luni, 26 mai 2008

Iluzionistul



Desi nu se incadreaza in categoria spectacolelor clasice, am ales sa fac recenzia filmului ‘Iluzionistul” pentru ca pe mine una m-a impresionat deosebit de mult. Intriga m-a tinut cu sufletul la gura si pana la final nu mi-am dat seama de adevaratele intentii ale personajelor principale.

Filmul a fost scris si regizat de Neil Burger si are la baza scurta naratiune “Eisenheim, iluzionistul.” de Steven Millhauser, câstigator al premiului Pulitzer.

In continuare un scurt rezumat:

Viena, anul 1900. Pe scenele din oraşul austriac apare un carismatic şi misterios iluzionist, Eisenheim (interpretat de Edward Norton), dovada vie că magia, în care nimeni nu mai credea, mai există încă...
El reuşeşte într-un timp foarte scurt să cucerească simpatia publicului. Spectacolele sale inedite care il duc pe culmile celebrităţii depăşesc orice limită atinsă pînă atunci în domeniul iluzionismului. Succesul său nu este compatibil însă cu scăderea continuă a popularităţii lui Leopold, prinţul moştenitor (Rufus Sewell). Pentru acesta, tânărul iluzionist nu reprezintă doar o ameninţare de ordin social, ci şi una de ordin personal, doarece este dragostea din copilărie a frumoasei sale logodnice, Sophie von Teschen(Jessica Biel). Orbit de teama de a pierde toate privilegiile, Leopold face apel la omul său de încredere, inspectorul Uhl(Paul Giamtti) şi îi cere să il urmărească pe Eisenheim pentru a dovedi că nu este nimic mai mult decât un impostor notoriu. Furia prinţului capătă o amploare greu de imaginat iar Eisenheim se vede constrâns să recurgă la trucul vieţii lui, unul foarte riscant, dar singurul menit să le garanteze fericirea lui şi femeii pe care o iubeşte din copilărie.

Pentru a reda cât mai fidel atmosfera din Viena sfârşitului de secol al XIX-lea, cineaştii au decis că Praga este oraşul care aminteşte în prezent cel mai bine de Viena din trecut. Majoritatea scenelor au fost filmate aici, în oraşul în care multe străzi sunt inca pavate cu piatră şi luminate cu lămpi de gaz. Atât oraşul în sine, cât şi împrejurimile lui au fost exploatate la maximum pentru da spectatorilor senzaţia întoarcerii în timp. Regizorul Neil Burger a dorit ca "Iluzionistul" să fie mai degrabă un film atemporal, suspendat în istorie, şi nu unul vechi.
Printre locurile cu totul şi cu totul speciale pe care spectatorii le pot vedea în "Iluzionistul" se află şi casa arhiducelui Franz Ferdinand, personalitate cunoscută pentru pasiunea sa pentru vânătoare. Casa nu reprezintă altceva decît dovada vie a pasiunii sale: la tot pasul pot fi întâlnite trofee şi animale moarte. În ciuda faptului că este un loc opulent şi bizar, regizorul afirmă că nu putea să existe altul mai potrivit pentru a trece drept casa de vânătoare a lui Leopold, un personaj crud şi temperamental.

Initial in rolul lui Sophie,ar fi trebiut sa joace Liv Tyler, dar aceasta a renunţat cu puţin timp înainte ca filmările să înceapă. Experienţa a fost una memorabilă pentru Jessica Biel, nu doar pentru că a avut un rol extrem de solicitant, care i-a scos în evidenţă talentul, ci şi pentru că s-a bucurat de o atenţie specială din partea echipei de filmare. Ea mărturiseşte că toate rochiile ei erau splendide şi o făceau să se simtă ca o prinţesă

Misterul planează asupra întregei pelicule, într-un crescendo ce lasa spectatorii cu răsuflarea tăiată. Întrebarea ce se naşte în sufletul lor,este dacă nu cumva Eisenheim are într-adevăr puteri supranaturale. Marea provocare a producătorilor acestui film a constituit-o tocmai încercarea de a transmite publicului această stare. Aşa cum afirmă şi Neil Burger, rolul unui magician este acela de a nu lăsa oamenii să uite de supremul mister al existenţei.

Filmul "Iluzionistul" are cele necesare pentru a impresiona pe toată lumea. Cei cărora le plac poveştile de dragoste vor aştepta deznodămîntul cu sufletul la gură. Cei care preferă acţiunea vor avea ocazia să experimenteze evenimente ieşite din tipare. Iar cei fascinaţi de puterea magiei vor asista la o paradă impresionantă de trucuri ce le vor întări convingerile conform cărora ea există cu adevărat.

4 comentarii:

cristina b spunea...

un film deosebit...te tine cu suflteul la gura.. scenariuul este unul foarte bun(dupa parerea mea) iar actorii isi intra f bine in rol

Manuela Tobosaru spunea...

da, da, da...vai ce mi-a placut...mult suspans, poveste intortocheata, actori buni, extraordinar!merita vazut in mod cert!

Alya spunea...

Un film minunat care te tine cu sufletul la gura si te face sa te intrebi cum facea de fapt acele trucuri. Scenariul a fost bun, actorii s-au ridicat la inaltimea asteptarilor, ce mai unul dintre putinele filme de nota 10. Merita vazut.

Ale B spunea...

Mi-a placut filmul, este captivant si intr-adevar, plin de suspans, iar sfarsitul m-a surprins in mod placut. Dupa parerea mea, "Iluzionistul" merita vazut.