ca portrete independente. Dupa unele interpretari, in dreapta lui Iisus se afla o femeie, anume Maria Magdalena, care se presupune a fi si sotia sa. In pictura, Leonardo mai face referiri si la Sfanta Treime, dupa gruparea apostolilor cate 3, si dupa cele 3 ferestre din spatele lui Iisus. Foarte comentata a fost si mana in care se afla un cutit din spatele lui Iuda ( in verde ) care pare a fi in plus, insa aceasta poate fi a lui Petre. Dintre picturile lui da Vinci, eu o consider pe aceasta cea mai reusita. Art lives from constraints and dies from freedom. - Leonardo da Vinci

Arta paleoliticului

2008-04-28T06:25:00.000-07:00

Cea mai veche dintre figurinele descoperite până acum a fost executată cândva între 500.000 şi 300.000 î.e.n., în timpul perioadei Acheuleană medie. Descoperită în Maroc, este lungă de aproximativ 6 centimetri. Evidenţele găsite sugerează că această piesă de artă stăveche a fost adusă la o formă foarte asemănătoare cu cea finală de către procese naturale geologice, inclusiv procese de eroziune, necesitând intervenţii minime ale uneltelor umane. De asemenea, piesa prezintă indicii ce arată clar folosirea unei tehnici de vopsit, dovedită de existenţa urmelor unei substanţe uleioase ce conţine, în special, fier şi mangan. Faptul că piesa fost decorată prin pictare, indiferent de felul cum a ajuns să aibă forma sa finală, este suficient ca să poată fi categorisită ca artefact.
Descoperirile din Peştera Blombos, situată în Africa de Sud, au schimbat profund istoria artei. Pieterele descoperite acolo erau decorate cu modele roşii complexe, demonstrând că primii Homo Sapiens Sapiens erau capabili de abstractizare şi de producerea de artă. Aceste lucrări datează de acum 70.000 de ani, cu mai mult de 50.000 de ani înainte de picturile rupestre de la Lascaux, Franţa.
Cele mai timpurii forme ale artei europene datează din paleoliticul superior şi includ atât picturi rupestre, precum ar fi cele din peşterile de la Lascaux, Franţa, cât şi artefacte, aşa cum ar fi sculpturi reprezentând animale, dar şi figurine feminine (cunoscute şi ca Figurine de tip Venus) dintre care Venus din Willendorf (reprodusă alăturat) este una dintre cele mai cunoscute.
Există anumite speculaţii potrivit cărora doar Homo sapiens este capabil să creeze artă. Totuşi, Homo erectus a creat cu mult timp înainte modele şi artefacte fără un scop anume, cum sunt cele de la ][Bilzingsleben]] în Turingia; aceste pot fi considerate precursoare ale artei, şi demonstrează intenţia creatorului de a le decora mai mult decât este strict necesar. Simetria şi atenţia acordată formei unor unelte i-a făcut pe unii cercetători să considere topoarele şi suliţelele din palaeoliticul mediu ca fiind tot o formă de artă. Statueta lui Venus din Berekhat Ram (Israel) şi cea din Maroc, Venus din Tan-Tan, datând din 800,000-220,000 î.e.n., ar putea reprezenta primele încercări de a reproduce forme umanoide. o descoperire recentă, masca de la La Roche-Cotard în Franţa, sugerează că omul de Neanderthal a dezvoltat o tradiţie artistică mai sofisticată şi mai complexă.
În Ucraina (situl de la Mizyn), au fost găsite brăţări de fildeş de mamut cu ornamente sculptate, datând din perioada Musteriană a Paleoliticului.

Arta paleoliticului

2008-04-28T06:19:00.000-07:00

Dadaismul si suprarealismul

2008-04-24T12:59:00.000-07:00

DADAISMUL

Dadaismul ia nastere, in mod oficial la data de 6 februarie 1916. Acest curent artistic isi are originea in revolta generatiei interbelice, generatie ce se confruntase pentru prima oara cu ororile si absurditatile razboiului.
Asadar, intelectualii, dezertorii sau refugiatii politici ai acelei vremi doresc sa raspunda absurdului prin absurd. In acest fel, ei isi transpun ideile, mai abitir prin provocare decat prin prisma esteticului.

Originea denumirii miscarii

Interesandu-ma, am gasit mai multe teorii in ceea ce priveste aparitia numelui de "dadaïsme", insa cea mai interesanta ar fi aceea in care Tristan Tzara (evreu de origine romana), cofondatorul acestui curent artistic, ar fi introdus un creion in Marele dictionar francez Larousse, acesta oprindu-se in dreptul cuvantului "dada".
Pentru cei care nu stiu "dada" semnifica acel calut de lemn, utilizat in limbajul copiilor. Dupa parerea mea, nici ca se putea un nume mai bun!

Dadaismul este caracterizat prin negarea oricarui raport intre gandire si expresia artistica, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creatie.
Acest moment a fost unul de rascruce pentru arta din secolul XX, toate ideile anterioare fiind rasturnate in mod voit, cu dorinta de a pune emfaza pe conceptele nou aparute.

SUPRAREALISMUL

este curentul artistic de avangarda care proclama libertate totala de expresie
este intemeiat de André Breton
s-a dezvoltat cu precadere in deceniile 3 si 4 ale secolului trecut

Am ales sa unesc aceste doua curente artistice (dadaism si suprarealism) intr-o singura postare, deoarece mi s-au parut relativ asemanatoare ca tematica si mod de transpunere. De altfel, dadaistii si suprarealistii "au fost de aceeasi parte a cazematei", ca sa spun asa.
Au existat colaborari intre cele doua grupari artistice, acestea impartasindu-si anumite sentimente precum cel de revolta impotriva absurditatilor epocii. Ambele curente presupun moduri inedite de exprimare a principiilor.

Cateva imagini cu creatii dadaiste si suprarealiste

<= "Dada-cino"- Raoul Hausmann

"Fantana" - Marcel Duchamp =>
(chiar s-a vorbit despre ea la clasa)

<= "Barbat cu melon" René-François-Ghislain Magritte

"Indragostitii II" =>
René-François-Ghislain Magritte

<= "Hera" - Francis Picabia

"Cloud Shepherd" - Hans Arp =>

<= "A nu fi reprodus"/ "La Reproduction
Interdite"
René François Ghislain Magritte

Ar mai fi multe lucruri de spus si multe imagini interesante de adaugat, dar, sincer, mi-e cam somn, asa ca va las pe voi sa imi aduceti completari la articol (asta daca v-a atras vreun pic atentia). Este un subiect vast asa ca niciodata nu vom putea spune ca s-a spus tot ce era de spus.

Toate cele bune, C.C.

Manga-un mic istoric

2008-04-22T09:21:00.000-07:00

In ultimul timp fanii manga si anime devin din ce in ce mai numerosi... Bineinteles vor fi intotdeauna scepticii care se vor uita urat si vor zice: " Ce ai 3 ani, te uiti la desene animate?". Desigur ca acestia nu vor intelege niciodata ca anime nu inseamna desen animat ci film de animatie si ca acestea sunt mult prea complexe ca sa fie intelese de niste copii de 3 ani sau ca manga au o poveste aparte, captivanta care te face sa tii cartea in mana si sa nu-i dai drumul pana nu termini si ultimul capitol. Totusi anime si manga se bucura de o popularitate aparte, in Romania, in ultimul timp si probabil vor deveni din ce in ce mai cunoscute si vizionate/citite. Consider ca inainte de a sustine ca esti fan, fiecare trebuie sa cunoasca macar putin din istoricul acestui gen aparte.

Manga- mica descriere

Manga(漫画) este cuvântul japonez pentru benzi desenate (uneori folosindu-se de asemenea şi komikkuコミック). Totusi manga si benzi desenate gen manga au fost desenate si in alte parti ale lumii cum ar fi: Coreea de Sud, China. De asemenea in Franta exita "la nouvelle manga" care este o forma de banda desenata al carui stil a fost influentat de manga japoneza. În afara Japoniei, termenul este utilizat strict pentru benzile desenate de origine japoneză.

In Japonia manga sunt citite de oameni de toate varstele asa ca tot felul de subiecte apar de tipul: actiune-aventura, istorie, comedie, horror, SF, fantasy, business etc.

Istoric

Manga este creată dintr-o mixtură între arta japoneză ukiyo-e şi stiluri străine de desenat, şi a preluat forma prezentă la puţin timp după cel de-Al Doilea Război Mondial. Constă în principal din desene alb-negru, în afară de coperţi şi cîteodată primele cîteva pagini; în unele cazuri, este colorată integral.

Ukiyo-e (浮世絵, Ukiyo-e), "pictures of the floating world, sau stampa japoneza a avut o mare cautare intre secolele 17 si 20 si avea ca teme peisaje, teatrul, povesti istorice etc. Acestea era destul de ieftine pentru ca puteau fi produse foarte multe o data si se adresau in principal oamenilor de la oras care nu erau destul de bogati pentru a-si permite o pictura originala.

Genuri de manga

1. Shōjo manga: manga care este adresata in principal fetelor. Acestea au ajuns sa fie desenate in principal de autoare precum Hagio Moto, Riyoko Ikeda, Yumiko Oshima, Keiko Takemiya, Ryoko Yamagishi ( in perioada celui de-al doilea razboi mondial ) sau dupa 1990 de Naoko Takeuchi (autoarea Sailor Moon- aceasta manga a devenit cunoscuta in toata lumea si anime si se bucura de o mare popularitate, fiind de asemea probabil al doilea anime aparut in Romania ), Bisco Hatori ( autoare Ouran High School Host Club ), Matsuri Hino ( autoarea Vampire Heart care a aparut de curand si ca anime) etc.

