sâmbătă, 31 mai 2008

4 luni, 3 saptamani si 2 zile


Am văzut şi eu mult lăudatul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", filmul lui Cristian Mungiu, şi chiar am găsit că mi-a plăcut, cel mai mult cum a fost implementat suspansul acela - mă aşteptam ca din moment în moment să îi ridice Politia, să vină o cameristă peste fete, să iasă totul la iveală. Şi actorii joacă foarte bine: mi-a plăcut în special recepţionista de la primul hotel, care nu găsea rezervarea - îşi juca aşa bine rolul de angajată sictirită încât mă gândesc dacă nu cumva a lucrat în serviciile publice, sau dacă nu o avem noi în sânge, în primul rând ca oameni, si apoi ca romani ;))

Pentru cine nu ştie, filmul este despre punerea la cale a unui avort, acţiunea petrecându-se înainte de ‘89 (mare sursă de inspiraţie pentru scenografi acei ani!).
Totuşi nu am putut să nu remarc multele greşeli care tot apar (nu doar în ăsta, în general în filmele româneşti).

In primul rand, nu ţin camera cum trebuie: scene care ar trebui să stea fixe, sunt tremurate (îi tremura mâna celui care filmează - poate se întâmplă şi în alte filme, străine de exemplu, cu un buget mai mare, dar când observi tu ca spectator acest lucru nu-i a bună), la fel şi când se mişcă cu cadrul, nu o face cursiv.

In al doilea rand, nu există coloană sonoră: nu ştiam ce mă deranja, dar şi când m-a izbit revelaţiunea - multe scene au un zgomot de fond foarte annoying, neprelucrat. Deşi ajută la suspans, recunosc, nu ar fi stricat nişte melodii drăguţe.

Ba chiar mai mult, la o fază când Găbiţă stătea în pat şi Otilia stătea în faţa patului, iar camera de filmat o surprindea pe cea din urmă dinspre pat, în televizor se reflectau şi alte mişcări în afară de persoana ce stătea în pat.

Cea mai sfredelitoare fază (nu îmi găsesc cuvintele la ora asta) a fost când Otilia vine la baie să se spele, de abia atunci am înţeles ce s-a întamplat şi m-a întristat, la fel de mult pe cât m-a uluit. Cu toate acele mici minusuri, l-aş mai vedea o dată.

Kill Bill





Al patrulea film al lui Quentin Tarantino este epopeea unei femei în cãutarea dreptãtii, prezentatã în douã pãrti. În Kill Bill – Vol. 1 personajul principal, interpretat de DAVID CARRADINE, este un personaj nemaivãzut de sinistru care dominã povestea si care a organizat un grup de elitã numit Deadly Viper Assassination Squad (sau DiVAS) – Plutonul de Executie al Viperelor. Toate viperele au un nume de cod inspirat de serpi veninosi si cel mai mortal dintre ei este Mamba Neagrã (UMA THURMAN), care este si fosta iubitã a lui Bill. La început în Vol. 1, un ranger texan (MICHAEL PARKS) investigheazã o scenã macabrã: un întreg alai de nuntã mãcelãrit în timpul unui repetitii de costume, într-o capelã provincialã. Femeia însãrcinatã în rochia plinã de sânge este Mamba Neagrã, cunoscutã mai bine ca Mireasa. Bill si Viperele au crezut ca Mireasa este moartã, dar din nefericire pentru ei, ea era doar în comã. Asasina Viperelor, California Mountain Snake, cunoscuta ca Elle Driver (DARYL HANNAH), se strecoarã în camera de spital a Miresei, deghizata în asistentã, agitând o seringã – doar pentru a fi rechemata în ultimul moment posibil de Bill însusi. Patru ani mai târziu, Mireasa se trezeste brusc, realizand ce i s-a întâmplat si pleacã intr-o misiune cu un tel îngrozitor de bine fixat: sa-i omoare unul cate unul pe asasini, lasandu-l ultimul pe Bill.
Dupa despartirea de fostele colege O-Ren Ishii (LUCY LIU) si Vernita Green (VIVICA A. FOX) in KILL BILL VOL. 1, Mireasa (UMA THURMAN) isi reia aventura pentru dreptate in a doua parte, KILL BILL VOL. 2. Invingandu-le pe cele doua, Mireasa mai are doi dusmani de urmarit pe „Lista Mortii”- Budd (MICHAEL MADSEN) si Elle Driver (DARYL HANNAH) - inainte de a se indrepta spre scopul final... de a-l ucide pe Bill (DAVID CARRADINE).Pentru a ajunge la acesta ea reuseste imposibilul, scapand dintr-un sicriu batut in cuie si ingropat la cativa metri sub pamant.In cele din urma are loc intalnirea dintre Mireasa si Bill, finalul filmului fiind unul socant: Mamba loveste anumite puncte in zona inimii lui Bill(lovituri care in 5 minute provoaca moartea) acestia isi iau la revedere cu lacrimi in ochi, amandoi stiind ca Bill va muri in cateva minute.Impresionant este calmul cu care acesta isi infrange sfarsitul.

Descrierea productiei Kill Bill Vol. 2 ca „un film de dragoste” poate fi putin exagerata. Dar uneori poate parea asa, in comparatie cu actiunea luptei spadasine asiatice complete din Vol. 1. Ambele filmele sunt linistite, dupa cum spune Carradine, „povesti de dragoste kung fu samurai spagetti western”. Dar, asa cum actorul a remarcat intr-un interviu recent publicat: ”Cel de-al doilea are mai mult din actiunea cu care suntem obisnuiti la Quentin; idei excentrice pentru personaje, surprizele, actiunile amuzante.”

Memoriile unei gheise



Memoriile unei gheise



Scurta descriere
Povestea unei fete care, la frageda varsta de noua ani, a fost vanduta spre a deveni o "geisha" de catre tatal ei, pentru ca acesta nu ar mai fi putut sa o creasca dupa moartea mamei. Nereusind sa fuga impreuna cu sora sa, realizeaza ca singura ei sansa de supravietuire este sa devina o buna curtezana ("geisha").Filmul urmareste atat sacrificiile ei pentru a putea sa isi atinga scopul cat si eforturile de a supravietui intr-o lume de dupa razboi in care nimic nu mai este ca inainte.

Primul cuvant care imi vine in minte ca sa descriu Memoriile unei gheise este: o bijuterie. Apoi le-as da titlul de document al unor timpuri apuse, apoi cel de capodopera a comparatiei.
Luandu-le pe rand, filmul e o bijuterie pentru ca mi-a placut mult de tot, asemeni cartii. Subiectul in sine este unul extrem de captivant, gratie lumii pe care am gasit-o aici, necunoscuta mie, trista, plina de interdictii si cu zambete false, pictate pe feţele unor femei menite sa fie opere de arta ambulante. Femei care nu pot trai cu sufletul, ci traiesc cu si prin trupul lor, intr-o permanenta competitie unele cu altele si intr-o continua cautare a unui amant care sa isi permita intretinerea lor la cele mai ridicate standarde.Astfel, micuta Chiyo este vanduta la varsta de 9 ani unei okiya, unde urma sa fie invatata tainele gheiselor, cu scopul de a deveni o importanta sursa de venituri pentru stapana casei. In okiya in care nimereste, locuieste si una dintre cele mai cautate gheise din Gion, Hatsumomo, un adevarat diavol cu cel mai frumos chip pe care fetita il vazuse vreodata. Aceasta ii face viata cat de grea poate, pentru ca intrevede potentialul pe care micuta il are si pericolul in care s-ar pune daca Chiyo ar deveni gheisa a okiyei. La varsta de 14 ani este remarcata de cea mai buna gheisa a Gionului, Mameha si ii devine sora mai mica si astfel norocul i se schimba.Aici intervine calitatea de document a filmului pentru ca toate ritualurile pe care le infaptuieste o gheisa sunt prezentate cu lux de amanunte, astfel incat totul sa fie atat de clar pentru spectatori cat de clar si cunoscut le e japonezilor. De la felul in care trebuie sa ingenuncheze si pana la cum sa ridice ceainicul pentru a turna in ceasca, Mameha, protectoarea micutei Chyio (devenita Sayuri odata cu intrarea in ucenicie) ii explica cu lux de amanunte efectele pe care orice gest al unei gheise il are asupra unui barbat: chinurile la care se supuneau gheisele pentru a fi solicitate de cat mai multi barbati, coafura, machiajul, imbracarea si modelele chimonourilor.Cand e doar o copila, Sayuri intalneste un barbat a carui imagine o va insoti toata viata. Tot ce face, face cu gandul la el, imaginandu-si ca pe el il are in fata ochilor atunci cand nu indrazneste sa si-i ridice si cand de fapt inaintea ei sta un barbat cu un chip greu de privit.I se intampla multe de-a lungul vietii, avand in vedere ca actiunea se intinde pe durata a mai multor zeci de ani. Pana la final cunoastem si situatia prezenta a uneia dintre cele mai faimoase gheise din Japonia.Memoriile unei gheise este mai mult povestea unui suflet decat al unui trup, oricat de contradictoriu pare acest lucru fata de ce am spus mai sus ca inseamna o gheisa. Acum spun asta pentru ca ceea ce Arthur Golden ne infatiseaza sunt sentimentele, trairile, gandurile, emotiile, dorintele, sperantele, durerile si tristetea lui Sayuri, mai mult decat activitatile pe care le face pe parcursul cartii, infatisate cu multa iscusinta in film. Este un roman despre interiorul fiintei ei, mai mult decat despre lumea inconjuratoare.
O sa ma opresc aici, desi ar fi prea multe de spus despre povestea frumoasei gheise. Va mai las si pe voi sa descoperiti.




