"Don Quijote” si asta spune tot

Stagiunea de anul acesta a Teatrului National din Bucuresti cuprinde, printre multe
alte traznai, si piesa “Don Quijote”, cu regia, adaptarea si muzica puse la cale de
un vechi si bun prieten al amatorilor de teatru: Dan Puric. De altfel, si rolul principal
e pus la cale, paradoxal, tot de Dan Puric. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam
la un Dan Puric-don Quijote, ci mai degraba la un Dan Puric-Sancho Panza. Totusi, Sancho este interpretat de Constanin Dinulescu, si inca cum!

In cel de-al 21-lea secol al erei noastre, mergem la TNB pregatiti pentru ce-i mai rau: adaptari cazute peste bord, decor, lipsa, costume, lipsa si lipsa si la atmosfera... overall effect, zero, ca sa fiu in spiritul evenimentelor curente, pentru ca asa prinde mai bine...Ei, gateala de razboi mi-a scapat in seara aceea cand am intrat in sala, pentru ca, deh!, era vorba de Dan Puric, era vorba de don Quijote; si am intrat in Sala Mare cu sufletul impacat!

E greu sa iti faci o impresie despre ce se petrece pe scena fara sa fii in fata ei, dar e absolut necesar sa fac o usoara prezentare a lucrurilor inainte de a trece mai departe cu pamfletareala si barfa de doi bani; sala e intunecata, cortina, ridicata, scena, goala... Goala! Nici macar jumate de copac... Mai departe, intra un personaj (aici trebuie sa ghicesti ca intra don Quijote), alaturi de unul mai mare de doua ori decat el in inaltime (acesta vrea sa fie Sanchiulet); Sancho il imbraca pe don Quijote intr-o armura invizibila, peste hainele sale obisnuite, si ii da o spada invizibila, dimpreuna cu o fericita lance invizibila si cu un scut la fel de imaginar, iar pe cap un coif...sau poate o oala...cine nu stie despre ce e vorba poate preupune ca e o boneta de noapte! Si de aici incepe minunatia, Doamne apara si pazeste! Ba danseaza unii, ba topaie altii, mai apare si o Dulcinee savuroasa si mai mult dezbracata decat imbracata, interpretata de Ileana Olteanu...ba mai apare o aluzie la Domnul Presedinte al nostru, ba mai joaca unii pe muzica pop, si tot asa pana la sfarsit. Ia intriga de unde nu-i!

Spectacolul e unul coregrafic, de dans si lumini; putin lipseste si il facem de dans contemporan. In partea din spate a scenei, pe fundal, sade frumos un ecran, ca la cinema, pe care, din timp in timp, proiecteaza cate ceva: mori de vant, caluti, orase supraindustrializate, sub forma de animatii color sau alb-negru. Piesa, insa, nu-i nici alb, nici negru; e gri.

Neindoios, jocul lui Dan Puric imi permit a spune ca e impecabil! Nici urma de ezitare, mimica e extraordinara, mai ales ca spectacolul e mut. Don Quijote joaca un step formidabil...desigur, problema ar fi ca nu exista step pe vremea lui, dar sa invocam atemporaleitatea, transcendenta si teoria chibritului... Momaile, iertare, iertare, spectatorii, se amuza, rad, aplauda, ce sa faca... Aplaud si eu, cu emfaza chiar! Iata-l, deci: un don Quijote care “trece de barierele timpului”, paraseste Spania si trece prin Japonia, pe la samurai, prin Franta, pe la regi, si prin America dominata de “pop culture”.

Lasand gluma la o parte, spectacolul este, intr-adevar, formidabil! Jocul, dupa cum am mai amintit, este superb, dansurile sunt impresionante si umorul merge direct la tinta! Se simte de departe atingerea suflarii lui Dan Puric, pe care il consider un actor, un regizor si un om demn de toata stima! Ca si pe Constantin Dinulescu, de altfel. Elogiat poate fi interpretul rolului principal nu doar pentru aceasta piesa, insa recunosc ca piesa da din aripi si zburataceste in jurul lui si nu in jurul personajului care ii da titlul. Inchei prin a recomanda, pana la urma, piesa, pentru simpla delectare. Dar numai celor ce au citit “Don Quijote de la Mancha” sau sunt cel putin in tema, pentru ca altfel riscam confuzii delasatoare si analogii nelalocul lor. Piesa este reusita!

Dar nu ca "“Don Quijote” dupa Miguel de Cervantes Saavedra", asta nu, niciodata! Teatrul impune anumite formalisme care, la urma urmei, cand tragem linie si adunam, isi au rostul. Don Quijote e don Quijote, punct! Si pentru aceasta idee obsedanta, pentru mine, ma iau in piept oricand cu Dan Puric.