2. Shōnen manga: este adresata in principal baietilor si e formata din trei subcategorii:

a) Shōnen manga pentru categoria de varsta 14-18 ani
b) Seinen manga: 18-30 de ani
c) Seijin: peste 30 de ani

3. Kodomo: manga destinate copiilor

4. Kazoku-destinat intregii familii

De la manga la anime

Anime-ul începe odată cu secolul al XX-lea, când regizorii japonezi au experimentat tehnicile animate explorate în Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii şi Rusia. Cel mai vechi anime a fost ecranizat în 1917; era un clip de două minute cu un samurai care încerca să îşi testeze noua sabie pe ţinta sa, doar ca să fie înfrânt de către aceasta.

Prin 1930, animaţia devine o alternativă a narării comparate cu industria subdezvoltată a actoriei (live-action). Spre deosebire de America, industria live-action rămâne în Japonia o piaţă mică, suferind de bugetări şi restricţii ale locaţiilor şi castingurilor. Lipsa actorilor vestici, de exemplu, a făcut aproape imposibile filmările din Europa, America sau lumi fantastice care nu implică Japonia. Animaţia le permitea artiştilor să creeze orice personaje şi locaţii.

Succesul filmului Albă-ca-Zăpada şi Cei Şapte Pitici al lui Disney din 1937 influenţează animatorii japonezi. Osamu Tezuka adaptase şi simplificase numeroase tehnici de animaţie Disney pentru a reduce costurile şi numărul cadrelor în producţie. Această metodă a fost percepută ca o tehnică temporară care să îi permită producţia într-un program fix cu personal neexperimentat.

În timpul anilor '70, are loc o creştere a popularităţii seriilor manga, care ulterior au fost animate, în special cele create de Osamu Tezuka, care a fost numit o „legendă”şi „zeul manga”. Munca sa şi a altor pionieri în domeniu au inspirat caracteristici şi genuri care sunt elementele fundamentale ale animeului de astăzi. Genul marelui robot (cunoscut ca „Mecha” în afara Japoniei), de exemplu, luase formă prin Tezuka, se dezvoltase în genul Super Robotului prin Go Nagai şi alţii, şi a fost revoluţionat la sfârşitul deceniului de Yoshiyuki Tomino, care dezvoltaze genul Robotului Adevărat. Anime-urile cu roboţi precum seriile Gundam şi Macross au devenit clasice în anii'80, stilul robotic fiind cel mai comun în Japonia şi restul teritoriilor. Perioada aceasta devine mai acceptată în mainstreamul japonez (deşi mai puţin ca seriile manga) şi cunoaşte o expansiune în producţie. Seriile anime cunosc expansiunea în magazinele de peste mări în anii '90 şi chiar mai mult în anii '00.

"Supremaţia sensibilităţii pure în artele plastice"

2008-04-22T09:08:00.000-07:00

Suprematismul

Introducere
Am ales acest subiect pentru ca suprematismul mi s-a parut o parte foarte interesanta din arta contemporana.
Titlul articolului face referire la modul in care pictorul rus Malevici "explica" suprematismul, tot el introducand acest termen in arta in anii 1914-1915, o data cu publicarea lucarilor sale în care renunţă la reprezentarea obiectelor pentru a înregistra sensibilitatea degajată de orice aluzie la lumea vizibilă.

Scopul articolului este acela de a va crea o imagine ampla asupra suprematismului pentru a va putea exprima opinia in legatura cu acesta. Sunt foarte curios sa vad cum vor fi impartite parerile !

Definitie
Suprematismul este o formă extremă a abstracţionismului geometric, definită de artistul rus Kazimir Malevici (1878-1935), care este şi iniţiatorul acestei mişcări, ca “o supremaţie a emoţiei pure în artă” şi ca “o eliberare de lumea obiectuală”. Teoriile suprematiste afirmă suveranitatea formei abstracte limitată la pătrat, dreptunghi, cerc, triunghi şi cruce, şi sunt expuse în numeroasele scrieri ale pictorului, opera sa fiind cea mai bună ilustrare a lor.

Evolutia suprematismului
Prima lucrare a lui Malevici care trezeşte un deosebit ecou este tabloul "Pătrat negru pe un fond alb" (1914-1915). Suprafaţa neagră, executată în întregime în ulei, netedă, fără urme de pensulă, este imaculată şi unitară. Factura fundalului, în schimb, de un alb uşor cenuşiu, este neregulată. Această tratare diferenţiată creează efectul încrustării albului în negru, în acelaşi timp, patratul pare să se ridice în aer, dezlipindu-se de materia albă. Malevici considera "Pătratul negru" expresie a densităţii maxime a masei de culoare, simbol pentru "economia geometrică". În 1915, publică manifestul "De la cubism şi futurism la suprematism, un nou realism artistic", la redactarea căruia a contribuit şi poetul Vladimir Maiakovski. Malevici îşi dezvoltă ideile, cinci ani mai târziu (1920), în studiul "Suprematismul ca model al nonreprezentării", text ce va fi cuprins în volumul "Lumea nonreprezentării".

Suprematismul in arta aplicata

În 1918, Malevici, împreună cu Nadejda Utaltova, lucrează în "Atelierele pentru o Artă Liberă" la aplicarea principiilor suprematiste în industria textilă. Stilul se extinde şi în alte domenii, în tipografie,arhitectura , design de mobile şi obiecte de portelan. În decembrie 1917, are loc o expoziţie de artă aplicată în Salonul Michailova(Moscova), unde sunt expuse în special lucrări de tricotaj, îmbrăcăminte de perne, fulare şi poşete cu motive suprematiste. La Vitebsk, în 1919 Malevici formează gruparea "Unovis" (prescurtare a expresiei ruse Utverditeli Novogo Iskusstva = "Campionii artei noi"), care avea ca scop promovarea unei viziuni suprematiste în artă, dar şi în viaţa de toate zilele.

Principii estetice ale suprematismului
Forma

bidimensionale;
existenta unor forme de baza cum ar fi : patratul, cercul si crucea;
formele colorate se deplasează liber, animate de o energie misterioasă.

Culoarea
Există trei categorii de culori în pictura suprematistă. În primul rând albul pentru fond, reprezentând spaţiul infinit. Negru este rezervat pentru figura de bază, care este pătratul. Pentru rest se folosesc culorile primare în stare pură.
Spatiul
Subiectul unei opere suprematiste este captarea unui moment din evoluţia formelor în dimensiunile spaţiului. Pentru suprematism, spaţiul depăşeşte reprezentarea în trei dimensiuni, el este conceput în mai multe straturi, pe care evoluează formele în mod liber. (*Compozitie suprematista,1915 ->>>)

Pătrunderea suprematismului în vestul Europei

Prin El Lissitzky, în 1922, ideile suprematismului pătrund în Germania. Lissitzky transpune principiile lui Malevici în construcţiile sale "Proun" (prescurtare de la "Pro-Unovis"), pe care le consideră punte de trecere între pictură şi arhitectură. Purismul promovat de artiştii ruşi se întâlneşte cu preocupările pentru plasticitatea pura ale olandezilor Piet Mondrian şi Doesburg, grupaţi în jurul revistei De Stijl. Acest purism va veni, de asemenea, în întâmpinarea căutărilor şcolii Bauhaus, constituind o premiză de la care se va revendica orice tendinţă spre functionalism, spre asceza formala, spre puritatea limbajului plastic.

Lucrari:
Reprezentare, El Lissitzky, 1919

Kazimir Malevici, “Cavaleria roşie”

Simbolistica culorilor

2008-04-22T05:52:00.000-07:00

Pentru început, o definiţie ştiinţifică a culorii:

Numim culoare percepţia de către ochi a uneia sau a mai multor frecvente (sau lungimi de undă) de lumină. În cazul oamenilor această percepţie provine din abilitatea ochiului de a distinge câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiaşi imagini. Percepţia culorii este influenţată de biologie (unii oameni se nasc văzând culorile diferit, alţii nu le percep deloc), de evoluţia aceluiaşi observator, sau de culorile aflate în imediata apropiere a celei percepute (aceasta fiind explicaţia multor iluzii optice).

Simbolistica culorilor poate fi abordată din mai multe perspective, iar circumscrierea acesteia este necesară mai ales în contextul importanţei tot mai mari a audio-vizualului şi a publicităţii. Informaţiile cuprinse în Dicţionarul de simboluri sunt expuse, evidenţiind simbolistica culorilor şi implicaţiile profunde ale acestora în domeniul credinţelor şi miturilor, în domeniul religios şi artistic.

Cele şapte culori ale curcubeului (în care ochiul poate percepe peste 700 de nuanţe) au drept corespondent cele şapte note muzicale, cele şapte ceruri, cele şapte planete, cele şapte zile ale săptămânii, etc.

Majoritatea indienilor din America de nord asociază fiecăruia dintre cele şase sectoare cosmice o culoare sacră: apoape de sol se află albul (culoare prezentată sub forma perlelor), care indică zorile; peste alb era aşternut albastrul (culoare ce apare sub forma peruzelei); pentru a reprezenta dimineaţa peste albastru era galbenul, simbol al asfinţitului, şi deasupra se afla negrul, simbol al nopţii.

Amerindienii, la rândul lor, realizează următoarele asociaţii: galben = nord, albastru = vest, roşu = sud, alb = est, centrul lumii şi zenitul = multicolor iar negru = pământul.

La populaţiile maya, patru culori desemnează geniile celor patru puncte cardinale care domină pământul şi inspiră sentimentele omului. Astfel, albului îi corespunde nordul, primul arbore, primul om, făgăduinţa şi speranţa, negrului îi corespunde vestul, centrul ascuns şi invizibil, noaptea, nenorocirea, roşului - estul, mierea, pofta de averi şi putere, iar galbenului - sudul, porumbul, glia care hrăneşte.