miercuri, 28 mai 2008

"Revizorul" - piesa de Nikolai Gogol

Adaptare de Horatiu Malalele
Cu: Stefan Banica Jr, George Mihaita, Virginia Mirea, Ion Chelaru, Gheorghe Danila, s.a.


Am asistat la premiera acetei piese, la Teatrul de Comedie (prin sept-oct 2006, daca nu ma insel). Recomandarile erau stralucite, asa ca bineinteles am plecat cu mari asteptari.
Lasand la o parte debandada totala din sala si mai ales ignorand-o pe doamna din fata mea care radea intr-un mod pur si simplu odios (si adesea fara sens), am incercat sa ma concentrez asupra actiunii de pe scena.
Este vorba despre un mic functionar venit de la Sankt Petersburg (Stefan Banica Jr.), intr-un orasel de provincie. El este confundat cu revizorul, cel ce era trimisul "de sus" pentru a inspecta mersul lucrurilor in localitate. Toata lumea incearca sa se poarte exemplar cu noul-venit, fiindu-i oferite toate cele de trebuinta. Cel ce se asigura intr-un mod aparte de bunastarea asa-zisului revizor era primarul (George Mihaita), corupt pana in maduva oaselor. La final pseudo-revizorul este mituit in speranta ca nu va raporta superiorilor sai haosul din oras. Convins ca urmeaza sa fie descoperit, Ivan (functionarul) reuseste sa plece si sa scape, fara ca nimeni sa isi dea seama ca a pretins a fi altcineva. Nu dupa mult timp, isi face aparitia adevaratul revizor, venit si el sa isi ceara mita.
Ideea piesei nu a fost supusa unor schimbari majore, ceea ce mi-a lasat un gust amar a fost umorul, care dupa parerea mea trebuia sa fie unul fin si pus in scena prin replici inteligente. Dar aici a intervenit amprenta tipic romaneasca cu replici seci, fara pic de substrat, cu glume de mana a 7-a, luate de pe la TV.
La baza piesa este o satira cu subiect politic, care ar trebui sa ramana valabila si pentru zilele noastre (desi a fost publicata initial in anul 1836). Asa a si vrut sa fie, de altfel, dar partea cu satira a fost slab pusa in valoare atat de regie, cat si de interpretarea personajelor principale. Mai are sens sa mentionez faptul ca au fost introduse o gramada de expresii nu tocmai ortodocse fara sa aiba nimic de-a face cu originalul? Banuiesc ca nu...
Ca sa inchei, trebuie sa marturisesc ca Gogol a facut o treaba nemaipomenita cu scrierea acestei piese si, sincer, cred ca ar fi fost oripilat sa asiste la recentele puneri in scena. Astept, poate, poate, peste ani voi trai sa vad si alta adaptare, ceva mai fidela spiritului in care a fost scrisa.

Cristina C.

"East of Eden"(1955)-Recenzie

"La rasarit de Eden"
Recenzie realizata de Costin Badici, XE


Am scris despre acest film deoarece cartea dupa care este facuta m-a marcat foarte mult. Filmul " East of Eden " presupune o transpunere partiala a cuvintelor din cartea cu acelasi titlu in imagini si sunete. Este un film despre iubire si ura, implinire si regret, bani si saracie, frumusete si hidosenie.

Regizor: Elia Kazan
Scenaristi: Paul Osborn, John Steinback
Genul: Drama
Durata: 115 minute
Distributie(actorii principali si secundari in ordinea aparitiei):

Julie Harris--> Abra
James Dean-Caleb Trask
Raymond Massey-Adam Trask

Burl Ives – Sam, şeriful

Richard Davalos-Aaron Trask

Jo Van Fleet- Kate

Albert Dekker-Will Hamilton

Data lansării: 10 aprilie 1955, S.U.A.

Consideraţii generale:

Filmul reprezintă o adaptare dupa binecunoscutul roman al lui John Steinbeck "La rasarit de Eden", reprezentând primul dintre cele trei filme lăsate ca moştenire de James Dean.
Povestea biblică a lui Cain şi Abel se repetă la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.

Dean, 24 de ani, interpreteaza rolul lui Cal, un tanar din Salinas Valley care concureaza cu fratele sau, Aron (Richard Davalos) pentru dragostea tatalui lor (Raymond Massey). Dean a castigat una dintre cele patru nominalizari la Oscar. Printre performantele cele mai reusite ale acestui film se numara si Oscarul castigat de Jo Van Fleet pentru cea mai buna actrita in rol secundar.

Sinopsis& Comentarii

Cal , un tânăr singuratic din valea Salinas concurează cu fratele său Aron pentru dragostea tatălui lor, Adam Trask, moştenitorul unei averi imense. Acesta se decide să îşi investească banii în trasportarea verdeţurilor cu gheaţă către NY, pentru a se păstra proaspete. Afacerea acestuia eşuează şi dorind sa câştige dragostea tatălui , Cal colaborează cu Will Hamilton în o afacere cu boabe de fasole pentru a recupera banii acestuia. Tânărul aflase recent că mama lui şi a lui Aron, Kate, era madama celui mai prosper bordel din Salinas şi împrumută bani de la aceasta pentru a porni afacerea cu boabele de fasole. Afacerea are succes , iar de ziua tatălui său acesta îi oferă banii. Respins de tatăl său şi dorind răzbunare, Cal îl duce pe Aron la mama sa: “Aron is everything that is good , mother” Acesta îngrozit de ce vedea, se înrolează în armată, iar tatăl său face un atac de cord. Abra , fosta sa prietena se îndrăgosteşte de Cal, iar Adam îl eliberează sufleteşte pe fiul său.

James Dean reuşeşte să aducă la viaţă cu succes personajul principal din paginile cărtii “La răsărit de Eden”. E un tînăr singuratic şi fiind lipsit de dragoste, devine răutăcios şi răzbunător. În schimb fratele său, interpretat de R. Davalos, este iubit de toţi, incluzând-o şi pe Abra, prietena sa. Antiteza dintre protagoniştii filmului este sugestiv asociată cu povestea biblică a lui Cain şi Abel.

Titlul semnifică ţara Nod, de la răsărit de Eden, unde Cain a fost pedepsit să se ascundă mereu de Dumnezeu după ce l-a omorît pe Abel.

Concluzii

În acest film, Elia Kazan reuşeşte să pună în valorea toate evenimentele importante din cartea cu acelaşi nume, dând naştere la o ecranizare de succes. Decorurile dinaintea primului război mondial, contrastele dintre personaje, sentimentele puternice ale acestora, backgroundul sonor variat conlucrează pentru a crea un film autentic.

