miercuri, 11 iunie 2008

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I
Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

Tragem linie, dăm premiile! (azi la 16.30h în foaierul şcolii)

1. Pagină de carte, Ruxandra Grigoraş, clasa a 10-a I
Dragii mei,

Mulţumiţi au ba, prezenţi sau nu, iată astăzi vom da seamă şi premii pentru activitatea noastră de vreo două luni şi un pic mijlocită prin ceea ce cunoaştem sub numele de blog. Iarăşi nu am vreme pentru un raport detaliat şi fidel în care să se regăsească fiecare, însă promit că va fi timp şi pentru aceasta, -mă gîndesc să mai schimbăm cîteva impresii şi în vacanţă. Pot totuşi să fac două, trei remarci cu privire la unele intervenţii care mi-au atras atenţia prin ineditul temei, argumentare, personalitate, cunoştinţe sau haz. În topul celor mai active blog-uri se află cel al clasei a 10-a H (111 articole), urmat de Caimacul nobleţii al clasei a 10-a E şi Foaie şi creion al clasei a 10-a D, cel mai inspirat nume de blog. Cea mai frumoasă variantă grafică aparţine clasei a 10-a I. În ceea ce priveşte comunicarea şi ţinuta, a 10-a C conduce în rîndul întîi aproape de clasele a 10-a I si a 10-a D -articolele au o notă personală, prezintă teme atragătoare şi cred, au fost compuse cu interes. Încercări asemănatoare s-au remarcat şi în cazul clasei a 10-a G prin contribuţii interesante (fotografii şi lucrări proprii, desene, provocări). Am notat şi cîteva nume şi autori, toate acestea însă mai apoi. Pe curînd,

prof. Bogdan Teodorescu

joi, 5 iunie 2008

Street delivery -Cum te privesc

STREET DELIVERY (ediţia 2008) eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Cărturesti strada Arthur Verona (de dincolo de bdul Magheru si pana la Scoala Centrala)în zilele de 6-8 iunie 2008 strada va fi închisă traficului şi redată locuitorilor orasului!Programul evenimentului Street Delivery:http://www.streetdelivery.ro/

marți, 3 iunie 2008

CUM TE PRIVESC


Vineri 6, simbata 7 si duminica 8 iunie, in parcul Gradina Icoanei va puteti intilni cu dl prof Bogdan Teodorescu -ei, nu chiar in fiecare zi-, care a colaborat in calitate de coordonator al unei echipe de cercetare in teme de dialog si etnologie cu Muzeul Taranului Roman, unde s-a lansat proiectului La taifas cu ceilalti, desfasurat pe o perioada de citeva luni. Expozitia in aer liber reprezinta numai unul din evenimentele conexe proiectului.

"Si daca ai sa te spanzuri, crezi ca eu pierd ceva?"

Am stat eu si m-am gandit ceva timp care a fost prima piesa de teatru pe care am vazut-o. Si nu mi-am mai amintit, din pacate. Probabil ca “O scrisoare pierduta” de I.L.Caragiale. Dar cum toti stiti despre ce este vorba in ea, am ales-o pe “Take, Ianke si Cadar” de Victor Ion Popa, comedie considerata cel mai bun spectacol din dramaturgia romaneasca la Premiile Nationale Anuale in domeniul teatrului acordate de Ministerul Culturii si Cultelor in anul 2001.

Cateva despre..
Regia: Grigore Gonta
Decoruri: Mihai Madescu
Costume: Luana Dragoescu
Durata specatacolului: 2 ore

Iar distributia..
Ianke: Radu Beligan
Take: Marin Moraru
Cadir: Gheorghe Dinica
Ilie: Valentin Uritescu
Safta: Silvia Nastase
Ana: Monica Davidescu
Ionel: Mihai Calin

Pravaliile celor 3 negustori, ca-n basmele insirate pe fir de margarite, dau, in orice punere clasica in scenă, catre o piata in care se pupa patriotic toti cei ce s-ar putea intreba, facand pe dracu-n patru, de ce-or fi venit la teatru.




Nu o sa dau in vileag subiectul piesei in totalitate, insa va spun si eu cateva cuvinte, incepand cu titlul pe care l-am ales, replica apartinand unuia dintre personaje, Ianke, dupa cum se observa, de o simplitate dezarmanta.

Take, Ianke si Cadar sunt negustori de nationalitati diferite, roman, evreu si turc, locuind in provincialul Barlad. Take si Ianke sunt vaduvi si au un baiat, respectiv o fata, in timp ce Cadar nu are mostenitori. Cadar regreta ca nu a avut norocul de a avea copii, pricina fiind o mica pasiune inabusita in tinerete. Ana si Ionel, cei doi tineri, vor sa se casatoreasca si batranii negustori intra in panica, prejudecatile seculare facandu-i, pentru un moment, sa-si piarda ratiunea si sa-si strice buna prietenie de pana atunci. Cadar va fi primul care va lua apararea tinerilor, punand la cale casatoria lor si impacandu-i pe opozanti. Bineinteles, piesa are un deznodamant fericit.

Vizionare placuta celor care doresc sa mearga la spectacol! :)

The Phantom Of The Opera

The Phantom Of The Opera ("Fantoma de la Opera") este un musical care se desfasoara la sfarsitul secolului XIXsi infatiseaza viata unei coriste orfane de la Opera, si influenta care o are asupra ei Fantoma de la Opera.
Vocea lui o cheama, sustinandu-i talentul extraordinar din ungherele intunecoase ale Operei, unde corista inocenta Christine Daae (EMMY ROSSUM) si-a gasit un camin. Numai profesoara de balet, Madame Giry (MIRANDA RICHARDSON), stie ca misteriosul 'Inger al Muzicii' despre care vorbeste Christina este, de fapt, Fantoma (GERARD BUTLER), un geniu muzical desfigurat, care bantuie prin catacombele cladirii, ingrozind grupul de artisti care traiesc si lucreaza aici.

Cand diva temperamentala La Carlotta (MINNIE DRIVER) paraseste compania in mijlocul repetitiei generale pentru cea mai recenta productie a sa, noii directori entuziasti ai Operei (SIMON CALLOW si CIARAN HINDS) nu au de ales, ci trebuie sa o aduca pe Christine in lumina reflectoarelor.

Interpretarea ei fermecatoare din seara premierei captiveaza atat publicul, cat si Fantoma, care isi propune sa o transforme pe protejata sa in urmatoarea mare vedeta a Operei. El nu este insa unicul om puternic din viata tinerei soprane, caci in curand Christine descopera ca este curtata de o persoana bogata si influenta, un spectator fidel al Operei, Vicontele Raoul de Chagny (PATRICK WILSON).
Desi este vrajita de charismaticul ei mentor, Christine este in mod clar atrasa de fermecatorul Raoul, starnind astfel mania Fantomei si stabilind premisele unui crescendo dramatic in care pasiuni inflacarate, gelozii cumplite si o iubire obsesiva ameninta sa ii aduca pe indragostiti intr-un punct de unde sa nu mai existe cale de intoarcere.
Filmul a avut o incasare de 3,2 miliarde de dolari si este unul din cele mai scumpe filme idependente facute vreodata. Mie cel mai mult mi-a placut interpretarea lui Gerard Butler (unul din actorii mei favoriti) a Fantomei, de asemenea costumele si mastile. Va recomand filmul, mai ales daca sunteti fani ai muzicalurilor.

luni, 2 iunie 2008


















INIMA NEINFRICATA










Adevarat iti spun ca dintre toate lucrurile, libertatea este cea mai de pret. Nicicand sa nu te resemnezi, fiule, viata a ti-o irosi in sclavie” – invatatura atribuita unchiului lui William Wallace, din opera istorica Scotichronicon, 1454.