Percepţii diferite dintre elementele cosmogonice şi culori se întâlnesc şi la indienii pueblo pentru care galben=nord, albastru=vest, roşu=sud, alb=est sau la indienii din preerie pentru care roşu=vest, albastru =nord, verde=est, galben=sud. La populaţiile alakaluf din Ţara de Foc, omul deţine locul central al unei sfere ideale ale cărei patru axe sunt figurate prin patru culori simbolice: albastru pentru cer şi nord; verde pentru pământ şi sud; roşul pentru soarele la răsărit şi est; galben pentru munţii stâncoşi unde apune soarele, sălaşul apusean al tunetului şi morţilor. Aztecii utilizează acelaşi cuvânt pentru toate nuanţele de verde şi de albastru, având un simbolism dublu: pe de-o parte, un simbolism solar; pe de altă parte, simbol al fertilităţii. Culorile mai simbolizează timpul: negrul semnifică timpul propriu-zis şi albul - atemporalul, ansamblul lor rezonând în tot ceea ce însoţeşte timpul, alternanţa lumină-întuneric, forţa şi slăbiciunea, veghea şi somnul, binele şi răul

Culorile contrarii precum albul şi negrul simbolizează dualismul intrinsec al fiinţei umane, conflicte ale unor forţe care se manifestă la toate nivelele existenţei, de la universul cosmic la lumea intimă: negrul reprezintă forţele nocturne, negative, albul – forţele diurne, pozitive. Simbolismul cosmic al culorilor este regăsit la zeităţile din multe cosmogonii. La egipteni, valoarea simbolică a culorilor intervine adesea şi în operele de artă. Negrul este simbolul renaşterii postume şi al dăinuirii veşnice, culoarea zeiţelor Anubis (călăuzitoarea morţilor pe lumea cealaltă) şi Min (ocrotitoarea genezei şi a secerişului). Verdele colorează uneori pe Osiris, fiind culoarea vieţii vegetale, a tinereţii şi a sănătăţii; pielea lui Amon, zeul aerului, are culoarea albastră; roşul este culoarea blestemată a lui Seth şi a tot ceea ce este vătămător, violenţa de temut, răutatea perversă.

Anubis Min Osiris Set

Simbolismul religios al culorilor este uşor de regăsit şi în alte tradiţii şi credinţe. Conotaţiile de ordin cultural-religios sunt uşor de regăsit cu precădere în pictura heraldică, care foloseşte atributele simbolice ale culorilor şi convenţia cromatică a artei medievale, precum şi în erminii – manuale bizantine pentru uzul zugravilor care precizau cromatica veşmintelor, decorului, părului sau bărbii personajelor Istoriei Sacre. În tradiţia creştină, culoarea este o participare a luminii create şi a celei necreate. Unele consideraţii asupra divinităţii şi luminii au ajuns (evolutiv) până la a asimila (fără o regulă absolută) culoarea albă Tatălui, culoarea albastră Fiului, culoarea roşie Sfântului Duh. De aici au apărut şi unele interpretari de asimilare tehnică, cum ar fi: verdele să fie asimilat vieţii şi speranţei, albul credinţei şi castităţii, roşul dragostei şi carităţii, negrul căinţei şi apropiatei judecăţi.

Chanoyu-ceremonia ceaiului

2008-04-20T11:10:00.000-07:00

Ceremonia ceaiului este un ritual tradiţional influenţat de Budismul Zen prin care ceaiul verde matcha este preparat într-o manieră ceremonioasă de către o persoană iniţiată şi servit unui grup mic de oaspeţi într-o atmosferă liniştită. În esenţa sa, ceremonia ceaiului reprezintă expresia sintetică a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.

Ceaiul a fost introdus in japonia de catre preotul budist Eisai,la intoarcerea sa din China.Acesta a si scris un tratat ce prezenta proprietăţile ceaiului atât pentru sănătatea fizică cât şi pentru cea spirituală. Ceaiul a primit curând binecuvântarea împăratului devenind astfel cunoscut peste tot în Japonia. Popularitatea sa s-a răspândit si la casele nobililor din Kyoto şi printre samurai. Întrunirile acestora erau un eveniment de bucurie şi includeau momente în care participanţii identificau diverse tipuri de ceai care erau oferite învingătorilor.
Din aceste manifestări iniţiale de divertisment, folosirea ceaiului s-a transformat în „cultul ceaiului”, în chanoyu, numit aşa de preotul budist Murata Juko,care a stabilit principiile ceremoniei punând accentul pe aspectul spiritual, şi care s-a îndreptat tot mai mult spre o formă de expresie artistică.

Chanoyu a fost completat de marele maestru Soueki cel care i-a conferit un caracter specific japonez, perfecţionându-l până la artă, formă în care se găseşte în zilele noastre.

În cultura japoneză, orice formă de arta este descrisă ca o „cale” spirituală. Corespondentul pentr chanoyu este chado („calea ceaiului”), aceasta reprezentând calea spirituală a ceremoniei ceaiul. Această artă este mai mult decât o ceremonie a ceaiului, este un mod de disciplinare a sufletului omenesc. Esenţa ceremonialului este de natură spirituală şi presupune o anumită stare sufletească din partea participanţilor. Cei ce se adună să ia parte la ceremonial trebuie să lase afară toate necazurile şi grijile vieţii cotidiene înainte de a intra în chashitsu pentru a petrece clipe de linişte într-o atmosferă calmă.

Arta ceaiului reprezintă cultul frumosului, este o taină a armoniei şi a purităţii, este o artă să ascunzi frumosul ca să fie descoperit, să laşi doar să se bănuie ce nu îndrăzneşti să destăinui. Atmosfera ceremoniei nu este religioasă, este una de căldură sufletească, o căutare a odihnei şi liniştii, o detaşare de cotidian, dar fără ca aceasta să implice o evadare din realitatea imediată.Ceremonia japoneza a ceaiului are loc in cladiri anume ridicate in acest scop, care au intotdeauna si gradini splendide, amenajate cu multa arta.

Pentru buna desfăşurare a ceremoniei ceaiului trebuie îndeplinite o serie de condiţii estetice legate de ustensilele, îmbrăcămintea participanţilor şi încăperea unde se desfăşoară ceremonia. Voi mentiona decat cateva din aceste conditii pentru ca ele sunt numeroase:in primul rand, camera ceaiului trebuie sa fie foarte curata si ordonata;ustensilele trebuie sa aiba o anumite vechime,singurele obiecte care au voie sa para noi fiind vasul de bambus si servetelul de sters. De asemenea, vesmintele participantilor trebuie sa aiba culori simple si sa fie curate,iar mişcările corpului trebuie să fie armonioase, strict calculate, liniştite, pline de calm interior. O deosebită importanţă are felul de a saluta, de a se aşeza, de a turna ceaiul în ceşti, felul în care trebuie să se ţină ceaşca, etc. Principiile ceremoniei cer participanţilor să admire doar camera, aranjamentul floral, dar niciodată kimonoul celorlalţi, deoarece ei trebuie să se detaşeze de orice formă de egoism. Oaspeţii nu se vor lansa în discuţii în şoaptă în grupuleţe restrânse, ci îşi vor limita conversaţiile la originile ustensilelor şi lăudarea frumuseţii gesturilor gazdei şi a ceremonialului în sine.
China fost patria ceremoniei ceaiului iar Japonia a perfecţionat-o şi i-a conferit sobrietatea şi rafinamentul unei arte adevărate. Chanoyu a apărut şi s-a dezvoltat într-o strânsă legătură cu ikebana, nelipsind de la ceremonia ceaiului aranjamentul floral. Există însă mari diferenţe între ceremonia japoneză şi cea chineză.

Dupa cum am mentionat mai sus,aceasta ceremonie a ceaiului reprezinta un mod de relaxare, in care oamenii gasesc pace sufleteasca;ea se bazeaza pe armonie., respect,puritate si liniste.

Ceremonia ceaiului se divide în trei momente distincte:
-kaiseki: un aperitiv;
-koicha: ceai dens;
-usucha: ceai uşor.

Cand ceremonia se sfarseste, se reaprinde focul pentru prepararea ceaiului, nu la fel de dens şi concentrat ca primul ceai servit, ci un ceai uşor menit să răcorească palatul şi să pregătească invitaţii să lase lumea spirituală a ceaiului pentru a reintra în lumea fizică. Se oferă posibilitatea de a fuma dar în casa ceaiului se fumează foarte rar. E doar un semn de relaxare. Pentru a acompania ceaiul se oferă higashi (un fel de prăjituri). În final invitaţii îşi exprimă aprecierea şi admiraţia faţă de momentele oferite de teishu.

Aceasta arta -"cale a ceaiului", este un mod de a iesi din cotidian, de a te elibera de problemele pamantesti, de a te purifica spiritual. M-a impresionat mult faptul ca orice gest are un inteles, ca trebuie acordata atentie fiecarui detaliu, ca legatura stabilita cu oaspetii este foarte importanta. Din cate am aflat din diverse surse, trebuie sa se ajunga la un echilibru spiritual si de aceea este nevoie de multi ani de pregatire;consider ca este o solutie buna de a invata sa comunici si sa ii respecti pe cei din jur, de a te bucura de toate lucrurile aparent nesemnificative si de a aprecia frumosul.