Este un film pe care vi-l recomand mai mult pentru ideile sale decât pentru ecranizare. În orice caz, dacă filmul nu v-a surprins, vă sfătuiesc să citiţi şi cartea care vă va rămâne în minte toată viaţa.

Trailer
Daca sunteti interesati, puteti vizualiza un trailer al filmului aici: [Trailer film]



marți, 27 mai 2008

Atonement (Remuscarea)2007
Regizor: Joe Wright

Scenaristi: Christopher HamptonIan McEwan

Genul: Razboi / Dragoste / Drama Durata: 130 minute

L-am ales pe acesta pentru ca, pe langa faptul ca a fost unul dintre cele mai premiate filme ale anului 2007, el infatiseaza o poveste frumoasa despre greseli aparent nesemnificative pe care le faci in copilarie dar care pot afecta in mod decisiv destinul celor din jurul tau.

Merita sa il vezi pentru culorile primei parti, pentru muzica si pentru ritmul masinii de scris care insoteste secvente bune din film, pentru frumusetea actorilor din rolurile principale, pentru finalul in care Vanessa Redgrave e geniala (intr-un rol de cateva minute pe care il joaca minunat).

"Atonement" este un film britanic regizat de Joe Wright, adaptare a romanului omonim scris de Ian McEwan. Ii are in rolurile principale pe Keira Knightley si pe James McAvoy si este produs de Working Title Films, fiind distribuit de Universal. Filmul incepe in Anglia anului 1935, in cea mai calduroasa zi a anului. In umbra din ce in ce mai aproape a Celui De-al Doilea Razboi Mondial, Briony Talis si familia ei duc o viata instarita si privilegiata in enormul lor conac in stil victorian. Dupa ce familia se aduna la sfarsit de saptamana, combinatia dintre caldura sufocanta si multele emotii reprimate iesite la suprafata creaza un sentiment de amenintare si pericol. Briony, o scriitoare promitatoare, e o fata cu imaginatia bogata. Printr-o serie de neintelegeri catastrfice ea il acuza pe Robbie Turner, fiul administratorului si iubitul surorii sale Cecilia, de o crima pe care nu a comis-o. Acuzatia distruge dragostea dintre Robbie si Cecilia si schimba dramatic cursul vietii lor.Filmul a fost ales sa deschida Festivalul de Film de la Venetia.
Din punctul meu de vedere, punctul forte al acestiui film îl reprezintă scenariul, bine închegat şi pus la punct, care, împreună cu modul de prezentare nelinear, contribuie la implicarea spectatorului în poveste. Scenariul e susţinut şi de cei doi îndrăgostiţi din rolurile principale, însă, la final, profunzimea şi şarmul poveştii sunt cele ce te lasă pe gânduri.De vazut.

A Beautiful Mind


Un film care m-a impresionat prin valorile umane evidentiate de personajul principal, John Nash, cel care infrunta indiferenta si rautatea celor din jur, muncind cu perseverenta si ambitie si pastrandu-si credinta si vointa in ciuda dificultatilor cauzate de boala de care sufera.

Este 1947 si John Forbes Nash Jr. ( Russell Crowe) ajunge la Princeton pentru a studia matematica. Misteriosul geniu din West Virginia nu are nici traditie in familie la Universitatea Princeton nici o avere care sa-i permita patrunderea in Ivy League – cea mai prestigioasa fratie a studentilor. Acomodarea nu va fi usoara nici pentru Nash nici pentru Princeton. Viata sociala si mondena nu inseamna nimic pentru el, dupa cum nici frecventarea cursurilor. Este obsedat de un singur lucru: sa gaseasca o idee originala. Acesta crede el, este singurul lucru care conteaza. Facultatea de Matematica de la Princeton promoveaza o competitie brutala si unii dintre colegii lui Nash s-ar bucura sa-l vada ratand. Ei il tolereaza si din cand in cand il incita. El este impreuna cu ei cand reactia lor la vederea unei blonde ii atrage atentia. Rivalitatea dintre ei practic ii aprinde vapaia descoperirii. Rezultatul este o teorie a jocului – o matematica a competitiei- care contrazice doctrina lui Adam Smith, parintele economiei moderne. O suta cinzeci de ani de gandire acceptata si invatata este abrupt demontata si data la o parte si viata lui Nash se schimba pentru totdeauna. Nash primeste post de cercetator si catedra la MIT, dar nu este multumit. Stiinta a avut un rol imens in triumful Americii in cel de-al doilea razboi mondial si acum, cand incepe razboiul rece, Nash vrea sa joace un rol. Dorinta sa este indeplinita cand fantomaticul William Parcher ( Ed Harris) il recruteaza pt o misiune secreta de spargere a codurilor inamicului. Nash se arunca intr-un efort urias in timp ce continua munca sa la MIT. Aici destinul sau il intersecteaza pe cel al Aliciei Larde ( Jennifer Connelly) o studenta la fizica care ii preda lui Nash un curs despre ceea ce el nu aluat niciodata in serios : DRAGOSTEA. Nash si Alicia se casatoresc dar el nu-i incredinteaza secretul colaborarii cu Parcher. Este ascuns, obsedat si in final pierdut intr-o lume a deziluziilor. Diagnosticul este schizofrenie. Devastata de implicatiile starii sotului sau, Alicia lupta costienta ca iubeste un geniu. Dintr-un cuplu stralucitor si fericit se transforma intr-unul de groaza. Dar ea nu uita angajamentul facut atunci cand s-au casatorit si il determina si pe el sa lupte. Nash va invinge nu numai o boala incurabila dar si degenerativa. Cu foarte multa lupta, credinta si vointa, el continua sa munceasca si in 1994 ia Premiul Nobel. De-a lungul vietii dobandeste pe langa o minte sclipitoare si o inima la fel.

Alex si Morris



Alex si Morris-spectacol de teatru la Nottara.Trei actori...care fac cat o intreaga trupa!Alex-Stefan Iordache, Morris-Mitica Popescu, sora medicala-Dana Dembinski-Medeleanu. Cred ca nici nu mai are sens sa mai spun ceva despre aceasta piesa, numele actorilor o recomanda.
Piesa pare a fi o comedie, de fapt, asta crezi 90% din timpul in care te afli in sala de teatru. Razi, te amuzi la autoironiile personajelor, te bucuri odata cu ele insa...Sfarsitul este exact cel pe care incerci sa il refuzi: unul dintre cei doi prieteni, Alex, moare subit. Iar comedia devine drama.
Poate ca finalul este oarecum de asteptat, avand in vedere faptul ca actiunea se petrece intr-un spital geriatric. Alex este ursuz si morocanos, egocentric si se considera "in putere" la cei 76 de ani ai sai. Morris este naiv, tolerant si pastreaza o aura de inocenta copilareasca chiar daca a trecut de mult de 70 de primaveri. Totusi, cei doi ajung sa se imprieteneasca, cu toata incapatanarea orgolioasa a lui Alex in a refuza orice legatura sufleteasca ce s-ar putea stabili cu o alta fiinta omeneasca. Sub masca de indiferenta, ironie acida, malitiozitate se ascunde o fire total diferita de ceea ce i se prezinta spectatorului.
Actiunea este dirijata din "culise" de sora medicala, care devine factor de unitate intre cei doi, chiar daca ei nu realizeaza acest lucru.
Despre jocul actoricesc...nici nu cred ca mai e necesar sa mai vorbesc. Stefan Iordache si Mitica Popescu sunt monumentali, te impresioneaza pana la lacrimi (fara nicio urma de sarcasm). Este o piesa la care nu simti cand trece timpul, caci trece pe langa tine! Si o recomand oricui doreste sa iasa din casa si, in acelasi timp, vrea sa isi largeasca orizonturile culturale. Exceptional!

luni, 26 mai 2008

The Pianist





"The Pianist" este unul din cele mai emotionante filme pe care le-am vazut si pot sa spun ca se afla in topul preferintelor mele.

Bazat pe memoriile pianostului Wladyslaw Szpilman,filmul prezinta povestea adevarata a unui pianist care, datorita originii sale evreiesti ,este fortat ca pe timpul ocupatiei naziste a Poloniei sa duca o viata de fugar, pentru a scapa de deportare.

