duminică, 13 aprilie 2008

Muzeul Colectiilor de Arta din Bucuresti


Am ales sa scriu despre Muzeul Colectiilor de Arta, Bucuresti, deorece locatia sa este destul de apropiata de liceul nostru, ceea ce da posibilitatea unei eventuale vizite, mai ales ca vizualizarea exponatelor ar constitui material de studiu pentru anumite teme din programa de anul acesta - tapiserie, broderie, ceramica, etc.




Muzeul Colecţiilor de Artă se află într-o clădire istorică a Bucureştiului - Palatul Romanit, a cărui construcţie a fost începută în primii ani ai veacului al XIX-lea. În deceniul al treilea al secolului XIX, edificiul a ajuns în posesia lui Grigore Romanit, mare vistiernic al domnitorului Grigore Ghica (1822-1828). În timpul lui Alexandru Ghica (1834-1842) clădirea a adăpostit Cancelaria Domnească şi, ulterior, Curtea Administrativă a Ţării Româneşti. După Unirea Principatelor Române (1859), ea a trecut în posesia Ministerului de Finanţe, care, în l884, a adăugat cele două corpuri laterale, păstrând în ansamblu stilul neoclasic iniţial. În anul l978, Palatul Romanit a primit o nouă destinaţie, prin crearea Muzeului Colecţiilor de Artă.





Intre colectiile expuse Predominantă este arta românească reprezentată prin valoroase piese de artă populară (icoane pe sticlă şi pe lemn, ceramică, mobilier, ţesături din secolele XVIII - XIX) şi prin creaţiile unor artişti precum Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Ioan Andreescu, Jean Al. Steriadi, Francisc Şirato, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu. Sculptura românească este ilustrată de creaţiile lui Oscar Han, Corneliu Medrea, Miliţa Pătraşcu şi Celine Emilian.




Arta extrem orientală, prezentă în aproape fiecare colecţie, se impune prin statuete tibetane din bronz şi bronz aurit, cloisonné-uri, precum şi netzuke-uri din lemn şi fildeş datând din secolele XVIII-XIX. Patrimoniul de artă decorativă al colecţiilor reuneşte preţioase piese europene: porţelan, sticlă de Boemia, mobilier, alături de obiecte de artă veche egipteană (vase, statuete, monede), de broderii orientale, covoare turceşti şi de Transilvania din secolele XVII – XIX, şi ceramică persană din aceeaşi perioadă. În colecţiile muzeului se găsesc şi lucrări ale unor artişti cunoscuţi din şcoalile franceză, olandeză, italiană, precum Camille Pissarro, Vincent van Gogh, Bernardo Strozzi. Restaurarea corpului dinspre Calea Griviţei al Muzeului Colecţiilor de Artă a prilejuit repunerea în circuitul muzeal a pivniţelor Palatului Romanit cu frumoasele sale bolţi, în care s-a organizat un lapidarium ce cuprinde fragmente de sculptură în piatră din patrimoniul Secţiei de Artă Veche Românească a Muzeului Naţional de Artă al României.


Niciun comentariu: