marți, 18 martie 2008

Cinematografia romaneasca

Am ales aceasta tema pentru ca cinematografia romaneasca este,in general,un subiect evitat.Filmele romanesti sunt rareori apreciate(evident,exista si exceptii,precum "4 luni,3 saptamani si 2 zile" lui Cristian Mungiu,care a facut furori pe la mai toate festivalurile internationale de film,"Filantropica" lui Nae Caranfil,"Moartea Domnului Lazarescu" lui Cristi Puiu,etc,etc,etc...dar nu prea multe)iar publicul roman,care ar trebui sa le vizioneze in mod special,le trateaza cu indiferenta sau chiar dispret.Salile de cinematograf sunt goale chiar si in cazul filmelor straine,ecranul acestora fiind inlocuit de ecranul monitoarelor,dar ce sa mai spunem despre filmele romanesti?Acestea nu sunt nici macar descarcate ilegal de pe Internet.
Voi incerca sa fac o scurta istorie a cinematografie romanesti,de la sfarsitul secolului XIX,pana in zilele noastre.
Prima proiectie cinematografica din România a avut loc pe 27 mai 1896 prin prezentarea filmelor Lumière in birourile editoriale ale ziarului de limba franceza "L'Independence Roumaine" din Bucuresti; in mai 1897 au fost produse primele jurnale românesti si in 1912 a fost prezentat primul film artistic Independenta României/Romania's Independence.
Inceputurile producerii de filme in România se datoreaza unor amatori. O dezvoltare semnificativa a aut loc in anii 30 odata cu introducerea de subventii de stat. Dupa cel de al doilea razboi mondial, industria de film a evoluat in cadrul politici culturale generale. Pe langa controlul ideologic, suportul financiar primit din partea statului, care detinea companiile de productie si distributie, au fost create conditii pentru extinderea si diversificarea productiei de filme (in jur de 20-30 de filme erau produse anual in anii 70). Primele filme din perioada stalinista au dovedit traditia slaba in productia de filme si aveau un mesaj ideologic, fiind in cea mai mare parte bazate pe lucrarile scriitorilor români. Primul film notabil a fost realizat in 1957: Moara cu noroc, regizor Victor Iliu (1912-1968). In 1965, Padurea spanzuratilor, al treilea film regizat de Liviu Ciulei (care mai taziu a trecut la teatru, incepand o cariera internationala), a fost distins cu premiul pentru cea mai buna regie la Festivalul de la Cannes.
Succese notabile au fost obtinute, de asemenea, in domeniul filmelor de desene animate, fondatorul carora a fost Ion Popescu-Gopo (care a castigat Marele Premiu la Cannes in 1957 cu filmul Scurta istorie). Regizorul de film Sergiu Nicolaescu a devenit foarte cunoscut prin numarul mare de filme de toate genurile care atrageau un numar imens de spectatori.
Dupa caderea comunismului, mult ravnita liberate a creatiei nu s-a dovedit a fi chiar benefica, cum si-ar fi dorit producatorii de film, din cauza crizei economice si fragmentarea subventiilor de stat (astfel productia de filme s-a redus la 10-15 filme pe an). Un rol deosebit in industria de film de astazi il au regizorii Lucian Pintilie, Mircea Danieliuc, Dan Pita (acesta a primit trofeul Leul de aur la Festivalul de film din Venetia in 1992), Nae Caranfil, Radu Gabra,Cristian Mungiu,Cristian Nemescu(decedat din pacate intr-un tragic accident de masina),etc.
Facand o comparatie doar intre numarul de filme produse anual de industria cinematografica romaneasca cu numarul realizate de asa-zisa "cetate a filmului",Hollywood,ajungem la o concluzie dezamagitoare.Nu sunt produse nici macar un sfert din numarul de filme americane,care par sa detina monopolul asupra acestei piete.Nici macar nu pot sa ma apuc sa le numar,n-as avea suficient timp in contextul in care am si altceva mai bun de facut decat sa adaug pe lista toate filmuletele de duzina produse la Hollywood.Nu spun ca nu apreciez cinematografia americana,Doamne fereste!Departe de mine acest gand,caci nu putem nega valoarea si importanta artistica a diverselor filme produse in aceasta "citadela".Totusi,nu pot sa nu remarc "inflatia" de filme artistice aparute mai ales in ultimii 5 ani:o pleiada de pelicule fara niciun mesaj,fara vreun scop artistic,realizate doar pentru a umple buzunarele producatorilor si asa- zisilor actori aparuti peste noapte.
Sa nu credeti ca am abordat acest subiect din sentimente nationaliste sau patriotice.Sunt,de fapt,departe de orice fel de astfel de sentiment.Pur si simplu consider ca ignoram anumite valori care ne apartin pe principiul "e romanesc,nu e bun!".Avem o gramada de "defecte",dar tre sa ne recunoastem si calitatile(da,mai putine decat ne-am dori),din pura obiectivitate.Asa ca va invit sa vizionati un film romanesc si sa vedeti daca nu cumva merita sa fie luat in seama cel putin la fel de mult ca si peliculele hollywoodiene,pe care toti le iubim atat de mult...(sau nu!)