Szpilman este un barbat respectat si admirat datorita calitatilor sale si performantelor spectaculoase ca pianist.El locuia impreuna cu familia sa intr-un apartament din centrul orasului Warsaw.

Treptat, nazistii reusesc sa se infiltreze in Warsaw, iar evreii sunt separati de vecini, inchisi intr-un ghetou si exterminati incetul cu incetul.Povestea este relatata din viziunea lui Szpilam si se fac remarcate sentimentele de confuzie, teama, dezgust si ,de asemenea, suferinta cauzata de tortura.


In partea a doua a filmului, eroul este singur, reusind sa evite trenurile ce duceau catre lagarele mortii.Efortul sau de a supravietui este sustinut de muzica de pian imaginara , care il inspira pe sa isi continue lupta pentru viata.




In una din scene, protagonistul trebuie sa isi exprime talentul in prezenta unui soldat german, care patrula intr-un ghetou apropae dezertat din Warsaw. Acesta, impresionat de maiestria pianistului, il ajuta, nedezvaluind locul unde acesta isis gasise ascunzatoare.


Consider ca cele 3 premii Oscar sunt din plin meritate, deoarece acest film a reusit sa imi imprime o impresie puternica . De aceea, il recomand tuturor ca fiind o capodopera a cinematografiei, un film memorabil!





Fruits Basket (フルーツバスケット Furūtsu Basuketto)

Fruits Basket este o serie manga creata de Natsuki Takaya, publicata in revista Hana to Yume din 1999 pana in 2007. Numele vine de la jocul "Fruit basket" in care toti copii stau pe scaune in cerc, liderul da fiecarui participant cate un nume de fruct si cand acel fruct este strigat copilul trebuie sa se ridice si sa-si gaseasca alt loc (parca ne jucam si noi asa ceva la gradinita dar nu mai stiu cum se numea). Personajul principal, Honda Tohru ajunge sa asocieze acest joc cu gasirea si stabilirea in noua ei familie.
Este a doua cea mai bine vanduta manga pentru fete din Japonia (18 milioane de copii) si isi merita din plin acest titlu.
Povestea pe scurt: Tohru a ramas orfana dupa ce mama ei a murit intr-un accident de masina (tatal murise cand ea nu avea decat 4 ani din cauza unei pneumonii). La inceput ea locuieste cu bunicul din partea tatalui, dar cand acesta trebuie sa isi remodeleze casa (pentru a o primi pe fiica sa si familia acesteia) Tohru se hotaraste sa-si castige singura existenta dar fara sa le spuna prietenelor ei sau bunicului (pentru a nu-i ingrijora). Motivul ei este ca la un moment dat tot va trebui sa fie independenta. Desi traieste intr-un cort la doar 15 ani Tohru ramane optimista :)
Intr-o zi ea gaseste in apropiere casa colegului ei de clasa Yuki Souma si a varului acestuia Shigure Souma. Ei o admira pentru curajul si puterea ei interioara. Fiindu-le mila de ea (dar si de ei, deoarece traiau in conditii destul de mizere fara o prezenta feminina :)) ii ofera o camera in schimbul gatitului si curateniei. Dupa ce o alunecare de teren ii ingroapa cortul (inclusiv hainele si poza mamei ei) ea trebuie sa accepte oferta.

Nu dupa mult timp Tohru descopera secretul familiei Souma: 12 dintre membrii familiei sunt posedati de spiritele animalelor din zodiacul chinezesc plus spiritul pisicii, care potrivit legendei fusese lasata afara din zodiac din cauza soarecelui. Ei se transforma in animale cand sunt supusi unui stres fizic sau emotional mare sau cand sunt imbratisati de o persoana de sex opus. Capul familiei Souma o lasa sa-si pastreze memoria (in loc sa i-o stearga prin hipnoza asa cum li se intamplase altor persoane) si in curand Tohru va incepe sa-i placa pe toti, apoi chiar sa-i iubeasca si se hotaraste sa rupa blestemul zodiacului. =^.^=

M-am decis sa scriu despre Fruits Basket deoarece este unul dintre serialele (si chiar dintre filmele) care m-a impresionat cel mai mult. Cred ca personalitatea mea s-a schimbat (in bine) datorita acestui anime si in special a personajului principal Tohru Honda.
Povestea poate parea la inceput relativ copilaroasa dar de fapt are cate ceva pentru fiecare: actiune, drama, dragoste. La suprafata este o comedie, insa substratul are multe parti emotionante si unele intunecate; de exemplu parintii copiilor juunishi (care fac parte din zodiac) ori sunt neglijenti ori isi alunga copii inca de la nastere fiindca ii considera monstri.
Toate personajele sunt foarte bine conturate si ne sunt prezentate in situatii obisnuite sau mai putin obisnuite. Inca un lucru demn de admirat mi se pare faptul ca autoarea se leaga de multe aspecte ale vietii de care alte productii televizate nu au curajul sa se atinga: moartea, boala si activitatile de zi cu zi cum ar fi scoala, temele etc. din perspectiva unor adolescenti (cat de cat) normali.
Fiecare ar avea ceva de invatat din aceasta poveste. Eu am invatat despre optimism, incredere in oameni, prietenie, altruism si bunatatea care apare in diferite forme la diferiti oameni.


LA VITA E BELLA


Prima data cand am avzut acest film aveam 11 ani si de atunci mi s-a intiparit in minte.
Italia anilor '40. Guido este indragostit cu disperare de Dora, logodnica unui functionar fascist. El o rapeste chiar in ziua nuntii si cei doi se casatoresc. Dupa cinci ani, in numele epurarii etnice, Guido este inchis impreuna cu sotia si baiatul intr-un lagar de exterminare. Pentru a nu-si inspaimanta copilul si sperand sa-l poata salva din acest infern, Guido imagineaza un joc absurd, al carui premiu e... un tanc.
Personajele sunt reale, cu trasaturi puternice, povestea este una incredibil de emotionanta iar actorii isi intra f bien in rol(dupa parerea mea).
Filmul demonstreaza inca o data cat de puternica este dragostea unui parinte pentru copilul sau, iubirea dintre doi soti (Guido si Dora) si legatura dintre oamenii de acelasi fel(evreii).
''La vita e bella" este un film de o finete rara. In mijlocul infernului viata vibreaza cu o forta fantastica, suferinta si fericirea isi confunda geanitele. Recomand cu caldura acest film tuturor celor care doresc sa vada o poveste emotionanta desprinsa din viata.

ULTIMA SAPTAMINA PENTRU RECENZII


Dragi elevi,

Deoarece cred ca s-a strecurat o confuzie cu privire la termenul si conditiile conform carora veti primi a doua nota pentru a putea incheia cu bine acest an scolar si experienta noastra de vreo doi ani cheltuiti pe eforturile de a intelege arta, revin cu citeva mentiuni. Daca sezonul de primire de articole s-a incheiat definitiv, cel de PRIMIRE RECENZII mai dureaza doar O SAPTAMINA, incepind cu astazi 26 mai 2008. Daca este depasit termenul, se primeste nota cuvenita. Doar saptamina viitoare se mai pun note, urmatoarea fiind rezervata mediilor si situatiilor limita.
Ilustratie cu dispozitivul lui Marey de fotografiat, fusil photographique, dupa 1882.

Genurile spectacolului teatral: BALETUL -lectie

Baletul: gen teatral care implica o proportie specifica intre dans, pantomima si muzica.

[compozitie coregrafica; sinteza a mijloacelor expresive ale corpului uman -miscare, gesturi, pozitii/posturi, mimica, atitudine-, organizate intr-un dans scenic stilizat, a carui dinamica si al carui ritm sint sugerate de muzica]

Originile cele mai indepartate ale baletului se regasesc in dansurile ritualice si ceremoniale antice, insa abia prin Renastere incepe sa se cristalizeze ca gen propriu. Atunci baletul se prezenta ca un dans improvizat sub forma de pantomima insotita de muzica, pe un subiect dat, de regula mitologic.
In acea epoca apare si prima incercare de stabilire a principiilor coregrafice prin eforturile lui Domenico de Ferrara.