Mel Gibson,talentatul actor dar si regizor,aduce in discutie o problema fundamentala, care a preocupat dintotdeauna oamenii:''Ce este libertatea si cat de departe suntem dispusi sa mergem pentru a o obtine''.De-a lungul istoriei ,dorinta de libertate si de identitate nationala au facut ca multe popoare sa poarte batalii sangeroase pe nenumarate fronturi. Cand un lider s-a ridicat dintre cei multi, cand trairile sufletesti ale sale au devenit neincapatoare unui trup uman, libertatea a fost strigata cu atata putere din piepturile tuturor, incat pana si cei insensibili au ramas inmarmuriti. Legenda lui William Wallace, tanarul scotian ce a condus un popor spre libertate, este transpusa pe ecran de catre Mel Gibson, regizor si actor in acest proiect grandios, ce a fost rasplatit cu nu mai putin de 5 premii Oscar, printre care si distinctia de "Cel mai bun film" al anului 1995. Filmul incepe si se termina prin transcenderea in moarte a doi barbati adevarati, doi lideri ce au luptat toata viata pentru un ideal de neclintit: libertatea. William asista ca si copil la stingerea din viata a tatalui sau, moment marcant pentru el, ce avea sa-l bantuie pe tot parcursul vietii si inca de pe atunci, o stransa legatura intre el si Murron se infiripa, iar floarea primita in dar de la aceasta va reprezenta simbolul iubirii lor.Dupa ani, intors din lungul pelerinaj in care fusese luat de catre unchiul sau, William se reintegreaza in grupul de oameni pe care ii lasase in urma cand era doar un copil. Isi regaseste vechii prieteni, vechea iubire, insa gaseste o societate lipsita de drepturi, supusa unui rege al Angliei si unor nobili ce inca isi cereau dreptul de "prima notte". Povestea de dragoste ce se infiripa intre el si Murron (Catherine McCormack), idila si casatoria pe ascuns a celor doi, fac ca tragedia mortii tinerei sa fie profund resimtita. Ochii inlacrimati ce privesc in zare, asteptand ca "tanarul print" sa vina sa-i salveze, amplifica la extrem acest sentiment.Asa isi incepe Mel Gibson povestea, intr-o nota de iubire, prietenie si intelegere, ce este brusc spulberata de starea de fapt a intregii natiuni in mijlocul careia s-a intors. Pe parcursul intregului film, regizorul foloseste in repetate randuri tehnica de "slow motion" (filmare cu incetinitorul) pentru a spori trairile induse de o anumita intamplare: prima rabufnire a unui suflet in fata nedreptatilor si a rapirii libertatii de a iubi, tradarea celui pe care il considera un aliat si prieten, precum si ultimele clipe, cand viata se contopeste cu moartea, iluziile devin realitate, iar cuvantul "Libertate" este sinonim cu iubirea. Unul dintre cele mai importante elemente ale filmului il constituie realizarea scenelor de lupta. Wallace, inarmat cu vitejie, curaj si fiind un orator desavarsit (calitati deprinse in pelerinajul alaturi de unchiul sau), devine in scurt timp liderul oamenilor de rand, cel care-i va conduce in lupta impotriva armatelor regelui Edward I (Patrick McGoohan). Prins la mijloc intre nobilii scotieni si oamenii din popor, Wallace va lupta si ii va reprezenta pe cei din urma, alaturi de care va sta pe campul de lupta.





Grandoarea confruntarilor este transpusa cu maiestrie pe pelicula de catre regizor, iar interpretarea acestuia este una desavarsita, carisma, inclestarea si determinarea nefiindu-i straine actorului Mel Gibson ca si procedee de exprimare in cadrul unui rol. Dinamismul cu care se poarta bataliile ce urmeaza in cadrul firului epic si realizarea desavarsita a acestora il fac pe spectator sa ramana tintuit pana la incheierea lor. Nu lipsesc detalii strategice ce contribuie la cresterea veridicitatii luptelor. Pana si reprezentanti ai protectiei animalelor au trebuit sa se convinga la fata locului, pe platourile de filmare, ca scenele in care zeci de cai par a-si pierde viata, sunt doar artificii regizorale extrem de reusite.Braveheart poate fi considerat un film brutal, sangeros, insa violenta nu este una inutila. Ea vine sa prezinte realitatea asa cum a fost ea perceputa de catre regizor. Gibson este un perfectionist din fire. Chiar daca filmul sau poate fi unul controversat, sau limitat unor categorii de varsta din cauza scenelor explicte, el nu se va indeparta niciodata de la viziunea pe care o are asupra evenimentelor, incercand intotdeauna sa exprime in imagini adevarul istoric in cea mai pura forma a sa. Indiferent ca este vorba de scenele de pe campul de lupta, sau de torturile la care este supus Wallace in ultimele sale clipe, Gibson nu face rabat de la duritate. Totul pentru ca finalul, cel care inchie o grandioasa epopee, sa sublinieze cu atat mai mult laitmotivul intregului film: "LIBERTATEA"

Awake



Cu siguranta majoritatea dintre voi a auzit de controversatul film 'Awake'.Un thriller regizat de Joby Harold, ce dezbate un fenomen inspaimantator cunoscut in termeni medicali sub numele de "constienta anestezica”. Prin profunzimea mesajului transmis, prins jocul de scena al actorilor si prin plauzibilitatea actiunii, acest film reuseste sa frapeze audienta, avand un impact deosebit asupra acesteia.

Actiunea situeaza in prim plan un tanar pe numele sau Clayton Beresford, interpretat de actorul Hayden Christensen, tanar care aparent pare implinit pe toate planurile: are o logodnica superba pe nume Samantha Lockwood, interpretata de Jessica Alba, o mama care il adora, Lilith, interpretata de Lena Olin, o afacere prospera si toti banii pe care si i-ar dori un tanar.

Cu toate acestea viata sa este departe de a fi perfecta din cauza necesitatii unui transplant de inima. Avand o grupa de sange foarte rara, un donator compatibil este greu de gasit. In momentul in care transplatul devine posibil, Clay se confrunta cu o situatie devastatoare. Descopera ca este imun la substantele anestezice, iar acestea nefacandu-si efectul il pun pe acesta in situatie de a experimenta constienta anestezica. Tragismul situatiei este generat de faptul ca personajul simte tot , dar ii este imposibil sa vorbeasca sau sa se miste.


Filmarile au fost realizate in Fordham University si in Bellevue Hospital. Filmul se inspira din episodul “Breakdown” al serialului de televiziune “ Alfred Hitchcock presents”a carui actiune aduce in plan central povestea unui om care este diagnosticat gresit ca fiind mort, el nereactionand la niciuna dintre examinarile medicale. Omul este salvat de la ingropare atunci cand reuseste sa lacrimeze, fapt ce demonstra ca este de fapt paralizat.

Datoria jocului de scena foarte bun al actorilor si al suspanusului ce caracterizeaza intreaga actiune, filmul a fost foarte bine vazut de catre critici, dar contestat se pare de catre medici.Un grup de medici din Ontario Medical Association a declara ca filmul distorsioneaza mult realitatea, in special prin prezentarea unor tehnici inadecvate de anestezie. Totodata ei afirma ca aceasta situatie de constienta anestezica apare intr-un caz din 700.

In orice caz filmul a reusit sa ma impresioneze si il consider ca fiind unul foarte bun. Insa nu l-as recomanda celor care urmeaza a fi supusi unor interventii chirurgicale...

THE NOTEBOOK



Ideea pe care se bazeaza "The Notebook" este cea ca in spatele unei minunate iubiri sta o extraordinara poveste de dragoste ("Behind every great love is a great story"). Filmul debuteaza avand in prim plan doi batrani, aflati intr-un azil. El, tipul de om in varsta pe care orice copil si l-ar dori ca bunic ii citeste ei, femeie puternica rapusa insa de o boala incurabila, dementa, dintr-un jurnal. Pe filele caietului respectiv sta scrisa o extraordinara poveste de dragoste. Pe intreg parcursul filmului se vor intercala filele din prezent cu cele din trecut. Allie si Noah se cunosc la un festival, unde el face un gest necugetat pentru ca splendida domnisoara sa accepte o intalnire. In cele din urma cedeaza, dar cand vine momentul ca ea sa-si onoreze promisiunea, da inapoi. Pana la urma, cu ajutorul prietenilor lui, Noah se apropie de ea, ii descopera o parte din filosofia lui de viata si ajung sa se indragosteasca nebuneste unul de celalalt. Insa, din cauza diferentelor de statut social, parintii lui Allie intervin si o despart de iubirea vietii ei. Fata pleaca la colegiu, iar el, timp de 1 an, ii scrie in fiecare zi. Si aici, desigur, trebuia sa intervina un tert pesonaj, pentru ca actiunea sa se complice. Apare in scena, din nou, mama fetei care are grija ca nici o scrisoare sa nu ajunga la ea. Noah se decide sa isi vada de viata lui si se inroleaza in aramata. Allie, la randul ei ajunge ca asisenta voluntara pe campul de lupta, unde cunoaste un soldat cu care mai tarziu avea sa se logodeasca. Nu va povestesc mai mult de atat pentru ca vreau sa vedeti filmul. De-aici incolo firele naratiunii in imagini incep sa se impleteasca in cea mai romantica tesatura cu putinta. Intre cei doi actori exista o chimie foarte puternica, lucru pe care, tu ca spectator, este imposibil sa nu il remarci.Mai pe la jumatate fimului aflam ca cei doi din trecut sunt chiar batranii de care va povesteam la inceput. Noah incearca din rasputeri sa o faca sa isi aduca aminte, macar pentru 5 minute, cine este el de fapt, citindu-i povestea. (Si intr-adevar, exercitiul dadea roade de cele mai multe ori, insa dupa cateva minute de luciditate, batrana revenea la boala ei, iar lui durerea ii provoca atacuri de cord.) Filmul are un final demn de intreaga actiune. Cei doi batrani mor in somn, imbratisati, in patul lui Allie, dar nu inainte ca ea, pentru o ultima oara, sa revina la realitate. Filmul merita vazut, chiar si de cei care cred ca dragostea dureaza numai trei ani.

