miercuri, 19 martie 2008

"Don Quijote” si asta spune tot


Stagiunea de anul acesta a Teatrului National din Bucuresti cuprinde, printre multe
alte traznai, si piesa “Don Quijote”, cu regia, adaptarea si muzica puse la cale de
un vechi si bun prieten al amatorilor de teatru: Dan Puric. De altfel, si rolul principal
e pus la cale, paradoxal, tot de Dan Puric. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam
la un Dan Puric-don Quijote, ci mai degraba la un Dan Puric-Sancho Panza. Totusi, Sancho este interpretat de Constanin Dinulescu, si inca cum!

In cel de-al 21-lea secol al erei noastre, mergem la TNB pregatiti pentru ce-i mai rau: adaptari cazute peste bord, decor, lipsa, costume, lipsa si lipsa si la atmosfera... overall effect, zero, ca sa fiu in spiritul evenimentelor curente, pentru ca asa prinde mai bine...Ei, gateala de razboi mi-a scapat in seara aceea cand am intrat in sala, pentru ca, deh!, era vorba de Dan Puric, era vorba de don Quijote; si am intrat in Sala Mare cu sufletul impacat!

E greu sa iti faci o impresie despre ce se petrece pe scena fara sa fii in fata ei, dar e absolut necesar sa fac o usoara prezentare a lucrurilor inainte de a trece mai departe cu pamfletareala si barfa de doi bani; sala e intunecata, cortina, ridicata, scena, goala... Goala! Nici macar jumate de copac... Mai departe, intra un personaj (aici trebuie sa ghicesti ca intra don Quijote), alaturi de unul mai mare de doua ori decat el in inaltime (acesta vrea sa fie Sanchiulet); Sancho il imbraca pe don Quijote intr-o armura invizibila, peste hainele sale obisnuite, si ii da o spada invizibila, dimpreuna cu o fericita lance invizibila si cu un scut la fel de imaginar, iar pe cap un coif...sau poate o oala...cine nu stie despre ce e vorba poate preupune ca e o boneta de noapte! Si de aici incepe minunatia, Doamne apara si pazeste! Ba danseaza unii, ba topaie altii, mai apare si o Dulcinee savuroasa si mai mult dezbracata decat imbracata, interpretata de Ileana Olteanu...ba mai apare o aluzie la Domnul Presedinte
al nostru, ba mai joaca unii pe muzica pop, si tot asa pana la sfarsit. Ia intriga de unde nu-i!

Spectacolul e unul coregrafic, de dans si lumini; putin lipseste si il facem de dans contemporan. In partea din spate a scenei, pe fundal, sade frumos un ecran, ca la cinema, pe care, din timp in timp, proiecteaza cate ceva: mori de vant, caluti, orase supraindustrializate, sub forma de animatii color sau alb-negru. Piesa, insa, nu-i nici alb, nici negru; e gri.

Neindoios, jocul lui Dan Puric imi permit a spune ca e impecabil! Nici urma de ezitare, mimica e extraordinara, mai ales ca spectacolul e mut. Don Quijote joaca un step formidabil...desigur, problema ar fi ca nu exista step pe vremea lui, dar sa invocam atemporaleitatea, transcendenta si teoria chibritului... Momaile, iertare, iertare, spectatorii, se amuza, rad, aplauda, ce sa faca... Aplaud si eu, cu emfaza chiar! Iata-l, deci: un don Quijote care “trece de barierele timpului”, paraseste Spania si trece prin Japonia, pe la samurai, prin Franta, pe la regi, si prin America dominata de “pop culture”.

Lasand gluma la o parte, spectacolul este, intr-adevar, formidabil! Jocul, dupa cum am mai amintit, este superb, dansurile sunt impresionante si umorul merge direct la tinta! Se simte de departe atingerea suflarii lui Dan Puric, pe care il consider un actor, un regizor si un om demn de toata stima! Ca si pe Constantin Dinulescu, de altfel. Elogiat poate fi interpretul rolului principal nu doar pentru aceasta piesa, insa recunosc ca piesa da din aripi si zburataceste in jurul lui si nu in jurul personajului care ii da titlul. Inchei prin a recomanda, pana la urma, piesa, pentru simpla delectare. Dar numai celor ce au citit “Don Quijote de la Mancha” sau sunt cel putin in tema, pentru
ca altfel riscam confuzii delasatoare si analogii nelalocul lor. Piesa este reusita!

Dar nu ca "“Don Quijote” dupa Miguel de Cervantes Saavedra", asta nu, niciodata! Teatrul impune anumite formalisme care, la urma urmei, cand tragem linie si adunam, isi au rostul. Don Quijote e don Quijote, punct! Si pentru aceasta idee obsedanta, pentru mine, ma iau in piept oricand cu Dan Puric.



6 comentarii:

Manuela Tobosaru spunea...