ORIENT,ARTA SI YOGA

2008-04-19T02:29:00.000-07:00

Observ ca inca nu s-a postat niciun articol despre arta orientala si se pare ca nici alte clase nu au fost interesante de acest subiect care manifesta o putere de atractie din ce in ce mai mare asupra culturilor europene.Mie personal mi se pare un subiect incitant dar si complex care ofera nenumarate perspective de meditatie si discutie.
Orbitoare in varietatea sa,arta Orientului Indepartat cuprinde o gama larga, de la sculpturi colosale pâna la miniaturi splendide si delicate. India,China si Japonia isi au propriul stil creativ,distinct,dar poate datorita pasiunii mele pentru cultura indiana, prefer arta islamica in defavoarea celei chineze sau japoneze.Cand ma gandesc la cultura indiana invitabil imi apare in minte imaginea lui buddha,acea imagine tip care se gaseste atat imprimata pe tricouri(am si eu ceva de genul asta),pe timbre,dar si surprinsa in anumite sculpturi mai mult sau mai putin reusite.
Înca de la începuturile ei, arta indiana a manifestat puternice influente religioase. La început, reprezentarea lui Buddha era chiar interzisa; când acest lucru a devenit posibil, influentele puternice grecesti în provincia de nord-vest, au creat imagini partial elenizate ale lui Buddha, într-un stil greco-budist, care s-a raspândit pe arii extinse, reflectând o conceptie care a facut din India locul de nastere al hinduismului, jainismului si budismului in special.Conceptele orientale si spiritualitatea poporului indian se reflecta foarte bine in arta.Se dezvolta o viziune mai spirituala asupra artei,a actului creatiei,acesta fiind pus pe seama meditatiei.
Yoga si creatia artistica. Atât arta cât si meditatia yoghina sunt stari creatoare ale constiintei umane, amândoua generate de aceeasi sursa, dar ele par a fi îndreptate în directii diferite: arta catre domeniul manifestarii sensibile, exterioare, meditatia catre realizarea si integrarea interioara a formelor si impresiilor simturilor. Însa aceasta diferenta tine numai de factori secundari si nu de natura esentiala a artei si meditatiei.Arta foloseste formele lumii exterioare, ea nu încearca sa imite natura, ci sa reveleze o realitate superioara prin omiterea accidentului, ridicând astfel forma vizibila la valoarea de simbol, exprimând o experienta directa a vietii.
Meditatia si arta se intrepatrund.Artistul, pe de o parte, care are darul (nativ sau obtinut printr-un antrenament continuu) de a exprima o asemenea experienta intuitiva (sau directa), îsi cristalizeaza viziunea interioara în forme vizibile, audibile sau tangibile, inversând procesul meditativ într-un proces de materializare. Dar acest fapt presupune ca artistul sa fi atins mai întâi acea experienta launtrica. Acest proces poate fi conditionat fie de stimuli externi, fie de geniul artistului, sau de un antrenament spiritual. Adeseori, toti acesti factori actioneaza împreuna: frumusetea coplesitoare a naturii sau impresia unui chip uman deosebit de expresiv, sau un gând elevat, iluminator, pot actiona ca niste stimuli care sa trezeasca geniul latent; iar ca rezultat al acestei concentrari constiente asupra acestor strafulgerari intuitive, experienta îmbraca o forma definita si în final se materializeaza în creatia unei opere de arta.
Arta si spiritualitate.O combinatie perfecta între arta si spiritualitate era realizata, de exemplu, la yoghinii sau misticii buddhisti, care îsi materializau viziunile în sculpturi si picturi, imnuri si arhitectura, filozofie si poezie, purtând astfel mesajul înaltelor lor realizari spirituale în toata Asia.În aceasta directie, contemplarea frumosului, spune Buddha, ne elibereaza de toate preocuparile egoiste.

Keep on blogging!

2008-04-16T12:26:00.000-07:00

Iata si publicitatea! Dintr-o miscare neprevazuta blog-ul clasei a X-a G si-a schimbat numele in www.s0phisticatedpointsofview.wordpress.com, ceea ce l-a facut inaccesibil. (!) Celelalte si-au pastrat numele si, din nefericire si statutul!

"Scaunele" de Eugen Ionesco

2008-04-16T11:56:00.000-07:00

Premierea spectacolului "Scaunele", sau "Les Chaises", in varianta originala, scrisa de dramaturgul romano-francez Eugen Ionesco a avut loc la data de 7 aprilie 2004, la teatrul Bulandra, aducand in fata spectatorilor o distributie excelenta: Razvan Vasilescu in rolul batranului, Oana Pellea in rolul batranei, sotia celui de dinainte, si Gabriel Spahiu in rolul oratorului. Regizorul spectacolului este Felix Alexa, iar scenografia e semnata de Diana Ruxandra Ion.
Profitand de faptul ca am vazut relativ recent aceasta piesa scrisa de cel pe care personal il consider unul dintre cei mai mari genii autohtone si nu numai, Eugen Ionesco, m-am hotarat prin acest articol sa incerc sa va aduc aminte de acest spectacol extraordinar/sa va determin sa-l vedeti, cei care nu ati reusit acest lucru pana acum. Trecand peste mania mea pentru Ionesco, in mod obiectiv pot afirma ca piesa este una dintre cele mai bune care se joaca in mometul de fata pe scenele teatrelor bucurestene. Actorii principali, Razvan Vasilescu si Oana Pellea, reusesc sa aiba o interpretare impresionanta, iar tema piesei in sine este extrem de atragatoare: cautarea propriei identitati, a unui scop in viata, cautare ce se dovedeste a fi iluzorie. Pe intreaga durata a spectacolului (o ora si jumatate) descoperim nazuintele celor doi batrani singuratici care incearca sa-si depaseasca conditia. Ei spera la o viata sociala bogata, dar varsta, pe de-o parte si firea celor doi pe de alta parte face imposibila aceasta dorinta, drept care ei incearca sa simuleze (sau chiar cred ca ceea ce se intampla e real!) o adevarata festivitate ce urmeaza a avea loc chiar in casa lor. Cu aceasta ocazie, ritmul piesei devine unul alert, cei doi batrani incep cursa nebuna dintr-o incapere in alta pentru a aduce scaunele de care e nevoie, scaune pe care se vor aseza "distinsii invitati" care, de fapt, sunt imaginari, nimeni in afara de batrani si de orator nu intra pe scena.
Forta spectacolului consta in jocul nemaipomenit al actorilor, in replicile marca Ionesco si in intreaga tema si idee a piesei, specifice teatrului absurd inventat practic de acelasi Ionesco. "Scaunele" este intr-adevar o piesa care merita sa fie vazuta. Fie ca la sfarsitul ei ramai amuzat de comicul involuntar ce se naste o data cu vivacitatea cu care sunt aduse pe scena scaunele si cu replicile spuse de cele doua personaje, fie ca piesa te indeamna apoi la meditatie, data fiind tema filozofica, rezultatul nu poate fi decat unul singur si anume acela ca vei fi avut parte de un spectacol veritabil ce te va incanta fara indoiala. Highly recommended.

Arta Copiilor

2008-04-16T10:40:00.000-07:00

Copiii realizeaza una dintre cele mai “pure” forme ale artei. Ei reprezinta intr-un mod naiv trairile si sentimentele lor, dar mai ales reflectii a mediului inconjurator, a oamenilor si a purtarilor lor, a obiceiurilor si culturii.
Arta copiilor cuprinde desenele, picturile si alte lucrari artistice realizate de persoane sub 12 ani. Pe masura ce copiii se dezvolta, arta lor trece prin mai multe etape. Se crede ca toti copiii trec prin aceste etape.
De la varsta de aproximativ un an, copiii detin destul control pentru a manipula un creion. La inceput, ei mazgalesc: mai intai cu miscari spre dreapta/stanga si, mai apoi, in sus/jos si cu miscari circulare. Copiii par sa se distreze privind liniile si culorile aparand. Ei sunt, de asemenea interesati in « body painting » si, daca se iveste ocazia, le place sa isi murdareasca mainile de orice fel de culori si sa si-o intinda pe fata.
Mai tarziu, pe la varsta de 2 ani, apare mazgaleala controlata. Copiii realizeaza modele sau forme simple:cercuri, linii intretaiate. Ei devin interesati de aranjamentul elementelor si pot realiza colaje simple de hartie colorata sau sa aranjeze pietre/bile dupa un model.
De la varsta de 3 ani, copiii incep sa combine cercuri si liniii pentru a realiza figuri simple. La inceput, oamenii desenati de copiii nu au un corp, iar mainile pornesc direct din cap. Ochii sunt, de cele mai multe ori foarte mari, ocupand cea mai mare parte a fetei, iar mainile si picioarele sunt omise. In aceasta etapa, poate fi imposibil sa fie identificat subiectul lucrarii fara ajutorul copilului. Desenele infatiseaza fiinte plutind in spatiu, marimea lor reflectand importanta lor pentru copil. Majoritatea copiilor de aceasta varsta nu sunt preocupati de realizarea un imagini realiste.
In urmatoarea etapa a dezvoltarii unui copil, este creat un vocabular al imaginilor. Prin urmare, cand un copil deseneaza o pisica, el va desena intotdeauna aceeasi imagine de baza, poate un pic modificata (o pisica are dungi, pe cand alta are pete, de exemplu). Aceasta etapa incepe in jurul varstei de 5 ani. Fiecare copil creeaza propriul set de simboluri, care se bazeaza mai mult pe intelegerea lor a ceea ce este desenat decat pe observatie. Fiecare set de simboluri este, deci, unic pentru fiecare copil in parte. Pana la aceasta varsta, cei mai multi copiii realizeaza un simbol “persoana” care are un cap bine definit, corp, maini si picioare disproportionate.
Inaintea acestei etape, obiectele reprezentate de copiii apar plutind in spatiu, dar pe la varsta de 5-6 ani, copiii introduc un mod de organizare a spatiului, de obicei o linie verde (reprezentand iarba), asezata in jumatatea inferioara a paginii, pe care stau restul obiectelor. Copii ceva mai mari adauga si o linie secundara pentru elemente de decor sau o linie a cerului, pe care sunt desenate soarele si norii. In timpul acestei etape, influentele culturale sunt cele mai importante. Copiii nu se inspira doar din viata de zi-cu-zi, ci copiaza si din imaginile care ii inconjoara (de exemplu, benzi desenate sau desene animate). Copiii devin constienti ca desenele lor pot reprezenta povesti sau intamplari. Cea mai timpurie intelegere a unei reprezentari mai realistice vine din copiere.
Pe masura ce copiii cresc, ei incep sa realizeze ca simbolurile ii limiteaza. Isi dau seama ca schema unei persoane nu e indeajuns de flexibila si nu arata ca in realitate. Aceasta ultima etapa incepe la varsta de 9-10 ani. Copiii acorda din ce in ce mai multa importanta faptului ca desenul lor nu arata in conformitate cu realitatea. Aceasta perioada poate sa fie una de frustrare pentru unii copii intrucat aspiratiile lor depasesc abilitatile si cunostintele lor, unii dintre mergand atat de deaparte incat nu mai deseneaza aproape deloc. Pe de alta parte, altii copiii devin priceputi, aceasta varsta fiind cea mai potrivita pentru a invata tehnici de desen, pictura s.a.
Exista muzee pentru arta realizata de copiii, cum ar fi “Children's Museum of the Arts” localizat in Manhattan, New York City, USA, destinat pentru lucrarile celor intre 18 luni si 8 ani sau “Museum of Children's Art in Plaka” in Atena, Grecia.
“Cu totii suntem creativi, dar pana la varta de 3 sau 4 ani, deja am fost descurajati de a fi creativi. Unii oameni ii opresc pe copiii lor cand acestia incep sa spuna povesti. Bebelusi danseaza in leaganele lor, dar oamenii insista ca ei sa stea linistiti. Pe cand persoanele creative implinesc 10 sau 12 ani, acestea vor sa fie ca toti ceilalti.” (Maya Angelou)