Finding Neverland


Filmul Finding Neverland prezinta povestea lui J.M.Barrie si cum a ajuns acesta sa scrie renumita lui piesa, "Peter Pan".

Imaginatia fara limite a celui care l-a creat pe Peter Pan, puterea stilului sau sunt cele care dau o nota aparte acestei povestiri emotionante, inspirate din viata autorului scotian. In Finding Neverland, regizorul Marc Forster (Monster's Ball) si o distributie impresionanta din care fac parte Johnny Depp, Kate Winslet, Dustin Hoffman si Julie Christie abordeaza dintr-un punct de vedere cu totul nou romanul “Peter Pan”, un clasic al literaturii pentru copii, care este la fel de apreciat de adultii de pretutindeni.

Finding Neverland imbina fantezia si realitatea de zi cu zi, privind cu aceeasi detasare dificultatile si durerile vietii de adult, dar si farmecul aparte si inocenta copilareasca a baiatului care ramane vesnic tanar.

Totul a inceput atunci cand dramaturgul scotian de succes J.M. Barrie (DEPP) a asistat la premiera piesei sale, primita cu retineri de inalta societate britanica. Un adevarat geniu literar al perioadei sale, dar plictisit de aceleasi teme invechite, Barrie se afla in cautarea inspiratiei. Pe neasteptate, gaseste un subiect nemaipomenit in timp ce se plimba impreuna cu Porthos, cainele sau, prin Gradinile Kensington din Londra. Acolo, Barrie intalneste familia Llewelyn Davies: patru baietei orfani si mama acestora, o frumoasa vaduva (Winslet).

In ciuda dispretului neinduplecatei bunici a baietilor - Emma du Maurier (CHRISTIE) - si a resentimentelor propriei sale sotii (RADHA MITCHELL), Barrie se imprieteneste cu familia, intrecandu-se cu baietii in farse, deghizari, jocuri si tot felul de rautati, nascocind lumi imaginare pline de castele, regi, cowboy si indieni, pirati si naufragiati. Transforma simple dealuri in ascunzisuri ale unor vase de razboi, lupa cu sabii magice si zboara in regatul zanelor, iar baietii Llewelyn Davies fac cunostinta cu “Baiatul pierdut din taramul de nicaieri”.

Din emotiile si aventurile acestor copii va aparea cea mai cunoscuta capodopera a lui Barrie, “Peter Pan”. La inceput, compania sa de teatru il privecte cu scepticism. In timp ce loialul sau producator Charles Frohman (HOFFMAN) se teme ca va pierde totul din cauza acestui proiect nebunesc, Barrie incepe repetitiile socandu-i pe actori cu pretentii bizare, cerandu-le sa zboare peste scena, sa vorbeasca cu zane alcatuite din lumina sau sa poarte costume de crocodil.

Dar atunci cand Barrie este in sfarsit gata sa-l prezinte publicului pe Peter Pan, o tragica intorsatura a destinului il va face pe scriitor si pe cei care-l indragesc sa realizeze importanta credintei.

Ideea filmului (dupa parerea mea) este ca niciodata nu trebuie sa incetezi sa visezi si niciodata sa nu pierzi toata inocenta pe care o aveai in copilarie. Un day-dreamer se poate regasi destul de mult in acest film.
video

Gone With the Wind



Actiunea acestui film clasic spune povestea iubirii intre Scarlett O’Hara si Rhett Butler in timpul unuia dintre cele mai importante momente din istoria Americii, Razboiului Civil. Este povestea unei femei egoiste care nu vrea sa-si recunoasca sentimentele fata de barbatul pe care-l iubeste. Acest orgoliu se intoarce in final impotriva ei si il pierde pe cel pe care l-a iubit intotdeauna.

Scenariul este bazat pe dramatismul unei lumi care piere definitiv din istorie, Lumea Sudului. În agonia aceastei lumi care piere, avem personaje cu firi puternice şi lacome totodată, pasionaţi de a câştiga, ca Scarlett O'Hara şi Butler, care nu se dau înapoi de la nimic pentru a-şi atinge scopurile.

Însă, total opusă acestor egoişti lacomi, dornici de înavuţire prin orice metodă, apare frumuseţea morală a Melaniei, fiinţa plină de bunătate, delicată şi de o eleganţă morală deosebită, ocrotindu-i pe toţi, fără deosebire, dar cel mai mult pe Ashley, soţul ei, pe care-l iubeşte necondiţionat. Ashley, acel om slab de înger, care nu ştie ce să facă, care nu-i poate spune "nu" pasionatei Scarlett O'Hara, şi pe care firava Melanie se vede nevoită să-l ia sub aripa sa, ocrotind-l.

Şi totuşi, în această lume nebună care piere, se remarcă totuşi Scarlett. Scarlett O'Hara, o femeie diabolică, plină de defecte, uneori grav imorală, datorită caracterului său irlandez, însă totuşi cea mai umană.

Ea supravieţuieşte, nu se lasă zdrobită de această lume, fiindcă ea a reuşit să o iubească pe cea care i-a făcut cel mai mare rău, şi anume pe Melanie care i-a luat bărbatul visurilor ei, pe nevolnicul Ashley.

Este povestea vietii unei femei in timpul unei din cele mai tumultoase perioade ale istoriei Americii. De la tineretea, inocenta ei pe o plantatie feudalistica la strazile neprietenoase ale Atlantei, de la prima ei iubire la cei trei soti, de la luxul maxim la foametea si saracia absoluta, de la inocenta ei la intelegerea vietii.

In opinia mea, "Gone With the Wind" este un film de exceptie, este “filmul care a schimbat pentru totdeauna istoria cinematografica a Hollywood-ului”, asa cum a fost supranumit de catre criticii de specialitate, cum de altfel este si cartea dupa care a fost ecranizat. Personajele principale sunt absolut extraordinare, au un joc de scena incredibil.
Deoarece mi-a placut atat de mult cartea si filmul, am cautat si am descoperit ca mai exista 2 carti, numite "Scarlett", scrise de Alexandra Ripley, care sunt o continuare a romanelor scrise de Margaret Mitchell. Pot chiar spune ca daca s-ar face un film si dupa aceste 2 volume, ar fi mult mai de succes decat originalul. Veti putea afla ca Scarlett nu l-a pierdut definitiv pe Rhett, ca impacarea lor este doar o chestiune de timp... dar cat timp?

duminică, 1 iunie 2008

My fair lady






In general, musicalurile nu imi plac foarte mult, dar „My fair lady” m-a surprins prin coloana sonara amuzanta si nemuritoare, interpretarea intensa si de neuitat a actorilor, opulenta costumelor, locatiile si decorurile somptuoase. Reusita personajului principal feminin, Eliza Doolittle, de a avansa atat de radical in societate este o inspiratie pentru noi toti, iar mesajul ca putem gasi oameni minunati chair si pe strazi este unul excelent.






