miercuri, 11 iunie 2008

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I
Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I
Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

joi, 5 iunie 2008

Street delivery -Cum te privesc

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

marți, 3 iunie 2008

CUM TE PRIVESC


Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

"Si daca ai sa te spanzuri, crezi ca eu pierd ceva?"

Am stat eu si m-am gandit ceva timp care a fost prima piesa de teatru pe care am vazut-o. Si nu mi-am mai amintit, din pacate. Probabil ca “O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale. Dar cum toti stiti despre ce este vorba in ea, am ales-o pe “Take, Ianke si Cadar” de Victor Ion Popa, comedie considerata cel mai bun spectacol din dramaturgia romaneasca la Premiile Nationale Anuale in domeniul teatrului acordate de Ministerul Culturii si Cultelor in anul 2001.

Cateva despre..
Regia: Grigore Gonta
Decoruri: Mihai Madescu
Costume: Luana Dragoescu
Durata specatacolului: 2 ore

Iar distributia..
Ianke: Radu Beligan
Take: Marin Moraru
Cadir: Gheorghe Dinica
Ilie: Valentin Uritescu
Safta: Silvia Nastase
Ana: Monica Davidescu
Ionel: Mihai Calin

Pravaliile celor 3 negustori, ca-n basmele insirate pe fir de margarite, dau, in orice punere clasica in scenă, catre o piata in care se pupa patriotic toti cei ce s-ar putea intreba, facand pe dracu-n patru, de ce-or fi venit la teatru.




Nu o sa dau in vileag subiectul piesei in totalitate, insa va spun si eu cateva cuvinte, incepand cu titlul pe care l-am ales, replica apartinand unuia dintre personaje, Ianke, dupa cum se observa, de o simplitate dezarmanta.

Take, Ianke si Cadar sunt negustori de nationalitati diferite, roman, evreu si turc, locuind in provincialul Barlad. Take si Ianke sunt vaduvi si au un baiat, respectiv o fata, in timp ce Cadar nu are mostenitori. Cadar regreta ca nu a avut norocul de a avea copii, pricina fiind o mica pasiune inabusita in tinerete. Ana si Ionel, cei doi tineri, vor sa se casatoreasca si batranii negustori intra in panica, prejudecatile seculare facandu-i, pentru un moment, sa-si piarda ratiunea si sa-si strice buna prietenie de pana atunci. Cadar va fi primul care va lua apararea tinerilor, punand la cale casatoria lor si impacandu-i pe opozanti. Bineinteles, piesa are un deznodamant fericit.

Vizionare placuta celor care doresc sa mearga la spectacol! :)

The Phantom Of The Opera

The Phantom Of The Opera ("Fantoma de la Opera") este un musical care se desfasoara la sfarsitul secolului XIXsi infatiseaza viata unei coriste orfane de la Opera, si influenta care o are asupra ei Fantoma de la Opera.
Vocea lui o cheama, sustinandu-i talentul extraordinar din ungherele intunecoase ale Operei, unde corista inocenta Christine Daae (EMMY ROSSUM) si-a gasit un camin. Numai profesoara de balet, Madame Giry (MIRANDA RICHARDSON), stie ca misteriosul 'Inger al Muzicii' despre care vorbeste Christina este, de fapt, Fantoma (GERARD BUTLER), un geniu muzical desfigurat, care bantuie prin catacombele cladirii, ingrozind grupul de artisti care traiesc si lucreaza aici.

Cand diva temperamentala La Carlotta (MINNIE DRIVER) paraseste compania in mijlocul repetitiei generale pentru cea mai recenta productie a sa, noii directori entuziasti ai Operei (SIMON CALLOW si CIARAN HINDS) nu au de ales, ci trebuie sa o aduca pe Christine in lumina reflectoarelor.

Interpretarea ei fermecatoare din seara premierei captiveaza atat publicul, cat si Fantoma, care isi propune sa o transforme pe protejata sa in urmatoarea mare vedeta a Operei. El nu este insa unicul om puternic din viata tinerei soprane, caci in curand Christine descopera ca este curtata de o persoana bogata si influenta, un spectator fidel al Operei, Vicontele Raoul de Chagny (PATRICK WILSON).
Desi este vrajita de charismaticul ei mentor, Christine este in mod clar atrasa de fermecatorul Raoul, starnind astfel mania Fantomei si stabilind premisele unui crescendo dramatic in care pasiuni inflacarate, gelozii cumplite si o iubire obsesiva ameninta sa ii aduca pe indragostiti intr-un punct de unde sa nu mai existe cale de intoarcere.
Filmul a avut o incasare de 3,2 miliarde de dolari si este unul din cele mai scumpe filme idependente facute vreodata. Mie cel mai mult mi-a placut interpretarea lui Gerard Butler (unul din actorii mei favoriti) a Fantomei, de asemenea costumele si mastile. Va recomand filmul, mai ales daca sunteti fani ai muzicalurilor.

luni, 2 iunie 2008


















INIMA NEINFRICATA










Adevarat iti spun ca dintre toate lucrurile, libertatea este cea mai de pret. Nicicand sa nu te resemnezi, fiule, viata a ti-o irosi in sclavie” – invatatura atribuita unchiului lui William Wallace, din opera istorica Scotichronicon, 1454.