Faust, 1926

2008-04-16T10:22:00.000-07:00

FAUST, Eine deutsche Volkssage
http://youtube.com/watch?v=JpkObnyzPhE&feature=related http://youtube.com/watch?v=Z4ShFREvlH4&feature=related
http://youtube.com/watch?v=ylZDkRB_zcs&feature=related
http://youtube.com/watch?v=4GC7b0TRfJg

Iata, referitor la articolul lui Bogdan si la cinematograful mut, linkuri catre cateva secvente din filmul "Faust", regizat in 1926 de Friedrich Wilhelm Murnau . Un alt film regizat de Murnau, despre care cu siguranta toata lumea stie, este"Nosferatu", adica adaptarea romanului lui Stoker, "Dracula".
Acum, revin la "Faust". Filmul e facut cu precadere dupa varianta care poarta subtitlul de "Eine deutsche Volkssage", anume, legenda nemteasca "Faust", si mai putin dupa textul lui Goethe. Nu gasesc ca e relevant aici rezumatul actiunii, dar mentionez ca Gosta Ekman il joaca pe Faust, Emil Jannings pe Mephisto si Camilla Horn o joaca pe Gretchen. E remarcabil ce distributie mica a realizat asa un film mare, in comparatie cu distributiile kilometrice ale filmelor produse azi pe banda rulanata. Ar mai fi ceva. Acesta e ultimul film german realizat de Murnau, dupa care s-a "translatat" la Hollywood, deci putem spune ca "Faust" a fost pentru Murnau ce a fost "The Man Who Knew Too Much" pentru bunul meu prieten, Alfie! Observati ca in coltul din dreapta-jos al celui de-al doilea stop-cadru facut de mine scrie "Div X"...Nostim, nu?

Vezi, doamne, nota de subsol

2008-04-16T02:32:00.000-07:00

Imi cer scuze pentru coloana sonora de la "Le Voyage dans la Lune", acele explicatii ciudate, varianta pe care am postat-o eu este muta si nu stiu cum a aparut aceasta coloana sonora. Daca vreti varianta normala, well then, you know where to find me. Enjoy oricum!

"Le Voyage dans la Lune"-primul film facut vreodata?

2008-04-16T01:25:00.000-07:00

Cu toate ca fratii Lumiere sunt considerati pionierii cinematografiei, inventand in 1895 primul aparat de fotografiat care functiona si ca proiector, numit cinematograf si realizand primele proiectii, o data cu filmuletul lor "La Sortie des Usines Lumieres", primul film in adevaratul sens al cuvantului este din punctul meu de vedere "Le Voyage dans la Lune" de regizorul francez Georges Melies.
Pentru a atrage un numar mai mare de spectatori in sala de cinema, fratii Lumiere se gandisera sa coloreze imagine cu imagine filmele, lucru posibil data fiind lungimea mica a acestora, dar necrezand ca industria cinematografiei va rezista si ca va avea succes, ei au refuzat sa-i vanda inventia lui Georges Melies. In ciuda acestui lucru, capodopera lui Melies din 1902, a beneficiat oricum de un mare succes. Inspirat de romanul lui Jules Verne, "De la Pamant la Luna", filmul debuteaza cu savantul interpretat chiar de Georges Melies care isi prezinta planul prin care urmeaza sa ajunga pe luna. Apoi, se trece la un cadru mai "festiv", plecarea "temerarilor" in aceasta calatorie curajoasa. O data ce ajung pe luna, sugerata printr-un decor usor naiv, dar desigur extrem de interesant pentru acea perioada, savantii descopera existenta extraterestrilor, iar filmul se incheie cu fuga si intoarcerea lor pe Pamant.
De buna seama ca din punct de vedere tehnic, filmul este realizat intr-un mod rudimentar, insa avand in vedere nivelul la care era cinematografia la inceputul secolului 20, "Le Voyage dans la Lune" este intr-adevar o mare opera de arta, fiind totodata pionierul genului sau, adica al filmelor de actiune si science-fiction. De asemenea, in acest film apar primele efecte speciale: disparitia extraterestilor la atingerea cu umbrela, trecerea cometei; primele costume elaborate, primele decoruri "indraznete". Un alt ingredient care a dus la succesul filmului este fara indoiala si imaginea cu luna in ochiul careia se vede infipta racheta spatiala cu care ajung savantii la destinatia lor.
In ciuda faptului ca este un film mut, desigur, si ca tehnica folosita este, cum am mai spus, rudimentara, merita sa incercati (si sa si reusiti) sa va uitati la acest film, daca nu aveti timp acasa, atunci macar la ora de TIC (dureaza numai 15 minute). Enjoy! :)

Nebun la F1!

2008-04-15T10:26:00.000-07:00

Va salut cu respect! Ei, am stat si am ponderat indelung, m-am gandit si razgandit, am intrebat cateva fetze imparatesti ce parere au si, in final, am decis sa postez pozuta aceasta. Imi e tare draga, ca si sahul! Scuza sub care postez e ca si fotografia e arta, rogu-va, si poza e photoshopata, deci, tehnic vorbind, e o "lucrare" de-ale mele.

Machiajul -o arta straveche

2008-04-15T06:28:00.000-07:00

Vechile ritualuri cotidiene de înfrumuseţare nu sunt cu nimic mai prejos decât cele contemporane. Machiajul cu pudră colorată are 10.000 de ani iar ustensilele pentru machiaj şi chiar recipiente ce se închideau ermetic pentru a păstra fardurile datează încă din anul 5.000 î. Hr.Cuvantul arab pentru fardul de ochi (khol sau kohol), înseamnă linişte, calm. Egiptenii au dat această denumire sulfurii de plumb, apoi oxigenului de magneziu, pe care le utilizau în machiaj. Pentru machiajul ochilor se foloseau două culori: negrul (kohl) pentru pleoapa superioară si verdele malahit pentru cea inferioară. Femeile din antichitate aveau o strălucire deosebită a ochilor aplicând un bastonaş înmuiat în khol direct pe pupilă. Rujurile sub forma creioanelor, serveau la accentuarea strălucirii buzelor. Pentru obraji se foloseau diferite pudre si farduri pe baza de cinabru. Pentru a fi cât mai atrăgătoare şi incitante, femeile îsi colorau în roşu corai vârful degetelor palmelor, degetelor de la picioare, chiar si călcâiele . Ele realizau aceasta cu ajutorul sucului de "kufra". Aceasta plantă, cunoscută sub numele de henna este folosită şi azi de multe femei pentru vopsirea părului. În Grecia, femeile au folosit carbonatul bazic de plumb pentru a-şi albi faţa. Această substanţă a rămas populară timp de secole.

Datorita acţiunii sale toxice, putea provoca chiar moartea celor care o foloseau. Pielea era unsă cu un preparat din ocru galben, ce dădea reflexe aurii, iar linia decolteului era fardată cu albastru. În Sparta şi Atena antică, machiajul era permis numai curtezanelor. Chiar dacă cele mai scumpe reţete de farduri erau exclusiv la dispoziţia nobililor, şi sclavele aveau fardurile lor. Fardurile erau preparate proaspăt şi mereu parfumate.Kholul chiar avea scrisă pe recipient data expirării.

Muzeul Colectiilor de Arta din Bucuresti

2008-04-13T11:59:00.000-07:00

Am ales sa scriu despre Muzeul Colectiilor de Arta, Bucuresti, deorece locatia sa este destul de apropiata de liceul nostru, ceea ce da posibilitatea unei eventuale vizite, mai ales ca vizualizarea exponatelor ar constitui material de studiu pentru anumite teme din programa de anul acesta - tapiserie, broderie, ceramica, etc.