Filmul se inspira din mitologia greaca conform careia Pygmalion, regele Ciprului, a gasit femeilor atat de multe defecte incat a decis sa traieasca necasatorit. Dar, dupa ce si-a pus toate eforurile in a sculpta o statuie care reprezenta o frumoasa femeie pe care a numit Galatea, el a ajuns sa privesca creatia sa ca fiind perfecta si s-a in dragostit de ea. In 1913, dramaturgul irlandez George Bernard Shaw a adaptat mitul pentru a se potrivi Angliei zilelor sale. Piesa sa prezinta pe Eliza Doolittle, o tanara care isi castiga existenta vanzand flori pe strada. Accentul stricat si pronuntia defectuoasa a fetei atrage atentia unui trecator - profesorul de fonetica Henry Higgins, un lingvist cunoscut. Increzator in metodele sale, Higgins se lauda ca poate sa faca, la nivelul vocabularului, ca Eliza sa para ducesa. Intaratata, Eliza merge la casa profesorului, dorind sa invete, si ajunge subiectul unui pariu intre Higgins si prietenul sau Pickering. In sase luni fata trebuie sa apara la Balul Ambasadei asa ca, imediat, este supusa la epuizante exercitii fonetice zilnice. In acest timp, Eliza este cautata de tatal ei, om simplu si fara capatai care reuseste, prin farmecul sau amoral, sa scoata bani de la Higgins contra educatiei fiicei sale.Ca rasplata pentru reusita neasteptata asupra catorva fraze elementare, Eliza este prezentata aristocratiei la cursele de cai unde face impresie prin eleganta dar si prin relatari nelalocul lor. In urma balului, la care prezenta Elizei starneste admiratie si curiozitate, pariul este castigat dar Higgins isi da seama de importanta pe care a capatat-o aceasta fata in viata lui.


In ciuda faptului ca piesa de teatru „My fair lady” a fost primita foarte bine de critici si, eventual, a devenit una dintre cele mai de succes din istoria muzicii internationale de teatru, atunci cand Warner Bros a platit suma record de 5,5 milioane de dolari pentru drepturile de ecranizare, nu a fost sigur ca filmul va avea succesul predestinat. De fapt, productia a fost plina de controverse din momentul in care a fost anuntat ca soprana engleza Julie Andrews, care a facut-o pe Eliza Doolittle celebra pe scenele de teatru din New York si Londra, a fost refuzata in favoarea mai popularei actritei Audrey Hepburn. Warner Bros a asigurat lui Hepburn un salariu de 1 de milion de dolari pentru rolul interpretat in “My fair lady”, ea fiind cea de-a doua actrita din istoria Hollywood care a primit o suma de sapte cifre pentru un singur film. Desi Audrey Hepburn mai cantase in filme anteriaore ca „Funny Face”(1957) si „Breakfast at Tiffany’s”(1961) si a avut intentia de a face acelasi lucru in „My fair lady”, a devenit clar in timpul filmarilor ca acest lucru nu va fi posibil, cantecele lui Lerner si Loewe fiind dincolo de sfera de volum si putere a vocii lui Hepburn. Soprana Marni Nixon a fost cea care a pre-inregistrat cantecele, dintre care unele fusesera deja filmate.

Dupa unele ezitari din partea producatorilor, Rex Harrison a fost rugat sa interpreteze rolul pricipal masculin si in film, iar succesul, atat in versiunea pe scena cat si in cea pe ecran a irascibilului profesor de fonetica Henry Higgins, a facut din acest rol cel mai cunoscut din lunga cariera a lui Harrison. Pentru a-i permite lui Harrison sa interpreteze cantecele sale pe viu in timpul filmarilor, Departamentul de sunet Warner Bros, sub conducerea lui George Groves, a folosit un microfon wireless amplasat in gulerele lui Harrison, marcand prima data in istoria filmului cand un microfon wireless a fost folosit pentru a inregistra sunetul in timpul filmarilor. Atat Departamentul de sunet, cat si Harrison au castigat Premiile Academiei pentru eforturile lor.

De fapt, in istoria filmului musical, doar „Gigi” (1958) a castigat mai multe Oscaruri decat „My fair lady”. Dintre cele douasprezece Premiile ale Academiei pentru care filmul a fost nominalizat in 1964, „My fair lady”a castigat opt statuete: cel mai bun film, cea mai buna realizare cinematografica, cea mai buna scenografie, cele mai bune costume (Cecil Beaton), cel mai bun sunet, cea mai buna muzica, coloana sonara adaptata sau refacuta, cel mai bun actor (Rex Harrison) si cel mai bun regizor (George Cukor).

Desi prin anii `50-`60, locatiile de filmare devenisera un lucru normal pentru filmele cu buget mare de la Hollywood, productia 20e-Century Fox „Cleopatra”, filmata in Roma cu un an inainte, l-a convins Jack Warner sa pastreze productia filmului „My fair lady” la Hollywood. Ca rezultat, nici un cadru din film nu a fost filmat in Londra. Cu toate acestea, angajamentul de a face „My fair lady”un musical de calitate superioara l-a facut pe Thrifty Warner sa cheltuieasca 17 milioane de dolari pe producţie, dintre care 1 milion pe locatii, care sunt unele dintre cele mai detaliate si extravagante ce se pot vedea pe pelicula. Ramanand in interior a prezentat probleme pentru anumite scene. Pentru a filma cursa de cai, de exemplu, Gene Allen a construit replica unui grandstand pe o scena, a umplut-o cu actori costumati complet si a angajat jokei care sa alerge caii de rasă la viteza mare de la o usa a scenei la cealalta.

Cecil Beaton a petrecut mai mult de un an studiind perioada respectiva inainte sa faca designul costumelor fenomenale, mai ales cele pentru seventa Ascot, care i-au adus un bine-meritat Premiul Oscar. Nerecunoscuta, deşi, de asemenea, demn de lauda, a fost coregrafia asistentului David Hall in secvente ca cea de la Ascot sau Covent Garden.

Mi-a placut, de asemenea, faptul ca desi in mitul grecesc Pygmalion se indragosteste de creatia sa si aceasta il respinge, in „My fair lady” sfarsitul este mult mai ambiguu, lasand, de fapt, destinul celor doua personaje la imaginatia audientei. „My fair lady” este un musical de mare clasa, de vazut si de revazut.

The Prestige



Regizat de Christopher Nolan, filmul prezinta un subiect destul de rar abordat: adevarata magie. Aceste film este insa greu de etichetat, deoarece este la limita intre suspans, drama, mister si fantastic. Subiectul ales de Nolan este unul original, prezentat intr-o maniera exceptionala: doi tineri magicieni ai epocii victoriene transforma prietenia dintre ei intr-o rivalitate puternica ce va deveni o batalie a trucurilor si o sete neincetata de a-si descoperi secretele unul altuia, o lupta permanenta pentru a fi mereu deasupra celuilalt.

Acesti doi oameni pun fata in fata indrazneala si dorinta, arta spectacolului si stiinta, ambitia si prietenia, cu rezultate periculoase, mortale si amagitoare.Rivalitatea lor este adusa la viata de doi dintre cei mai completi actori de cinema: Hugh Jackman, castigator al premiului Tony, si Christian Bale, remarcat pentru performanta sa actoriceasca din filme precum Masinistul sau Batman - Inceputuri.Lor li se alatura o echipa actoriceasca aproape perfecta, compusa din Michael Caine, castigator a doua premii Oscar, Scarlett Johansson, nominalizata la Globul de Aur, Rebecca Hall, nou venita in echipa, Piper Perabo, care a jucat in Coyote Ugly, starul filmelor fantastice Andy Serkis si David Bowie, in rolul genialului Nikola Tesla.

Actiunea incepe cu cadre intr-o rapida schimbare, in centrul Londrei, intr-un timp cand magicienii erau idoli sau celebritati si cand doi tineri magicieni incearca sa-si gaseasca calea lor catre glorie. Sclipitorul, sofisticatul Robert Angier (HUGH JACKMAN) este un excelent comediant, in timp ce mai tanarul Alfred Borden (CHRISTIAN BALE) este un geniu creativ care are secretul unor numere magice ingenioase. Ei isi incep cariera ca prieteni si parteneri, dar cand trucurile lor importante devin si ucigatoare, ei devin dusmani pe viata - fiecare intetioneaza sa-l depaseasca si sa-l termine pe celalalt, sa demonstreze ca el este magicianul suprem. Truc dupa truc, spectacol dupa spectacol, competitia dintre ei creste pana cand nu mai cunoaste limite, iar cei doi incep sa recurga la orice, chiar la fantastica noua putere a electricitatii si geniul stiintific al lui Nikola Tesla - in timp ce viata celor din jurul lor atarna in balanta.