Prima compozitie coregrafica aproape de genul baletului a fost Le Ballet comique de la reine din 1582, in timpul lui Ludovic al XIII-lea, cu o tema inspirata din Odiseea: fabula Circe, pe o coregrafie de Balthazar Beaujoyeux, bazata pe un stil geometric.

Primul pas spre formula moderna a baletului a fost realizat de J.G. Noverre (autor al Lettres sur la danse, 1760), prin eliberarea de cintec si cuvinte si prin urmarirea cu precadere a expresivitatii de sine statatoare a dansului.

Istoria baletului cuprinde cel putin trei etape importante:
-epoca preliminariilor, a experimentelor
-epoca clasica, a baletului alb, corespunzatoare secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea si romantismului muzical.
-epoca moderna, care include perioada expresionista si Baletele Ruse.

In epoca clasica se stabileste o terminologie, costumul "standard" si normele specifice baletului. Datorita participarii criticilor si coregrafilor francezi, terminologia se va pastra in limba franceza -attitude, grande elevation, assembles, sissonne, arabesque, danseur,-euse etoile, s.a.

Costumul de balet:
balerina: corset strins fara mineci sau cu mineci scurte pentru a alungi silueta, fusta scurta in forma de corola de crin rasturnata, care impreuna cu corsetul se numeste tutu, ciorapi lungi colanti si poante cu panglici, intarite in virf.
balerinul: maiou strimt si alb, pantaloni colanti si pantofi demi-poante, peste care se pun accesoriile specifice fiecarui rol.

Concomitent cu le ballet blanc se dezvolta baletul de caracter incpirat de dansurile populare ale diferitelor tari.

[Maria Taglioni a introdus tehnica poantelor]
[in secolul al XVIII-lea exista intre dansatori o egalitate a rolurilor expresive, care insa va fi depasita in secolul al XIX-lea cind apar poantele si odata cu ele noi tehnici coregrafice; dansatoarele ii vor intrece pe barbati in elevation cu ajutorul poantelor]

[balerinul va deveni din ce in ce mai discreditat in romantism, deoarece dansatoarele cistiga mai multa admiratie, diminuind rolul dansatorului la cel de sustinator. Un exemplu este spectacolul Silfida cu un pas des quatre pentru dansatoarele Taglioni, Elssler, Grisi si Grahn la Londra in 1845]

[secolul al XIX-lea se va remarca prim numele marilor balerine Carlotta Grisi, Maria Taglioni, Fanny Elssler, Lucile Grahn, Fanny Cerrito]

[traditiei scolilor franceza si italiana de balet i se va alatura la sfirsitul secolului al XIX-lea, scoala rusa care i-a lansat pe coregrafii Marius Petipa (academist, autor al coregrafiilor pentru Lacul Lebedelor si Frumoasa din Padurea adormita, de P.I. Ceaikovski), Lev Ivanov (coregraf pentru Spargatorul de nuci, de P.I.Ceaikovski), Alexander Gorski, dansatorii Vaslav Nijinski, T. Carsavina, Ana Pavlova, Olga Spesvitseva, Rudolf Nureiev, s.a.]

Baletul modern:
-expresionismul in care se produc mari autodidacti si improvizatori ca Loie Fuller, Isadora Duncan, si mai recent Martha Graham.
-Baletele Ruse conduse de Serghei Diaghilev, avind un dublu caracter riguros si experimental. In fenomenul Baletelor Ruse vor fi implicati muzicieni ca Igor Stravinski (Petruska, Pasarea de foc, Le Sacre du Prientemps), Maurice Ravel, Arnold Schonberg, Manuel de Falla (Nopti in Gradinile Spaniei, Tricornul), Claude Debussy, pictori ca Leon Bakst, Pablo Picasso, Georges Braques, Henri Matisse, coregrafi precum Leonid Massine, Serge Lifar, Georges Balanchine, Mihail Fokine s.a.

In baletul contemporan s-au remarcat coregrafi ca: Maurice Bejart (autor al unor coregrafii cum sint: Simfonia a IX-a de Beethoven sau Messa pentru timpul prezent) sau Roland Petit.


Compozitori de balete (muzica pentru balet):
Lully, Rameau, Gluck, secolul al XVIII-lea, Beethoven autor al baletului Prometeu, Leo Delibes (a compus Sylvia, Coppelia acesta din urma dupa o poveste de E.T.A. Hoffmann), P.I.Ceaikovski (Lacul Lebedelor, Spargatorul de nuci, Frumoasa din Padurea adormita), Igor Stravinski, Bela Bartok, Asafiev, Aram Haciaturian, Serghei Prokofiev (Romeo si Julieta) , Minkus (Don Quijote), Mihail Jora, Z. Vancea, Paul Constantinescu, A. Mendelshon, H. Jerea, s.a.

Iluzionistul



Desi nu se incadreaza in categoria spectacolelor clasice, am ales sa fac recenzia filmului ‘Iluzionistul” pentru ca pe mine una m-a impresionat deosebit de mult. Intriga m-a tinut cu sufletul la gura si pana la final nu mi-am dat seama de adevaratele intentii ale personajelor principale.

Filmul a fost scris si regizat de Neil Burger si are la baza scurta naratiune “Eisenheim, iluzionistul.” de Steven Millhauser, câstigator al premiului Pulitzer.

In continuare un scurt rezumat:

Viena, anul 1900. Pe scenele din oraşul austriac apare un carismatic şi misterios iluzionist, Eisenheim (interpretat de Edward Norton), dovada vie că magia, în care nimeni nu mai credea, mai există încă...
El reuşeşte într-un timp foarte scurt să cucerească simpatia publicului. Spectacolele sale inedite care il duc pe culmile celebrităţii depăşesc orice limită atinsă pînă atunci în domeniul iluzionismului. Succesul său nu este compatibil însă cu scăderea continuă a popularităţii lui Leopold, prinţul moştenitor (Rufus Sewell). Pentru acesta, tânărul iluzionist nu reprezintă doar o ameninţare de ordin social, ci şi una de ordin personal, doarece este dragostea din copilărie a frumoasei sale logodnice, Sophie von Teschen(Jessica Biel). Orbit de teama de a pierde toate privilegiile, Leopold face apel la omul său de încredere, inspectorul Uhl(Paul Giamtti) şi îi cere să il urmărească pe Eisenheim pentru a dovedi că nu este nimic mai mult decât un impostor notoriu. Furia prinţului capătă o amploare greu de imaginat iar Eisenheim se vede constrâns să recurgă la trucul vieţii lui, unul foarte riscant, dar singurul menit să le garanteze fericirea lui şi femeii pe care o iubeşte din copilărie.

Pentru a reda cât mai fidel atmosfera din Viena sfârşitului de secol al XIX-lea, cineaştii au decis că Praga este oraşul care aminteşte în prezent cel mai bine de Viena din trecut. Majoritatea scenelor au fost filmate aici, în oraşul în care multe străzi sunt inca pavate cu piatră şi luminate cu lămpi de gaz. Atât oraşul în sine, cât şi împrejurimile lui au fost exploatate la maximum pentru da spectatorilor senzaţia întoarcerii în timp. Regizorul Neil Burger a dorit ca "Iluzionistul" să fie mai degrabă un film atemporal, suspendat în istorie, şi nu unul vechi.
Printre locurile cu totul şi cu totul speciale pe care spectatorii le pot vedea în "Iluzionistul" se află şi casa arhiducelui Franz Ferdinand, personalitate cunoscută pentru pasiunea sa pentru vânătoare. Casa nu reprezintă altceva decît dovada vie a pasiunii sale: la tot pasul pot fi întâlnite trofee şi animale moarte. În ciuda faptului că este un loc opulent şi bizar, regizorul afirmă că nu putea să existe altul mai potrivit pentru a trece drept casa de vânătoare a lui Leopold, un personaj crud şi temperamental.