Mel Gibson,talentatul actor dar si regizor,aduce in discutie o problema fundamentala, care a preocupat dintotdeauna oamenii:''Ce este libertatea si cat de departe suntem dispusi sa mergem pentru a o obtine''.De-a lungul istoriei ,dorinta de libertate si de identitate nationala au facut ca multe popoare sa poarte batalii sangeroase pe nenumarate fronturi. Cand un lider s-a ridicat dintre cei multi, cand trairile sufletesti ale sale au devenit neincapatoare unui trup uman, libertatea a fost strigata cu atata putere din piepturile tuturor, incat pana si cei insensibili au ramas inmarmuriti. Legenda lui William Wallace, tanarul scotian ce a condus un popor spre libertate, este transpusa pe ecran de catre Mel Gibson, regizor si actor in acest proiect grandios, ce a fost rasplatit cu nu mai putin de 5 premii Oscar, printre care si distinctia de "Cel mai bun film" al anului 1995. Filmul incepe si se termina prin transcenderea in moarte a doi barbati adevarati, doi lideri ce au luptat toata viata pentru un ideal de neclintit: libertatea. William asista ca si copil la stingerea din viata a tatalui sau, moment marcant pentru el, ce avea sa-l bantuie pe tot parcursul vietii si inca de pe atunci, o stransa legatura intre el si Murron se infiripa, iar floarea primita in dar de la aceasta va reprezenta simbolul iubirii lor.Dupa ani, intors din lungul pelerinaj in care fusese luat de catre unchiul sau, William se reintegreaza in grupul de oameni pe care ii lasase in urma cand era doar un copil. Isi regaseste vechii prieteni, vechea iubire, insa gaseste o societate lipsita de drepturi, supusa unui rege al Angliei si unor nobili ce inca isi cereau dreptul de "prima notte". Povestea de dragoste ce se infiripa intre el si Murron (Catherine McCormack), idila si casatoria pe ascuns a celor doi, fac ca tragedia mortii tinerei sa fie profund resimtita. Ochii inlacrimati ce privesc in zare, asteptand ca "tanarul print" sa vina sa-i salveze, amplifica la extrem acest sentiment.Asa isi incepe Mel Gibson povestea, intr-o nota de iubire, prietenie si intelegere, ce este brusc spulberata de starea de fapt a intregii natiuni in mijlocul careia s-a intors. Pe parcursul intregului film, regizorul foloseste in repetate randuri tehnica de "slow motion" (filmare cu incetinitorul) pentru a spori trairile induse de o anumita intamplare: prima rabufnire a unui suflet in fata nedreptatilor si a rapirii libertatii de a iubi, tradarea celui pe care il considera un aliat si prieten, precum si ultimele clipe, cand viata se contopeste cu moartea, iluziile devin realitate, iar cuvantul "Libertate" este sinonim cu iubirea. Unul dintre cele mai importante elemente ale filmului il constituie realizarea scenelor de lupta. Wallace, inarmat cu vitejie, curaj si fiind un orator desavarsit (calitati deprinse in pelerinajul alaturi de unchiul sau), devine in scurt timp liderul oamenilor de rand, cel care-i va conduce in lupta impotriva armatelor regelui Edward I (Patrick McGoohan). Prins la mijloc intre nobilii scotieni si oamenii din popor, Wallace va lupta si ii va reprezenta pe cei din urma, alaturi de care va sta pe campul de lupta.





Grandoarea confruntarilor este transpusa cu maiestrie pe pelicula de catre regizor, iar interpretarea acestuia este una desavarsita, carisma, inclestarea si determinarea nefiindu-i straine actorului Mel Gibson ca si procedee de exprimare in cadrul unui rol. Dinamismul cu care se poarta bataliile ce urmeaza in cadrul firului epic si realizarea desavarsita a acestora il fac pe spectator sa ramana tintuit pana la incheierea lor. Nu lipsesc detalii strategice ce contribuie la cresterea veridicitatii luptelor. Pana si reprezentanti ai protectiei animalelor au trebuit sa se convinga la fata locului, pe platourile de filmare, ca scenele in care zeci de cai par a-si pierde viata, sunt doar artificii regizorale extrem de reusite.Braveheart poate fi considerat un film brutal, sangeros, insa violenta nu este una inutila. Ea vine sa prezinte realitatea asa cum a fost ea perceputa de catre regizor. Gibson este un perfectionist din fire. Chiar daca filmul sau poate fi unul controversat, sau limitat unor categorii de varsta din cauza scenelor explicte, el nu se va indeparta niciodata de la viziunea pe care o are asupra evenimentelor, incercand intotdeauna sa exprime in imagini adevarul istoric in cea mai pura forma a sa. Indiferent ca este vorba de scenele de pe campul de lupta, sau de torturile la care este supus Wallace in ultimele sale clipe, Gibson nu face rabat de la duritate. Totul pentru ca finalul, cel care inchie o grandioasa epopee, sa sublinieze cu atat mai mult laitmotivul intregului film: "LIBERTATEA"