Prima oara cand l-am vazut am ramas impresionat. Acest film trebuie insa vazut de cel putin 2 ori pentru a intelege pe deplin povestea, pentru a concepe ce presupune lupta pentru a fii cel mai bun in domeniul tau, lasand la o parte orice altceva.

Nefiind un film foarte cunoscut, banuiesc ca nu multi din voi l-au vazut, asa ca, daca doriti, il puteti downloada de aici : http://www.filebox.ro/download.php?key=61bab70583bd8591d66d5fa4fe3cd832&lang=ro. Enjoy :)

Death Note




Acţiunea gravitează în jurul unui carnet misterios cunoscut ca "Death Note" - Carnetul morţii, un carnet aparent obişnuit, dar care are puterea de a omorî pe oricine al cărui nume este scris în acesta. El intră, dintr-o întîmplare, în posesia unui tînăr, din Japonia, deziluzionat şi săturat de corupţie şi crime, Yagami Light, care decide că îi este menit să salveze lumea de elementele sale negative cu ajutorul puterii carnetului.Carnetul are câteva zeci de reguli, descoperite pe parcurs de Light prin teste mai mult sau mai puţin complicate.În curînd, numărul inexplicabil de morţi ale criminalilor atrage atenţia interpolului şi a unuia dintre cei mai buni detectivi -cunoscut doar ca "L".Light realizează că L devine cel mai periculos inamic al lui şi astfel începe un joc psihologic de-a şoarelecele şi pisica între cei doi.






Asta ar fi pe scurt descrierea animeului Death Note, dar de fapt el reprezinta mult mai mult. Dupa umila mea parere este unul dintre cele mai cunoscute ( si mai reusite ) animeuri la ora de fata. Jocul pshihologic dintre cei doi inamici ( L&Light) te captiveaza si parca nu te lasa sa renunti la anime pana nu vezi si ultimul episod. Inca din primul episod poti observa cat de buna este grafica, cat de bine alese sunt vocile si parca simti nelinistea din suflet cand te gandesti la ce rezerva viitorul. Animeul combina cu succes suspansul si rasturnarea de situatii care te vor lasa intr-adevar uimit. Nu este lung, neavand din pacate decat 37 de episoade, dar pe tot parcursul lor nu poti sa nu admiri logica personajelor si usurinta cu care ies din aproape orice situatie, oricat de imposibila ar parea. ( Exceptie face episodul 25, cei care au vazut animeul inteleg la ce ma refer. ) De asemenea un plus il considera faptul ca personajul principal nu este " the good guy", dar nici nu-l poti cataloga ca fiind cel rau. Death Note te obliga parca sa fii de partea unuia sau al ceilultalt, fara sa negi totusi ca amandoi au dreptatea lor. Pe de o parte este Yagami Light care doreste sa creeze o lume mai buna cu ajutorul misteriosului sau Death Note, iar pe de alta parte este L ( iar mai apoi Mello si Near ) care vrea sa aplice adevarata justitie cu orice pret, si chiar risca punandu-si viata in joc.






Death Note nu ar fi existat fara munca celui care a venit cu ideea Tsugumi Ohba si a celui care a ilustrat aceasta poveste Takeshi Obata; si bineinteles aceasta manga nu ar fi ajuns anime fara Tetsurō Araki si Madhouse. De asemenea trebuiesc amintiti cei de la trupa Nightmare care au venit cu primele melodii de inceput si sfarsit ( The World si Alumina ), Yoshihisa Hirano si Hideki Taniuchi care au compus melodiile personajelor si Maximum the Hormone care au creat ultimul ending si ultimul opening ( desi eu personal cred ca Alumin si The World sunt de o mie de ori mai reusite. )
Pentru cei care au vazut Death Note recomand sa se uite si la cele doua filme: Death Note si Death Note: The Last Name! Imaginile prezinta de sus in jos pe Light, L si ultima pe amandoi.

~OWARI~

sâmbătă, 31 mai 2008

4 luni, 3 saptamani si 2 zile


Am văzut şi eu mult lăudatul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", filmul lui Cristian Mungiu, şi chiar am găsit că mi-a plăcut, cel mai mult cum a fost implementat suspansul acela - mă aşteptam ca din moment în moment să îi ridice Politia, să vină o cameristă peste fete, să iasă totul la iveală. Şi actorii joacă foarte bine: mi-a plăcut în special recepţionista de la primul hotel, care nu găsea rezervarea - îşi juca aşa bine rolul de angajată sictirită încât mă gândesc dacă nu cumva a lucrat în serviciile publice, sau dacă nu o avem noi în sânge, în primul rând ca oameni, si apoi ca romani ;))

Pentru cine nu ştie, filmul este despre punerea la cale a unui avort, acţiunea petrecându-se înainte de ‘89 (mare sursă de inspiraţie pentru scenografi acei ani!).
Totuşi nu am putut să nu remarc multele greşeli care tot apar (nu doar în ăsta, în general în filmele româneşti).

In primul rand, nu ţin camera cum trebuie: scene care ar trebui să stea fixe, sunt tremurate (îi tremura mâna celui care filmează - poate se întâmplă şi în alte filme, străine de exemplu, cu un buget mai mare, dar când observi tu ca spectator acest lucru nu-i a bună), la fel şi când se mişcă cu cadrul, nu o face cursiv.

In al doilea rand, nu există coloană sonoră: nu ştiam ce mă deranja, dar şi când m-a izbit revelaţiunea - multe scene au un zgomot de fond foarte annoying, neprelucrat. Deşi ajută la suspans, recunosc, nu ar fi stricat nişte melodii drăguţe.

Ba chiar mai mult, la o fază când Găbiţă stătea în pat şi Otilia stătea în faţa patului, iar camera de filmat o surprindea pe cea din urmă dinspre pat, în televizor se reflectau şi alte mişcări în afară de persoana ce stătea în pat.

Cea mai sfredelitoare fază (nu îmi găsesc cuvintele la ora asta) a fost când Otilia vine la baie să se spele, de abia atunci am înţeles ce s-a întamplat şi m-a întristat, la fel de mult pe cât m-a uluit. Cu toate acele mici minusuri, l-aş mai vedea o dată.

Kill Bill





Al patrulea film al lui Quentin Tarantino este epopeea unei femei în cãutarea dreptãtii, prezentatã în douã pãrti. În Kill Bill – Vol. 1 personajul principal, interpretat de DAVID CARRADINE, este un personaj nemaivãzut de sinistru care dominã povestea si care a organizat un grup de elitã numit Deadly Viper Assassination Squad (sau DiVAS) – Plutonul de Executie al Viperelor. Toate viperele au un nume de cod inspirat de serpi veninosi si cel mai mortal dintre ei este Mamba Neagrã (UMA THURMAN), care este si fosta iubitã a lui Bill. La început în Vol. 1, un ranger texan (MICHAEL PARKS) investigheazã o scenã macabrã: un întreg alai de nuntã mãcelãrit în timpul unui repetitii de costume, într-o capelã provincialã. Femeia însãrcinatã în rochia plinã de sânge este Mamba Neagrã, cunoscutã mai bine ca Mireasa. Bill si Viperele au crezut ca Mireasa este moartã, dar din nefericire pentru ei, ea era doar în comã. Asasina Viperelor, California Mountain Snake, cunoscuta ca Elle Driver (DARYL HANNAH), se strecoarã în camera de spital a Miresei, deghizata în asistentã, agitând o seringã – doar pentru a fi rechemata în ultimul moment posibil de Bill însusi. Patru ani mai târziu, Mireasa se trezeste brusc, realizand ce i s-a întâmplat si pleacã intr-o misiune cu un tel îngrozitor de bine fixat: sa-i omoare unul cate unul pe asasini, lasandu-l ultimul pe Bill.
Dupa despartirea de fostele colege O-Ren Ishii (LUCY LIU) si Vernita Green (VIVICA A. FOX) in KILL BILL VOL. 1, Mireasa (UMA THURMAN) isi reia aventura pentru dreptate in a doua parte, KILL BILL VOL. 2. Invingandu-le pe cele doua, Mireasa mai are doi dusmani de urmarit pe „Lista Mortii”- Budd (MICHAEL MADSEN) si Elle Driver (DARYL HANNAH) - inainte de a se indrepta spre scopul final... de a-l ucide pe Bill (DAVID CARRADINE).Pentru a ajunge la acesta ea reuseste imposibilul, scapand dintr-un sicriu batut in cuie si ingropat la cativa metri sub pamant.In cele din urma are loc intalnirea dintre Mireasa si Bill, finalul filmului fiind unul socant: Mamba loveste anumite puncte in zona inimii lui Bill(lovituri care in 5 minute provoaca moartea) acestia isi iau la revedere cu lacrimi in ochi, amandoi stiind ca Bill va muri in cateva minute.Impresionant este calmul cu care acesta isi infrange sfarsitul.