6 comentarii:

Anca Balinisteanu spunea...

Referitor la subiectul acesta, mi-a atras atentia cel mai nou film regizat de Nae Caramfil:"Restul e tacere".Tocmai de aceea, voi incerca sa redau in urmatoarele randuri cateva idei legate de acest fim.
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. Pe cînd filmul se lupta cu teatrul căutînd să convingă aristocraţia de a sa "decenţă", era un tînăr care visa că va pune istoria în imagini şi că, astfel, va învia trecutul eroic al neamului său. Credea în puterea invenţiei fraţilor Lumière, însă, pentru a duce la bun sfîrşit aventurile închipuite, avea nevoie de capitalul unui idealist pe măsura sa. Tînărul se numea Grigore Brezeanu şi avea nouăsprezece ani. Astfel vorbeşte Nae Caranfil în "Restul e tăcere".
El creează atmosfera în care trebuie să fi fost realizat primul film de lungmetraj autohton, "Independenţa României"; şi, chiar dacă foloseşte din plin resursele actuale ale cinematografiei, stilul său de a povesti este specific acelor începuturi: o naraţiune aparent dezlînată, cu multe personaje aduse în prim plan; multiple procedee de realizare, ca într-un experiment epocal - secvenţe aduse din filmul original, desen animat, teatru filmat, topiri ale filmării actuale, în cinemascop, în reprize realizate în formatul imaginii din acele timpuri, un aproximativ 4:3; sau un umor de situaţie propriu comediilor trecutului îndepărtat, însă într-o formulă intertextuală exuberantă.
Tonul comic în care e îmbrăcată povestea lui Caranfil oferă fie referinţe cinematografice - lucrul cu figuranţi la turnarea scenelor de luptă în reconstruirea filmului "Independenţa României" e prezentat în gaguri gen Stan şi Bran -, fie referinţe literare - generalii veniţi să comande figuranţii aceloraşi scene (trupe militare) par a fi scoşi din Caragiale. Există un comic de situaţie, în tuşe groase, prin care personajele sunt caracterizate - actorii participă la înmormîntări ca la şedinţe de bîrfă. Există un comic voluntar, el provine din expunerea autoreferenţială specifică unei poveşti care, dintr-o postură atotcunoscătoare, specifică prezentului, înfăţişează condiţia artei filmice prin referire la o istorie din trecut. Însă balanţa este necontenit echilibrată de tragismul vizibil în reacţiile personajelor, avînd o atitudine filmică specifică poveştilor mute. Realizat la întîlnirea teatrului cu cinemaul, cu rostiri actoriceşti pline de patos, cu discursuri în contra sau în favoarea cinematografiei, filmul respiră o atitudine solemnă. Punctul culminant al naturii tragice este momentul Aristiţa, ieşirea ei la rampă blocîndu-ţi respiraţia undeva între ecranul lui Caranfil şi amintirea ieşirii Normei Desmond din propria casă, transformată în scenă, în Sunset Boulevard.

cristina b spunea...

Din fericire anul 2007 a fost unul bogat in filme romanesti. Un film care trebuie vazut este ''4 luni, 3 saptamani si 2 zile'' de Cristian Mungiu. Acesta a fost premiat in 2007 cu Palme d'Or la Cannes insa a ratat premiile Oscar.
Daca nu sunteti inca siguri ca acest film merita vizionat, iata ce alte premii a mai primit:
- cel mai bun film străin - Chicago Film Critics Awards
- cel mai bun film al anului 2007 - Times and Sunday Times Critics
- cel mai bun film străin - Toronto Film Critics Association
- cel mai bun film al anului 2007 - Flemish Film Critics Association
- cel mai bun film străin - Asociaţia Naţională a Criticilor de Film din SUA.

cristiana bercea mafioso spunea...