Muzeul Colecţiilor de Artă se află într-o clădire istorică a Bucureştiului - Palatul Romanit, a cărui construcţie a fost începută în primii ani ai veacului al XIX-lea. În deceniul al treilea al secolului XIX, edificiul a ajuns în posesia lui Grigore Romanit, mare vistiernic al domnitorului Grigore Ghica (1822-1828). În timpul lui Alexandru Ghica (1834-1842) clădirea a adăpostit Cancelaria Domnească şi, ulterior, Curtea Administrativă a Ţării Româneşti. După Unirea Principatelor Române (1859), ea a trecut în posesia Ministerului de Finanţe, care, în l884, a adăugat cele două corpuri laterale, păstrând în ansamblu stilul neoclasic iniţial. În anul l978, Palatul Romanit a primit o nouă destinaţie, prin crearea Muzeului Colecţiilor de Artă.

Intre colectiile expuse Predominantă este arta românească reprezentată prin valoroase piese de artă populară (icoane pe sticlă şi pe lemn, ceramică, mobilier, ţesături din secolele XVIII - XIX) şi prin creaţiile unor artişti precum Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Ioan Andreescu, Jean Al. Steriadi, Francisc Şirato, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu. Sculptura românească este ilustrată de creaţiile lui Oscar Han, Corneliu Medrea, Miliţa Pătraşcu şi Celine Emilian.

Arta extrem orientală, prezentă în aproape fiecare colecţie, se impune prin statuete tibetane din bronz şi bronz aurit, cloisonné-uri, precum şi netzuke-uri din lemn şi fildeş datând din secolele XVIII-XIX. Patrimoniul de artă decorativă al colecţiilor reuneşte preţioase piese europene: porţelan, sticlă de Boemia, mobilier, alături de obiecte de artă veche egipteană (vase, statuete, monede), de broderii orientale, covoare turceşti şi de Transilvania din secolele XVII – XIX, şi ceramică persană din aceeaşi perioadă. În colecţiile muzeului se găsesc şi lucrări ale unor artişti cunoscuţi din şcoalile franceză, olandeză, italiană, precum Camille Pissarro, Vincent van Gogh, Bernardo Strozzi. Restaurarea corpului dinspre Calea Griviţei al Muzeului Colecţiilor de Artă a prilejuit repunerea în circuitul muzeal a pivniţelor Palatului Romanit cu frumoasele sale bolţi, în care s-a organizat un lapidarium ce cuprinde fragmente de sculptură în piatră din patrimoniul Secţiei de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României.

CURENTELE/MISCARILE ARTISTICE

2008-04-03T14:31:00.000-07:00

Ma voi opri numai asupra catorva dintre curentele artistice, toate pe care eu le voi prezenta luand nastere mai tarziu de anul 1850. In spernta ca nu voi plictisi si ca, in egala masura, voi da nastere unor dezbateri interesante voi incepe cu IMPRESIONISMUL. Acesta este unul dintre curentele mele favorite.

IMPRESIONISMUL

Acesta a aparut mai intai in pictura, mai tarziu in muzica, in Franta, in perioada anilor 1867 - 1886.

CARACTERISTICI:

concentrare asupra imprsiilor fugitive produse de o scena sau un obiect
accentuare a mobilitatii fenomenelor, mai mult decat pe aspectul stabil sau conceptual
cromatica pura
tuse fine ce sugereaza lumina reala

Asadar, pictura se desprinde de canoane, formele capata noi veleitati, pline de inteles, lasand la o parte strictetea.

PRECURSORI AI IMPRESIONISMULUI

Diego Velasquez

Acesta pictura se numeste "Venus la oglinda" si a fost realizata intre anii 1647-1651.

Francisco Goya

Pictura realizata de Goya se intituleaza "Batranele" sau "Timpul" si a fost realizata intre 1808-1810.

REPREZENTANTII IMPRESIONISMULUI

Edgar Degas
Claude Monet
Camille Pissarro
Pierre-Auguste Renoir
Paul Cézanne
Édouard Manet

Pissarro, Monet, Sisley, Degas, renoir, Cezanne si Berthe Morisot organizeaza o expozitie la care participa cu totii cu diferite picturi. La o zi dupa acest eveniment apare pentru prima oara cuvantul "impresionisti", publicat intr-o revista numita "Charivari".

IMPORTANTA

Aceasta miscare a repezentat revolutia artistica cea mai importanta a secolului al XIX-lea.

Pictorii ce au apartinut acestui curent se numara printre cei mai mari creatori din istoria artelor plastice.

Daca doriti sa vedeti "live" opere de arta apartinand impresionisitilor, in cazul in care treceti prin Paris, nu ezitati sa petreceti cateva ore bune in Musee d'Orsay (care dupa parerea mea, merita vizitat de 20 de ori mai mult decat Louvre-ul). Cred ca in 3 ore abia apuci sa iti faci o idee despre cat de vast si interesant este muzeul. Louvre-ul nu am avut rabdarea necesara sa il strabat, probabil datorita ideilor preconcepute cu care am plecat. Oricum vizitati ambele muzee. Merita!

Acum, cateva picturi ale marilor creatori impresionisti.

Le verger - Pissarro
National Gallery of Art, Washington

Le Déjeuner des canotiers - Renoir

Golful Marsiliei văzut de la Estaque - Cezanne

Le Pont d'Argenteuil - Monet

Pont de Villeneuve-la-Garenne - Alfred Sisley

Urmeaza sa mai postez, probabil, despre minimalism si dadaism, dar poate
ma razgandesc intre timp asupra temelor.
Ca dezbatere, as vrea sa va spuneti parerea despre imaginile cu picturi pe care le-am postat. Stiu ca nu toata lumea este un "fan" al acestui curent. Astept parerei argumentate si, de ce nu, un pictor favorit sau poate chiar o lucrare. Credeti ca impresionismul a adus ceva valoros artei plastice? Putea arta plastica sa evolueze la fel de bine si fara impresionism?

Toate cele bune, C.C.

Later edit..am gasit o poza pe care am facut-o in urma cu mai bine de 2 ani la Musee d'Orsay. Acesta este doar "holul" principal, in lateral putand fi zarite intrarile in diferitele incaperi cu picturi, desene, gravuri, sculpturi s.a.m.d..

CONCURS DE PICTURA SI DESEN "MIRCEA CIOBANU"

2008-04-02T23:13:00.000-07:00

Pictorul si sculptorul Mircea Ciobanu este unul din absolventii de seama ai Colegiului Sf. Sava. S-a nascut in Bucuresti la 15 aprilie 1950 si a murit in 1991, in urma unei complicatii a aparatului respirator. In memoria sa, fundatia « Sf. Sava », formata in parte din fosti colegi ai lui Mircea Ciobanu, organizeaza concursul de pictura si desen, care poarta numele pictorului. Concursul se afla la a doua editie anul acesta, avind ca tema « Arlechinii », motiv frecvent in opera pictorului. Sint asteptati sa participe toti elevii Colegiului Sf. Sava, din clasele a IXa pina in a XIIa. Termenul limita de primire a lucrarilor este 18 aprilie 2008. Tehnica de executie si suportul sint la alegere. Dimensiunile impuse nu trebuie sa depaseasca 50 X70 cm. Lucrarile vor fi prezentate in material finit si inramate sau montate atragator, in passe-par-tout, rama sau pe cadru de lemn in cazul in care suportul este pinza. Se vor aprecia calitatea artistica, respectarea temei, factura tehnica, originalitatea. Cele mai bune lucrari se vor premia pe 22 aprile 2008 la vernisajul expozitiei din holul Colegiului Sf. Sava. Premiile oferite de organizatori sint in bani.

Detalii despre cariera lui Mircea Ciobanu : http://www.ciobanu.ch/
Detalii despre concurs : prof. Bogdan Teodorescu, e-mail :rsnnt@yahoo.com

Piramida de sticla a muzeului Luvru

2008-04-02T05:57:00.000-07:00

Muzeul Luvru din Paris este o cladire istorica, avand o arhitectura variata si una dintre cele mai ample si valoroase colectii de arta din lume. Fostul palat de resedinta, dupa parerea mea, e mai mult decat impresionant, este cu adevarat grandios. Totusi, nu as vrea ca acest articol sa se refere la muzeul in sine, sau la operele de arta pe care le cuprinde, ci, mai degraba, la un alt aspect al Luvrului, un aspect mai recent, dar demn de luat in seama: piramida care constituie intrarea in muzeu. Un element care tine de epoca noastra contemporana, amplasat alaturi de un centru cultural vechi de sute de ani... Dar, oare aceasta piramida din sticla nu poate reprezenta o forma de arta? O forma de arta, sau, oricum, un simbol ce ii confera „un plus de culoare” batranului palat.
Parerile sunt impartite, caci de la constructia sa, terminata in 1989, multi s-au simtit ofensati de un asemenea edificiu futurist ce nu pare la locul sau cand vine vorba si de muzeul Luvru. Pe de alta parte, multi au fost incantati de juxtapunerea stilurilor arhitecturale constrastante. Astfel „contopindu-se”, acestea au oferit o imbinare a „vechiului” cu „noul”.
Piramida este incadrata de alte trei piramide asemanatoare, insa mai mici. Constructia a fost ceruta de presedintele Frantei, François Mitterrand, iar design-ul a fost realizat de arhitectul american din New York, I. M. Pei.
Structura a fost construita in intregime din panouri ( sau segmente, sau placi – nu stiu exact care ar fi termenul cel mai potrivit ). Ajunge la o inaltime de 20.6 metri, iar baza sa are laturi de 35 metri. Desi au fost supozitii cum ca numarul placilor ar fi egal cu „numarul fiarei”, totusi muzeul a specificat ca piramida contine 603 romburi si 70 de triunghiuri, deci un total de 673 de placi de sticla. Altii considera ca numarul ar fi chiar mai mare, dar inclin sa cred declaratia muzeului, fiindca mi se pare cea mai sigura. Pana la o adevarata proba contrarie, bineinteles.
Acum, putina referire si la rolul practic al piramidei. Aceasta de fapt este intrarea in Luvru, intrucat, se pare, principala intrare a palatului a avut o serie de probleme din cauza numarului foarte ridicat de vizitatori. Dupa ce intri (sa ignoram coada la care trebuie sa stai pana reusesti acest lucru), cobori pe niste scari rulante, dai de ghisee informationale,case de bilete si, ca sa ajungi mai departe in muzeu, urci alte scari rulante. Sistemul mi se pare destul de practic.
Cateva cuvinte de incheiere: desi nu ma deranjeaza prezenta uimitoarei piramide, nu pot afirma cu certitudine daca aceasta constructie a fost cea mai buna solutie; insa pot spune ca a fost o alegere indrazneata si, precum spuneam la inceputul articolului, demna de luat in seama.