Descrierea productiei Kill Bill Vol. 2 ca „un film de dragoste” poate fi putin exagerata. Dar uneori poate parea asa, in comparatie cu actiunea luptei spadasine asiatice complete din Vol. 1. Ambele filmele sunt linistite, dupa cum spune Carradine, „povesti de dragoste kung fu samurai spagetti western”. Dar, asa cum actorul a remarcat intr-un interviu recent publicat: ”Cel de-al doilea are mai mult din actiunea cu care suntem obisnuiti la Quentin; idei excentrice pentru personaje, surprizele, actiunile amuzante.”

Memoriile unei gheise



Memoriile unei gheise



Scurta descriere
Povestea unei fete care, la frageda varsta de noua ani, a fost vanduta spre a deveni o "geisha" de catre tatal ei, pentru ca acesta nu ar mai fi putut sa o creasca dupa moartea mamei. Nereusind sa fuga impreuna cu sora sa, realizeaza ca singura ei sansa de supravietuire este sa devina o buna curtezana ("geisha").Filmul urmareste atat sacrificiile ei pentru a putea sa isi atinga scopul cat si eforturile de a supravietui intr-o lume de dupa razboi in care nimic nu mai este ca inainte.

Primul cuvant care imi vine in minte ca sa descriu Memoriile unei gheise este: o bijuterie. Apoi le-as da titlul de document al unor timpuri apuse, apoi cel de capodopera a comparatiei.
Luandu-le pe rand, filmul e o bijuterie pentru ca mi-a placut mult de tot, asemeni cartii. Subiectul in sine este unul extrem de captivant, gratie lumii pe care am gasit-o aici, necunoscuta mie, trista, plina de interdictii si cu zambete false, pictate pe feţele unor femei menite sa fie opere de arta ambulante. Femei care nu pot trai cu sufletul, ci traiesc cu si prin trupul lor, intr-o permanenta competitie unele cu altele si intr-o continua cautare a unui amant care sa isi permita intretinerea lor la cele mai ridicate standarde.Astfel, micuta Chiyo este vanduta la varsta de 9 ani unei okiya, unde urma sa fie invatata tainele gheiselor, cu scopul de a deveni o importanta sursa de venituri pentru stapana casei. In okiya in care nimereste, locuieste si una dintre cele mai cautate gheise din Gion, Hatsumomo, un adevarat diavol cu cel mai frumos chip pe care fetita il vazuse vreodata. Aceasta ii face viata cat de grea poate, pentru ca intrevede potentialul pe care micuta il are si pericolul in care s-ar pune daca Chiyo ar deveni gheisa a okiyei. La varsta de 14 ani este remarcata de cea mai buna gheisa a Gionului, Mameha si ii devine sora mai mica si astfel norocul i se schimba.Aici intervine calitatea de document a filmului pentru ca toate ritualurile pe care le infaptuieste o gheisa sunt prezentate cu lux de amanunte, astfel incat totul sa fie atat de clar pentru spectatori cat de clar si cunoscut le e japonezilor. De la felul in care trebuie sa ingenuncheze si pana la cum sa ridice ceainicul pentru a turna in ceasca, Mameha, protectoarea micutei Chyio (devenita Sayuri odata cu intrarea in ucenicie) ii explica cu lux de amanunte efectele pe care orice gest al unei gheise il are asupra unui barbat: chinurile la care se supuneau gheisele pentru a fi solicitate de cat mai multi barbati, coafura, machiajul, imbracarea si modelele chimonourilor.Cand e doar o copila, Sayuri intalneste un barbat a carui imagine o va insoti toata viata. Tot ce face, face cu gandul la el, imaginandu-si ca pe el il are in fata ochilor atunci cand nu indrazneste sa si-i ridice si cand de fapt inaintea ei sta un barbat cu un chip greu de privit.I se intampla multe de-a lungul vietii, avand in vedere ca actiunea se intinde pe durata a mai multor zeci de ani. Pana la final cunoastem si situatia prezenta a uneia dintre cele mai faimoase gheise din Japonia.Memoriile unei gheise este mai mult povestea unui suflet decat al unui trup, oricat de contradictoriu pare acest lucru fata de ce am spus mai sus ca inseamna o gheisa. Acum spun asta pentru ca ceea ce Arthur Golden ne infatiseaza sunt sentimentele, trairile, gandurile, emotiile, dorintele, sperantele, durerile si tristetea lui Sayuri, mai mult decat activitatile pe care le face pe parcursul cartii, infatisate cu multa iscusinta in film. Este un roman despre interiorul fiintei ei, mai mult decat despre lumea inconjuratoare.
O sa ma opresc aici, desi ar fi prea multe de spus despre povestea frumoasei gheise. Va mai las si pe voi sa descoperiti.




miercuri, 28 mai 2008

"Revizorul" - piesa de Nikolai Gogol

Adaptare de Horatiu Malalele
Cu: Stefan Banica Jr, George Mihaita, Virginia Mirea, Ion Chelaru, Gheorghe Danila, s.a.


Am asistat la premiera acetei piese, la Teatrul de Comedie (prin sept-oct 2006, daca nu ma insel). Recomandarile erau stralucite, asa ca bineinteles am plecat cu mari asteptari.
Lasand la o parte debandada totala din sala si mai ales ignorand-o pe doamna din fata mea care radea intr-un mod pur si simplu odios (si adesea fara sens), am incercat sa ma concentrez asupra actiunii de pe scena.
Este vorba despre un mic functionar venit de la Sankt Petersburg (Stefan Banica Jr.), intr-un orasel de provincie. El este confundat cu revizorul, cel ce era trimisul "de sus" pentru a inspecta mersul lucrurilor in localitate. Toata lumea incearca sa se poarte exemplar cu noul-venit, fiindu-i oferite toate cele de trebuinta. Cel ce se asigura intr-un mod aparte de bunastarea asa-zisului revizor era primarul (George Mihaita), corupt pana in maduva oaselor. La final pseudo-revizorul este mituit in speranta ca nu va raporta superiorilor sai haosul din oras. Convins ca urmeaza sa fie descoperit, Ivan (functionarul) reuseste sa plece si sa scape, fara ca nimeni sa isi dea seama ca a pretins a fi altcineva. Nu dupa mult timp, isi face aparitia adevaratul revizor, venit si el sa isi ceara mita.
Ideea piesei nu a fost supusa unor schimbari majore, ceea ce mi-a lasat un gust amar a fost umorul, care dupa parerea mea trebuia sa fie unul fin si pus in scena prin replici inteligente. Dar aici a intervenit amprenta tipic romaneasca cu replici seci, fara pic de substrat, cu glume de mana a 7-a, luate de pe la TV.
La baza piesa este o satira cu subiect politic, care ar trebui sa ramana valabila si pentru zilele noastre (desi a fost publicata initial in anul 1836). Asa a si vrut sa fie, de altfel, dar partea cu satira a fost slab pusa in valoare atat de regie, cat si de interpretarea personajelor principale. Mai are sens sa mentionez faptul ca au fost introduse o gramada de expresii nu tocmai ortodocse fara sa aiba nimic de-a face cu originalul? Banuiesc ca nu...
Ca sa inchei, trebuie sa marturisesc ca Gogol a facut o treaba nemaipomenita cu scrierea acestei piese si, sincer, cred ca ar fi fost oripilat sa asiste la recentele puneri in scena. Astept, poate, poate, peste ani voi trai sa vad si alta adaptare, ceva mai fidela spiritului in care a fost scrisa.

Cristina C.

"East of Eden"(1955)-Recenzie

"La rasarit de Eden"
Recenzie realizata de Costin Badici, XE


Am scris despre acest film deoarece cartea dupa care este facuta m-a marcat foarte mult. Filmul " East of Eden " presupune o transpunere partiala a cuvintelor din cartea cu acelasi titlu in imagini si sunete. Este un film despre iubire si ura, implinire si regret, bani si saracie, frumusete si hidosenie.