Oh da!Teatrul nostru de secol 21. Trebuie sa renegam clasicii pentru a ne simti moderni.Nu inteleg de unde razvratirea asta fata de ceea e clasic,nu vad cu ce ne face mai progresisti.Prin faptul ca improscam ceea ce credem ca e "invechit" si punem amprenta artei noastre ultramoderne care pare efectiv lipsita de continut?Evident,nu pot critica aceasta piesa,pentru ca nu am vazut-o,pot critica insa smulgerea ei din contextul in care ar fi trebuit sa se plaseze.In aceeasi tendinta se inscriu si alte spectacole,precum "O scrisoare pierduta",editia 2006.E un exemplu de expunere a elementelor clasice intr-un cadru cu franturi moderne(decoruri ioc,costume ioc).Si uite asa o piesa de teatru ce ar trebui sa aiba un "parfum" de epoca si sa te transpuna intr-o alta realitate se transforma frumusel intr-o banalitate cotidiana.Asta ca un alt exemplu.Este o tendinta generala de "modernizare".Sau,Cristiana,om fi noi "invechite".Mai stii?

Alessandra Breazu spunea...

In zilele noastre nu te poti astepta sa se fi pastrat "aerul clasic" de demult... La urma urmei, este bine ca o asemenea piesa se joaca la TNB, ca inca se manifesta un interes. Ei, intr-adevar, "Don Quijote" este o carte de referinta in literatura - abia astept s-o citesc, sa-mi dau si eu seama despre ce este vorba exact, si, desi tehnologia detine suprematia, iar elementele moderne au ajuns sa fie foarte indragite, nu se poate ca oamenii sa nu tina cont chiar si de "chestiile invechite", macar un pic.

cristiana bercea mafioso spunea...

"Tehnologia detine suprematia"- suna bine, ca s-o tinem tot in rime! Ba ma astept foarte mult sa se pastreze ""aerul clasic"" de care ziceai, atata timp cat "clasic" vrea sa zica "demn de original" sau "asa cum ar trebui sa fie"! Multam'! Pa!

Torn Rose spunea...

Ha! Cica "armura invizibila, lance invizibila si coif invizibil" si apoi pe u ecran se desfasoara inagini cu mori de vant, caluti& Co...mie sincer nu mi se pare ca lipsa anumitor elemente poate fi umpluta cu prezenta insolita a altora...sau poate sunt eu de moda veche si nu am interceptat floarte clar si obiectiv ideea.

Bogdan Teodorescu spunea...

Am promis mai demult un comentariu pe masura articolului acestuia si iata ca abia acum m-am invrednicit; cu atit mai bine cu cit s-au mai strins citeva vorbe. Fata de transpunerea lui Dan Puric as avea de spus de citeva ori pe cit voi spune acum, iar despre Don Quijote cu mult mai mult, insa ca sa nu pierd din claritate, ma voi rezuma doar la citeva mentiuni. Am ajuns foarte greu sa vad "Quijote-le" asta, dupa ce vazusem sau ascultasem "Quijote-le" Adei Milea, dupa ce rasfoisem citeva sute de pagini web pe aceeasi tema, dupa ce citisem articole, -scrisesem citeva, dupa o expozitie dedicata lui don Quijote, in fine, dupa o frumoasa predica la Minastirea Neamtu in care a fost amintit si numele lui Cervantes, mort de Sf. Gheorge. L-am vazut cu mare incordare si destul de plin de asteptari. Spectacolul este reusit, dar il inchipuiam putintel diferit. Puric cred ca si-a propus sa il incarce si cu unele continuturi actuale, critice sau obiective, care dau piesei un aer prezent si perenitatea cuvenita operei cervantine. Deloc nu sint de acord cu tendinta clasicista si nici cu aceea modernista, atunci cind vreuna dintre ele o exclude pe cealalta. E absolut firesc sa vedem un Quijote pe scena in nota moderna, asa cum e firesc sa-l vedem mai vechi, dar la fel de departat de litera lui Cervantes, dansat in pasii lui Minkus, autorul baletului omonim. Nu se cade sa comparam ca in oglinda o carte cu un spectacol, pentru ca folosesc mijloace de expresie diferite, cadre si timpi opusi. Recomand de aceea fiecaruia sa consume in mod autentic cartile, spectacolele, expozitiile de fotografie si cele de pictura, operele, filmele pe care le intilneste in devenirea sa spirituala. Aprob atitudinea Cristianei, foarte in masura sa dea astfel de verdicte ca cititot adevarat al lui Don Quijote. De acord si cu Alessandra, pe care o felicit pentru spiritul sau viu. Alexandrei ii pot reprosa ca intr-un spectacol, fidel sau nu operei sursa, sint posibile oricite variante de scena. In plus, este mai greu sa dansezi cu coif si armura, fie si inlocuita de materiale flexibile. Proiectia in care apar mori, este nu mai putin o aluzie la atmosfera contemporana, ceea ce a motivat abordarea tehnica, cu un alt impact si mai in ton cu vremurile noastre si intelegerea noastra.
B.T.

cristiana bercea mafioso spunea...

"traiasca sancho panza, stapanul insulei sale!", "xenofilele si felinele", si gospodinele, "portitele si usitele" si funditele si ce mai era!! si cristiana!!!! grozav album, pe cinste!!! multumesc de mentionare, nu mi-a dat prin dovleac, desi se impunea cumva!!! sarumana.