Initial in rolul lui Sophie,ar fi trebiut sa joace Liv Tyler, dar aceasta a renunţat cu puţin timp înainte ca filmările să înceapă. Experienţa a fost una memorabilă pentru Jessica Biel, nu doar pentru că a avut un rol extrem de solicitant, care i-a scos în evidenţă talentul, ci şi pentru că s-a bucurat de o atenţie specială din partea echipei de filmare. Ea mărturiseşte că toate rochiile ei erau splendide şi o făceau să se simtă ca o prinţesă

Misterul planează asupra întregei pelicule, într-un crescendo ce lasa spectatorii cu răsuflarea tăiată. Întrebarea ce se naşte în sufletul lor,este dacă nu cumva Eisenheim are într-adevăr puteri supranaturale. Marea provocare a producătorilor acestui film a constituit-o tocmai încercarea de a transmite publicului această stare. Aşa cum afirmă şi Neil Burger, rolul unui magician este acela de a nu lăsa oamenii să uite de supremul mister al existenţei.

Filmul "Iluzionistul" are cele necesare pentru a impresiona pe toată lumea. Cei cărora le plac poveştile de dragoste vor aştepta deznodămîntul cu sufletul la gură. Cei care preferă acţiunea vor avea ocazia să experimenteze evenimente ieşite din tipare. Iar cei fascinaţi de puterea magiei vor asista la o paradă impresionantă de trucuri ce le vor întări convingerile conform cărora ea există cu adevărat.

marți, 20 mai 2008

Vampire Knight

Fiind vorba despre o recenzie la orice opera, opereta, piesa de teatru sau film, am optat pentru a scrie despre noul anime ‘Vampire Knight’. Nou, deoarece primul episod a aparut pe data de 7 aprilie 2008 in Japonia si in prezent a ajuns la episodul 6, deci este abia „in desfasurare” - de asemenea, nici manga nu este inca terminata, insa se bucura deja de succes.
Am aflat de acest anime atunci cand Alina mi-a trimis linkul de la trailer si, ceva mai tarziu, am urmarit primele doua episoade; am continuat sa-l urmaresc fiindca povestea mi s-a parut fascinanta: Prima amintire a lui Yuuki este legata de o noapte de iarna, cand a fost atacata de un vampir si salvata de un altul, Kaname Kuran. Zece ani mai tarziu, Yuuki Cross, fata adoptiva a decanului Academiei Cross, este gardiana a scolii impreuna cu Zero Kiryuu, un prieten pe care-l stie din copilarie, a carui familie a fost ucisa de vampiri. Cei doi au rolul de a pastra ascunsa adevarata identitate a celor din Night Class (vampiri studenti a caror lider este Kaname Kuran) fata de cei din Day Class (oameni); de mentionat este si faptul ca autoarea schimba putin traditia vampirilor: nu-i afecteaza lumina soarelui, sunt mai multe tipuri de vampiri etc.
Acum, trebuie sa-i mentionez pe cei care au facut posibil ‘Vampire Knight’: Matsuri Hino a scris manga, Kiyoko Sayama se ocupa de anime-ul a carui producatori sunt Studio Deen si Nihon Ad Systems. Doua melodii sunt folosite pentru anime, anume melodia de opening – foarte frumoasa, „Futatsu no Kodou to Akai Tsumi” interpretata de ON/OFF, si cea de ending, “Still Doll” cantata de Wakeshima Kanon.
Personajele sunt desenate intr-un mod idealist, asa cum se intampla in majoritatea anime-urilor; totusi, grafica mi se pare mai buna in comparatie cu a altora, cum ar fi ‘Yu Yu Hakusho’ sau ‘Trigun’ de exemplu, doua anime-uri realizate prin anii ’90. Ce-i drept, poate nu timpul marcheaza diferentele dintre tehnicile de desenare, deoarece ar putea fi vorba si de stiluri diferite.
Apropo, o mica paranteza: am auzit cum ca japonezii deseneaza ochi mari personajelor datorita complexului lor de a avea ochii mici. Am incheiat paranteza :)
In concluzie, consider ‘Vampire Knight’ ca fiind un anime reusit, intriga pare interesanta si abia astept sa continue. Va recomand sa-l vedeti!

P.S. In poza de mai sus apar, de la stanga la dreapta: Zero, Yuuki si Kaname.



luni, 19 mai 2008

Postare articole: SEZON ÎNCHIS!

Dragi elevi,

Au trecut deja zece zile de la data limită stabilită pentru publicarea articolelor voastre pentru blogul clasei. După cum am convenit, nimeni nu mai poate posta articole noi care să conteze pentru prima din cele -cel puţin, două note, însă putem în continuare menţine un dialog pe tema artei şi a influenţei sale asupra altor domenii de cunoaştere, a vieţii sau cercetărilor de orice fel. Îmi cer scuze dacă am neglijat pe cineva prin lipsa comentariilor scrise, imposibil de oferit într-un timp atît de puţin ca al meu. Ramîn încă dator; promit că măcar temei kitsch-ului, propusă, dar aproape ignorată, voi răspunde cu o replică pe masură. Promit iarăşi să organizez premierea celor mai bune intervenţii imediat ce îmi voi fi degajat puţintel programul, sufocat de datorii. Şi iarăşi, făgăduiesc să postez pe fiecare din blog-uri cîte un film scurt, în vederea obţinerii comentariilor voastre, ca alternativă posibilă la tema recenziilor, iată deja atacată. Voi adăuga, cum e firesc, şi un clasament al blog-urilor, împreună cu cîteva aprecieri critice. Pînă atunci, mă voi rezuma să afirm că proiectul nostru şi-a atins scopul doar parţial şi cu succese moderate, în pofida cîtorva articole si propuneri deosebite. Am observat în general superficialitate, lipsă de responsabilitate intelectuală, neîncredere, lipsă de loialitate si punctualitate, deopotrivă cu lipsa respectului de sine. Desigur, lucrurile se schimbă şi nu se opresc aici şi nu pot să nu mă arăt extrem de voios faţă de suficient de numeroasele cazuri, pînă la urmă, cînd toate acestea au fost altminteri. Există printre voi oameni serioşi, sinceri, curajoşi si plini de haz, cu multe şanse. Sper că ne-a fost de folos tuturor, măcar ca experienţă de comunicare, dacă nu chiar intelectuală. Cu drag,
prof. Bogdan Teodorescu

"The Fountain" (Fantana)





















Distributie: Hugh Jackman, Rachel Weisz
Imagine: Matthew Libatique
Montaj: Jay Rabinowitz
Regie: Darren Aronofsky



Nu pot spune ca sunt o mare cinefila, insa au fost cateva filme care m-au impresionat in mod placut, motiv pentru care nu mi-a fost usor sa aleg un film anume spre a-l comenta. Totusi, dupa indelungate reflectari asupra filmelor vizionate (in numar nu foarte mare, de altfel, insa de calitate - cred eu) m-am oprit asupra filmului regizat de Darren Aronofsky (tin sa mentionez ca tipul este un geniu; urmariti, daca aveti ocazia, "Pi" - filmul de debut si, de asemenea, celebra ecranizare dupa cartea lui Hubert Selby Jr. "Recviem pentru un vis"). Mi-a placut foarte mult si coloana sonora semnata de Clint Mansell, cu care Aronofsky a colaborat si pentru celelalte doua filme mentionate anterior.

De ce spun ca Darren Aronofsky este un geniu? Pentru ca are o viziune unica, profunda, pentru ca iese din tiparul regizorilor americani si pentru ca refuza sa se afiseze ca si regizor independent care ruleaza subiectele aflate la moda.

La baza acestui film stau discutiile lui Aronofsky cu fostul sau coleg de camera, acum doctor in neurostiinta. Acesta din urma a petrecut opt ani in laborator studiind creierul macacilor dar brusc s-a oprit din cercetare si a devenit scriitor. Discutiile lor nu s-au referit doar la neurostiinta ci si la calatoriile in spatiu si civilizatia Maya, subiecte intim legate de filmul "The Fountain". Conversatiile au avut loc in 1999 si proiectul filmului a prins contur in 2002.
Dupa mai multe schimbari in cadrul distributiei, in 2006 ia nastere forma finala a filmului.