Regizor: Elia Kazan
Scenaristi: Paul Osborn, John Steinback
Genul: Drama
Durata: 115 minute
Distributie(actorii principali si secundari in ordinea aparitiei):

Julie Harris--> Abra
James Dean-Caleb Trask
Raymond Massey-Adam Trask

Burl Ives – Sam, şeriful

Richard Davalos-Aaron Trask

Jo Van Fleet- Kate

Albert Dekker-Will Hamilton

Data lansării: 10 aprilie 1955, S.U.A.

Consideraţii generale:

Filmul reprezintă o adaptare dupa binecunoscutul roman al lui John Steinbeck "La rasarit de Eden", reprezentând primul dintre cele trei filme lăsate ca moştenire de James Dean.
Povestea biblică a lui Cain şi Abel se repetă la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.

Dean, 24 de ani, interpreteaza rolul lui Cal, un tanar din Salinas Valley care concureaza cu fratele sau, Aron (Richard Davalos) pentru dragostea tatalui lor (Raymond Massey). Dean a castigat una dintre cele patru nominalizari la Oscar. Printre performantele cele mai reusite ale acestui film se numara si Oscarul castigat de Jo Van Fleet pentru cea mai buna actrita in rol secundar.

Sinopsis& Comentarii

Cal , un tânăr singuratic din valea Salinas concurează cu fratele său Aron pentru dragostea tatălui lor, Adam Trask, moştenitorul unei averi imense. Acesta se decide să îşi investească banii în trasportarea verdeţurilor cu gheaţă către NY, pentru a se păstra proaspete. Afacerea acestuia eşuează şi dorind sa câştige dragostea tatălui , Cal colaborează cu Will Hamilton în o afacere cu boabe de fasole pentru a recupera banii acestuia. Tânărul aflase recent că mama lui şi a lui Aron, Kate, era madama celui mai prosper bordel din Salinas şi împrumută bani de la aceasta pentru a porni afacerea cu boabele de fasole. Afacerea are succes , iar de ziua tatălui său acesta îi oferă banii. Respins de tatăl său şi dorind răzbunare, Cal îl duce pe Aron la mama sa: “Aron is everything that is good , mother” Acesta îngrozit de ce vedea, se înrolează în armată, iar tatăl său face un atac de cord. Abra , fosta sa prietena se îndrăgosteşte de Cal, iar Adam îl eliberează sufleteşte pe fiul său.

James Dean reuşeşte să aducă la viaţă cu succes personajul principal din paginile cărtii “La răsărit de Eden”. E un tînăr singuratic şi fiind lipsit de dragoste, devine răutăcios şi răzbunător. În schimb fratele său, interpretat de R. Davalos, este iubit de toţi, incluzând-o şi pe Abra, prietena sa. Antiteza dintre protagoniştii filmului este sugestiv asociată cu povestea biblică a lui Cain şi Abel.

Titlul semnifică ţara Nod, de la răsărit de Eden, unde Cain a fost pedepsit să se ascundă mereu de Dumnezeu după ce l-a omorît pe Abel.

Concluzii

În acest film, Elia Kazan reuşeşte să pună în valorea toate evenimentele importante din cartea cu acelaşi nume, dând naştere la o ecranizare de succes. Decorurile dinaintea primului război mondial, contrastele dintre personaje, sentimentele puternice ale acestora, backgroundul sonor variat conlucrează pentru a crea un film autentic.

Este un film pe care vi-l recomand mai mult pentru ideile sale decât pentru ecranizare. În orice caz, dacă filmul nu v-a surprins, vă sfătuiesc să citiţi şi cartea care vă va rămâne în minte toată viaţa.

Trailer
Daca sunteti interesati, puteti vizualiza un trailer al filmului aici: [Trailer film]



marți, 27 mai 2008

Atonement (Remuscarea)2007
Regizor: Joe Wright

Scenaristi: Christopher HamptonIan McEwan

Genul: Razboi / Dragoste / Drama Durata: 130 minute

L-am ales pe acesta pentru ca, pe langa faptul ca a fost unul dintre cele mai premiate filme ale anului 2007, el infatiseaza o poveste frumoasa despre greseli aparent nesemnificative pe care le faci in copilarie dar care pot afecta in mod decisiv destinul celor din jurul tau.

Merita sa il vezi pentru culorile primei parti, pentru muzica si pentru ritmul masinii de scris care insoteste secvente bune din film, pentru frumusetea actorilor din rolurile principale, pentru finalul in care Vanessa Redgrave e geniala (intr-un rol de cateva minute pe care il joaca minunat).

"Atonement" este un film britanic regizat de Joe Wright, adaptare a romanului omonim scris de Ian McEwan. Ii are in rolurile principale pe Keira Knightley si pe James McAvoy si este produs de Working Title Films, fiind distribuit de Universal. Filmul incepe in Anglia anului 1935, in cea mai calduroasa zi a anului. In umbra din ce in ce mai aproape a Celui De-al Doilea Razboi Mondial, Briony Talis si familia ei duc o viata instarita si privilegiata in enormul lor conac in stil victorian. Dupa ce familia se aduna la sfarsit de saptamana, combinatia dintre caldura sufocanta si multele emotii reprimate iesite la suprafata creaza un sentiment de amenintare si pericol. Briony, o scriitoare promitatoare, e o fata cu imaginatia bogata. Printr-o serie de neintelegeri catastrfice ea il acuza pe Robbie Turner, fiul administratorului si iubitul surorii sale Cecilia, de o crima pe care nu a comis-o. Acuzatia distruge dragostea dintre Robbie si Cecilia si schimba dramatic cursul vietii lor.Filmul a fost ales sa deschida Festivalul de Film de la Venetia.
Din punctul meu de vedere, punctul forte al acestiui film îl reprezintă scenariul, bine închegat şi pus la punct, care, împreună cu modul de prezentare nelinear, contribuie la implicarea spectatorului în poveste. Scenariul e susţinut şi de cei doi îndrăgostiţi din rolurile principale, însă, la final, profunzimea şi şarmul poveştii sunt cele ce te lasă pe gânduri.De vazut.

A Beautiful Mind


Un film care m-a impresionat prin valorile umane evidentiate de personajul principal, John Nash, cel care infrunta indiferenta si rautatea celor din jur, muncind cu perseverenta si ambitie si pastrandu-si credinta si vointa in ciuda dificultatilor cauzate de boala de care sufera.

Este 1947 si John Forbes Nash Jr. ( Russell Crowe) ajunge la Princeton pentru a studia matematica. Misteriosul geniu din West Virginia nu are nici traditie in familie la Universitatea Princeton nici o avere care sa-i permita patrunderea in Ivy League – cea mai prestigioasa fratie a studentilor. Acomodarea nu va fi usoara nici pentru Nash nici pentru Princeton. Viata sociala si mondena nu inseamna nimic pentru el, dupa cum nici frecventarea cursurilor. Este obsedat de un singur lucru: sa gaseasca o idee originala. Acesta crede el, este singurul lucru care conteaza. Facultatea de Matematica de la Princeton promoveaza o competitie brutala si unii dintre colegii lui Nash s-ar bucura sa-l vada ratand. Ei il tolereaza si din cand in cand il incita. El este impreuna cu ei cand reactia lor la vederea unei blonde ii atrage atentia. Rivalitatea dintre ei practic ii aprinde vapaia descoperirii. Rezultatul este o teorie a jocului – o matematica a competitiei- care contrazice doctrina lui Adam Smith, parintele economiei moderne. O suta cinzeci de ani de gandire acceptata si invatata este abrupt demontata si data la o parte si viata lui Nash se schimba pentru totdeauna. Nash primeste post de cercetator si catedra la MIT, dar nu este multumit. Stiinta a avut un rol imens in triumful Americii in cel de-al doilea razboi mondial si acum, cand incepe razboiul rece, Nash vrea sa joace un rol. Dorinta sa este indeplinita cand fantomaticul William Parcher ( Ed Harris) il recruteaza pt o misiune secreta de spargere a codurilor inamicului. Nash se arunca intr-un efort urias in timp ce continua munca sa la MIT. Aici destinul sau il intersecteaza pe cel al Aliciei Larde ( Jennifer Connelly) o studenta la fizica care ii preda lui Nash un curs despre ceea ce el nu aluat niciodata in serios : DRAGOSTEA. Nash si Alicia se casatoresc dar el nu-i incredinteaza secretul colaborarii cu Parcher. Este ascuns, obsedat si in final pierdut intr-o lume a deziluziilor. Diagnosticul este schizofrenie. Devastata de implicatiile starii sotului sau, Alicia lupta costienta ca iubeste un geniu. Dintr-un cuplu stralucitor si fericit se transforma intr-unul de groaza. Dar ea nu uita angajamentul facut atunci cand s-au casatorit si il determina si pe el sa lupte. Nash va invinge nu numai o boala incurabila dar si degenerativa. Cu foarte multa lupta, credinta si vointa, el continua sa munceasca si in 1994 ia Premiul Nobel. De-a lungul vietii dobandeste pe langa o minte sclipitoare si o inima la fel.