QUO VADIS?

2008-04-01T05:56:00.000-07:00

De la Sienkiewicz... la Kawalerowicz

Pe post de introducere

Pentru inceput as vrea sa precizez ca aceasta este o explicatie in privinta alegerii temei articolului despre “Quo vadis?” care urmeaza mai jos si o expunere a propriilor mele pareri.
Cand eram in clasa a 5-a am auzit prima data de aceasta sintagna in latina care se traduce prin “Incotro mergem?”. Era in perioada Pastelui si s-a difuzat la televizor ecranizarea aceea in mai multe parti.Chiar de la acea prima vizionare,desi nu pot spune ca la varsta aceea am inteles cu adevarat mesajul filmului, evenimentele prezentate mi-au starnit interesul.
Cativa ani mai tarziu am revazut filmul, de data aceasta ecranizarea poloneza si am ramas profund impresionata. Filmul (ca si cartea bineinteles-dar aceasta nu face obiectul acestui blog) este o vertabila fresca a societatii de atunci.
Cu totii am auzit de persecutiile pe care le-au suferit crestinii in timpul unor imparati romani precum Nero, Diocletian, sau Domitian dar una este sa auzi despre aceste orori si alta este sa vezi oamenii imbracati in piei de animale patate cu sange azvarliti intr-o arena plina cu lei sau arsii pe post de torta pentru a lumina gradina in care se oficia un banchet in onoarea cezarului.
Nu ma consider in masura sa analizez calitatea efectelor vizuale si sonore ale ecranizarii(ma refer acum la cea poloneza),dar pot sa spun ca mie mi-au transmis un mesaj si m-au ajutat sa-mi fac o parere relativ obiectiva despre cele ce se petreceau pe vremea aceea.
Una dintre cele mai emotionante (dupa parerea mea) scene din film este aceea in care, pe fundalul uralelor si strigatelor entuziasmate ale multimii spectatoare, unul dintre crestinii aflati in arena cu fiare salbatice ii face altuia (s-ar putea sa fie vorba despre un tata cu fiul sau-dar nu sunt sigura) care era pe moarte semnul crucii pe frunte cu sange. Este o imagine cutremuratoare in care sunt surprinse doua atitudini umane diferite - pe de-o parte multimea oamenilor care se bucura de chinurile semenilor lor, considerandu-le o distractie, iar pe de alta parte acei crestini aflati in arene, care intampina cu seninatate moartea, pastrandu-si credinta pana la sfarsit.
In incheire, as mai spune ca asta vara am citit si cartea. Pot spune ca ecranizarea cinematografica urmareste destul de bine linia cartii, evindent fiind un roman destul de lung au mai trebuit taiate unele scene sau adaptate altele. Singura modificare al carei rost nu-l prea vad este aceea ca in film Ligia, personajul principal feminin, este blonda cu toate ca in carte este descrisa ca fiind bruneta.
Daca va intereseaza o redare cat de cat fidela a evenimentelor ce se petreceau la curtea imparatului Nero si a mentalitatii oamenilor din perioada aceea,“Quo vadis” este o carte care merita citita(nu degeaba a luat premiul Nobel). Cat despre filmele care au avut-o la baza credeti-ma pe cuvant ca nu sunt o pierdere de vreme:)

Si acum articolul propriu-zis:)

Henryk Sienkiewicz (1846 – 1916), unul dintre cei mai buni scriitori polonezi, a primit Premiul Nobel pentru realizarile sale profesionale. Putem vedea extraordinarul sau talent in “Cavalerii teutoni”, “Pan Wolodyjowski”, “Prin foc si sabie”, Quo Vadis si in câteva duzini de alte piese intr-o naratiune clara si pitoreasca, cu personaje interesante si cu o vigoare deosebita a descrierii. Regizorii de film il considera pe Henryk Sienkiewicz a fi “un scenarist perfect”. De aceea, nu este de mirare ca lucrarile sale au devenit filme de mai mult de 30 de ori.
Jerzy Kawalerowicz a inceput sa se gândeasca la filmarile pentru Quo Vadis acum 35 de ani, dupa faimosul sau film “Faraonul” care a fost nominalizat la Oscar.Fusesera destule adaptari ale romanului-unele au avut succes iar altele nu, valoarea lor artistica fiind diferita. Dar nici una nu a avut puterea crezului din romanul care a câstigat premiul Nobel. Acesta a fost motivul pentru care regizorul a hotarât sa-l realizeze inca o data. El a vrut sa combine "valoarea spectacolului cu filozofia profunda, sa faca nu numai o poveste epica dar si o pictura frumoasa, aratând Roma antica asa cum era ea si asa cum erau si locuitorii ei".
Câteva versiuni de scenariu au fost scrise iar casa producatoare Metro Goldwin Mayer de la Hollywood a fost interesata de acestea, dar in 1991, legea martiala din Polonia a intrerupt demersurile in acest subiect. Din cauze ideologice si financiare, autoritatile comuniste nu au fost de acord cu productia filmului.
Patru ani mai tarziu, când Jerzy Kawalerowicz a sarbatorit cea de-a 75-a aniversare, a vorbit despre acest proiect care nu fusese finalizat si pe care el credea ca nu se va putea realiza niciodata.
Dar, când câteva banci si alti sponsori s-au implicat in aceasta productie poloneza, si filme ca “Prin foc si sabie” (1999), regizat de Jerzy Hoffman sau “Pan Tadeusz” (1999) au ajuns in fruntea box-office-urilor, erau sanse ca sa fie produsa si versiunea celui mai cunoscut roman al lui Henryk Sienkiewicz. Miroslaw Slowinski, presedintele casei producatoare Chronos Film, a preluat scenariul.
Filmul a fost realizat in ciuda unor obstacole intalnite si multumita devotiunii complete a echipei de filmare, intr-un timp record, dar si cu ajutorul tehnologiei de ultima ora. Actorii au fost alesi dintre cei mai buni si câteva mii de oameni au lucrat in Tunisia, Franta, Italia si Polonia unde au fost construite majoritatea scenelor: amfiteatrele romane, Forumul Roman, palatul lui Nero, Trans Tiberinul.
Premiera internationala a avut loc pe 30 august 2001, la Vatican, in Paul VI Auditorium si a fost organizata de prefectura Casei Papale. Ceremonia a fost asistata de Sfiintia Sa Papa Ioan Paul II. Mai mult de 6.000 de spectatori au vizionat acest spectacol. La 9 septembrie 2001, a avut loc premiera filmului in Varsovia, la teatrul Wielki.