da, da, imi "esprim" acordul! recomand inca doua filme, nespecificate aici inca, anume "Filantropica" si "California Dreamin'". Sigur, daca e sa il aduc in discutie, sau, poate, monoscutie, pe domnul Nemescu, RIP, as mai putea aminti de "Marilena de la P7", nu fara ezitari, insa... cinematografia romaneasca contemporana trage l publicul strain pentru ca infatiseaza ceva diferit de ce vad ei deobicei prin filme; realitatea prezenta, nu prea faina...mie filmele astea imi lasa un gust amar si imi trezesc dorinta de a merge pe la cutare evenimente culturale mai cu staif, doar-doar mi-o trece amareala. traim intr-o lume bipolara, contrastanta si, daca mi-e permis, prea "capitalista": la un capat realitatea filmelor ca "Marilena de la P7" si a regizorilor morti din imprudenta soferilor, la celalalt, lumea filmelor ca "JFK" al lui Oliver Stone... intrebarea mea: e preferabil sa gasim o cale de mijloc sau sa alegem una din extreme? Oricum, apreciez cinematografia romaneasca pentru cvasisinceritatea ei!

cristiana bercea mafioso spunea...

nu pot sa nu remarc...de ce sunt titurile in engleza? lui Ion creanga ii zicem john branch? ar suna interesant...

aLmA spunea...

cum a spus si Manuela, filmele romanesti au atat defecte cat si calitati. m-as opri asupra unui aspect negativ din punctul meu de vedere. mult vizionatele seriale sau mai simplu telenovele romanesti(si nu numai romanesti) sunt de cea mai proasta calitate. au un subiect foarte simplu care nu este omis in niciodata: fata saraca se indragosteste de baiatul bogat si baiatul bogat de ea, dar din pacate el este logodit cu o alta femeie, de cele mai multe ori foarte rea si orgolioasa, care mai apoi ramane gravida pentru a-si pastra logodnicul si pentru a se casatori cu el. in unele situatii copilul nu exista, iar in altele, copilul este a altui barbat. finalul unei telenovele este intotdeauna unul fericit, astfel neintelegerile sunt rezolvate iar fata cea saraca se casatoreste cu baiatul bogat si traiesc fericiti pana la adanci batraneti. consider ca exista filme romanesti, asa cum ai spus si tu care merita sa fie vizionate, dar din pacate, de multe ori suntem respingatori fata de acestea, probabil din cauza ca filmelor bune nu li se face reclama iar telenovelelor si filmelor de proasta calitate li se face prea multa reclama.

Bogdan Raileanu spunea...

Ai zis la un moment dat in articolul tau ca dupa revolutie productia filmelor romanesti a scazut la 10-15 pe an. Din punctul meu de vedere asta e un lucru foarte bun, tocmai pentru ca altfel s-ar ajunge la filme de tip hollywood-ian, filme de duzina facute mai mult de dragul de a turna un film decat de a face intr-adevar un film bun. Si sa fim seriosi, or fi mici exceptii, dar practic cinematografie romaneasca de calitate inainte de revolutie nu a prea existat. Cel putin din punct de vedere tehnic. Majoritatea filmelor ori erau jucate mediocru spre slab, ori aveau o imagine asemanatoare filmelor americane din anii 1940 (in conditiile in care filmele romanesti erau din anii 1970), fie erau copiate dupa filmele americane (vezi fratele geaman al lui Fidel Castro, Sergiu Nicolaescu, care se zbatea sa faca filme politiste si sa joace pe cat putea in genul lui Humphrey Bogart). Dupa 1989, lucrurile s-au schimbat in bine, au aparut filme facute cu cap, fara nici un iz de comunism in ele, cu idei dragute si realizari pe masura. Nu ma apuc sa insir lista de filme, sunt desigur cele care au atras atentia in ultimii 10 ani pe la Cannes plus inca alte cateva. Cat despre succesul/insuccesul acestor filme pe piata romaneasca, eu te-as contrazice si as zice (chiar daca salile de cinematograf sunt goale, desi si asta este cauzata de lipsa unei culturi cinematografice) ca suntem exact in extrema opusa. Multi s-au uitat la filmele noastre premiate peste hotare din simplul motiv ca e cool sa vezi filme care au luat Palme d'Or sau alte premii valoroase. Problema se pune altfel: cati apreciaza filmul penru adevarata lui valoare si nu pentru premiul pe care l-a luat. Imagineaza-ti scenariul in care "4,3,2" ar fi fost pe locul 2 la Cannes si nu pe primul. S-ar fi bucurat oare de acelasi succes in Romania ca cel de acum? Ma indoiesc.