Alex si Morris



Alex si Morris-spectacol de teatru la Nottara.Trei actori...care fac cat o intreaga trupa!Alex-Stefan Iordache, Morris-Mitica Popescu, sora medicala-Dana Dembinski-Medeleanu. Cred ca nici nu mai are sens sa mai spun ceva despre aceasta piesa, numele actorilor o recomanda.
Piesa pare a fi o comedie, de fapt, asta crezi 90% din timpul in care te afli in sala de teatru. Razi, te amuzi la autoironiile personajelor, te bucuri odata cu ele insa...Sfarsitul este exact cel pe care incerci sa il refuzi: unul dintre cei doi prieteni, Alex, moare subit. Iar comedia devine drama.
Poate ca finalul este oarecum de asteptat, avand in vedere faptul ca actiunea se petrece intr-un spital geriatric. Alex este ursuz si morocanos, egocentric si se considera "in putere" la cei 76 de ani ai sai. Morris este naiv, tolerant si pastreaza o aura de inocenta copilareasca chiar daca a trecut de mult de 70 de primaveri. Totusi, cei doi ajung sa se imprieteneasca, cu toata incapatanarea orgolioasa a lui Alex in a refuza orice legatura sufleteasca ce s-ar putea stabili cu o alta fiinta omeneasca. Sub masca de indiferenta, ironie acida, malitiozitate se ascunde o fire total diferita de ceea ce i se prezinta spectatorului.
Actiunea este dirijata din "culise" de sora medicala, care devine factor de unitate intre cei doi, chiar daca ei nu realizeaza acest lucru.
Despre jocul actoricesc...nici nu cred ca mai e necesar sa mai vorbesc. Stefan Iordache si Mitica Popescu sunt monumentali, te impresioneaza pana la lacrimi (fara nicio urma de sarcasm). Este o piesa la care nu simti cand trece timpul, caci trece pe langa tine! Si o recomand oricui doreste sa iasa din casa si, in acelasi timp, vrea sa isi largeasca orizonturile culturale. Exceptional!

luni, 26 mai 2008

The Pianist





"The Pianist" este unul din cele mai emotionante filme pe care le-am vazut si pot sa spun ca se afla in topul preferintelor mele.

Bazat pe memoriile pianostului Wladyslaw Szpilman,filmul prezinta povestea adevarata a unui pianist care, datorita originii sale evreiesti ,este fortat ca pe timpul ocupatiei naziste a Poloniei sa duca o viata de fugar, pentru a scapa de deportare.

Szpilman este un barbat respectat si admirat datorita calitatilor sale si performantelor spectaculoase ca pianist.El locuia impreuna cu familia sa intr-un apartament din centrul orasului Warsaw.

Treptat, nazistii reusesc sa se infiltreze in Warsaw, iar evreii sunt separati de vecini, inchisi intr-un ghetou si exterminati incetul cu incetul.Povestea este relatata din viziunea lui Szpilam si se fac remarcate sentimentele de confuzie, teama, dezgust si ,de asemenea, suferinta cauzata de tortura.


In partea a doua a filmului, eroul este singur, reusind sa evite trenurile ce duceau catre lagarele mortii.Efortul sau de a supravietui este sustinut de muzica de pian imaginara , care il inspira pe sa isi continue lupta pentru viata.




In una din scene, protagonistul trebuie sa isi exprime talentul in prezenta unui soldat german, care patrula intr-un ghetou apropae dezertat din Warsaw. Acesta, impresionat de maiestria pianistului, il ajuta, nedezvaluind locul unde acesta isis gasise ascunzatoare.


Consider ca cele 3 premii Oscar sunt din plin meritate, deoarece acest film a reusit sa imi imprime o impresie puternica . De aceea, il recomand tuturor ca fiind o capodopera a cinematografiei, un film memorabil!





Fruits Basket (フルーツバスケット Furūtsu Basuketto)

Fruits Basket este o serie manga creata de Natsuki Takaya, publicata in revista Hana to Yume din 1999 pana in 2007. Numele vine de la jocul "Fruit basket" in care toti copii stau pe scaune in cerc, liderul da fiecarui participant cate un nume de fruct si cand acel fruct este strigat copilul trebuie sa se ridice si sa-si gaseasca alt loc (parca ne jucam si noi asa ceva la gradinita dar nu mai stiu cum se numea). Personajul principal, Honda Tohru ajunge sa asocieze acest joc cu gasirea si stabilirea in noua ei familie.
Este a doua cea mai bine vanduta manga pentru fete din Japonia (18 milioane de copii) si isi merita din plin acest titlu.
Povestea pe scurt: Tohru a ramas orfana dupa ce mama ei a murit intr-un accident de masina (tatal murise cand ea nu avea decat 4 ani din cauza unei pneumonii). La inceput ea locuieste cu bunicul din partea tatalui, dar cand acesta trebuie sa isi remodeleze casa (pentru a o primi pe fiica sa si familia acesteia) Tohru se hotaraste sa-si castige singura existenta dar fara sa le spuna prietenelor ei sau bunicului (pentru a nu-i ingrijora). Motivul ei este ca la un moment dat tot va trebui sa fie independenta. Desi traieste intr-un cort la doar 15 ani Tohru ramane optimista :)
Intr-o zi ea gaseste in apropiere casa colegului ei de clasa Yuki Souma si a varului acestuia Shigure Souma. Ei o admira pentru curajul si puterea ei interioara. Fiindu-le mila de ea (dar si de ei, deoarece traiau in conditii destul de mizere fara o prezenta feminina :)) ii ofera o camera in schimbul gatitului si curateniei. Dupa ce o alunecare de teren ii ingroapa cortul (inclusiv hainele si poza mamei ei) ea trebuie sa accepte oferta.

Nu dupa mult timp Tohru descopera secretul familiei Souma: 12 dintre membrii familiei sunt posedati de spiritele animalelor din zodiacul chinezesc plus spiritul pisicii, care potrivit legendei fusese lasata afara din zodiac din cauza soarecelui. Ei se transforma in animale cand sunt supusi unui stres fizic sau emotional mare sau cand sunt imbratisati de o persoana de sex opus. Capul familiei Souma o lasa sa-si pastreze memoria (in loc sa i-o stearga prin hipnoza asa cum li se intamplase altor persoane) si in curand Tohru va incepe sa-i placa pe toti, apoi chiar sa-i iubeasca si se hotaraste sa rupa blestemul zodiacului. =^.^=

M-am decis sa scriu despre Fruits Basket deoarece este unul dintre serialele (si chiar dintre filmele) care m-a impresionat cel mai mult. Cred ca personalitatea mea s-a schimbat (in bine) datorita acestui anime si in special a personajului principal Tohru Honda.
Povestea poate parea la inceput relativ copilaroasa dar de fapt are cate ceva pentru fiecare: actiune, drama, dragoste. La suprafata este o comedie, insa substratul are multe parti emotionante si unele intunecate; de exemplu parintii copiilor juunishi (care fac parte din zodiac) ori sunt neglijenti ori isi alunga copii inca de la nastere fiindca ii considera monstri.
Toate personajele sunt foarte bine conturate si ne sunt prezentate in situatii obisnuite sau mai putin obisnuite. Inca un lucru demn de admirat mi se pare faptul ca autoarea se leaga de multe aspecte ale vietii de care alte productii televizate nu au curajul sa se atinga: moartea, boala si activitatile de zi cu zi cum ar fi scoala, temele etc. din perspectiva unor adolescenti (cat de cat) normali.
Fiecare ar avea ceva de invatat din aceasta poveste. Eu am invatat despre optimism, incredere in oameni, prietenie, altruism si bunatatea care apare in diferite forme la diferiti oameni.