duminică, 4 mai 2008

Legământul cu lumina

Mihai Moiceanu s-a născut în 1958. La 16 ani descoperă că imaginile se pot întrupa în fotografie şi devine astfel un pasionat al acestei arte. Astfel în paralel cu studiile tehnice de la Universitatea Transilvania din Braşov urmează cursurile Şcolii Populare de Artă, secţia Artă Cinematografică.


În 1986 renunţă la cariera de inginer devenind fotograf profesionist specializându-se în fotografia tehnică industrială, fără a neglija modalităţile artistice de exprimare.


În 1988 devine membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.


Apropierea munţilor şi pasiunea pentru sporturile specifice îi determină viziunea artistică atât de legată de oamenii acestor locuri. Fotografia, precum şi producţiile video ulterioare, sunt centrate pe lumina transfigurată de verticalitate, proprie peisajului montan. Îmbinarea cu dinamismul sporturilor alpine face ca optimismul inerent persoanei sale să găsească acel optim de expresie unde amănuntul dezvăluie forţă, bucurie, chiar acolo unde sub o aparentă linişte peisajul te-ar îndemna la contemplare.


Din 1993 este director de producţie la un post local de televiziune din Braşov, unde realizează producţie publicitară. În 1996 devine producător al emisiunii „Oxigen” – o emisiune săptămânală despre natură şi sporturi extreme. Tot în acest an primeşte titlul de Artist al Federatiei Internaţionale de Artă Fotografică - AFIAP. Anul 1999 este anul marii cotituri. Revine la fotografie ca profesionist independent şi devine Excelenţă al FIAP – EFIAP.

Mihai Moiceanu este o prezenţă sclipitoare în galeria marilor fotografi profesionişti din România prin modalitatea de expresie, prin subiectele abordate, dar mai ales prin marea sa generozitate de a lega oameni şi locuri de lumină.



Palmares:


Peste 350 de acceptari in saloane internationale de fotografie

28 de premii internationale

Peste 500 acceptari in saloane nationale

42 de premii nationale

Excelenta FIAP cu rang de argint.


Expozitii personale
2003 – Tg. Mures - Muntele si Satul romanesc

2004 – Bucuresti – Muntele si Satul romanesc

2004 – Brasov - Muntele si Satul romanesc

2005 – Sibiu - Muntele si Satul romanesc

2005 – Bucuresti – Patagonia - capatul pamantului

2005 – Craiova - Patagonia - capatul pamantului

2005 – Brasov - Patagonia - capatul pamantului

2005 – Oradea – Colectie FIAP

2006 – Berlin – Un exercitiu de privire

2006 – Nurnberg – Un exercitiu de privire

2007 – Barcelona - Un exercitiu de privire

2007 – Brasov – Fotografii ALPIne

2007 – Craiova - Fotografii ALPIne
Expozitii de grup
2007 – Toulouse - Semintele cerului
Publicatii:


Consiliul Europei, catalogul ”Pamantul in anul 2000”

FIAP catalogul “Earth 2000”

CHIP Special Foto&Video

Insight

Tarom

Banii Nostri

Photomagazine

Descopera

Cotidianul



Fotografii

●Din albumul “Alpi 2005”










●Din albumul “Flori de primavara”



●Din albumul “Paste in Maramures”




●Din albumul “Lumini si fumuri”

5 comentarii:

sil sil sil spunea...

Fotografiile sunt superbe...Nu exista una care sa nu ma fi lasat cu gura cascata...Toate iti lasa impresia unei alte lumi,iar lumina este paradisiaca!

cristina b spunea...

pozele sunt pur si simplu superbe....m-au lasat fara cuvinte..nu par niste simple fotografii ci niste opere de arta.. iti trebuie intr-adevfar talent ca sa poti sa imortalizezi astfel de peisaje

dr teo spunea...

Vreau mai intai sa spun ca ador fotografia. Iar pozele sunt cu adevarat artistice, nu prostii care se gasesc pe hi5 si etc. Pacat ca nu sunt mai mari. Titlul se potriveste de minune, interesant post.

cristiana bercea mafioso spunea...

salut! Hmmm! Interesant Moiceanu. Nu as spune, insa, ca imi plac atat de mult pozele lui, desigur, aste poze de aici de la tine. Defapt nu imi plac deloc. Nu mi se par deloc "artistice" sau cum se spune, ci fade. Cioc-cioc la galeria lui Stefan Toth, mai degraba, ca tot sunt ei doi "pretini". Sau, in aceasi oala, Mircea Anghel. Pe mine, insa, nu ma impresioneaza niciunul dintre ei mai mult decat prajitura cu visine a bunicii mele, si aia e arta culinara!! Mi se par exagerate, cersind atentie sau alte alea. Mai acum ceva timp a fost o expozitie la Teatrul National care mi-a placut tare, sa fi tot fost prin 2002-2003. Acolo am vazut poze tare faine de-ale unor fotografi, romani si contemporani, ca doar asta e spiritul discutiei. O sa ma milogesc in stanga si-n dreapta, poate ii aflu numele, expozititiei, ca sa iti arat niste poze, daca sunt disponibile pe Internet.

Cristina spunea...

Cateva dintre poze sunt foarte reusite, imi plac mai ales cele doua din albumul Paste in Maramures.Pacat ca nu este si o poza in care sa se vada intreaga biserica din a doua poza.Am avut prilejul sa vizitez o biserica din lemn din Maramures si am fost placut impresionata.