Contemporan cu cinematograful

Romanul Quo Vadis si cinematograful au aceeasi vârsta. Henryk Sienkiewicz scria episoade din roman si le tiparea in ziare in timp ce fratii Lumiere construiau cinematograful. Quo Vadis a fost publicat in intregime la doua luni dupa ce primul film a fost vizionat si a facut repede cariera. In 1898, devenise deja cel mai popular roman in Statele Unite si a avut un mare succes in multe tari europene. A fost tradus in 48 de limbi straine si a fost publicat in peste 80 de tari.
In 1899, fratii Lumiere au produs un film, cu o lungime de câteva secunde, numit “Nero testeaza otrava pe sclavi”, inspirat din romanul lui Henryk Sienkiewicz.
In 1901, Ferdinand Zecca a filmat o compozitie de câteva scene numita Quo Vadis iar Lucien Nonquet a realizat “Martiriul Crestinilor”.
In anii 1908 – 1909, Georges Melies in filmul sau “Civilizatia de peste secole”, arata scene cu otravirea sclavilor si focul care a cuprins Roma. In Statele Unite, Edwin Porter a realizat “Nero da foc Romei” iar Luigi Maggio a regizat in Italia filmul “Nero”.
In 1910, Andre Calmette face un film intitulat “In timpul primilor crestini”, produs de Film d’Art, casa de productie din Franta.
In 1912, prima versiune de lung metraj a lui Quo Vadis a fost regizata de Enrico Guazzoni. Filmul, in care au fost angajati sute de functionari, a aratat incendierea Romei, orgia de la palatul lui Nero, crestinii aruncati leilor, tortele umane, moartea lui Petronius. Filmul a fost foarte apreciat si a avut mari incasari.
In 1924, tot in Italia, Gabriellino D’Anunzio (fiul poetului) si George Jacoby au regizat Quo Vadis. A fost o mare tensiune la filmari si s-au intâmplat multe accidente. Unul dintre ele a fost fatal – un leu a sfârtecat un actor ce-l interpreta pe Seneca.
In 1951, Metro Goldwin Mayer, a decis sa produca Quo Vadis, fiind un film cu sunet regizat de Mervyn Le Roy, având si o distributie de exceptie: Robert Taylor, Deborah Kerr, Peter Ustinov. A fost un adevarat succes financiar.
In 1985, televiziunea italiana a produs sase episoade dintr-o serie numita Quo Vadis, regizata de Franco Rossi. Rolul lui Nero a fost jucat de Klaus Maria Brandauer, apostolul Petru a fost interpretat de Max von Sydov iar Pomponia de Francoise Fabian. Aceasta este varianta care mi s-a parut cea mai fidela cartii si pe care o recomand spre vizionare.
Câteva “scene istorice” au fost filmate pâna in 1910, in epoca de pionierat, si patru filme de lung metraj au fost produse apoi dupa opera literara, ceea ce a contribuit si la alte adaptari pentru ecran, cum ar fi: “Aventurile lui Robin Hood”, “Romeo si Julieta”, “Ben Hur”, “Napoleon”, “Cleoparta”, si altele.
Bazate pe scrierile lui Henryk Sienkiewicz, cinematografia a trasat multe coordonate pentru a ilustra istoria in ceea ce priveste Roma antica si inceputurile crestinismului.
Realizatorii nu au fost singurii care s-au inspirat din Quo Vadis. Multi compozitori de muzica au folosit filmul sau romanul. ]
In 1901, in Acona, Italia, G. Bezzi a pus in scena opera Quo Vadis, iar Ruperto Chapi a facut acelasi lucru in Madrid. Dar Quo Vadis – opera lui Jean Nougeues (cu libretul lui Henri Cain) – a fost cea mai populara dintre toate. Premiera sa a avut loc la Nisa in 1909.
Quo Vadis a fost de asemenea cântata si in sali de concerte. Printre altii, Emil Mlynarski a scris opera “Ligia” in 1898. Un oratoriu Quo Vadis op.13 compus de Feliks Nowowiejski a avut insa cel mai mare succes. El a fost cântat de peste 200 de ori in toata lumea.
Un director de teatru englez, Wilson Barret, dupa ce a citit romanul Quo Vadis l-a pus in scena in 1900. Mai mult de 10 adaptari pentru scena au fost jucate in teatrele din Franta, Italia, Belgia, Polonia, Rusia si America.

A fi sau a nu fi arta

2008-03-31T11:55:00.000-07:00

În 2007, artistul vizual Guillermo Vargas Habacuc a luat un catel, l-a legat de un perete într-o galerie de arta si l-a lasat sa moara de foame si de sete. În tot acest timp vizitatorii galeriei nu au facut nimic pentru catel.Asociatia Biennale Centroamericana di Arte a decis ca acest proiect a fost unul artistic si a propus ca acest lucru sa fie realizat din nou în 2008. Pentru a împiedica un astfel de act de cruzime, a fost înfiintata o PETITIE prin care se cere interzicerea acestei expozitii.
Aceasta stire a fost difuzata pe posturile de televiziune si probabil multi dintre noi am primit tot felul de mailuri unde am fost invitati sa semnam aceasta petitie.Din punctul meu de vedere este revoltator k ne confruntam cu asemenea situatie in care sunt incalcate grav drepturile animalelor doar"de amorul artei" si nicidecum nu consider acest lucru ca tinand de arta. De neacceptat mi se pare ca pe langa faptul ca la momentul respecitv nu s-a luat atitudine,se incearca repetarea fenomenului considerat probabil o forma abstractă, nonconformista de a produce arta, arta vizuala.Sincer vorbind nici nu înţeleg ce s-a urmărit prin aceasta actiune.Oare desfigurarea animalului cauzata de foame si sete poate provoca placere estetică,poate trezi sentimente de admiratie,dorinta de contemplare ca atunci cand te afli in fata unui tablou reuşit pe care il apreciezi la adevarata sa valoare? Oricum as privi situaţia,din orice unghi as încerca sa o abordez nu pot formula un răspuns afirmativ.Probabil se vroia o forma de transfigurare a vieţii si a mortii deopotriva,o încercare absurdă de a se da o noua interpretare trecerii spre moarte,grotescă prin mijloacele folosite dar pe care omul,fiinţa superioară si raţionala,a reuşit sa o ducă la bun "sfarsit",ba mai mult,pe care de dragul artei vrea sa o si repete.In continuare voi ataşa un link ce contine fotografii din acea galerie de arta care surprind foarte bine arta chinuirii unui animal si care reliefeaza foarte bine motivele pentru care aceasta actiune ar trebui sa se repete si in 2008.. dar cu artistul numit mai sus care cu siguranta va fi de acord sa se sacrifice... de amorul artei.:) http://sugestiv1.com/2008/03/30/un-caine-moare-de-foame-si-sete-cica-e-arta/

2008-03-30T03:07:00.001-07:00

Arta machiajului

Atit femeile cit si barbatii folosesc cosmetice de sute de ani, binenteles ca machiajul a suferit schimbari dramatice in timp.

Cea mai veche inregistrare istorica despre machiaj vine din prima dinastie a Egiptului. Se aminteste aici despre unguente folosite de femei si barbati pentru hidratarea si catifelarea pielii. Femeile egiptene foloseau pentru machiajul din jurul ochilor o culoare gri foarte inchis, obicei preluat si de evrei si mentionat in Noul Testament din Biblie.

Filosoful roman Plautus (254-184 i.c.) scria ca "O femeie fara machiaj este ca mincarea fara sare". Romani foloseau culori inchise pentru ochi si sprincene, iar fata si-o albeau cu creta.

In secolul al saselea prostituatele din Spania foloseau pentru machiaj culoarea roz si tot in Spania in secolul treisprezece femeile bogate foloseau numai ruj roz pentru a dovedi ca isi puteau permite un ruj sintetic.

Regina Elizabeth a Angliei considera un obicei sanatos folosirea cosmeticelor, iar femeile foloseau albusul de ou pentru intretinerea tenului. Pe la 1800 in Anglia produsele pentru machiaj si cosmeticele de intretinere a pielii erau foarte toxice pentru ca farmacisti care le preparau foloseau si ingrediente ca mercurul sau acidul nitric. Aceasta este epoca de aur a sarlatanilor fabricanti de produse cosmetice, care se folosesc de lipsa de cunostinte a oamenilor epocii, prezentand numeroase produse miraculoase menite sa imbunatateasca sau
chiar sa schimbe total infatisarea doamnelor simandicoase.

Interesant de stiut este ca pe la 1850 barbatii se machiau iar regele George IV cheltuia sume mari de bani pe produse cosmetice. Este epoca de prestigiu a Frantei din punctul de vedere al elegantei, luxului si modei. Se raspandeste intrebuintarea pudrei de culoare alba, ochii sunt accentuati prin machiaj, buzele vopsite cu rosu.
In epoca victoriana machiajul era asociat cu prostituatele sau cu actritele(considerate atunci de aceeasi speta).

In anul 1914 se scrie o noua pagina in istoria produselor pentru machiaj si de intretinere a pielii: Max Factor introduce pentru prima oara pudriera in formatul in care este si azi si nu peste mult timp oglinjoara si discheta pentru pudrat. Maurice Levy inventeaza rujul in carcasa de metal si tot atunci George Burchett face primul tatuaj cosmetic al buzelor.

Tendintele victoriene de a nu folosi produse pentru machiaj s-au mentinut pina in 1920 cind emanciparea femeilor din America a facut din machiaj o manifestare de libertate a femeii. La sfirsitul anilor ' 20 machiajul a devenit o necesitate pentru femeile de la oras. Max Factor inventeaza lip gloss-ul si apar mai multe nuante de rosu pentru rujuri.

Intre anii 1930-1950, odata cu aparitia si dezvoltarea cinematografului a inceput o noua era. Vedetele de cinema au devenit cele mai puternice fashion icon-uri, lansand odata cu aparitiile lor pe ecrane tendinte in moda si in machiaj. Femeile din toata lumea le imitau. Va amintiti de celebrul contur de ochi al lui Audrey Hepburn cu linii adinci in forma de ochi de pisica. Dupa cativa ani isi face aparitia si genul de eroina senzuala, Joan Crawford, Joan Harlow etc. Buzele castiga in importanta si depasesc conturul lor normal, narile palpita, parul este semilung.

Incepind cu anii ' 60 miscarea hipiota a adus o si mai mare libertate in folosirea machiajului, de la buze colorate cu alb pina la pictarea de imagini pe fata.

Cu incetul insa ne indepartam de genul misterios, artificial. Evolutia conceptiei despre frumos se indreapta catre natural, catre firesc. Si iat-o trecand peste toate tipurile intermediare, pe Brigitte Bardot, tipul de fata tanara, traita in aer liber, cu tenul bronzat, ochii accentuati, dar cu farduri mai savante, buzele pastrandu-si conturul lor normal si colorate deschis, cat mai apropiate de natural. Suntem departe de gura mica in forma de inimioara a anilor 1930, dar si de buzele carnoase de culoare inchisa.

La noi in tara, machiajul, numit "sulemenit", de la cuvantul turcesc "sülümen", era un obicei oriental care dainuia de sute de ani. In 1820, s-a produs in tarile Romane o reforma radicala in imbracamintea femeilor, prin adoptarea hainelor europene, desi machiajul continua sa fie foarte folosit din cauza influentei orientale si sa fie raspandit in toate clasele sociale.
Dupa "89 in Romania, aparitia vedetelor de televiziune si a revistelor de moda a generat o crestere exponentiala a interesului pentru infrumusetare, la modul general, si pentru machiaj, in particular. Multe femei au realizat puterea cameleonica data de machiaj, devenind adevarate experte.