marți, 6 mai 2008

Lacul lebedelor






Cu toate ca nu am vizionat acest spectacol in ultimele saptamani, mi s-a parut (si inca sunt de parere) ca baletul este o arta desavarsita care iti confera o stare unica. Gratia balerinilor si expresivitatea acestora te determina sa iti doresti sa fi avut si tu talentul lor de a pluti pe valurile muzicii.



Am divagat cam mult, asa ca voi incepe sa fac o scurta recenzie a povestii care sta in spatele acestui spectacol de balet...




Prolog
Undeva, intr-o lume de basm, printesa Odette culege flori peo pajiste. Rothbart, geniul rau, o zareste si o transforma în lebada.



Actul I.
La petrecerea de majorat a printului Siegfried, Regina il anunta ca a sosit vremea insuratorii, dar acesta este hotarat sa se casatoreasca numai din dragoste. Serbarea este animata de glumele si giumbuslucurile Bufonului. Dupa plecarea oaspetilor, Siegfried admira un stol de lebede la marginea lacului. Cere Bufonului arbaleta si, intr-un imbold inexplicabil, alearga dupa ele.



Actul II.
In miez de noapte, lebedele isi recapata infatisarea umana si danseaza. Fermecat de frumusetea Odettei, care se afla printre ele, Siegfried se indragosteste imediat si, promitandu-i credinta, o invita la castel pentru a o prezenta drept logodnica. Juramântul sau curat le-ar putea salva pe toate celelalte lebede.


Actul III.
Cu gândul la printesa-lebada, Siegfried aproape nici nu baga in seama fetele ce ii sunt prezentate la curte si care vin din toate colturile lumii si nu se poate hotari pe care sa o aleaga. Deodata, intra in sala o tanara care seamana leit cu Odette, dar imbracata in negru, ca si cel care
o insoteste. Siegfried o prezinta pe Odile drept aleasa sa. In departare se zareste umbra disperata a Odettei. Rothbart isi arunca deghizarea si iese cu fiica sa, Odile, crezand ca l-a facut pe Siegfried sa-si incalce juramântul.



Actul IV.
Fetele-lebede au revenit la marginea lacului, unde Odette isi plange soarta. Siegfried încearca sa le explice ca a fost inselat, dar în zadar. Doar Odette nu-i intoarce spatele si, in ciuda furtunii declansate de Rothbart, ramane langa el. In lupta inegala dintre cei doi, Siegfried este
aproape învins, dar dragostea Odettei biruie asupra Raului, iar Rothbart este inghitit de flacarile iadului.



Epilog.
Vraja s-a risipit, lebedele si-au reluat chipul omenesc, iar soarele încununeaza iubirea celor doi.









Daca nu ar fi fost un sfarsit fericit, probabil ca inca as fi fost dezamagita de faptul ca una dintre "lebede" s-a impiedicat in drumul sau gratios spre lac. Am admirat insa capacitatea acesteia de a se ridica si a-si continua gratiosul dans.









4 comentarii:

Alya spunea...

Pot sa spun ca am vazut Lacul Lebedelor de doua ori. Este drept, balerinii erau romani de-ai nostri, dar baletul acesta mi-a lasat o impresie atat de placuta incat si acum as vrea sa-l mai vad o data. Povestea ce sta in spatele lui este foarte frumoasa, iar muzica te poarta in cadruol ei. Este minunat...

Torn Rose spunea...

Se pare ca toate trei am vazut "Lacul lebdelor". Si in aceeasi seara pe deasupra ;)) Eu nu am surprins momentul in care balerina de care zici tu s-a impiedicat, totusi, daca spectacolul nu a a avut de suferit momentan din cauza aceasta si nu s-a reusit in acest mod indepartarea publicului consider ca nu e chiar atat de grav. Si inca ceva, Ana, pt ca si eu ador opera si baletul (ca urmare a pasiunii pt muzica clasica, banuiesc), datorita acestui balet ("Lacul lebedelor") nu mi se mai pare nicidecum ridicola gratia balerinilor (a barbatilor, ma refer) care ma amuza teribil(recunosc, eram mai mica) de fiecare data cand vedeam vreun specatacol de balet.

wabitt spunea...

aaaaaah, cati nu am visat sa fim pe o scena.. insa trebuie sa ne trezim la realitate, noi suntem specatatorii, EI sunt cei care joaca pe o scena, care danseaza pentru noi; EI sunt cei care intra in pielea personajului, care traiesc in acelasi timp cu el.
da, sunt de acord cu Alya, povestea este frumoasa, insa eu ma intreb.. daca nu ar fi avut acest final fericit, care era de asteptat, de altfel, daca lebada ar fi ramas capturata in lumea de care nu tinea, ce ar fi urmat? si mai ales care ar fi fost parerea celor ce priveau?

cristiana bercea mafioso spunea...

Eu am vazut acest balet "in tinerete"! Deci imi amintesc prea putine. Cu siguranta, insa, nimeni nu a cazut. Glumesc! Ei, povestea in sine e simpatica, of course, dar sa nu ne oprim la poveste. Grosul baletului e baletul, povestea e doar pretextul. Si e un balet tare fain, dar pe care il urasc. Asta din motive subiective. Am cosmaruri cu el =))!!! Si asta pentru ca acum vreo patru ani juma' m-au urcat pe o scena mare si m-au pus sa fac pe lebadoaia in scena "Moartea lebedei" si am murit. De picioare. Morala e ca daca ceva pare caraghios, sigur nu-i, ca daca esti caraghios nu te urca pe scena, si daca vreun interpret cade, e de la nenorocitele alea de poante cu talpa din piele de brontozaur!