"The Fountain" este o odisee despre stradaniile unui barbat pentru a salva femeia pe care o iubeste pe parcursul a o mie de ani. Filmul urmareste trei istorii in mod alternativ. care converg catre un adevar unic, pe parcursul resemnarii personajelor (in fond, una si aceeasi persoana) in fata vietii, mortii, iubirii si renasterii.


Povestea incepe in secolul XVI in Spania, unde „conquistador”-ul Tomas Creo (interpretat de Hugh Jackman) incepe cautarea Pomului Vietii, legendarul pom din Biblie care se crede ca confera viata eterna oricarui om care bea din seva lui. In prezent, Tommy Creo, medic genial si om de stiinta, incearca cu disperare sa gaseasca solutia impotriva cancerului de care sufera draga lui sotie, Isabel (Rachel Weisz). In secolul XXVI, calatorind prin spatiu in pozitie de lotus si inconjurat de o sfera protectoare, Tom incepe sa desluseasca misterele vietii care l-au macinat mai bine de o mie de ani.


Desi filmul are unele influente crestine (un minus, dupa parerea mea - reduce din profunzimea creata de celelalte elemente), in esenta ideea filmului este mult mai simpla: totul se reduce la zbaterile unui om pentru a intelege si accepta pierderea fiintei iubite.
Regizorul, facand uz de o imaginatie uimitoare, creaza un film in care pune mult suflet, lucru vizibil in rezultatul hipnotic. Efectele speciale sunt de neuitat, creand imagini vizuale spectaculoase. Pentru cei care iubesc frumosul, misterul si fantasticul, pentru indragostiti si pentru cei care nu gusta comercialitatea hollywood-iana, "The Fountain" este un film care nu trebuie pierdut.
As vrea sa fac o mica paranteza si sa notez un lucru care mie mi s-a parut interesant. "The Fountain" se afla in stransa legatura cu subiectul romanului "Adam si Eva", de Liviu Rebreanu. Personajele din ambele opere incearca sa se reuneasca cu jumatatea, dar piedicile sunt mult prea mari de fiecare data. "Numai impreuna se poate atinge nemurirea" (idee regasita chiar in titlul unei melodii de pe coloana sonora - "Together we will live forever").

„Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioane de barbati doreste pe o singura femeie din milioane de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila e insusi rostul omului. Pentru a inlesni cautarea aceasta se fac, se refac si desfac toate legile si conventiile morale si sociale, tot ceea ce se numeste emfatic progresul omenirii” – Liviu Rebreanu

Asadar, va recomand calduros acest film cu adevarat bun, un film care mie mi-a mers "la casa sufletului". :)






duminică, 18 mai 2008

"VADUVA VESELA" DE LEHAR, IN VIZITA LA OPERA DIN BUCURESTI









Am ales sa scriu despre aceasta opereta deoarece la aproape un secol de la premiera sa vieneză (1905) "Văduva veselă" continuă să fie una dintre operetele cele mai iubite de public, cu multe "şlagăre muzicale şi momente dansate antrenante.
Opera Nationala din Bucuresti a invitat publicul la a doua premiera a acestei stagiuni - "Vaduva vesela" de Lehar - marcand totodata si o noutate absoluta, pentru ca in cei peste 80 de ani de existenta ai teatrului liric, celebra opereta nu a mai fost vreodata inclusa in repertoriul curent. Desi, prin traditie, iubitorii genului se indreapta catre Teatrul de Opereta pentru a asculta frumoasele pagini ale acestei partituri, ONB a riscat "concurenta", pentru ca, asa cum declara tenorul Ludovic Spiess inca de la instalarea in functia de director, daca Viena a montat (de asemenea pentru prima oara) acest titlu, ar trebui sa figureze si pe afisul Operei noastre. (Numai ca acolo, productia regizata de Andrei Serban nu a rezistat decat doua stagiuni.)


Muzica voioasa, dans si romantism, ingrediente care au transformat aceasta opereta intr-o favorita a publicului, inca de la premiera. In veselul Paris, o petrecere de aniversare pentru conducatorului statului imaginar Marsovia este in plina desfasurare. Bogata Sonia este inconjurata de pretendenti, spre disperarea Baronului Popoff, diplomat al tarii Masovia, care se teme ca aceasta va ruina tara daca se va casatori cu un strain. Popoff reuseste sa il convinga pe Printul Danilo, ministrul de finante, sa o ceara in casatorie pe Sonia, desi aceasta il mai refuzase o data, in trecut. Dar acum Sonia este cea care il copleseste cu atentia sa pe Print, chiar daca acesta pare indiferent, pana cand Sonia anunta ca s-a logodit cu un francez. Disperat, ii marturiseste Soniei ca o iubeste, descoperind ca totul nu a fost decat o minciuna si ca iubita sa ii impartaseste sentimentele.

Desi aplauzele au fost rezervate de-a lungul spectacolului, la final au devenit generoase (in special dupa celebrul "french can-can" datorat lui. Offenbach), astfel incat premiera poate fi considerata o adevarata reusita.

duminică, 11 mai 2008

Cu voia dumneavoastra...

Iaca sar si eu cu o idee mai mult sau mai putin....mai putin buna. Daca inca nu aveti nici o idee despre ce spectacol sa postati un articol, faceti si voi o recenzie la Feng Shui, cat se poate de obiectiva bineinteles. :P

vineri, 9 mai 2008


Recenzie - "Top Dogs"

Eu am ales sa scriu despre o piesa de teatru pe care am vazut-o in urma cu vreo trei ani, chiar patru. Este una dintre cele doua piese de teatru care mi-au placut si la care nu m-am plictisit nici macar o secunda( aceasta si "Take, Ianke si Cadir").
Piesa se numeste "Top Dogs" ("Someri De Lux") si a fost un succes international, fiind jucata pe scene din China pana in America De Sud. A fost scris de un elvetian Urs Widmer, regia Theodora Herghelegiu, scenografia Andu Dumitrescu, coregrafia Silvia Calin, actori Ozana Oancea, Valeria Seciu, Victor Rebengiuc, Mihai Dinvale, Ionel Mihailescu, Serban Ionescu, Claudiu Bleont, Alexandru Bindea. Din cate stiu, in Bucuresti nu s-a jucat decat in teatrul ARCA, pod La Scena. In orice caz, in aceasta piesa este vorba de ceea ce se intampla atunci cand cand aceia care, de regula, ii trimit pe altii in somaj, raman ei insisi fara locul lor de munca atat de bine platit. Momentam nu mai ruleaza, cel putin in Bucuresti, dar atunci cand se va intoarce ma voi duce cu siguranta sa revad piesa. Ce mi-a placut mie cel mai mult la aceasta: faptul ca nu ai simtit atmosfera de teatru; sala este una foarte mica, de fapt un pod amenajat, in care incap maxim 60 de persoane, sunt folosite injuraturi, iar in timpul pauzelor dintre scene erau puse melodii de la Parazitii, corespunzatoare situatiilor in care se aflau acei oameni.
O recomand tuturor, actorii sunt dintre cei mai buni si sper ca in cazul in care nu ati vazut-o, o veti face, pentru ca merita:D.

Arta elenistica

In lumea elenistica dominau contrastele:populatia din Egipt si Asia traia in opulenta, pe cand in Grecia continentala si mai cu seama in Atena saracia devenise normalitate.Orgoliul atenian,sustinut in epoca anterioara de stralucirea Acropolei, a disparut pentru totdeauna.



Odata cu intemeierea imperiului al lui Alexandru Macedon, arta greaca isi schimba caracterul: din monumentala si grava devine liberala, grandioasa si foarte expresiva. In noua ordine politica si economica impusa de Macedon, Egiptul si Asia Mica iau locul clasicei Atene, aceste zone geografice devenind si centrele noii arte; aici traiau cei mai bogati eleni, care iubeau somptuozitatea, abundenta si luxul excesiv.Gustul lor se impune ,rezultand un stil ce vine sa inlocuiasca echilibrul calm al artei grecesti clasice.

Apare pt prima data in istorie comertul cu arta; pt colectiile particulare aristocratii erau dispusi sa cheltuiasca enorm. Are loc o mare schimbare a mentalitatii,deoarece in epoca precedenta arta era necesara pt a da stralucire doar cetatilor, templelor si politicienilor. Sculpturile se afla acum la mare pret si se dezvolta rapid un negot infloritor, care se bucura de o infrasrtuctura viabila in tot imperiul:o retea ce leaga artisti, intermediari si amatori de arta. Gratie acestei inovatii, statutul artistului se schimba, care raspund cererii mari de arta din imperiu, calatoresc mult ,ceea ce le ofera ocazia de a stabili noi contacte si de a prelua comenzi.Artistul devine pretuit si elogiat pt originalitate si indrazneala. Fiind foarte apreciate operele de arta, se ia hotararea sa se infiinteze primul muzeu din lume, creat la Alexandria;acesta adapostea opere ale celor mai reprezentative opere din imperiu.


Unul dintre subiectele artistice preferate in aceste timpuri este femeia, predilectie oglindita printr-o bogata serie de Afrodite. Daca in epoca lui Pericle cenzura nu tolera reprezentarile nude pt femei, in elenism gusturile si pudorile ateniene dispar si se doreste ca reprezentarile Afroditei ,zeita frumusetii si iubirii, sa exprime senzualitate si voluptate.


In aceasta atmosfera apare "Venus din Milo", statuia unui sculptor elen ramas anonim. Descoperita de arheologii francezi, declarata patrimoniu al Frantei in urma negocierilor diplomatice cu Imperiul Otoman, statuia ce o infatiseaza pe Afrodita a fost considerata opera lui Fidias si instalata la Muzeul Luvru, in anul 1820.

Trupul masculin atrage si el atentia sculptorilor; istoria retine numele unuia dintre cei mai celebri artisti elenisti, remarcabil in acest domeniu: Praxiteles. Se cunosc si unele din sculpturile sale , dar numa una este originala: grupul reprezentand pe Dionisos, ce se afla la Muzeul National din Olimpia.Realizata in anul 343i.Hr., din marmura, sculptura are o inaltime de 210 cm. "Diamantul de la Olimpa" este 95% intact, inclusiv soclul fiind cel original.Ingropata timp de sute de ani sub ruinele templului , statuia a fost descoperita in 1877;din scrierile anticilor aflam ca in 343 I.Hr. statuia era colorata si aurita.Specialistii o considera opera cea mai importanta a LUi Prexiteles, gratie complexei expresivitati de pe chipul lui Hermes. Sculptorul si-a propus redarea a 3 expresii diferite pe chipul aceluiasi personaj: privot din stanga, chipul sau exprima durere, privit din dreapta, pare ca zambeste, iar daca este privit frontal, este calm. Este reprezentat momentul cand mesagerul zeilor primeste sarcina de a-l ingriji pe copilul Dionysus.




Apetitul pt expresivitate al amatorilor elenisti a dus la crearea unui alt celebru grup statuar de o natura diferita: "Laocoon".Numele artistulu ramane o enigma,insa se cunosc doar 2 detalii despre acesta: ca era din Rhodos, fiind probabil un elev dina telierul lui Lisip, sculptorul lui Alexandru cel Mare.Acest grup exprima patetic durerea fizica prin modul in care muschii tprsului si ai bratelor se incordeaza in lupta cu serpii , prin suferinta de pe chipurile preotului din Troia si ale copiilor sai.Surprinderea acestei miscari frenetice constituie spiritul epocii elenistice care admira astfel de opere violente ce tintesc impresionarea privitorului.







Maiestria artistilor acestei epoci in a reprzenta sentimente intr-un stil elegant raman neintrecuta in istoria artei.
Arta elenistica a influentat profund istoria artei moderne, caci operele create si descoperite in sec al XIX-lea au fost si sunt considerate modele academice pentru studiile artistice.














joi, 8 mai 2008

Ma numesc Hell

Primul lucru care iti trece prin cap cand vezi un afis ce face reclama unei piese de teatru
intitulata "Hell" este probabil « o pieasa cu tema religioasa ».Defapt, gandirea nu e prea deplasata caci simbolic vorbind , piesa prezinta iadul, iadul intalnit de patru tineri proveniti din familii bogate ce isi irosesc existenta consumand droguri si ducand o viata de noapte intensa.
Personajul principal este Hell, pe numele ei adevarat Elle, si face parte din generatia care traieste pentru a consuma, copil de bani gata preocupati doar de shopping, cu relatii de o noapte si iubiri trecatoare. Impreuna cu cele doua prietene ale ei, colinda cluburile, se drogheaza, agata barbati , barfesc, sunt preocupate de haine, masini si manichiura; imaginea perfecta a lumii cu fite si bani.
Insa lucrurile se schimba cand Hell pare sa isi fi descoperit marea dragoste, brusc totul capata un sens , traieste o fericire pe care drogurile nu i-au oferit-o niciodata.Putin va dura insa aceatsa euforie, caci teama de a merge mai departe ii impinge pe cei doi indragostiti inapoi spre viciile lor de odinioara.Cand intr-un final vor intelege ca drogurile nu le mai ofera aceea fericire autentica pe care au simtit-o impreuna s-ar putea sa fie mult prea tarziu...
Hell nu este un spectacol menit sa te distreze, ci sa te impresioneze.Pasajele de dans intercalate, muzica, proiectiile impreuna cu reprezentatiile actorilor Cristi Iacob, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu si multi altii ofera un spectacol ce te tine in priza timp de o ora jumate. La sfarsit, cand parasesti Laptaria, nu poti decat se te gandesti la aceea zicala: nu trebuie sa cauti prea mult iadul si raiul; le vei gasi chiar aici pe Pamant.

Arta digitala







Traim in secolul vitezei, un secol dominat de inovatii tehnologice in care totul este computerizat si digital. In aceste conditii, unele valori clasice incep sa se piarda si pe masura ce incercam sa ne simplificam viata, tot amplificam metodele prin care facem asta. Din fericire, acest lucru are si parti bune, deoarece iau amploare noi forme de manifestare. Printre domeniile in care computerul devine tot mai important se afla si arta.



O noua forma de arta, care schimba echilibrul si perfectiunea celei clasice, se dezvolta rapid. Este vorba despre arta digitala, a carei realizare este posibila cu ajutorul computerului. Poate fi generata integral de sistem sau partial, cum ar fi scanarea unor fotografii, prelucrate apoi cu ajutorul unui soft special. Textele digitale sau inregistrarile audio si video nu sunt incluse in conceptul de arta digitala, insa pot face parte dintr-un proiect amplu, dupa o prelucrare ulteriora a acestora.



Cea mai cunoscuta ramura a artei digitale este cea vizuala. Filmele din zilele noastre chiar 'abuzeaza' de acest tip de arta, prin realizarea graficii generate pe computer si prin intermediul efectelor speciale care tind sa fie inlocuite de cele prelucrate cu ajutorul unor programe speciale. Un exemplu in acest sens este celebra pelicula "Stapanul inelelor", pentru care mai mult de 30% din scene au fost realizate artificial, dupa ce fusesera initial filmate in studio. Grafica efectuata pe computer poate fi de doua feluri: 2D si 3D. Grafica tridimensionala este produsul editarii din forme geometrice, din poligoane sau curbe, a unor imagini complexe care incearca sa redea intr-un mod cat mai realist - tridimensional - forme, obiecte sau scene. Realizarea imaginilor 3D se face exclusiv cu ajutorul unor programe specializate, de tipul Cinema 4D, 3D Max sau Maya.


Dar arta digitala este inovatoare si prin apropierea de procesul clasic: pune la dispozitie pensule in versiuni electronice, filtre, lupe, nenumarate surse de informatie si multe alte tehnici, separat sau combinate. Artistii digitali - pictori, ilustratori, designeri, graficieni sau modelatori 3D reusesc sa creeaze imagini imposibil de realizat prin metode traditionale.


Arta digitala ia amploare tot mai mult, pretutindeni. Aceasta cuprinde opere de interes, acceptate de mari muzee ca mijloace legitime de creatie si expunere: multe dintre ele colectioneaza arta digitala si detin deja colectii importante, de exemplu in Berlin exista DAM( Digital Art Museum) unde artisti din toata lumea isi expun lucrarile.